1,498 matches
-
excelentul său eseu din 2000, Cioran naiv și sentimental - are afinități cu teza lui Matei Călinescu privind relectura hermeneutică de tip cvasidetectivist, menită să descopere secretele semantice pe care textul le ascunde abil în el însuși, uneori chiar împotriva intenției auctoriale de a face sens. Așa, de pildă, un “cifru”, ori, altfel spus, un criptonim, ar conține, în opinia lui Ion Vartic, numele personajului matein Gogu Nicolau. Aceeași hermeneutică a secretului îl aduce pe critic la revelația unui fel de ereditate
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
-mi crape ochii/ văd stele vezi...// Numai în copilărie știam/ că m-am născut o dată/ pentru totdeauna./ Atunci mi se dădea toată/ promisiunea pe mînă” (Fișă de identitate). Ori într-o variantă mai puțin tăioasă, divulgă funciara inadaptabilitate a ființei auctoriale: „senzația de a fi atît de nouă/ și zadarnică/ o cît/ de puțin să nu mă rătăcesc!...” (Realul-risc). Fragilizată, stoarsă de conținut, existența ajunge a se interoga pe ea însăși, într-un hamletism crepuscular: „Dar cînd vom fi/ nici nu
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
de primitivism (al exprimării individuale -specifice “vocii” publice) și rafinament (al efectului de rezonanță -specific, pentru a cita sintagma întrebuințată de Mircea Nedelciu, “ecoului controlat” al textului) relativizează deopotrivă teoria neutralității “înregistrării” (directe, “autentice”, neprelucrate) și pe cea a intervenționismului auctorial (prin trafic de informație reală, bricolaj semi-ficțional sau invenție ficțională totală). Dacă, în Caractere, uvrierii siderurgiști răspund întrebărilor reporterului cînd oficial, cînd ca la anchetă, întotdeauna cu modestia retardării lor psihice, prin “Afirmativ.” (Adrian Mancovschi, în Caractere, București, Ileana, 1997
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
mai puțin un patriot iluminat și mai degrabă un mercenar coleric, devotat strict bătăilor pe care avea certitudinea că le poate cîștiga (în cazul celorlalte, aflat în inferioritate, preferînd soluția, mai lașă, dar viabilă, a ascunsului “în popor”). La nivel auctorial, simularea diferitelor registre stilistice sau paliere socio-lexicale (ca și simularea confuziei dintre ele) e completată de reproducerea sau parafrazarea clișeelor ideologice ale epocii comuniste: de la limba de lemn muncitorească la limbajul agitatoric al metodistului de cadre; de la greșelile colective de
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
personalitatea (titlul pare un ecou... ameliorat al celebrei sintagme a Gertrudei Stein: The Lost Generation), are un indubitabil aer de mărturie și testament. Să precizăm din capul locului că e vorba de o scriere cu un puternic subtext afectiv. Implicația auctorială nu e doar factual autobiografică, ci și de răsfrîngere a unui destin nedrept, căci „amînarea” unei activități create a făcut ca zorii săi să se reverse de-a dreptul într-un crepuscul elegiac. Începutul a devenit, prin intervenția hiatului dramatic
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
în planul istoric, al reconstituirii fidele a unei perioade zbuciumate, ci și în cel moral, în gradul în care istoria se resoarbe într-o sumă de concepții și atitudini, într-o mentalitate, într-un fel de-a fi al persoanei auctoriale. Din acest punct de vedere uitarea nu semnifică doar o lacună informațională, ci și o abdicare de la condiția umană lucidă prin definiție, o cădere în subumanitate: „Am trăit cu toții într-un regim criminal - și asta, eu cel puțin nu o
Mai mult decît un exercițiu al memoriei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13281_a_14606]
-
studentului. El trebuie să publice cărți - uneori se poate să-i și placă treaba asta -, să participe cu produse intelectuale la simpozioane, colocvii, congrese, reuniuni științifice unde să-și manifeste în mod umanist interesele (poate și ele tot umaniste). Statutul auctorial al profesorului universitar mi se pare, într-adevăr ambiguu. De ce? Pentru că textele sale nu sînt produse ale unor stări intempestive sau ale unui proiect permanent desfășurat de o vitalitate creatoare conjugată cu o cultură asimilată, ci rezultate ale unor comenzi
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
chestiuni de detaliu, chestiuni de metodă, deficiențe de punere în aplicare a doctrinei, deficiențe în alegerea oamenilor potriviți pentru funcțiile de comandă". Acești pași "curajoși" sunt făcuți, de regulă, numai pe jumătate, pentru că orice critică este fie dezavuată de vocea auctorială, fie edulcorată (personajul e nebun!). Și, oricum, "critica este, de multe ori, temporal defazată, vizează evenimente răcite și, de fapt, consumă noi comandamente ale activității politice". e și ia iluzorie, Marin Preda bate, de fapt, pasul pe loc, tăbăcind salteaua
Jumătatea de măsură by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/11997_a_13322]
-
Din cînd prin gura lui Flămînzilă, Gerilă, Vorbilă, Păsări-Lăți-Lungilă și a celorlalți vorbesc Rabelais, Shakespeare, Corneille, Machiavelli & co. Ceea ce nu le schimbă însă nici destinul, nici comportamentul, nici atributele care i-au făcut celebri. La nivel stilistic, scriitorul imită comportamentul auctorial al vechilor cronicari. El utilizează un limbaj expresiv și mustos, cu parfum de epocă (noutate absolută în scrisul lui Stelian }urlea), iar din cînd în cînd naratorul intervine direct pentru a sublinia dificultățile misiunii sale, dar și determinarea de a
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
Ca o plantă firavă, răsărită și apusă la umbră, plantă pe care lumina zilei ar orbi-o și vîrtejul existenței publice ar îngropa-o, pelerinul cochetează cu anonimatul, fiind tipul de compozitor emblematic pentru începuturile creației muzicale savante, cînd orgoliul auctorial nu-și inaugurase încă prodigioasa lui carieră. Compozitorul-misionar, dimpotrivă, suferă de inflația propriei identități. La fel de credincios ca și pelerinul, fie că perorează ideile altora, preluate însă după chipul și asemănarea sa, fie că-și strigă propriile-i gînduri, el se
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
organele", se transformă repede într-o treaba serioasă, cu sînge și morți. În toiul evenimentelor, Filip Criste (Cristé, pentru străini), primul "narator" al romanului, o cunoaște pe Eliza, blonda profesoară de engleză, cu care va împărți, pe mai departe, chinurile "auctoriale". Povestea ei amestecă amintirile despre Revoluție cu cele despre mineriade, cu vagi ecouri livrești, cu inevitabila compătimire pentru mama care-i cere să stea deoparte, cu nestăpînita ei dorință de aventură. Lumea asta nouă, care de fapt a fost acolo
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
cauza e de găsit în erudiția etalată ca scop în sine sau în recurgerea la un jargon auxiliar ce nu face decît să încarce textul cu un aparat tehnic rebarbativ. De pildă, folosirea unor operatori precum "implicitul de actant", "implicitul auctorial" și "implicitul contextual" nu numai că nu înlesnește curgerea ideii în albia textului, dar îi împrumută ceva din înfățișarea unei incizii chirugicale căreia nu i s-au scos la sfîrșit firele de sutură. În felul acesta ești silit să vezi
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
foile volante ce se vând în piață". MN: Este un artificiu pe care romancierii contemporani îl folosesc mereu: dai glas unei arhive ("istoria") printr-o figură (aici, ajutorul de hangiu). Figură devine, mai apoi, un hibrid în care încap "vocea auctoriala", cu toate inflexiunile ei), documentele, citatele (care pot proveni de oriunde, de-aici joacă: de unde scriu autorii, de pe ce poziție?). VZ: Iar Imprimatur are doi autori, fiecare cu un background propriu. Francesco Sorți e fost muzicolog, iar Rita e jurnalistă
Un român care a facut vâlvă by Michaela Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/12268_a_13593]
-
fi a victimei. Este un remarcabil joc de nuanțe aici, nodul secret al romanului, locul unde latura autobiografică este pusă în cumpănă sub raportul unei universale ambiguități. Manevră prin care narațiunea se deplasează în zona unui experiment, chiar dacă, psihologic, intenția auctorială nu a fost atât de pretențioasă. După cum nici întoarcerile în timp, ale copilăriei, tinereții bucureștene nu țin de o schemă, ci de mult mai fierbintele apel al memoriei. Vom răsfoi, deci, un jurnal, iată-ne în anul 1953: "Poate că
Singurătate în companie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12657_a_13982]
-
din Mărțișor" (Ochii Maicii Domnului). Astfel copilăria e reconstituită pe planul "a ceea ce ar fi putut să fie", în înseși miezurile sale silite inițial a se inhiba, în embrionii săi nedezvoltați, fără descoperirea și valorificarea afectivă a cărora însă ființa auctorială n-ar fi fost integră. Această "autentificare" retrospectivă în instanța sublim-notarială a discursului poetic e cu atît mai emoționantă cu cît vine cu o apăsătoare întîrziere, ea însăși funcționînd ca un subtext, ca o aluzie lirică, ecou al "netrăirii"... Ne
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
revenirii. Regresia voluntară în memoria copilăriei nu are simplitatea rememorării exclusiv narative, ci este însoțită de o permanentă raportare la diferitele vârste și, prin urmare, capătă și o dimensiune reflexivă pe marginea "exuviilor" identitare. Corespondețele pe care le face vocea auctorială (discursul la pers. I alternează cu cel indirect de pers. a III-a) nu sunt întâmplătoare, deși au caracterul arbitrar al unei memorii inerent capricioase. De fapt, referința zero a nesiguranței (identitare) este experiența traumatizantă a tunderii părului. Chelbasan este
Copilăria și complexele ei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12670_a_13995]
-
structura tematică a ceea ce ar putea fi o lucrare de mari dimensiuni: clișeul " închisoare, sinuciderea prin predecesori, cotidianul mitic, reveria (sub semnul madlenei), prozatorul care face penitențe în versuri, recitalurile de măști și jocurile de personaje, Mopete ca un alter-ego auctorial (merită menționată o interesantă polemică cu interpretarea biografistă a lui Matei Călinescu). O monografie Mircea Ivănescu nu avem încă. Deocamdată, există o antologie valoroasă " cea de la "Polirom" " care ar merita ca prefață studiul lui Cistelecan de la "Aula". Însă, cu siguranță
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
fracturism face figura unui postmodernism rebel, dus la extrem. Nu fragment, dar fractură; nu întrerupere, dar alipire ș.a.m.d. Singurul element care ține împreună aceste capitole este numele personajului, căci zonele de indeterminare sunt atât de mari, încât travaliul auctorial este, practic, minimul posibil. Un alt aspect fracturist ar fi revolta politică. Pasajele respective nu sunt scrise rău, dar sunt un insert gratuit în corpul romanului și contribuie decisiv la eșecul măcar al finalului. Acesta ar fi "complexul On the
Prima tentativa de roman fracturist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12806_a_14131]
-
dar și invers!). Căci Alexandru Paleologu are grijă a se contura, cu eclatanță, și ca personaj avînd o fizionomie distinctă, ca suport epic al scriiturii sale nonșalant divagante, ŕ batons rompus, de fapt adunate pe liniile de forță ale eului auctorial. în aceeași atmosferă salonardă se încearcă și reabilitarea unor termeni ca frivolitate și lene. Destule lucruri frivole, susține dl Paleologu, sînt de facto profunde. Semnificativ, Goethe spunea că orice gest mărunt de politețe posedă o acoperire morală. Așa-zisa frivolitate
Glose la Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12851_a_14176]
-
realitate și ficțiune" e ocupat îndeobște de jurnalele criticilor, care sînt, de facto, (auto)biografiile lor, scrieri ce, regretabil, apar subestimate de "codurile instituționalizate" ale profesiei de critic, istoric, teoretician literar, coduri tiranice care tind să reducă la neant ființa auctorială, "omul concret" din spatele textului. Astfel autorii se pomenesc neluați în seamă în identitatea lor ireductibilă, puși în paranteză, anonimizați. Un obiectiv al cercetării luminate s-ar cuveni să devină restituția personalității, factor activ, imprevizibil, în natural impact cu cel al
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]
-
că este frecvent ,influențată" de ele în mediul în care ia naștere plăsmuirea de artă. Opera e un conglomerat de factori indisociabili, care acționează ca un tot, antrenînd esteticul pur, existent doar speculativ, pe calea unor compromisuri, atunci cînd conștiința auctorială le acceptă. în logica oblică a ciudatelor d-sale demonstrații, Petru Poantă ajunge și d-sa - nu se putea altminteri! - la incriminarea ,resentimentului" ca mobil presupus al criticilor inconformiști, ilustrînd, vezi Doamne, ,instinctul parvenirii"! ,Resentimentul de acum este consecința unui
Un "cronicar" al Echinoxului (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12351_a_13676]
-
atît de apropiată. Empatia nu-l interesează. Ironia și autoironia prefeței menționate îi dau în vileag resortul pragmatic. "Cetitoriului" nu i se pretinde o opinie asupra creației, emiterea unei judecăți de valoare, ci simpla prezență, precum un certificat al condiției auctoriale. Existența "autoriului" e în funcție de existența "cetitoriului": "Cititorului i se cere înainte de orice nu atît aprecierea operei, cît să declanșeze pur și simplu mecanismul lecturii; el este de altfel chiar implorat s-o facă (Ťcetește, rogu-teť), pentru că atîta vreme cît acest
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
spre obiectivitate, id est spre universul inițial, concret, din care face parte cititorul, precum o ipostază circumstanțială a Celuilalt. Un Celălalt a cărui contribuție se vădește indispensabilă lecturii, care e dovada operei, care, la rîndul său, e dovada identității eului auctorial, a "personajului de hîrtie" cu rol înnobilator. Căci originalitatea creatorului nu se poate absolutiza, unicitatea sa nu poate fi totală, ruptă complet de contextul fizic și metafizic în care se înscrie și care e Cosmosul, purtător al unor indeterminări ce
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
loc sigur. Și-apoi ce dacă dă peste vultur? Nu are voie să țină o pasăre în casă? Unii țin un papagal. Alții chiar o cioară..." (p. 76) Asta e tot. Imediat după acest neașteptat clin d'oeil al vocii auctoriale tonul narațiunii redevine impersonal, iar poveștile își urmează cursul ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. În La belle Roumaine, Dumitru Țepeneag a renunțat la decupajele de presă, extrasele din emisiunile informative de la posturile de radio și televiziune și introducerea
Un șaizecist postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12370_a_13695]
-
cu ochiul, în fine, să împingă povestirea definitiv în burlescul fără limite, mai ales că Bogdan Suceavă imprimă romanului o adevărată vervă a derizoriului. Cu alte cuvinte, satira spirituală și politică trebuia dusă până la ultimele consecințe, inclusiv cu riscul "discreditării" auctoriale. Dar vrea Bogdan Suceavă să demonstreze ceva anume? Are cumva o teză? Deocamdată mă feresc să răspund. Să nu fiu înțeles greșit, Venea din timpul lui diez este un roman pe alocuri de un comic veritabil, dar eu cred că
Mesinism New Age și terorism neoortodoxist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12395_a_13720]