421 matches
-
măreția, ei în schimb au văzut în aceasta o reflexie a tranziției Romei Antice de la literatura brută accesibilă tuturor la literatura șlefuită având înalte influențe politice. Datorită abundenței metaforelor folosite, perioada cuprinsă între 1689 și 1750 a fost numită "Era Augustiniană" de către criticii secolului XVIII (inclusiv Voltaire și Oliver Goldsmith). Literatura din această perioadă este deschisă din punct de vedere politic și complet desăvârșită de dictate critice în privința ei. Este o eră a exuberanței și a scandalurilor, a unei enorme energii
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
al Poloniei (Kazimierz) a declarat cele două suburbii vestice ale orașului ca un nou oraș separat, denumit Kazimierz ("Casimiria" în latină). S-au înălțat ziduri de apărare în jurul centrului Kazimierzului în 1362, și a fost alocat un teren pentru ordinul augustinienilor lângă Skałka. Orașul a căpătat importanță și mai mare în 1364, când Cazimir al III-lea al Poloniei a fondat Universitatea din Cracovia, a doua universitate ca vechime în Europa Centrală după Universitatea Carolină din Praga. Regele Cazimir a început
Cracovia () [Corola-website/Science/297942_a_299271]
-
Consolatio Philosophiae", este opera principală a lui Boethius, scrisă în cei doi ani de detenție în închisoare. Lucrarea este redactată în ""prosimetri"" (pasaje de proză întrerupte de "carmina", versuri de diferite măsuri). Tezele principale susținute de Boethius sunt: Preluând teoria augustiniană asupra originii răului, Boethius se întreabă de ce există totuși suferința umană și prosperitatea celor care întorc spatele lui Dumnezeu, aluziile clare fiind îndreptate către lumea decadentă a vremii sale . Deși augustiniană în principiu, cartea lui Boethius este influențată de teme
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
măsuri). Tezele principale susținute de Boethius sunt: Preluând teoria augustiniană asupra originii răului, Boethius se întreabă de ce există totuși suferința umană și prosperitatea celor care întorc spatele lui Dumnezeu, aluziile clare fiind îndreptate către lumea decadentă a vremii sale . Deși augustiniană în principiu, cartea lui Boethius este influențată de teme ale gândirii grecești (în unele locuri atribuie răul ignoranței, pentru ca la un moment dat să preia doctrina creației din Timaios). Pe de altă parte, trimiterile explicite la "Scripturi" sunt aproape absente
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
caută acel întreg numit „bine”, chiar dacă îl înțeleg greșit. Așa de mare este puterea naturii, încât, indiferent cât de variate ar fi părerile oamenilor, ele sunt de acord în alegerea binelui ca țel, se conchide, de data aceasta în manieră augustiniană (cartea a III-a, proza II). Dacă fericirea este binele suprem înseamnă că ea este de altă natură decât lucrurile bune accesibile în ordine temporală. „Suprem” înseamnă desăvârșit, or, lucrurile materiale sunt nedesăvârșite. Prin raportare la Binele suprem, bunurile nu
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
cele întregi și terminate, ajunge la cele secătuite și de ultim rang. Dacă (...) există o fericire nedesăvârșită, datorită unui bine incomplet, nu ne putem îndoi că există și o fericire întreagă și desăvârșită”. Tot platonician, în esență, în același timp augustinian în expresie, este argumentul ontologic formulat în continuare: „De îndată ce nu se poate cugeta nimic mai bun decât Dumnezeu, cine s-ar îndoi că nu e bun Cel decât care nu există nimic mai bun?” - spune Boethius, în cuvinte pe care
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
petrecându-se toate în acord cu prevederea providenței, este anulat liberul arbitru al omului. De la Proza II a cărții V până la final este vorba despre problema voinței libere a omului în contextul omniscienței divine. Boethius subînțelege problema răului în termeni augustinieni: răul este non-substanțial, prin urmare nu există decât ca alegere pentru evitarea binelui. Răul este deci rezultatul liberei voințe. Apare însă o nouă problemă: dacă Dumnezeu (ca providență) știe ceea ce vor face oamenii în viitor, cum se mai poate numi
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
formula despre Dumnezeu însuși: dacă este omniscient, înseamnă aceasta că știe și ceea ce va face El însuși în viitor? Mai este acțiunea Sa una liberă? În cartea V a Consolării, Boethius se dovedește cât se poate de conștient de sensul augustinian al problemei libertății dar pare a adăuga încă o condiție: aceea că actele umane sunt contingente. Cele două sensuri ale libertății voinței, lipsa constrângerii exterioare și contingența acțiunii, sunt punctele de sprijin ale argumentației lui Boethius. Dacă pentru Augustin problema
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
din orient cu adaptările necesare locului. Prin aceasta, Ioan Casian este un factor de legătură între cultura patristică a Răsăritului și cea a Apusului fiind considerat unul dintre cei mai de vază promotori ai monahismului în occident. A combătut teza augustiniană despre „supremația harului asupra propriei conștiințe, fiind astfel considerat semipelagianist. A luat poziție împotriva nestorianismului și a pelagianismului. După o trăire creștinască dusă în viața monahală vreme de peste 60 de ani, decedă la Mănăstirea sa din Marsilia, în anul 435
Ioan Casian () [Corola-website/Science/312393_a_313722]
-
atrași de zonele slab populate, noi piețe potențiale și de posibilitatea de a converti prin misionarism populațiile locale, păgâne, la creștinism. Negustorii germani au înființat un avanpost comercial pentru comerțul cu balții lângă așezarea livoniană de la Riga în 1158. Călugărul augustinian Meinhard a construit o mănăstire aici prin anul 1190. Episcopul Albert a fost proclamat cardinal al Livoniei de unchiul său, arhiepiscopul de Bremen și Hamburg în 1199. El a debarcat în 1201 cu 23 de corăbii și mai mult de
Riga () [Corola-website/Science/297227_a_298556]
-
de 24 februarie 1906 în comuna Șomoștelnic (astăzi în județul Mureș). A absolvit Liceul "Vasile cel Mare" din Blaj, apoi a intrat la Academia Teologică din același oraș. A fost hirotonit ca preot greco-catolic la 27 martie 1932 al Ordinului Augustinienilor Asumpționiști (A.A.). Atras de viața călugărească, în toamna aceluiași an începe noviciatul intrând în Congregația "Frații Augustinieni Asumpționiști". Depune voturile la 17 octombrie 1933. În anul 1946 este numit rector la Colegiul "Pio Romeno" din Roma. Din fișa biografică
Vasile Cristea () [Corola-website/Science/305273_a_306602]
-
Blaj, apoi a intrat la Academia Teologică din același oraș. A fost hirotonit ca preot greco-catolic la 27 martie 1932 al Ordinului Augustinienilor Asumpționiști (A.A.). Atras de viața călugărească, în toamna aceluiași an începe noviciatul intrând în Congregația "Frații Augustinieni Asumpționiști". Depune voturile la 17 octombrie 1933. În anul 1946 este numit rector la Colegiul "Pio Romeno" din Roma. Din fișa biografică pe care SSI-ul i-a întocmit-o la 20 octombrie 1947 se pot întrezări circumstanțele în care
Vasile Cristea () [Corola-website/Science/305273_a_306602]
-
De mic copil el a arătat un interes pentru biserică. Uimind preoții cu inteligența și înțelepciunea lui. Din dragoste pentru Hristos el a renunțat la viața bogată de acasă și a urmat calea Domnului. Inițial el a intrat în ordinul augustinian. Atunci când relicvele Sf. Bernard și ale însoțitorilor lui, primii martiri franciscani, au fost aduse pentru a fi îngropate în biserica sa, Anton a părăsit ordinul său, intrând la frații minori și mergând în Maroc pentru a evangheliza și pentru a
Anton de Padova () [Corola-website/Science/298325_a_299654]
-
mare pompă. Ferdinand luă parte la sărbătorire și, cuprins de dorul muceniciei, trece la Franciscani, ca să poată merge și el în misiuni, și aici să-și dea viața pentru credință. Avea atunci 25 de ani. Despărțirea lui Ferdinand de confrații Augustinieni a fost foarte dureroasă. Superiorul, văzând tăria cu care voia să urmeze regula cinului Franciscan, l-a binecuvântat, zicându-i: Mergi în pace, fiule, sunt sigur că te vei face sfânt". Vorbele acestea s-au adeverit întocmai. În mănăstirea franciscană
Anton de Padova () [Corola-website/Science/298325_a_299654]
-
maniheismul, apoi scepticismul și în final neoplatonismul. După convertirea sa la creștinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit în 396 episcop de Hippo Regius, în nordul Africii. Teologia sa a influențat gândirea lui Martin Luther, care inițial aparținuse ordinului augustinian. Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca fiind folositoare și luptă pentru despărțirea între Stat și Biserică. În opera sa târzie, "Despre cetatea lui Dumnezeu" (De Civitate Dei) apreciază istoria omenirii ca pe o evoluție a
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
cumplite a Romei de către vizigoții lui Alaric în 410. Concepută inițial ca o scriere polemică față de acuzațiile aduse creștinilor de către păgâni, “De Civitate Dei “ a devenit un răspuns providențial și genial al bisericii creștine occidentale la provocările viitorului iar idealul augustinian a constituit punctul de plecare pentru zidirea unei noi civilizații. Sf Augustin plasează istoria pe o axă temporală liniară care începe potrivit dogmei creștine de la facerea lumii de către Dumnezeu (Geneza biblică) și se termină în momentul Judecății de Apoi.. Datorită
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
spațiul devin câmpul de luptă dintre cele două cetăți iar Biserica apuseană își asumă rolul dinamic de a organiza și conduce războinicii creștini în lupta lor împotriva slujitorilor satanei, dușmani ai Bisericii și deci ai Dumnezeului creștin. Transformând idealul spiritual augustinian într-un obiectiv terestru concret, Biserica romană se transformă la rândul ei într-un stat al lui Dumnezeu pe pământ, cu un conducător spiritual dar și temporal totodată- papa, considerat “locum tenens Christi”- locțiitorul lui Christos pe pământ (cf. Matei
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
clădire din așezare, de aici se guvernează comunitatea. Sacerdotul creștin protejează cetatea, sub îndrumarea lui se organizează noua lume occidentală. Istoria acestei lumi se împletește strâns cu cea a instituției ecleziastice. Biserica romană reușește să solidarizeze masele cu idealul ei augustinian care devine și al lor. Odată cu răspândirea creștinismului printre germanici, conflictele dintre aceștia și latini se estompează treptat și ia naștere o nouă formă de solidaritate umană, legată de sentimentul apartenenței comune la armata lui Christos. Identitatea lingvistică/culturală devine
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
odinioară Imperiul Roman, cucerirea lumii. Dar acum primordială este îndeplinirea țelului spiritual augustinian-răspândirea mesajului creștin în întreaga lume ce urmează să fie condusă spiritual și temporal de Roma-capitala creștinătății, capitala Cetății lui Dumnezeu pe pământ. Primii care vor adopta idealul augustinian vor fi călugării irlandezi. Din mănăstirile lor, acești primi soldați ai lui Christos, misionari și civilizatori totodată vor porni din secolul al V-lea prima cruciadă spirituală a Bisericii romane: creștinarea și organizarea noilor popoare ale Europei apusene. Ei întemeiază
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
a nu fi fericiți. Dar „nu este fericit cel ce nu are ce-și dorește (...); or, nimeni nu este înțelept dacă nu este fericit: deci un academic nu este înțelept” . Ulterior, creștinismul se va dovedi foarte receptiv la această teză augustiniană a căutării adevărului în suflet, care va dobândi - chiar în formularea lui Augustin - dimensiuni mistice. Problema cunoașterii la Augustin presupune și doctrina iluminării. Cunoașterea presupune prezența nemijlocită a obiectului cunoscut în fața agentului cunoscător (mintea), motiv pentru care Augustin nu poate
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
parte ni se spune că respingerea ori acceptarea fie a grației, fie a păcatului, depind de voința liberă. Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié , grația augustiniană a fost înțeleasă ca un fel de impuls supraimpus de Dumnezeu, în absența căruia voința nu se poate manifesta. Cheia problemei stă în felul în
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
de voința liberă. Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié , grația augustiniană a fost înțeleasă ca un fel de impuls supraimpus de Dumnezeu, în absența căruia voința nu se poate manifesta. Cheia problemei stă în felul în care Augustin explică guvernarea divină a voințelor. Astfel, voința nu decide niciodată fără un motiv
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
afirmă, de altfel, repetat și explicit că toți oamenii ar putea fi salvați dacă aceasta ar fi și dorința lor. De aceea este inexact să afirmăm că grația divină diminuează sau anulează responsabilitatea individului, după cum este o eroare caracterizarea doctrinei augustiniene despre predestinare ca „determinism”. Faptul că Dumnezeu cunoaște "ante rem" care va fi alegerea fiecăruia dintre oameni și oferă, în acord cu această preștiință, fiecăruia invitația potrivită (deși știe că unii o vor refuza), nu este un factor cauzal. Dimpotrivă
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
multe ori în "Instructiones". Pentru Fericita Angela, dragostea este o forță dinamică a transformării, care este auto-suficientă, așa cum era pentru Sfântul Bernard de Clairvaux care, în lucra jdhhekrgwFw al teologului mistic francez Richard de Saint-Victor (d. 1173), stareț al abației Augustiniene Saint-Victor din Paris, care definește forța unificatoare a dragostei "caritas ligans." Teoriile lui erau foarte apreciate în perioada evului mediu, astfel încât Dante Alighieri îi menționează prezenta în Paradis, în compania altor teologi. Angela de Foligno dezvoltă însă tema și definește
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
2. Leș traductions bibliques dans la culture roumaine. Perspectives philologiques, conferința prezentată la Universitatea Sorbona Paris IV, în cadrul URF d’Italien et de Roumain, 22 noiembrie 1998. 3. Saint Augustin dans la culture roumaine, conferința prezentată la Institutul de Studii Augustiniene din Paris la data de 12 decembrie 1998. 4. Über den Ursprung der Rumänischen Sprache. Neue Perspektiven, conferința prezentată al Seminarul de Romanistica al Universității din Trier, 27 mai 2001. Universitatea Sorbona-Paris IV (1997 1999). Prelegeri 5. L’histoire de la
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]