98 matches
-
se împodobește cu flori ale binelui. Omul păstrează în sine o rămășită de naștere a binelui. El trebuie să se amăgească cu părerea că păcatul pe care-l face are justificare prin bine" [1993:37]. Tocmai prin această nevoie de autoamăgire adesea stimulată din afară, de către un rafinat amăgitor minciuna se strecoară ca "adevăr pervertit" înăuntrul lumii umane. Avînd în vedere această ocolită cale, este firesc să ne întrebăm dacă în contextul scenariului biblic putem decela un SCOP EXPLICIT FORMULAT, care
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în aceeași categorie, după cum se va specifica în capitolul 8. Bok subliniază faptul că, pentru a se potrivi definiției dată de ea, "un mesaj care intenționează să inducă în eroare" trebuie mai întîi să fie "transmis". În discuția mea despre autoamăgire încerc să depășesc limitele acestei definiții în așa fel încît să pot include aici și afirmații care apar doar sub forma gîndurilor, ca făcînd parte dintr-un dialog interior, și care nu sînt spuse sau scrise. Desigur, minciunile nu sînt
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
identitatea unui grup sau a unei etnii, autorii lor pot să se înfierbînte ușor și să devină chiar apărători sinceri ai propriilor minciuni, pe care ei le percep drept adevărate. Cînd se întîmplă acest lucru, asistăm la un fenomen de autoamăgire, menționat în capitolul 2 în legătură cu propaganda de pe timp de război și discutat mai pe larg în capitolul 7. MINCIUNI INOFENSIVE SAU PARȚIAL INOFENSIVE Categoria lui Bok de minciuni "mărunte" include ceea ce ea descrie ca fiind minciuni inofensive, cum ar fi
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ale populației malgașe, însă aceeași presupunere este sugerată și într-un vers din cîntecul lui Rudyard Kipling (1965:251) despre contrabandă: "Acela care nu pune nici o întrebare nu va fi mințit". Trivers (1985:395) își începe capitolul despre "Înșelătorie și autoamăgire" din cartea sa Social Evolution (Evoluția socială) amintindu-le cititorilor săi că "sistemele comunicării animale" nu sînt "sisteme care să răspîndească adevărul". Acest comentariu ne poate îndemna să credem (1) că sistemele umane de comunicare, spre deosebire de cele animale, servesc în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ca de exemplu în conversația cu alte femei. Michell își limitează studiul strict la dominația femeilor de către bărbați, însă argumentele ei au o valabilitate mai largă. Ceea ce Hartung (1988:171, 173-174) numește "a coborî prin înșelătorie" este o formă de autoamăgire prin care o persoană renunță la o parte din respectul față de sine și astfel se adaptează mai ușor unei poziții de subordonat. Hartung, urmîndu-l pe Trivers, oferă o explicație evoluționistă a tendinței femeilor de a se auto-amăgi în pierdere și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a ocupa o funcție pentru care nu au de fapt calificarea necesară". ... din moment ce un bărbat cu zece neveste poate avea mai mulți copii decît o femeie cu zece soți... bărbații s-au aflat mai des într-o poziție în care autoamăgirea în cîștig s-a dovedit a fi în avantajul lor... și autoamăgirea în pierdere a fost mai mult spre avantajul femeilor... (Hartung 1988:173-174) În acești termeni, femeile pe care Michell le descrie ca pierzîndu-și obișnuința de a "vorbi pe
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din moment ce un bărbat cu zece neveste poate avea mai mulți copii decît o femeie cu zece soți... bărbații s-au aflat mai des într-o poziție în care autoamăgirea în cîștig s-a dovedit a fi în avantajul lor... și autoamăgirea în pierdere a fost mai mult spre avantajul femeilor... (Hartung 1988:173-174) În acești termeni, femeile pe care Michell le descrie ca pierzîndu-și obișnuința de a "vorbi pe șleau" s-au auto-înșelat în pierdere, adaptîndu-se astfel mai ușor unei poziții
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
structurală pe care am amintit-o doar în treacăt și care ar trebui analizată mai amănunțit. Mincinosul și păcălitul nu sînt neapărat două persoane diferite. Cînd aceste roluri sînt ocupate de unul și același individ, avem de-a face cu autoamăgirea. Acesta este subiectul principal în capitolul următor. 7 Auto-amăgirea și complicitatea la minciună AUTO-AMĂGIREA ȘI AUTO-ILUZIONAREA Adrienne Rich (1980:188) comentează că "atunci cînd îi mințim pe alții ajungem pînă la urmă să ne mințim pe noi înșine". Exemple de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ȘI AUTO-ILUZIONAREA Adrienne Rich (1980:188) comentează că "atunci cînd îi mințim pe alții ajungem pînă la urmă să ne mințim pe noi înșine". Exemple de situații în care se întîmplă acest lucru au fost prezentate în capitolul 2. Însă autoamăgirea nu este întotdeauna o consecință a inducerii în eroare a altor persoane. Lytton (1852: 204) susține că "cel mai ușor este să ne înșelăm pe noi înșine", iar Nietzsche (1911:212) spune aproape același lucru: "Minciuna cel mai des întîlnită
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
noi înșine", iar Nietzsche (1911:212) spune aproape același lucru: "Minciuna cel mai des întîlnită este cea spusă propriei persoane; a-i minți pe alții este un fapt relativ excepțional". Totuși, se ivesc probleme semantice grave atunci cînd vorbim de autoamăgire (cf. Trivers 1985:416). Grotius (1925:613) ia o poziție radicală și afirmă de-a dreptul că "este destul de clar că nimeni nu se minte singur, oricît de false ar fi spusele sale". Din fericire, mulți alți cercetători au încercat
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
613) ia o poziție radicală și afirmă de-a dreptul că "este destul de clar că nimeni nu se minte singur, oricît de false ar fi spusele sale". Din fericire, mulți alți cercetători au încercat să înfrunte dificultățile ridicate de noțiunea autoamăgirii (Durandin 1972:405). Bok (1978:291) observă că "autoamăgirea prezintă probleme dificile de definiție" și că dacă autoamăgirea este corect numită în acest fel "este un subiect dezbătut încă din vremea lui Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dreptul că "este destul de clar că nimeni nu se minte singur, oricît de false ar fi spusele sale". Din fericire, mulți alți cercetători au încercat să înfrunte dificultățile ridicate de noțiunea autoamăgirii (Durandin 1972:405). Bok (1978:291) observă că "autoamăgirea prezintă probleme dificile de definiție" și că dacă autoamăgirea este corect numită în acest fel "este un subiect dezbătut încă din vremea lui Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus 1988a; Sackeim 1988). Demos (1960: 588-589), susține că "minciuna
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minte singur, oricît de false ar fi spusele sale". Din fericire, mulți alți cercetători au încercat să înfrunte dificultățile ridicate de noțiunea autoamăgirii (Durandin 1972:405). Bok (1978:291) observă că "autoamăgirea prezintă probleme dificile de definiție" și că dacă autoamăgirea este corect numită în acest fel "este un subiect dezbătut încă din vremea lui Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus 1988a; Sackeim 1988). Demos (1960: 588-589), susține că "minciuna adevărată" a lui Platon se referă la inducerea în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus 1988a; Sackeim 1988). Demos (1960: 588-589), susține că "minciuna adevărată" a lui Platon se referă la inducerea în eroare a propriei persoane. Unele dintre incidentele pe care în mod normal le numim autoamăgire sînt ușor de rezolvat. Cînd, de exemplu, eu descopăr că drumul care ar fi trebuit să mă ducă la A mă conduce de fapt spre B, pot spune "m-am mințit singur". Însă aceasta este cu siguranță o eroare, nu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
poate spune că am încercat să mă păcălesc singur, numai în cazul în care știam "într-adevăr" că drumul ducea la B, însă dintr-un anume motiv am refuzat să accept realitatea (cf. Trivers 1988:viii). Într-adevăr, noțiunea de autoamăgire implică posibilitatea unui dialog interior sau a unei conversații complexe, în care rolul mincinosului și cel al păcălitului sînt jucate de una și aceeași persoană; și în care unele minciuni sînt gîndite în tăcere mai degrabă decît spuse cu voce
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
gînduri a căror înțelegere deplină i-ar pune în pericol integritatea propriului eu, așa cum este conceput și construit în acel moment. Kovar scrie din punctul de vedere al psihanalistului, iar Becker (1973:51 ) consideră că psihanaliza se dedică ideii de autoamăgire. El spune: Ostilitatea față de psihanaliză în trecut, prezent și viitor va fi întotdeauna o ostilitate față de acceptarea faptului că omul trăiește prin minciunile pe care și le spune despre sine și despre lumea sa, precum și faptului că personalitatea lui... este
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Snyder (1989: 150-152) subliniază că "procesele de negociere cu realitatea" pot deveni neproductive, însă într-o lucrare prezentată la o conferință recentă el susține că în actualul context global, "s-ar putea să fie nevoie de un oarecare grad de autoamăgire pe plan mondial" (Snyder 1991:10). Totuși, deși Snyder consideră că aceste procese de negociere cu realitatea sînt înșelătoare, adjectivul pe care-l alege el nu mi se pare pe deplin potrivit, din moment ce individul, și chiar societatea, nu ignoră neapărat
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cu realitatea sînt înșelătoare, adjectivul pe care-l alege el nu mi se pare pe deplin potrivit, din moment ce individul, și chiar societatea, nu ignoră neapărat diferența între percepție și realitate. Păcălitul devine colaborator sau chiar co-autor. Auto-iluzionarea, mai degrabă decît autoamăgirea, ar putea fi un termen mai potrivit pentru aceste "negocieri cu realitatea". Termenul intră în conflict cu părerile lui Taylor (1990:36), care face o distincție clară între iluzii, considerate "impresii false care persistă în ciuda faptelor reale" și amăgiri, sau
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
distincție clară între iluzii, considerate "impresii false care persistă în ciuda faptelor reale" și amăgiri, sau convingeri auto-înșelătoare, care modifică faptele, "deși poate cu o oarecare reținere". Diferența semnalată de Taylor trebuie luată în considerare, însă eu prefer conotația cunoscută a "autoamăgirii", care se referă la procesul prin care există un dialog interior, iar un segment al personalității induce în eroare un alt segment, partea care minte fiind conștientă de înșelătorie. Auto-iluzionarea pare un termen mai potrivit pentru situația în care un
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
născocind un adevăr, Și-a făcut mintea să păcătuiască Și să creadă propria minciună, Că ar fi fost el ducele... (cf. Ewbank 1983:164). Noțiunea de reținere menționată de Taylor implică existența unui conflict interior ce caracterizează multe cazuri de autoamăgire, în special cînd e vorba de adulți perfect sănătoși din punct de vedere mental (cf. Paulhus 1988b). Această tensiune este ilustrată perfect prin diferența pe care o facem în limbajul uzual între motive și scuze. Durandin (1972:298) comentează că
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
înșine, "ustificările devin motive în mintea noastră și e posibil să apară chiar cazul auto-amăgirii, în legătură cu întregul proces". Eu aș adăuga: de asemenea cazul autoiluzionării. Pe de altă parte, "cînd este implicat un public exterior, există mai puține posibilități de autoamăgire. Într-adevăr, protagonistul își face socoteala ce scuze ar avea succes... și astfel trebuie oarecum să țină cont, în permanență de aceste justificări, cît și de reacția celorlalți la scuzele sale". Pentru persoanele implicate în viața publică este de două
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ei care nu voia să accepte adevărul și care intenționa să-l inducă în eroare pe celălalt segment. Nu cred că această perspectivă aduce ceva în plus modului în care înțelegem ceea ce se întîmpla în mintea lui R2; intenționalitatea și autoamăgirea sînt concepte care pot fi valabile numai în prezența unei anumite doze de hazard. Pentru o mai mare precizie, însă cu riscul de a deveni pedanți, poate ar trebui să vorbim de "pseudo-minciuni" atunci cînd ne referim la prefăcătorii direcționate
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
definite de a înșela sau convingeri ferme că sînt înșelați. Poate că minciunile spuse publicului au de cele mai multe ori scopuri bine definite, fără a implica riscul remușcărilor sau al conflictelor interioare, însă cînd relațiile interumane apropiate sînt contaminate de minciună, autoamăgire, complicitate la minciună, aceste fenomene vor apărea cu siguranță. O trăsătură interesantă a cazului descris mai sus este faptul că R2 părea să nu pună prea mult preț pe relația dintre ea și soț, cu excepția contextului în care se afla
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
am atras atenția asupra modului în care păcăliții vizați de mincinoși sînt mai degrabă prieteni ai acestora decît inamici. Această direcționare a minciunii este dusă mai departe de minciunile discutate în capitolul 7, unde am încercat să fac diferența între autoamăgire și autoiluzionare. Procesul de transformare care intervine atunci cînd mincinoșii încep să creadă că ceea ce spun este adevărat a fost exemplificat nu numai de mărturia femeilor traumatizate cu privire la relațiile lor personale, ci și de afirmațiile făcute de politicienii americani și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
indică drept unul dintre principalii promotori ai acestui curent. În viziune popperiană, relativismul sociologiei cunoașterii încearcă să confere ideologiei în forma concepției totale un statut obiectiv prin intermediul unei sinteze de tip hegelian, ceea ce nu este însă nimic altceva decât "o autoamăgire", din moment ce nu este acceptată o bază comună pentru conturarea unei discuții raționale, din cauza conceperii realității sociale și implicit, a cunoașterii acestei realități ca fiind una fragmentată 139. Ideologia rămâne deci cel puțin în accepțiunea mannheimiană a conceptului o viziune particulară
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]