102 matches
-
privirile ca să nu fie silită să se mai uite la maică-sa, mama căreia nu-i spusese niciodată „mami“ și pe care sperase probabil s-o țină la distanță adresându-i-se cu „mătușă“. A inundat-o un val de autocompătimire. Ce greșeală de neiertat din partea lui Allah să creeze o fiică cu mult mai puțin frumoasă decât propria ei mamă. — Nu Înțelegi de ce Asya nu vrea nici un fel de tort anul ăsta? a spus mătușa Zeliha după ce și-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lipsită de imaginație, de respectul pe care i-l datorează. Chiar și războiul și-a pierdut grandoarea, armele sînt impersonale, oamenii Îi folosesc numele mai ales ca Înjurătură, rareori mai recunosc natura lui divină. Diavolul Își permite un moment de autocompătimire, apoi se umflă iar În pene. La urma urmei, el, și nu Dumnezeu, este originea Artei. Dumnezeu nu a creat nimic pînă cînd nu și-a Însuflețit maimuța lui de lut. Toate celelalte aspecte ale creaturii, inclusiv muzica Îndoielilor sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o s-o las. Nu dacă găsesc o modalitate de-a o opri. Poate că nu vorbește serios. Oh, Doamne, Stevie, am uitat. Altă bombă, exact ce ne lipsea. Express încearcă să ne preia. Stevie se smulse prompt din starea de autocompătimire la primul semn de primejdie. — Cum e posibil? Jack n-a făcut niciodată vreo aluzie la asta. — Poate că nici nu știe. Murray Nelson e destul de viclean ca s-o facă fără știrea lui. Ne-ar fi avertizat dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
un șervețel cu care să șterg cafeaua de pe jos. Distanța nu e așa de lungă, dar înaintez încet, ca orice bătrân. Am deci timp să mă gândesc. Mă gândesc că sunt o victimă a nerecunoștinței propriului copil. Ideea îmi trezește autocompătimirea și nu încerc s-o alung, deși îmi dau seama că e un sentiment de mâna a doua. Carnea și sângele meu mă scuipă. Vlăstarul crescut din sămânța mea s-a poticnit din creștere și-o va lua pieziș pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în ultimii cincizeci de ani ce ne despart de Conciliu. Episcopul Romei a subliniat că viața consacrată nu este marcată de o radicalitate evanghelică diferită de cea a altor creștini, mai ales că pe ea au fost edificate sisteme de autocompătimire și, uneori, de complăcere, nu întotdeauna îndreptățite din punct de vedere existențial. Radicalitatea evanghelică aparține oricărui discipol, căci radicalitatea nu este un principiu obiectiv, ci are de-a face cu persoana și cu circumstanța în care fiecare dă tot ceea ce
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
cooperarea familiei cu echipa de intervenție poate transforma părintele Într-un bun “specialist”, care creează un mediu prielnic educației incluzive, generat de instaurarea unei relații pozitive părințicopii-copil deficient, eliminându-se reacțiile tipice ca depresia, furia, culpabilitatea, sentimentul de injustiție, anxietatea, autocompătimirea, respingerea copilului sau supraprotejarea sa, ceea ce impiedică formarea abilităților de autonomie ale copilului cu nevoi speciale, convingându-i pe părinți că În demersurile lor educative cu copilul deficient nu sunt singuri, sprijinindu-i pe aceștia În găsirea unui echilibru și
„SALVEZI DACĂ ŞTII SĂ ACȚIONEZI!”E DEVIZA UNEI ŞCOLI PENTRU TOȚI, ŞCOALĂ CARE E TOTODATĂ ŞI PENTRU FIECARE. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Cristina ANTON, Anca ȚIBULCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2138]
-
și iterativ (diluându-și propriul text) pe ample citate din caietele ilustrului romancier, nu neapărat o capodoperă a genului, ci mai degrabă un compendiu de suferințe fizice, traume mnemonice, mărturisiri insipide, istericale, porniri în contra luxului și bunăstării, iluminări, obsesii, revanșe, autocompătimiri și deziluzii, sub imperiul senescenței și presimțirii sfârșitului. În spiritul iluministei rațiuni critice, cel care a sfidat lumea, legea și țarul, încearcă acum, ca diarist, să-și restaureze supremația într-o lungă dispută cu Dumnezeu, un partener care-și permite
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
trebuie, așadar, să fie activă și să fie transmisă celuilalt. O empatie care nu se exprimă nu este decât o atitudine internă, al cărei efect asupra calității comunicării este destul de redus". În psihologia transversală, un parametru al dispoziției îl reprezintă "autocompătimirea"220, tendința individului om de a căuta satisfacția din insatisfacție. Aceasta nu este un simplu exercițiu cathartic: în povestirea necazurilor sale, subiectul simte nevoia de a fi ascultat și compătimit, dar în același timp și admirat. Dacă nu găsește reacția
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
sale, subiectul simte nevoia de a fi ascultat și compătimit, dar în același timp și admirat. Dacă nu găsește reacția adecvată din partea celuilalt, se simte profund jignit. În relația cu deficientul, empatia trebuie să se desfășoare în această direcție, deoarece "autocompătimirea apare în momentele de criză 221, însă, prin satisfacția pe care o conține, poate deveni prilej de minimă rezistență. Satisfacția din atocompătimire poate deveni scop datorită facilității atingerii ei. În funcție de cât de adâncă este această tendință, putem să mai încadrăm
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
prin satisfacția pe care o conține, poate deveni prilej de minimă rezistență. Satisfacția din atocompătimire poate deveni scop datorită facilității atingerii ei. În funcție de cât de adâncă este această tendință, putem să mai încadrăm subiectul printre indivizii oameni, liberi și sănătoși (autocompătimirea ca unic scop devine boală)". Pentru a nu se ajunge la această satisfacție prin minimă rezistență, suficientă pentru a se transforma într-o barieră în calea efortului necesar a fi depus în munca de recuperare, empatia psihopedagogului va trebui să
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
vii, supraviețuitori ai lagărelor și contemporani (...)". Cu atât mai meritorii i se par viitorului expert în istoria dreptului Michael Berg (un transparent alter ego al autorului, profesor de drept) memorialele de lagăr ce, dincolo de acea amorțire, nu se lasă pradă autocompătimirii, și nici vendetei, ci dimpotrivă, raționalizează holocaustul, însuflețindu-l într-o formă literară. În această privință, a memoriei poliedrice a holocaustului, Schlink se întâlnește cu narațiunile atipice ale lui Wiesel, ale italianului Maurensig, ale americanilor Federman sau Philip Roth, ce
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
lor, sentimentul sinelui, se pierde. Cînd cetățenilor li se refuză accesul la un sentiment comun de naționalitate, ei tind să simtă că lumea este neprietenoasă și străină; în cazuri extreme de exil forțat ei trăiesc acel sentiment neplăcut, chinuitor, de autocompătimire și autodistructiv de Hauptweh descris de Thomas Mann și de alții -, iar acest lucru le reduce capacitatea de a trăi democratic. De fapt, regimurile democratice sînt cele mai solicitante dintre toate regimurile politice. Spre deosebire de toate formele de guvernare heteronome, democrația
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
Law Nolte, în anul 1-54. „Dacă trăiesc în critică și cicăleală, copiii învață să condamne; Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învață să fie agresivi; Dacă trăiesc în teamă, copiii învață să fie anxioși; Dacă trăiesc înconjurați de milă, copiii învață autocompătimirea; Dacă trăiesc înconjurați de ridicol, copiii învață să fie timizi; Dacă trăiesc în gelozie, copiii învață să simtă invidia; Dacă trăiesc în rușine, copiii învață să se simtă vinovați; Dacă trăiesc în încurajare, copiii învață să fie încrezători; Dacă trăiesc
Familia şi şcoala în parteneriat pentru o educaţie de calitate by Mihaela Băsu, Angela Sava, Doina Helene Partenie, Adriana Petrovici () [Corola-publishinghouse/Science/1283_a_1956]
-
îi lipseau atâtea însușiri: putința de a se împotrivi împrejurărilor felurite, credința în ceva, spre care să-și încordeze toate puterile căci nu credea în nimic"). Cu toate acestea, în adâncul sufletului Andrei era biruit de un sentiment mai puternic: autocompătimirea, "duioșia de a se vedea trecător", sentiment ce-l îndeamnă a râvni involuntar la condiția omului comun, caracterizată prin instinctul vital (cu gama de trăiri și emoții așa zicând "naturale") și, subsecvent, ca un corolar de la sine înțeles, prin plăcerea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
traducere de Cristian Unteanu, Editura Univers, București, 1980, p. 253. 59 Vezi Peter Brooks, The Melodramatic imagination: Balzac, Henry James, Melodrama & the Mode of Excess, Yale University Press, New Haven & Londra, 1976. În opinia autorului, narcisismul infantil e relevat prin autocompătimirea copilărească și exploatarea unui stadiu de dezvoltare mentală în care distincția dintre "vreau" și "pot" nu e clară. Nu trebuie să facem însă confuzie între dimensiunea psihologică a structurii melodramatice în sine și psihologia personajelor melodramei: melodrama exteriorizează de fapt
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
urcă spre înălțimile cerului lui Dumnezeu. Mihai Cantacuzino se simțea minunat; i se părea că toată lumea este a lui și neînchipuit de frumoasă. Sentimentul de vinovăție care-l stăpânise atâta vreme pierise ca un abur, lăsând locul unui fel de autocompătimire. Punea în cumpănă alternativ când virtuțile sale de ctitor, când smerenia care-i însoțise toate acțiunile. Da, bineînțeles, el spătarul Mihai Cantacuzino stătuse în umbră nu pentru că era unealta marelui stolnic, ci pentru că era un om smerit. Îi plăcu atât
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
soarele luminându-i părul bălai și cu durerea dispariției lui Nieve întipărită în ochi, își dădu seama că de mult nu mai era îndrăgostită de el. Ceea ce păstrase în minte și se lepăda acum de ea în mod miraculos era autocompătimirea. Și acum simțea că e important ca Aidan și Nieve să se împace. Fuseseră împreună zece ani. Zece ani de zile! Cum ar fi putut rămâne atâta împreună dacă nu se iubeau? Ce proastă fusese, mai proastă decât își închipuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
agent? Oftă și Îi Întinse punga lui Logan. Nu, mulțumesc, domnule. — Îți spun eu, rangul are mai puține privilegii decât ai crede. Logan Îl privi pieziș pe inspector. Insch nu era tocmai genul de ștab care să se lase pradă autocompătimirii. Cel puțin din câte știa Logan. — Vă referiți și la ofițerii trimiși să supervizeze? Întrebă el. La această replică, trăsăturile lui Insch se destinseră Într-un zâmbet larg. — Ți-a plăcut colecția Hoitarului? Deci știa despre grajdurile pline de cadavre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ceai, și după aia direct la magazin...“ Apoi mi-am amintit, ceea ce mi-a cam stricat fluxul - păi, în seara asta s-a dus Charlie, nu? Uitasem. Păi, nu face chestia asta de obicei, nu? Ușa se trânti, întrerupându-mi autocompătimirea agreabilă, iar vocea lui Ben, care continua să mă surprindă de fiecare dată prin profunzimea ei, emise un „Salut!“ din hol. Am trântit cartoful curățat într-o cratiță cu apă și am apucat un șervet. Bună, dragă! am strigat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
degrabă o stratagemă a acestuia din urmă, pentru a se descotorosi de el și a-i uzurpa locul. Hotărî să se Întoarcă la șifonier și să se studieze În oglindă. Și să-și privească trupul nu cu dezgust, disperare sau autocompătimire, ci cu resemnare. Din oglindă Îl privea un funcționar palid, cam corpolent, cu colaci de grăsime În jurul taliei, lenjerie de corp nu prea curată, păr negru și rar pe picioarele albe, prea subțiri În comparație cu burta, plete aproape cărunte, umeri lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a fost acel „Ha!“ rămas neschimbat în scurgerea anilor, la care se adăuga un dat din cap și observația că azi nu mai e cazul să aștepți recunoștință de la nimeni. Iar tata se simți lăsat oarecum cu buza umflată în autocompătimirea sa. De aceea, simți impulsul să-i descrie prietenului starea în care se afla și mai disperată decât era de fapt ca să-i stoarcă o fărâmă de compasiune, fiind atât de preocupat de persoana lui, încât nici nu-i trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
putea face aceasta fără să plătească. Henry Îl compătimea, dar nu simpatiza cu el - afectat de spectacolul prăbușirii, dar detașat de el. Ca Într-o tragedie antică, efectul era cathartic, eliminând compasiunea și teama, după cum afirma Aristotel; În cazul său, autocompătimirea și frica de ce avea să Îi aducă viitorul. În sfârșit, se simțea capabil să accepte umilitorul eșec al lui Guy Domville și să pornească mai departe. La mijlocul lunii mai, Între cele două procese ale lui Wilde, Începu să lucreze la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Fără vreo veste de la tata și mama - oare se refugiaseră la timp din Danzig, împreună cu sora mea, sau se înecaseră, fiindcă se aflau la bordul lui Gustloff? -, eu mă vedeam, experimental, ca orfan, apatrid, dezrădăcinat. Îmi plăcea de mine în autocompătimirea mea, încercam roluri, mă purtam cu mine așa cum te porți cu un orfan. Mai cu seamă noaptea, pe salteaua de paie. Din fericire, existau tovarăși de aceeași vârstă în situații asemănătoare. Dar mai mult decât mama și papa ne lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
așa de ușor cumpătul. Mă simt ca o idioată... Beth lăsase capul În jos, privind țintă În podea. Norman se gândi că era interesant felul În care alunecase de la starea agresivă de Încredere În sine la polul opus, În de autocompătimire umilă. Fără nici o stare intermediară. — Hai să n-o lungim prea mult, spuse Norman. Suntem obosiți cu toții. — Pur și simplu, mă simt oribil, continuă Beth. De-a dreptul oribil. Simt că v-am dezamăgit pe amândoi. În primul rând, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
casa părinților mei și când am terminat cu cearta, am ieșit să mă plimb ca să mă calmez. Ca de obicei, ea își bătuse joc de aspirațiile mele de scriitor și, pe bună dreptate, sufletul mi-era zguduit de o sfâșietoare autocompătimire când am pornit valvârtej pe o alee în direcția pădurii pe care o exploram în plimbările duminicale din copilărie. Fără îndoială că eram mânat și de un impuls pornit din subconștient. Voiam să revăd locurile unde fusesem fericit (și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]