62 matches
-
23,25-28), simulează cu scopul de a face să pară corupția ca ceva „acceptabil din punct de vedere social”. Această strategie, de fapt, are adesea și astăzi efectele sale în opinia dominantă. Simularea, în plus, merge mână în mână cu autojustificarea: omul corupt tinde să se salveze singur, cu ajutorul a două modalități de justificare. Primul constă în ducerea la extrem a negativizării anumitor comportamente și situații, cu scopul de a evidenția, în schimb, eventualele sale lipsuri. Al doilea constă în furnizarea
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
situații, cu scopul de a evidenția, în schimb, eventualele sale lipsuri. Al doilea constă în furnizarea unei caricaturi a cazului, asumată ca o comparație, încă o dată cu scopul de a arăta că, în fond, această modalitate nu este rea. În această autojustificare, ea ajunge până la a se prezenta ca judecător al altora, făcând să se înțeleagă că „ea este măsura comportamentului moral”, ca vameșul în respectiva parabolă a lui Isus, din Lc 18,9-14. De aici și caracterul de „obrăznicie” care îl
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
acestora sunt strategiile la care se recurge în asemenea situații. Janis și Mann (1977), Janis (1992) se refereau și la alte strategii defensive: renunțarea la responsabilitate (o persoană se lasă în voia alteia fără să examineze critic situația sau decizia); autojustificarea (exagerarea avantajelor, diminuarea dezavantajelor, dezamorsarea sentimentelor negative ale celorlalți, negarea necesității acțiunii, minimizarea responsabilității în decizie). Etapa postdecizională sau executarea deciziilor După cum arătam ceva mai înainte, această etapă nu este recunoscută de unii autori ca fiind inclusă în lanțul proceselor
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
nimic din istorie dacă nu se pleacă de la principiul culpabilității universale, remarcă Hubert Butterfield. Pentru el, istoricul cu adevărat obiectiv, care examinează loial faptele, trebuie să ajungă la concluzia că originea tuturor erorilor, ca și a tuturor crimelor istoriei, este autojustificarea. Or, principiul esențial al Revelației biblice este tocmai că nimeni nu este drept. Că toți sunt păcătoși: aceasta este dogma păcatului originar. Scepticismul istoricului se întâlnește cu pesimismul profetului. Interpretarea biblică a istoriei nu este o teologie în plus care
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
putem prevedea? Este războiul unei națiuni față de alte națiuni, sau cel al unui rege față de alți regi? Nu, este războiul dușmanilor revoluției franceze împotriva revoluției franceze"184. Mai tîrziu se va spune, războiul dușmanilor democrației contra acesteia. Din nefericire, dincolo de autojustificarea ce transpare din acest discurs se află suprapunerea constitutivă a modelului le-gitimității revoluționare și a absolutismului absolut, în virtutea unui demers, care contestă dinainte dreptul adversarului la existență, privîndu-l de rațiunea sa morală. Democrația de început, la fel ca și, mai
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
cel ce o deține nu admite nici un fel de rezistență din partea supușilor sau vreo limitare din partea vreunei puteri concurente (cum ar fi, de exemplu, Biserica sau parlamentul). Unii teoreticieni ai absolutismului au vorbit fie de autolimitarea puterii regale, fie de autojustificarea rațională a acțiunilor. Un exemplu pentru autolimitare ar fi patriarhalismul lui Bramhall, iar un exemplu pentru autojustificare ar fi Iacob I care spunea: "Este treaba supușilor rebeli să discute ceea ce un rege poate să facă în plenitudinea autorității sale; dar
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
puteri concurente (cum ar fi, de exemplu, Biserica sau parlamentul). Unii teoreticieni ai absolutismului au vorbit fie de autolimitarea puterii regale, fie de autojustificarea rațională a acțiunilor. Un exemplu pentru autolimitare ar fi patriarhalismul lui Bramhall, iar un exemplu pentru autojustificare ar fi Iacob I care spunea: "Este treaba supușilor rebeli să discute ceea ce un rege poate să facă în plenitudinea autorității sale; dar regii drepți vor fi întotdeauna dispuși să spună ceea ce au de gând să facă, dacă nu vor
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
spună ceea ce au de gând să facă, dacă nu vor să atragă mânia divină. Voi fi întotdeauna tare nemulțumit să văd că puterea mea e discutată, dar voi fi mereu gata să arăt rațiunea actelor mele"62. Nici autolimitarea, nici autojustificarea nu se bazează însă pe o regulă stabilă și, de aceea, acest tip de absolutism merită și atributul de arbitrar. În ceea ce privește puterea arbitrară, aceasta este exercitată în funcție de bunul plac al celui ce o deține, și nu în funcție de legi. Prin urmare
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
situaționale defavorabile parcurg un proces de schimbare care-i transformă și-i determină să facă rău, să Întreprindă lucruri la care În condiții obișnuite nici nu s-ar fi gândit. Zimbardo le enumeră: dezinvidualizarea, obediența față de autoritate, pasivitatea În fața amenințărilor, autojustificarea și raționalizarea. În timp ce scriu aceste rânduri, se Întâmplă să citesc Memoriile lui Valeriu Anania, mitropolitul Clujului, și să pot ilustra cu secvențe istorisite de acesta privind procesul de „reeducare”, organizat de administrația Închisorii Aiud pentru deținuții politici. Presiunea fizică și
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
2007. Cu privire la ansamblul lucrărilor lui Mircea Eliade și al traducerilor, vezi Mircea Handoca, Mircea Eliade. Biobibliografie, București, 1997. Amintirile sale: Memorii, vol. I, Promisiunile echinocțiului 1907-1937, vol. II, Recoltele solstițiului 1937-1960, București, 1991, sunt importante atât În ce privește propria carieră — inclusiv autojustificările de ordin politic —, cât și atmosfera intelectuală din România În perioada interbelică; ele invită la o lectură paralelă cu Jurnalul lui Mihail Sebastian (cei doi au fost prieteni apropiați, În ciuda faptului că unul era evreu, iar celălalt s-a lăsat
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
reductivă translare-transcriere a realității. „Un roman, chiar când este autobiografic, nu este autobiografie. Cititorul este eliberat de jocul corespondențelor. Ficțiunea este subterană, nu terestră. Modelele dispar, simulacrele durează...” În conversațiile cu Ravelstein sau Rosamunda despre Radu Grielescu, Chick oscilează Între autojustificare și autoincriminare. „Ravelstein vroia să știe cu exactitate care era poziția lui Grielescu și i-am explicat că la cină acesta vorbea despre istoria veche, Își umplea pipa și risipea multe chibrituri”, Îi spune Chick soției. „Umpli pipa, nu cumva
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Helsinki) de la sfârșitul lui noiembrie 1906, care s-a pronunțat pentru acordarea dreptului la autonomie națională grupurilor etnice minoritare din Imperiul Rus. Problema antisemitismului, credea Jabotinski, nu o vor rezolva evreii prin recursul la argumente științifice sau prin încercări de autojustificare, ci numai prin soluțiile sioniste. Procesul Beilis și alte cazuri de calomnii de omor ritual i-au servit argumentația. Până în 1907 Jabotinski a mai făcut două încercări nereușite de a se face ales în parlamentul rus pe baza unui program
Zeev Jabotinski () [Corola-website/Science/308661_a_309990]