239 matches
-
de exemplu, al societății „unidimensionale” a lui Herbert Marcuse (1977). Am putea considera că holismul reprezintă o presupoziție metodologică corectă în orice analiză care ia în considerare un sistem finalist și își concentrează atenția asupra mecanismelor și tendințelor sale de autoorganizare. Individualismul metodologic, propunând explicarea constituirii sistemelor sociale de „jos în sus”, de la persoane și de la finalitățile lor individuale, explorează o altă logică. S-ar putea considera că în societate avem două procese simultane care se întretaie, se susțin și/sau
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cele ce urmează. Este necesar însă să aducem o serie de completări referitoare la autonomia relativă a subsistemelor și la contribuția lor activă în relația cu sistemul din care fac parte ca elemente funcționale. • Subsistemele au inițiativă funcțională. Funcția de autoorganizare a sistemelor sociale, lucru valabil în mod special în cazul societății globale, nu este concentrată exclusiv într-un punct al acestora, într-un sistem de conducere, ci este destul de larg difuzată în masa sistemului. Subsistemul politic are un rol esențial
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de realizat, subsistemele au o largă autonomie în organizarea lor, variabilă în raport cu o mulțime de condiții. În ambele cazuri, estimarea eficienței cu care subsistemele își îndeplinesc funcțiile ce le revin reprezintă aspectul-cheie al relației dintre sistem și subsistem. Procesul de autoorganizare a sistemelor sociale, relațiile dintre sistem și subsistemele sale sunt probleme încă puțin studiate în sociologie. • Subsistemele au inițiativă structurală. Pornind de la principiul pluralității structurale, ajungem la ideea că asupra unui subsistem se exercită cerințe funcționale contradictorii, provenite din variatele
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atrage cercetătorii cei mai buni, stimulează investigarea acelor teme care sunt prioritare pentru ea. Dominarea se poate realiza însă și direct, prin impunerea de către un subsistem sau sistem al logicii sale celorlalte subsisteme sau sisteme, diminuând corespunzător capacitatea acestora de autoorganizare și funcționare eficientă. Starea de urgență este un exemplu de dominare. O colectivitate amenințată de un pericol (dușman extern, conflicte interne grave, catastrofe naturale) va accentua importanța subsistemului de apărare corespunzător. Acesta va primi cea mai mare parte a resurselor
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este unul în care orientarea organizațiilor către cunoaștere se produce doar în virtutea propriei ei inevitabilități esențiale. Ierarhia își generează premisele limitării, uneori până la blocare, a propriei funcționalități; organizațiile tradiționale își activează spontan pluralismul configurațional și se declanșează un proces de autoorganizare informală. În replică, la ineficiența propriei structuri oficiale, ele își construiesc un dual centrat pe cunoaștere, reprezentabil prin modelul organizării anarhice. Se ajunge, astfel, la soluții insulare de întemeiere pe cunoaștere, adoptate ad hoc și dificil de menținut prin integrare
Managementul cunoașterii in societatea informațională. In: Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
surse de performanță. Întemeierea pe cunoaștere a organizațiilor contemporane este inevitabilă, decurge dintr-un nivel de complexitate sistemică ce depășește limitele rigide ale ierarhiilor tradiționale și antrenează apariția de configurații și practici organizaționale nonierarhice; din evoluții strict inerțiale, de natura autoorganizării, pot rezulta, cel mult, soluții insulare, eventual articulate ad hoc; în schimb, obținerea de sisteme integrate, viabile, presupune intervenție transformatoare asupra unor organizații existente sau crearea unora noi, dedicate scopului urmărit. Proiectele de realizare de organizații bazate pe cunoaștere necesită
Managementul cunoașterii in societatea informațională. In: Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
de a te guverna și administra în mod liber. Procesul autonomizării nu înseamnă însă o atomizare, o rupere a legăturilor cu ceilalți oameni și cu exigențele comunității. Nu poți fi autonom de reglementările grupale, colective. Autonomia este, de fapt, o autoorganizare care se autoproduce și care se găsește mereu deschisă față de lumea înconjurătoare. Pot fi decelate mai multe ipostaze ale autoformării (vezi Carre, 2005): autoformarea integrală sau autodidaxia este o formare complexă, socială, sub toate aspectele, dincolo de spațiul educativ în sensul
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
cât și de predare. Spațiul acestei coorganizări este dintr-odată delimitat prin specificitatea instrumentelor puse în joc, dar și prin ansamblul procesului structurant al celor două tipuri de acțiuni. (Alava, 2005) El trebuie să fie deschis și predispus la o autoorganizare, când circumstanțele o impun. Școala neocapitalistă din societatea postindustrială se relativizează, sfărmându-se în mai multe părți, prin delocalizare și asincronizare, generând o reducere a cheltuielilor pentru formarea lucrătorilor eficienți și bine orientați, mai ales din punct de vedere material
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
în afara” științei normale. Astfel, chiar științele exacte se apropie de lumea reală, de complexitatea și caracterul său neregulat și - uneori, cel puțin - imposibil de prevăzut. c) Teoria structurilor disipative (Ilya Prigogine 1). Această teorie abordează „procesele cooperante”, adică fenomenele de autoorganizare ce pot apărea în anumite cazuri și condiții, în populații compuse din indivizi identici a priori (cum ar fi moleculele în chimie, celulele în biologie, agenții economici în știința economică, locuitorii unui oraș în urbanism etc.). La modul general, structurile
Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar by Lucian Ciolan () [Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
argumentează un al doilea principiu important al teoriilor morfologice: principiul holist. O structură disipativă este o totalitate, o organizare de ansamblu ce manifestă comportamente proprii care nu pot fi deduse din comportamentele părților. Prigogine vorbește despre existența unor fenomene de autoorganizare care pot fi valorificate, poate, în psihologia cognitivă (de exemplu, formarea și performarea competențelor, articularea structurilor mentale etc.) sau în psihologia socială (psihosociologia grupurilor). d) Teoria haosului și a atractorilor stranii (J. Yorke, D. Ruelle, L. Landau, F. Takens). Tema
Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar by Lucian Ciolan () [Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
ABILITATE (< fr. habileté, cf. lat. habilitas, -atis; engl. ability)- Îndemânare, pricepere, iscusință, dibăcie (prin extensie de sens, sinonim cu aptitudine, capacitate). Însușire ce pune în evidență ușurința, rapiditatea, dibăcia, iscusința și precizia cu care sunt desfășurate anumite activități, ce implică autoorganizare, eficiență și adaptare la obiectivele urmărite; întâlnită frecvent în activitățile musculare cu grade diferite de complexitate. Sensul operațional se referă la capacități dobândite ce permit realizarea unor activități cu rapiditate, precizie, facilitate, consum redus de energie nervoasă și psihică. Abilitatea
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
propus și în funcție de ceea ce subiectul a dobândit anterior. ACTIVITATE (< fr. activité, cf. lat. activitas) - Îndeplinirea unor acte fizice, intelectuale, morale etc. cu scopul de a obține un anumit rezultat. Orice activitate dispune de o bază motivațională, o structură (organizare prin autoorganizare) și o țintă, un scop sau un plan în raport cu care se autoreglează (Popescu-Neveanu, 1978). De fapt, este consecința unui proces finalizat, ca urmare a unei forțe sau energii depuse de subiect. În sfera kinetoterapiei, formele de activitate cuprind planuri diferite
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
unor probe și ramuri sportive practicate atît în regimul zilei de școală cît și în timpul liber, dezvoltarea aptitudinilor motrice de bază, definirea unor trăsături, morale, volitive, atitudinale estetice necesare integrării individului în structura socială, cunoștințe și abilități tehnice privind autoconducerea, autoorganizarea, autoaprecierea etc. Idealul se va modifica pe parcursul evoluției social-istorice, în concordanță, însă, cu idealul general educațional, realizîndu-se treptat, pe etape, nefiind atins integral niciodată. Idealul va fi determinat de comanda socială. 3.2. Funcțiile educației fizice și sportului Funcțiile educației
Metodica predării Educației Fizice și Sportului (ediția a II-a) by ELENA LUPU [Corola-publishinghouse/Science/1004_a_2512]
-
care sînt elaborate: operaționale (sisteme de acționare), intermediare (pentru un an școlar), finale (pentru sfîrșitul ciclurilor de învățămînt). Componentele modelului (final sau intermediar) se structurează astfel: 1. Formarea capacității de organizare 2. Dezvoltarea fizică armonioasă 3. Dezvoltarea capacității motrice 4. Autoorganizare, autoconducere, stimularea interesului pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice. C. Instruirea programată Utilizată la disciplinele cu grad înalt de axiomatizare, se realizează prin fragmentarea conținutului învățării în secvențe, pași metodici, microstructuri. Sînt două tipuri de programare: Programarea liniară (skinner) subiectul
Metodica predării Educației Fizice și Sportului (ediția a II-a) by ELENA LUPU [Corola-publishinghouse/Science/1004_a_2512]
-
o formulă celebră: Schimbând ceea ce este cunoscut de lume, de fapt omul schimbă lumea care o cunoaște. Și schimbând lumea în care el trăiește, omul se schimbă pe sine."43 Această ipoteză interesantă permite epistemologiei constructiviste să descrie fenomenele de autoorganizare a realității, caracteristică esențială a dezvoltării din natură, societate și gândire. Ipoteza teleologică atribuie subiectului cunoscător un rol decisiv în construcția cunoașterii, obligându-l pe acesta să ia în seamă intenționalitatea și finalitățile acțiunilor sale, potrivit obiectivelor și scopurilor propuse
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
a acestor interese. Răspunderea lor politică este numai de ordin electoral, pentru că ele sunt înzestrate cu competența specifică administrației publice locale, pentru a decide asupra modului de soluționare a problemelor administrative ale colectivității locale. Autonomia acestor autorități colegiale rezidă în autoorganizarea acestora, sub toate aspectele. Ele recepționează cererile și informațiile din mediul local și adoptă hotărâri privitoare la administrarea treburilor publice locale. Unele informații privitoare la colectivitatea locală, la organizarea și funcționarea consiliului local provin în cea mai mare parte de la
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
reglaj). Sistemele naturale, prin natura lor complexă (ecosistemele de pildă), fiind constituite dintr-o mulțime de elemente diferite, vor crea mai multe relații în interiorul sistemului care, în timp, sub influența selecției, se structurează, se ierarhizează, cu alte cuvinte, tind către autoorganizare. Decelarea rolului dominant în această ierarhie este importantă în cazul unei strategii de evoluție a sistemului, când se urmăresc stabilitatea și integritatea întregului sistem ca obiectiv strategic<footnote Ioan, Ildikó, Bran, Florina, Rădulescu, Carmen Valentina (2010), Dimensiunea managerială a conservării
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale. De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
ai secolului trecut, și-a continuat cercetările științifice, încercând să dezvolte o „cibernetică a ciberneticii”. Cuvântul de bază era „auto” căruia i se juxtapuneau principalele concepte cibernetice. Astfel, el a încercat să definească într-un limbaj sistemic autocomportamentul, autoelementul, autoprocesul, autoorganizarea ș.a., fapt ce a condus la un pas important înainte în cibernetică. Acest avans este considerat de unii autori ca o nouă cibernetică, sau o cibernetică de ordinul doi. Gordon Pask (1928-1996), cibernetician și psiholog englez, a fost unul dintre
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
organizarea autopoietică este necesară (dar nu și suficientă) pentru emergența vieții. Ulterior, lucrările lui von Foerster (1995) și von Glasersfeld (1987) au evidențiat faptul că organismele vii răspund la influențele exercitate de mediul înconjurător în moduri care determină propria lor autoorganizare internă. Deci aceste sisteme nu sunt doar autoorganizatoare, dar și autopoietice, altfel spus au capacitatea de a se reproduce. Într-un anumit sens, acest lucru duce la apariția unui feedback interior sistemului, acesta determinând organizarea și autoorganizarea, fără a fi
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
determină propria lor autoorganizare internă. Deci aceste sisteme nu sunt doar autoorganizatoare, dar și autopoietice, altfel spus au capacitatea de a se reproduce. Într-un anumit sens, acest lucru duce la apariția unui feedback interior sistemului, acesta determinând organizarea și autoorganizarea, fără a fi necesar ca informația utilizată să fie furnizată din afara limitelor sistemului. Momentul apariției autopoiesisului este foarte important deoarece la începutul anilor ’70 ai secolului trecut deja din cibernetică se desprinseseră complet știința calculatoarelor, inteligența artificială și teoria controlului
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
dezvoltată la Institutul Santa Fe din New Mexico (S.U.A.) prin lucrările lui Stuart Kauffman (1993, 1995, 2000), John Holland (1995, 1998), Chris Langton și Murray GellMann (1994); ii) concepția lui Axelrod privind complexitate și cooperare în procesele de adaptare și autoorganizare (Axelrod (1990, 1997), Axelrod și Cόhen (2000)); iii) modelarea și simularea pe calculator a complexității (Casti (1997), Bonabeau ș.a. (1999), Epstein și Axtel (1996), Ferber (1999)); iv) concepția privind structurile disipative și sistemele care funcționează departe de echilibru (Prigogine și
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
precum și un mijloc de a vedea nebuniile noastre proprii în perspectivă mai largă.” 4. BehaveNet [15] Cibernetica se ocupă cu investigația științifică a proceselor sistemice de natură extrem de variată, incluzând fenomene cum ar fi regulamentul, prelucrarea informațiilor,stocarea informației, adaptarea, autoorganizarea, de autoreproducerea, și un comportament strategic. În abordarea cibernetică generală, următoarele domenii teoretice s-au dezvoltat: teoria sistemelor, teoria comunicării, teoria jocurilor, și teoria deciziei. 5. Ludwig von Bertalanffy [16] „O mare varietate de sisteme în tehnologie și în natură
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
începând cu 1965. 3) Autopoiesis: Teoria asupra esenței care deosebește un organism viu de o entitate nevie. Ea sugerează că un organism viu poate fi interpretat ca un proces circular, autocatalitic având ca principal scop propria supraviețuire. Astfel, fenomenul de autoorganizare poate fi înțeles în termeni autopoietici. Teoria accentuează faptul că „închiderea” circulară a organismelor vii poate fi privită ca un „remediu” pentru accentul pus pe „deschidere” în teoria sistemelor deschise. H. Maturana și F. Varela sunt considerați întemeietorii teoriei autopiesisului
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
k) predicțiile pe termen scurt asupra comportamentului sistemului sunt, uneori, posibile; l) ordinea este o proprietate inerentă sistemului și nu trebuie impusă din afară; m) creativitatea și noutatea emerg din comportamentul de ansamblu al sistemului; n) sistemele sunt capabile de autoorganizare. Să facem, în continuare, câteva considerații privind aceste caracteristici pe care le vom și utiliza pe măsură ce vom prezenta metodele și tehnicile prin care sunt abordate diferitele sisteme adaptive complexe din natură, economie sau societate. 5.2. Proprietățile Sistemelor Adaptive Complexe
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
într-o carte a sa (,Origins of Order: Self Organization and Selection, 1993) arată că selecția nu este, așa cum afirmă concepția evoluționistă Darwiniană, singura forță care determină adaptarea. Există și o a doua forță care produce spontan ordine, și anume autoorganizarea, aceasta fiind, alături de selecția naturală, absolut necesară pentru evoluție. Proprietățile emergente, calitățile noi, paternele structurale apar în CAS din interacțiunea elementelor individuale, acestea reprezentând mai mult decât suma părților componente și sunt dificil de prevăzut studiind doar elementele considerate individual
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]