74 matches
-
1". Producția a fost oprită în septembrie 1941 în favoarea unei versiuni ușor modificate a semișenilatului SdKfz 250 (SdKfz 250/6 "leichter Munitionspanzerwagen"). Vehiculele au fost repartizate unităților "Sturmartillerie" (în germană: artilerie de asalt). Fiecare baterie StuG III (formată din șase autotunuri) trebuia să fie echipată cu șase vehicule SdKfz 252, însă numărul acesta a fost redus la trei semișenilate (un vehicul la fiecare pluton) din cauza numărului insuficient. SdKfz 252 au fost folosite până în 1943 când toate vehiculele au fost distruse sau
SdKfz 252 () [Corola-website/Science/321894_a_323223]
-
vehicul blindat de luptă care împiedică întoarcerea gazelor toxice înapoi în compartimentul de luptă, prin culată, în momentul în care se încarcă un nou proiectil. Ejectoarele de fum sunt folosite de obicei la tunurile de calibru mare ale tancurilor și autotunurilor. Fără aceste dispozitive, în interiorul compartimentului de luptă intră noxe și alte reziduuri care apar după executarea tragerii. Acestea îngreunează respirația (prin scăderea nivelului de oxigen) și au un miros puternic, care poate da senzații de greață echipajului. Persoanelor din interiorul
Ejector de gaze () [Corola-website/Science/321471_a_322800]
-
alți șase sunt așezați în șasiu, alți 8 stau să manevreze mitraliera și nouă sunt așezați în turelă cu pușcașul.Toți membrii personalului pot trage cu armele lor de foc din interiorul vehiculului, și turela VCTP este înarmată cu un autotun Rheinmetall Rh-202 de 20 mm (0.79 inch).VCTP deține muniție pentru 880 runde ale autotunului, inclusiv câteva runde de subcalibrul DM63. De asemenea, este înarmat cu o mitralieră FN MAG 60-20 de 7.62 mm pe acoperișul turelei.Infanteria
TAM (tanc) () [Corola-website/Science/324983_a_326312]
-
în turelă cu pușcașul.Toți membrii personalului pot trage cu armele lor de foc din interiorul vehiculului, și turela VCTP este înarmată cu un autotun Rheinmetall Rh-202 de 20 mm (0.79 inch).VCTP deține muniție pentru 880 runde ale autotunului, inclusiv câteva runde de subcalibrul DM63. De asemenea, este înarmat cu o mitralieră FN MAG 60-20 de 7.62 mm pe acoperișul turelei.Infanteria poate ieși printr-o ușă pe partea din spate a corpului .Comandantul are șapte periscoape de
TAM (tanc) () [Corola-website/Science/324983_a_326312]
-
a fost un vânător de tancuri proiectat și folosit de Uniunea Sovietică spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. O îmbunătățire a modelului ȘU-85, autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, fiind însă înarmat cu puternicul tun D-10S de calibrul 100 mm folosit mai târziu de tancurile din seria Ț-54/55. Din cauza armamentului puternic, ȘU-100 a avut o perioadă de exploatare îndelungată, în
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
fabricație complex al tunului D-10 și a muniției Br-412 de calibrul 100 mm, a fost demarată producția modelului ȘU-85M, până la remedierea problemelor. Din luna decembrie a anului 1944 însă, toate problemele legate de fabricație au fost rezolvate, iar producția autotunului ȘU-85 a fost sistată în favoarea succesorului ȘU-100. Vânătorul de tancuri ȘU-100 era similar, dar nu identic, cu modelul ȘU-85. Autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, 7,5% dintre componentele autotunului ȘU-85, 4% dintre componentele autotunului ȘU-122 și doar
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
până la remedierea problemelor. Din luna decembrie a anului 1944 însă, toate problemele legate de fabricație au fost rezolvate, iar producția autotunului ȘU-85 a fost sistată în favoarea succesorului ȘU-100. Vânătorul de tancuri ȘU-100 era similar, dar nu identic, cu modelul ȘU-85. Autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, 7,5% dintre componentele autotunului ȘU-85, 4% dintre componentele autotunului ȘU-122 și doar 16,5% dintre componente erau noi. Spre deosebire de ȘU-85, modelul ȘU-100 avea un blindaj frontal mărit de la 45 la 75 de
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
legate de fabricație au fost rezolvate, iar producția autotunului ȘU-85 a fost sistată în favoarea succesorului ȘU-100. Vânătorul de tancuri ȘU-100 era similar, dar nu identic, cu modelul ȘU-85. Autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, 7,5% dintre componentele autotunului ȘU-85, 4% dintre componentele autotunului ȘU-122 și doar 16,5% dintre componente erau noi. Spre deosebire de ȘU-85, modelul ȘU-100 avea un blindaj frontal mărit de la 45 la 75 de milimetri, o cupola de observație pentru comandant și două ventilatoare pentru evacuarea
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
rezolvate, iar producția autotunului ȘU-85 a fost sistată în favoarea succesorului ȘU-100. Vânătorul de tancuri ȘU-100 era similar, dar nu identic, cu modelul ȘU-85. Autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, 7,5% dintre componentele autotunului ȘU-85, 4% dintre componentele autotunului ȘU-122 și doar 16,5% dintre componente erau noi. Spre deosebire de ȘU-85, modelul ȘU-100 avea un blindaj frontal mărit de la 45 la 75 de milimetri, o cupola de observație pentru comandant și două ventilatoare pentru evacuarea noxelor din camera de luptă
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
cu mitraliere pentru protecție împotriva infanteriei, fiind folosit strict că vânător de tancuri. Datele privind producția vânătorului de tancuri ȘU-100 diferă în funcție de surse. Între luna septembrie a anului 1944 și luna martie a anului 1946 au fost construite 3037 de autotunuri ȘU-100 la fabrica Uralmaș. După rezolvarea problemelor tehnice inițiale, rata de productie pe timp de război era de aproximativ 200 de autotunuri pe lună. Alte date indică faptul că în 1947 a mai fost construită o altă serie, desi producția
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
surse. Între luna septembrie a anului 1944 și luna martie a anului 1946 au fost construite 3037 de autotunuri ȘU-100 la fabrica Uralmaș. După rezolvarea problemelor tehnice inițiale, rata de productie pe timp de război era de aproximativ 200 de autotunuri pe lună. Alte date indică faptul că în 1947 a mai fost construită o altă serie, desi producția după câțiva ani a unei serii limitate pare improbabilă. Rapoartele spionajului SUA indică o rată de producție de aproximativ 1000 de autotunuri
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
autotunuri pe lună. Alte date indică faptul că în 1947 a mai fost construită o altă serie, desi producția după câțiva ani a unei serii limitate pare improbabilă. Rapoartele spionajului SUA indică o rată de producție de aproximativ 1000 de autotunuri pe lună între anii 1948-1956, deși acest lucru este contrazis de datele fabricilor din URSS. ȘU-100 a fost construit și în Cehoslovacia sub licență între anii 1951-1956. La fabrica Stalin din Martin au fost fabricați 1420 de vânători de tancuri
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
de tancuri ȘU-100 au fost testați pe front în luna septembrie a anului 1944. Prima operațiune importantă în care au fost folosite formațiuni de artilerie autopropulsata dotate cu ȘU-100 a fost Bătălia de la Budapesta din luna ianuarie a anului 1945. Autotunul a mai fost folosit apoi în Ofensivă din Prusia de Est și în Operațiunea Frühlingserwachen. Ultima mare operațiune în care au fost folosiți vânătorii de tancuri ȘU-100 a fost Bătălia Berlinului. După război, autotunurile ȘU-100 au fost folosite de Armată
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
din luna ianuarie a anului 1945. Autotunul a mai fost folosit apoi în Ofensivă din Prusia de Est și în Operațiunea Frühlingserwachen. Ultima mare operațiune în care au fost folosiți vânătorii de tancuri ȘU-100 a fost Bătălia Berlinului. După război, autotunurile ȘU-100 au fost folosite de Armată Roșie în timpul Revoluției ungare din 1956 și în timpul invadării Cehoslovaciei din 1968. Vânătorii de tancuri ȘU-100 au fost modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
Berlinului. După război, autotunurile ȘU-100 au fost folosite de Armată Roșie în timpul Revoluției ungare din 1956 și în timpul invadării Cehoslovaciei din 1968. Vânătorii de tancuri ȘU-100 au fost modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în rezervă armatei sovietice până la începutul anilor 1980. Un contingent de autotunuri ȘU-100 a fost folosit și la începutul conflictului din Afganistan, între anii 1979-1980. Autotunurile ȘU-100 au fost folosite și în Criză Suezului, Războiul de Șase Zile
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
din 1956 și în timpul invadării Cehoslovaciei din 1968. Vânătorii de tancuri ȘU-100 au fost modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în rezervă armatei sovietice până la începutul anilor 1980. Un contingent de autotunuri ȘU-100 a fost folosit și la începutul conflictului din Afganistan, între anii 1979-1980. Autotunurile ȘU-100 au fost folosite și în Criză Suezului, Războiul de Șase Zile și Războiul de Iom Kipur. Cuba a folosit vânătorii de tancuri ȘU-100 în timpul Invaziei
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în rezervă armatei sovietice până la începutul anilor 1980. Un contingent de autotunuri ȘU-100 a fost folosit și la începutul conflictului din Afganistan, între anii 1979-1980. Autotunurile ȘU-100 au fost folosite și în Criză Suezului, Războiul de Șase Zile și Războiul de Iom Kipur. Cuba a folosit vânătorii de tancuri ȘU-100 în timpul Invaziei din Golful Porcilor, iar Angola i-a folosit în timpul războiului civil. ȘU-100 a fost
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
de tancuri ȘU-100 în timpul Invaziei din Golful Porcilor, iar Angola i-a folosit în timpul războiului civil. ȘU-100 a fost folosit și în timpul Războiului din Vietnam. România a achiziționat din Cehoslovacia aproximativ 66 de vânători de tancuri ȘU-100 în anul 1955. Autotunurile erau alocate divizionului antitanc al diviziilor mecanizate și bateriei antitanc din diviziile blindate. Vânătorii de tancuri au fost folosiți în timpul Revoluției Române din 1989. Un autotun este expus în prezent la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, iar
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
a achiziționat din Cehoslovacia aproximativ 66 de vânători de tancuri ȘU-100 în anul 1955. Autotunurile erau alocate divizionului antitanc al diviziilor mecanizate și bateriei antitanc din diviziile blindate. Vânătorii de tancuri au fost folosiți în timpul Revoluției Române din 1989. Un autotun este expus în prezent la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, iar alte două ȘU-100 sunt expuse la Arsenal Park din Orăștie. Țările care au avut în dotare autotunul ȘU-100: Țările care încă mai aveau în dotare ȘU-100
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
au fost folosiți în timpul Revoluției Române din 1989. Un autotun este expus în prezent la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București, iar alte două ȘU-100 sunt expuse la Arsenal Park din Orăștie. Țările care au avut în dotare autotunul ȘU-100: Țările care încă mai aveau în dotare ȘU-100 în anul 2010:
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
la mijlocul anilor 1960 și folosit începând cu anii 1970, sistemul a fost îmbunătățit de câteva ori cu sisteme electronice de ultimă generație. a fost principalul sistem mobil de apărare antiaeriană al forțelor terestre germane, olandeze și belgiene. Germania a înlocuit autotunurile antiaeriene Gepard cu sistemul SysFla, în anul 2010. Vehiculul are la bază șasiul tancului Leopard 1, pe care este montată o turelă supradimensionată. Turela conține armamentul, care constă în două tunuri automate de calibrul 35 mm Oerlikon KDA, și cele
Gepard () [Corola-website/Science/322643_a_323972]
-
m, cu o viteză inițială a proiectilului de 1.440 m/s (utilizând proiectilele FAPDS, lovitură subcalibru perforantă frangibilă cu sabot detașabil) și o bătaie eficace de 5.500 metri. Tunurile automate "KDA" pot folosi două tipuri de muniție diferite, autotunul antiaerian fiind echipat de obicei cu 640 de proiectile antiaeriene și 40 de proiectile pentru țintele terestre. Trecerea de la un tip de muniție la altul este automată. Turela este acționată electric de către un generator de 40 kW. Pentru formarea tensiunii
Gepard () [Corola-website/Science/322643_a_323972]
-
de 76 mm, produse înainte de război, puteau străpunge vehiculele germane cu ușurință, dar aproape toate aceste piese de artilerie au fost pierdute în luptă, sau capturate de germani. Unele dintre acestea au fost utilizate ulterior împotriva forțelor sovietice, sub forma autotunurilor de diverse tipuri cunsocute ca "Panzerjaegers". Mareșalul Kulik a ordonat reînceperea producției tunurilor divizionare de 76,2 mm F-22USV. Grabin și conducerea Uzinei de Artilerie Nr. 92 au decis să organizeze producția de ZiS-3, în loc de F-22USV. Ei au reușit acest
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
mai mare (85 mm), și avea performanțe mai bune anti-blindaj. Pe de altă parte. acest tun era mult mai greu, rezultând o mobilitate redusă față de ZiS-3. Finlanda a capturat 12 unități și le-a utilizat sub indicativul "76 K 42". Autotunul românesc TACAM R-2 a fost construit prin instalarea unui tun ZiS-3 de captură, într-o cutie blindată cu trei laturi, pe șasiul unui tanc R-2. Soldații sovietici apreciau tunurile ZiS-3 datorită fiabilității, durabilității si preciziei lor deosebite. Piesele de artilerie
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]