240 matches
-
la orgasm?). Cocuțo, nene, hai! Ușurel! Ușurel! Nu s-atinge nimeni de tine, mămico, cât sunt eu de față! Hai la tata, Cocuțo! Hai...! o îmbie Vierme. S-avem nițică milă și de ea săraca, ia priviți ce se mai bâțâie de frică, măi băieți! Du-te-n p...da mă-tii, cu ea, cu tot, de curvă sifiloasă! îi aruncă Dănuț, strângând la maximum garoul improvizat, pentru a stopa hemoragia. Răvășită ca o Nemesis sau ca o Harpie întărâtată, cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Apocalipsei, zice Fratele. Că Ea le-nchide pleoapele, celor căzuți în lupte. Și, mă gândeam eu, că am sfeclit-o! Nu-ți ocupa creierii cu asta! îi aruncă Îngerul o căutătură bine-cunoscută, neclintită. Moartea a fost și este responsabilitatea mea! Bâțâindu-se binișor din creștet, cu pomeții săi învăpăiați de cuperoză, nenea Sandu se întinde după telefon. Stai liniștit, nebunule! îl oprește Uriel. Unde suni? N-ai pe cine să chemi în ajutor! N-ai înțeles? Nu există forță pământească, capabilă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ne facem noi, cei mici, Dimineața la servici? Ce ne-om face noi, cu toții, Când ne vor cădea chiloții? pornește Dănuț un ritm nou, mai horit. Și se ridică sprinten în picioare, urmat și de vivacele Buletin, prinzând să se bâțâie amândoi, energici, într-o mixtură învârtită de samba, twist și cha-cha-cha, combinată și cu atingerea alternantă a dosurilor! Luați de val și de tăria holercii, Apostatul, Boss și cu Fratele bat și ei din palme, fără jenă, în tactul dezlănțuit
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
piață. Sau o alergare în zori prin parc. Sau o bâțâială prin cameră, pe muzică săltăreață. Sau o tură după apă la fântână. Sau un trap până-n tipografie. Sau un galop până la chioșcul de ziare de la colț. Așa că mergeți, alergați, bâțâiți-vă, dați ture, trăpuiți, galopați și bucurați-vă din răsputeri. Depun mărturie că merită. Nu-i nimic că am lăsat baltă paragraful prin care voiam să încep un fel de scrisoare pentru Attila Bartis. Aud că s-a simțit grozav
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
curiozitate care stăteau în fața ei. — Acum, zicea ea cu un puternic accent german, am eztraz ochii. O să vă laz pe toți să vă uitați cu atenzie la ei. Vă rog ză îi dați și colegului după ce azi terminat. Copii se bâțâiau și țipau în timp ce două boabe mari, decojite, de struguri treceau de la unul la altul. — Zper că toți v-ați zpălat pe mâini, zicea Sheba. Nu v-ați zpălat? Ei, nu-i nimic... Oh, priviți. A venit asistenta mea, doctor Barbara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
acel an ciudat În care nimeni nu mai credea că... O privesc, nu e o fotografie, se mișcă, are viață, pare că vrea să spună ceva. Probabil că asta fac toate fotografiile. Cu cît Îmbătrînesc mai mult, cu atît se bîțÎie mai tare, le strigă ceva celor care se privesc nedumeriți În ele, Încercînd să-și regăsească amintirile - mai slab și fără riduri, fără păr alb... nu se poate, poza asta parcă e făcută ieri. Da, ieri, adică acum aproape 25
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fabulă. Răul și urîtul erau dominante În epocă, dar asta nu Înseamnă că totul era rău și urît. Sub rău și urît exista viață, cu multe alte nuanțe, cea mai bună dovadă e această poză, care tremură fin, respiră, se bîțÎie. Și totuși, rămîne Întrebarea: ce visați voi atunci? Din ce? Cum? CÎți dintre voi ar fi putut să anticipeze că tehnologii care În acea clipă păreau de domeniul science-fiction-ului se vor vulgariza curînd, ba chiar foarte curînd? CÎți dintre voi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu voia să stea aprins, cîntînd cîntece de pahar, sub urechea enormă și vigilentă a Partidului-Stat. Poza, da. E singura pe care o mai am din acel an. O folosesc ca pretext... E clar că eu o fac să se bîțÎie, pentru că Între timp am Învățat alte șmecherii, găsindu-mi poteca. Hațeg o-u-ou, you’re in the army, now - spune melodia Bun, ai la tine o valiză de lemn, În care se găsesc cîteva lucruri personale - așa li se spune, cu toate că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
face raportul pe platou, dar pînă atunci se produce o serie lungă de evenimente. La 6.00 se dă deșteptarea; după o igienizare sumară, la grămadă, ieșim la gimnastica de Înviorare, În pantaloni și maiou, și 20 de minute ne bîțÎim, mimînd adormiți entuziasmul - Îți poți da seama de gravitatea situației după cum ni se Învîrt căpățînile tunse pe gîturile moi ca niște funii. Paturile se fac Într-un anumit fel, ține mult de geometrie felul În care se pliază păturile, dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu te superi că-ți zic, dar cum dracu’ să mai crești, ai douăzeci și... cîți de ani?... Tu vorbești serios? Așa ți-au zis? S-a Împăcat cu ideea că e În armată, stă pe scaunul pivotant și Își bîțÎie picioarele care nu ajung la podea, Învîrte manivela unui telefon, mai face niște legături, fumează și mă Întreabă tot felul de prostii. Așa că Îl Întreb și eu. E băiat de la țară, e dintr-o familie numeroasă, n-a reușit să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fi fost unul erotic (sub influența poveștilor vecinului), pentru că dimineața mă trezesc cu o inundație vîscoasă și neverosimilă În AZP. După rutina Înviorării, ni se indică să ne deplasăm pe platoul din fața comandamentului și să ne aliniem. Box și Gărăgău, bîțÎindu-se aduși de spate, cu mîinile Înfipte În buzunare În această mulțime de străini, făcînd bancuri pe seama vreunui răcan prăpădit, Îmi par chipuri familiare și aproape că Îmi vine să le caut prezența. Apare un sergent, un tip solid cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e că Box nu mai e În bateria noastră, iar ceilalți veterani par chiar de treabă. Singurul apucat care pare dispus să ne facă viața grea e Portocală, căruia nu trebuie să-i dai multe motive să Înceapă să se bîțÎie. Orele de instrucție sînt un fel de apocalipsă, zbiară ordine de sub mustața firavă, mijind ochii și mutîndu-și boneta de pe o sprînceană pe alta, o cochetărie rurală Îngrozitor de enervantă. Caporalul Portocală pare un pic atins și de niște fiori lirici. Ne-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să nu fie conectat la momentul istoric, să nu simtă nevoia de informație, s-ar putea ca gestul lui să nu vină decît din dragoste de folclor, pentru că fața i se luminează la auzul invaziei muzicale și Îl văd cum bîțÎie din picioare după ce se vîră iar sub adăpostul păturii aspre. În următoarele ore, citesc În lumina tare care vine prin ferestre - ca o ironie, e o carte de amintiri din primul război mondial, bătălia de la Turtucaia și perioada de prizonierat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
conferință În grădinile luxemburgheze că e bine: aici radio Vocea Craiovei, se pare că, În cele din urmă, am Învins. Și că o să fie și mai bine. — Rică, Rică, Rică, Îl strigă colegii de sus, se văd multe capete rotunde, bîțÎindu-se la fereastră și el le face un semn imperial cu mîna. — Liniște! SÎnt patru sau cinci pavilioane cu un etaj, aceleași construcții cazone sovietice, din anii ’50, și printre ele șerpuiesc alei, peste care cad coroanele bogate ale castanilor
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
era viu. — Daaa, zice el, fără să clipească. Păi atunci Petcu să-ți rămîne numele, Îi zice Rică și Îi pocnește o palmă peste frunte, ceea ce face ca zîmbetul nou-botezatului să-i atingă urechile, În timp ce picioarele Încep să i se bîțÎie sub pătură. Vin părinți, pleacă părinți. Vin prieteni, pleacă prieteni. Petrecem zilele În grădină, Îndopîndu-ne cu bunătățile pe care ni le aduc și purtînd lungi discuții politice. Votăm, duminică, pe 20 mai. Nimeni nu vorbește despre altceva. Toată lumea, pe unde
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la rîndul lor, și dispare pe sub coroanele castanilor spre celălalt pavilion. Petcu e declarat eroul zilei. Seara Îl găsește fericit, așezat În pat, ochii i se Învîrt ca două mărgele negre, aproape independent unul față de celălalt, iar picioarele i se bîțÎie sub pătură - ba chiar i-am făcut un coif dintr-un ziar, În loc de coroană. Ne imaginăm că, la ora asta, cam la fel trebuie să arate și Ion Iliescu, fără Îndoială celălalt erou al zilei - cel puțin așa reiese din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și a Început să cânte cu Bridget ca vocalistă. —Doamne Sfinte, exclamă Ruby, trebuie să fi insistat să cânte un cântec. Se uită la Bridget care stătea sus pe o masă, cu sutienul scos pe deasupra rochiei, cântând Îngrozitor de fals și bâțâindu-se cum putea mai bine. —Like a vir-ir-ir-ir-gin, touched for the very first time, se mâțâia ea. Și mai surpinzător era că toată lumea din cameră se strânsese În jurul ei și aplaudau cu toții și cântau cu ea. —Like a vir-ir-ir-ir-ir-gin... Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
astea Îl Încurcau cel mai tare. Când Îi venise rândul să intre la fete, pășise cam cu șovăială În baracă. Cel care icnea și zgâlțâia patul celălalt nu apucase să-și dezbrace decât un picior, așa că jumătate de pantalon se bâțâia peste margine și se Înmuiase În ligheanul cu apă de clătit. Aproape că Îi venise să se lase păgubaș. Fata care Îl aștepta Întinsese mâna și-i luase prosopul. Îl așternuse peste cearceaful boțit. Se așezase pe el și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și alta: lipsă de inspirație ce merge mână-n mână cu lipsa de substanță. Dispariția naivității; prea multă jonglerie, prea multă abilitate, în lucrurile capitale. Acrobatul l-a înlocuit pe artist, filozoful însuși nu e decât un pedant care se bâțâie” (II, 94). Cioran, el însuși epigon (căci cine mai mult decât el știe că totul e artificiu), încearcă o reîntemeiere a ființei. Ființa poate avea acces la adevăr prin suferință: e soluția celor neputincioși, a celor care nu mai cred
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
puteau decât să-i stârnească repulsie tinerei Mai: „A slobozit un cântecel voios/ și a pupat-o foarte pofticios,/ Simțindu-se ca mânzul de zglobiu/ și ca o coțofană guraliu./ În timp ce behăia cântând, la gât/ Guși lungi de piele-i bâțâiau urât.../ Ce-a zis în sine Mai doar Domnul știe,/ Văzându-l în izmene, cu scufie/ Pe cap și cu grumazul scofâlcit;/ Socot că nu i-a prea prețăluit/ Îmbrățoșarea...” 892 Viața domestică pare a urma cursul prefigurat de nunta
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
lucru pe care-l va face este să-și aprindă o țigară. începe să observi fumătorii, mai ales când nu li se permite să fumeze. Vei vedea că își țin mâinile pe lângă gură, că bat darabana cu degetele, că își bâțâie piciorul, că își răsucesc șuvițe de păr sau strâng din dinți. Fumătorii nu sunt relaxați. Au uitat ce înseamnă să fii complet relaxat, lată una dintre multele bucurii care te așteaptă. Povestea asta cu fumatul e cam ca atunci când o
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
se putuse atașa de epavele umane în trafic rutinier prin biroul ei, care priveau ranfluarea ca pe un drept ce li se cuvenea și erau gata să lanseze belicos la tot pasul acuzația de fascism oricărei tergiversări. Începeau să se bâțâie dizgrațios și cumva obscen numai când auzeau cuvântul obligație - felul lor rudimentar de a convinge că slăbiciunea e un leagăn și o armă la care n-au de gând să renunțe până la moarte. Își zicea că poate era născută să
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
corzi de vioară bine Întinsă. În plus, respectam amînarea dezlegării pentru final, asigurînd imaginației, la Început, un evantai de posibilități: crengile puteau fi Încărcate de flori, de rod, de nea. crengi Încărcate - tăcerea... divizată-n mii și mii de fulgi BÎțîind picioarele În partea din față a tramvaiului (rapid) 41, lîngă cabina vatmanului, sînt trei scaune mai Înalte orientate cu fața spre ușă. Mai Înalte fiind, celor mai mulți dintre cei care se așează pe ele, nemaiajungînd cu picioarele pe podea, le vine
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
partea din față a tramvaiului (rapid) 41, lîngă cabina vatmanului, sînt trei scaune mai Înalte orientate cu fața spre ușă. Mai Înalte fiind, celor mai mulți dintre cei care se așează pe ele, nemaiajungînd cu picioarele pe podea, le vine să-și bîțÎie picioarele. Ceea ce și fac, dacă nu i prea aglomerat și ar putea să-i lovească pe cei din preajmă. Este o tentație irepresibilă, la fel cu aceea pe care o remarca Nelu Gârda În poemul meu: abur pe geamuri / ispita
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
gînduri. Ludice, degajate, neserioase, ca și plăcuta balansare a picioarelor. Nu din acelea care te muncesc. Nu știu de ce mam gîndit brusc la un potențial sinucigaș c-o margaretă-n mînă mă iubește, nu mă iubește... -, care (culmea ironiei) Își bîțÎie și el picioarele rămase fără sprijin. Dar dacă ultima petală va fi nu mă iubește... Își ia viața. Margareta e ca un fel de ruletă rusească. Glonțul este doar ultima petală. Pare deci normal că mi-am amintit poemul lui
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]