98 matches
-
la toate orele, spălat lenjerie, periat și curățat haine. Pentru examen : de cercetat Meyer Lübke. Vină de neiertat : întârziat cu o săptămână scrisoarea acasă. Cască, dă jos caietul de pe genunchi, își coboară pe dușumea picioarele, caută neglijent, cu ele, pe bâjbâite, papucii, o lene ciudată îi subminează deciziile spartane, îl face să-și târâie mâinile neglijent, la fel și pașii. Renunță prea ușor să-și mai caute papu cii, lipăie desculț cu labele picioarelor mari până la sărăcăciosul lavoar, întinde mâna până la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lumânări, nu, numa candela ce mai arde, că ce-i ?, câteva luni, nici atât, de când s-a prăpădit biata mămica. Și cum mă rup din somn când aud bătaia-n geam, haidi, Vico, haidi, fată, scoală, și cum merg buimacă, pe bâjbâite, până-n bucătărie și ridic capacu la doniță, la găleți și sparg pojghița de gheață c-o coadă de lingură și-mi torn cum pot, c-o singură mână, orice-o fi, tu să nu pleci din casă dimineața până nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
simt cum mă taie-n obraz și-n palmele rebegite, haidi, Vico, haidi, fată, nu te mai moșmondi atât, biata vecina Tincuța, ce frică i-era să plece singură la drum, noaptea. Ea-mi bătea în geam și tot pe bâjbâite mă-ncotoșmănam cu flendurile rămase de la biata mămica. La urmă, m-aplecam să-mi înfășur ghetele-n cârpe, mă lăsase pingelile și, copil-copil, da știam că dacă nu-mi am singură de grijă, nu mai e cin’ să mi aibă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
doica În privirile lor sfidarea și sfruntarea dorinței: o voință oarbă de a fi descoperiți, ca taina lor să devină un scandal și să nu mai fie nevoiți să se ascundă prin unghere și poduri pentru a se iubi pe bîjbîite. Uneori, cînd Jacinta mergea s-o Îmbrace pe Penélope, fata hohotea de plîns și Îi mărturisea dorința ei de a fugi cu Julián, de a lua primul tren și de a se duce unde nimeni nu-i va mai recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scris cu sînge, se putea citi numele Nuriei Monfort. M-am trezit În niște zori cenușii, cu geamuri aburite. M-am Îmbrăcat pentru vreme rece și am Încălțat niște ciubote. Am ieșit tiptil pe culoar și am străbătut apartamentul pe bîjbîite. M-am strecurat pe ușă și am ieșit În stradă. Chioșcurile pe pe Ramblas Își arătau deja luminile În depărtare. M-am apropiat de la cel ce naviga În dreptul strîmtorii În care se transformase strada Tallers și am cumpărat prima ediție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de Îndrăgostiți, Înjurături și promisiuni. Mi-am ridicat privirea spre ferestrele căminului Nuriei Monfort de la etajul al treilea și am zărit o luminiță arămie, șovăitoare. O lumînare. Am pătruns În grota Întunecată a camerei portarului și am urcat scara pe bîjbîite. MÎinile Îmi tremurau cînd am ajuns pe palierul de la etajul trei. O fîșie de lumină roșiatică se zărea pe sub cadrul ușii Întredeschise. Am pus mîna pe clanță și am rămas locului nemișcat, ascultînd. Mi se păru că aud un susur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pun În apă. — SÎnt aproape ofiliți. Prindeți-i la rochie. — N-am nici un ac. El Îi scoase una dintre agrafe. — Folosește una de-astea. Sau... Uite, am o idee mai bună. Îi prinse florile În păr. O făcu oarecum pe bîjbîite; simți cum vîrful agrafei Îi taie ușor scalpul. Dar apoi Îi ținu fața În mîinile lui tuciurii și o examină. — Iată-te, zise el. Jur pe Dumnezeu, de fiecare dată cînd te văd ești tot mai frumoasă. Se duse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
știut locurile în care să găsească chibriturile și aragazul și ibricul ciobit și cafeaua râncedă. și fata cea mioapă a băut o ceașcă de cafea și apoi și-a luat paltonul mâncat de molii și a ieșit din casă. pe bâjbâite. ca să ajungă la hala în care muncea fata cea mioapă trebuia să meargă pe jos un timp și apoi să ia un tramvai și apoi iar să meargă pe jos un timp. pentru că fata cea mioapă stătea într-o căsuță
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
treptele școlii. Mama: - Ah, și n-am fost atentă: unde Dumnezeu voi fi pus chibriturile și lumânările? Măcar chibriturile de le-aș găsi, nu se poate să nu se afle o lampă, În școală. Si-gur În cancelarie! Mama găsește, pe bâjbâite, În bagaje, chibriturile. Dar nu și lumânările. Consumă aproape toate bețele din cutie, căutând o lampă. Nici de leac. În toată școala, nici o lampă. - Ce să facă ei cu lampa, la școală?, zic. Noaptea nu stă nimeni În școală; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
se deschidea cu această frază, ce ținea loc de motto: „Mă fascinează să încerc să descriu ceea ce nu înțeleg - de pildă, răul“. Nici acum nu înțeleg răul și sunt în continuare atras să-l descriu, un fel de cunoaștere pe bâjbâite, de aproape, prin încercare, descriind urmele, rănile pe care el le lasă în viețile noastre. E ca și cum ai coborî într-un tărâm infernal și ai căuta să-i trasezi harta (poate e prea mult harta, mai potrivit ar fi câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
dominican și care a predicat aici necontenit cuvântul lui Dumnezeu. Eu și fratele Luis Sasada l-am auzit urlând și gemând ca un animal. Acestea au fost ultimele sale cuvinte înainte de a se despărți pentru totdeauna de lumea aceasta. Pe bâjbâite i-am închis ochii (bine că n-am putut să-i văd: am avut sentimentul că erau larg deschiși și plini de ură) și am murmurat o rugăciune. Aceeași rugăciune pe care am spus-o și pentru tânărul indian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cadrul la artistic și apoi la spiritual. Aș zice că acest dar al omului de a crea forme de expresivitate (opere) așa cum creează scoica perle este cel mai important dintre privilegiile care ne sunt date pe pământ. Eu înaintez pe bâjbâite, legat la ochi, ca o cârtiță și drumul nu duce într-un luminiș, ci, mai mult ca sigur, se înfundă... Într-un poem mai vechi spui: "în orașul meu nimeni n-a înviat niciodată./ nu știm toți decât să murim
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aș alege? Aș spune exact ce cred, ceva cam așa: Ocoliți-mă, aceste precare încercări sunt doar ale mele, sunt de unică folosință, nu merită să se obosească alții cu ele. Nu aveți de ce să mă urmați. Eu înaintez pe bâjbâite, legat la ochi, ca o cârtiță și drumul nu duce într-un luminiș, ci, mai mult ca sigur, se înfundă, e o tentativă a mea ratată de a scăpa de eșec. Suntem o țară mică așezată neprielnic și nu cred
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dacă Îl puteam lăsa să-și petreacă noaptea În vestibul. Închisei ușa Înainte să-și fi terminat fraza. Scara era un puț de Întuneric. Adierea fulgerelor se filtra printre comisurile porții de la intrare și șfichiuia contururile treptelor. Am Înaintat pe bîjbîite și am găsit prima treaptă, Împiedicîndu-mă de ea. M-am agățai de balustradă și am urcat Încetișor scara. După puțin timp, treptele am făcut loc unei suprafețe plane și am Înțeles că ajunsesem pe palier. Am pipăit zidurile de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am făcut loc unei suprafețe plane și am Înțeles că ajunsesem pe palier. Am pipăit zidurile de marmură rece, ostilă, și am găsit reliefurile ușii de stejar și ciocănelele din aluminiu. Am căutat orificiul Încuietorii și am introdus cheia pe bîjbîite. CÎnd ușa apartamentului s-a deschis, o franjă de luminozitate albastră m-a orbit momentan, iar un suflu de aer cald mi-a mîngîiat pielea. Camera Bernardei se afla În partea din spate a apartamentului, lîngă bucătărie. M-am Îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ea. Sigur asta, nu te înșelai, pentru că, mai înainte, avuseseși o experiență. L., pe care o frecventai de câteva săptămâni, ți-a zărit, într-o dimineață, aparatul de ras pe etajera din baie. După ce făcuserăți amor. Amorul acela dinspre ziuă, bâjbâit, între somn și trezie, cel mai instinctual. Nu a mai avut răbdare să-și termine dușul. A intrat în dormitor șiroind de apă, părul îi cădea în ochi. Ai simțit că ți se trezesc pofte noi. Ți-a făcut semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
moșul îi fură chiloții purtați și dresurile. Genia a deschis ușa: trei pași pe holul întunecat, alți doi până la ușă, până în dreptul patului trebuia să meargă aplecată bătrâna a întins funia de rufe (joia spăla boarfe de tot felul). Pe bâjbâite, a găsit întrerupătorul, acest exercițiu îl făcea în fiecare dimineață. Odaia era întunecată ziua în amiaza mare, soarele nu trecea de pervaz. Fereastra mică avea forma tiparului de făcut cărămidă: trei ochiuri dispuse pe orizontală. O pată galbenă se reflecta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
da seama ce face. Nu văzu la intrare decât luciul livid al unei candele ce ardea lângă altarul principal. I se părea că respiră întuneric, miros de bătrânețe, de tradiție parfumată în tămâie, de sălaș secular și, înaintând aproape pe bâjbâite, se duse să se-așeze pe-o bancă. Se lăsă mai degrabă să cadă decât se așeză pe ea. Se simțea ostenit, ostenit de moarte, de parcă toată întunecimea, toată senectutea aceea pe care le respira îl apăsau pe inimă. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
E neras de două zile, are cearcăne sub ochi, iar șampania i-a lăsat urme adânci pe obraji. Își aranjează cravata. Își dezleagă și releagă mai strâns șireturile de la pantofi. Stinge lumina. Toți telespectatorii umblă la contrast. Se duce, pe bâjbâite, spre pat. Se întinde. Își încrucișează mâinile pe piept. Începe să spună cu voce tare, în românește, Tatăl nostru. Încearcă de mai multe ori, pentru că a uitat românește. Lacrimi calde i se scurg pe obraji. Nu se văd la televizor, dar
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
poți Înainte, e viața ta adevărată. Mi-e frică să adorm și să visez, mi-e frică să scormonesc, urlând, În molozul fierbinte, În așchiile de sticlă, cu unghiile mele Însângerate, mi-e frică să merg Înainte, prin Întuneric, pe bâjbâite, În viața mea adevărată, mi-e frică... Capitolul 22 Conferința ratată Kabale und Liebe, Montag, 16 septembrie, Cours d’amour, Burgerliches von Friedrich Trauerspiel Viktoria Mullova (Violine) mit Werken von Evariste im Rokokotheater Linker Zirkel, Freitag, 21 septembrie, London Baroque
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Rotea lama tăioasă deasupra capului, sfărâmând tot ce-i ieșea în cale. Chiar și așa orb, Negru era un dușman de temut, așa încât cei trei se fereau din calea lui. Simțea el că ceva nu era în regulă, așa încât pe bâjbâite și împiedicându-se se îndreptă spre muntele cu aur. Cei trei așteptară să treacă de dânșii și îl atacară din spate. Îl împungeau cu săbiile și imediat după aceea o rupeau la fugă. Negru încerca să se apere dar, neputându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
suferința provocată de moartea lor lăsându-ți moștenirile lor. Acolo de unde vin eu, lucrurile stau exact pe dos. Trebuie să stai tot timpul cu mâna în buzunar pentru a achita vechile datorii, taxele de înmormântare. — Totuși, am continuat eu pe bâjbâite anul ăsta n-ai pierdut încă pe nimeni. — Ba da, Pe Ossie - pentru totdeauna. — A, da. Și tu, la ce te gândești tot timpul? Am simțit cum obrajii mi se umflă cu un aer prostesc, apoi am ridicat din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
obosit, cu hainele Îmbibate de sudoare. Edificiul era cufundat În noapte, o mare masă Întunecată ce abia se distingea prin Întunericul de la țară. Doar turnul se deslușea, lămurit, peste discul lunar. Își deschise drum printre dărâmăturile de dinaintea pragului. Înainta pe bâjbâite, prin bezna abia sfâșiată de lumina ce pătrundea prin ferestruici, mângâind cu mâna pietrele peretelui. Își amintea bine prăpastia din mijlocul naosului și o ocoli fără dificultate. În absidă trebuiau să se mai găsească Încă torțele, lăsate acolo de polițai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o dădea el era aceea de a se ști necesară. Nu o iubea, era sigură de asta. Dragostea, chiar când urăște, nu are chipul acesta posomorât. Dar care e adevăratul ei chip? Se iubeau noaptea, fără să se vadă, pe bâjbâite. Mai exista oare și altă dragoste în afară de cea a întunericului, o dragoste care să strige în plină lumină? Nu știa, în schimb știa că Marcel are nevoie de ea și că ea are nevoie de această nevoie, care o ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
răspunde pe dată. Da, pe dată, de asta era sigură! Se ridică încet și rămase neclintită, pândind răsuflarea bărbatului ei. Marcel dormea. O clipă mai târziu, nemaisimțind căldura patului, începu să tremure. Se îmbrăcă fără grabă, căutându-și hainele pe bâjbâite, la lumina slabă a felinarelor din stradă, care străbătea prin obloane. Cu pantofii în mână, se îndreptă spre ușă. Mai așteptă o clipă în întuneric, apoi deschise ușa încetișor. Clanța scârțâi și ea se opri, nemișcată. Inima îi bătea nebunește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]