1,399 matches
-
la inițiere, erotism și utopie. Există numeroase legături nu doar cu romanele din ciclul echivocului istoric. Contrar a ceea ce se spune și scrie, Uricaru a mai publicat după Revoluție roman, până la Supunerea. Unul având un titlu nefericit, Complotul sau Leonard Bîlbîie contra banditului Cocoș (1990), și un altul, misterios, de negăsit: Pentimento (2000). Pentru cititorii fideli, povestea lui Beniamin se explică prin ideea din Memoria (1983): individul, în genere, este ceea ce ne închipuim noi c-ar fi. Desigur, diferențele sunt însemnate
Șansele incertitudinii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2599_a_3924]
-
problemă a regimului. Crăciun intuiește posibila amploare a fenomenului, ce riscă să devină noi isterii de tip Rasputin sau Hanussen - magi sau profeți ce au schimbat cursul istoriei. Neputința lui Crăciun din finalul cărții face parte din ezitarea lui Leonard Bâlbâitu (din Complotul...). Adică, el nu poate accepta raționalizarea faptului mistic. Chiar devenind martor, la fel ca ceilalți. Nici măcar în libertate. Pentru el, trecutul trebuie să fie imaculat rațional, pentru a stăpâni viitorul. Eugen Uricaru joacă aici, probabil, și continuitatea posibilă
Șansele incertitudinii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2599_a_3924]
-
știe toată lumea - înseamnă tot ce ține de confortul unui cămin: de la cratițe la draperii, de la faianțe la mașini de spălat, de la covoare la lenjerii, de la căzi la mobile. Câte femei n-ați văzut albindu-se de emoție în fața perdelei perfecte, bâlbâindu-se în fața cuierului viselor lor, aproape lăcrimând în fața vasului de WC mult căutat sau cu genunchii moi și tremurând la modul vizibil, în fața Mobilei de Bucătărie cu M mare și B mare (echivalent al lui Făt Frumos în materie de
De la Făt-Frumos la mobile by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20847_a_22172]
-
conversație și apoi încep să danseze. Sunt avansați, e clar, nu ca noi, cele trei începătoare. Nu trece mult și mai intră un tip în vârstă, cu bărbuță. Se oprește întâi în spatele nostru, executând impecabil pașii pe care noi îi bâlbâim, sub bagheta instructoarei, apoi se alătură celor doi avansați, lângă care, în scurtă vreme, își mai face apariția încă un tânăr, în tricou roz. Sunt deja trei băieți și o singură domnișoară, acolo, în colțul avansaților. Cât timp fata dansează
Istoria tragi-comică a primei mele clase de salsa by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20842_a_22167]
-
întâmplător, în anul 2009, pe când îmi vizitam niște rude în Alexandria, în parcarea unui mall de la marginea orașului, așteptându-și noul soț, un banal IT-ist din „Târgul Ieșilor”. - Ce faci Cami ? Mă privi surprinsă și temătoare. - Bi... binișor ! se bâlbâi ea. După câteva cuvinte de curtoazie schimbate, mi-a pus dintr-odată: - Îmi pare rău că nu te-am crezut. - Când ? am întrebat eu uimit. - Atunci când mi-ai povestit de experiența ta din timpul morții clinice. - Păi ? Ce te-a
FRÂNTURI DIN IUBIRILE PE CARE LE LUĂM CU NOI DINCOLO (PARTEA A NOUA) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384228_a_385557]
-
pielea lor acea stare oximoronică. Care știu dureros ce înseamnă ca, în adâncurile unei alcoolemii consistente, să se ascundă o luciditate mai tăioasă ca laserul și mai usturătoare ca lama unui brici. Și cum e ca, în timp ce în afară te bâlbâi și spui numai tâmpenii, înăuntru să ai discursul unui mare politician și dicția unui logoped. Mi s-a confirmat din mai multe surse că numita stare, de “beat pe dinafară și foarte treaz pe dinăuntru”, e un loc destul de comun
Beat pe dinafară şi foarte treaz pe dinăuntru by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18317_a_19642]
-
Am țipat încă o dată: -Pentru Dumnezeu, vă rog, dați-mi un iepure! Atunci, Mister Ornic...mi-a mai dat. De mi-au clipocit valurile în urechi și mi-au piuit toți neuronii. Am căzut în genunchi împreunând mâinile a rugă, bâlbâind printre sughițuri: șa-se, șa-se, șa...șa...se, se. Asta l-a supărat rău de tot, că a-nceput să răcnească, de parcă l-aș fi tăiat:aaa! aaa! Și m-a pocnit încă o dată cu sete, urlând ca apucatul: -Șase
ULTIMUL FRAGMENT DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383718_a_385047]
-
și picioarele, parcă nefiresc de subțiri, îi erau decorate cu tatuaje imense. - Ce mai vrei și tu? - îl întrebă pe un ton zeflemitor Florin și trase cu sete o înghițitură din pahar. - Păi... am venit... cum ne-am înțeles se bâlbâi tânărul. - Tu, chiar nu vezi că sunt ocupat? - îi răspunse cu un glas dintr-o dată aspru și sec, Florin. Vadim îl privi surprins. Nu-i recunoștea nici vocea nici tonul. Tânărul parcă încremenise și rămas în picioare, tăcea, așteptând. Florin
SUB CERUL MUT de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380112_a_381441]
-
place mie, domnule director! După ce au plecat tata și domnul Arsu, domnișoara Iulia m-a așezat pe un loc liber din banca a doua. Apoi s-a așezat lângă mine în bancă... Eu am început să tremur și să mă bâlbâi. Floarea de liliac mă îmbătase cu parfumul amețitor, mai ales când delicata-i mână mi-a atins cu degetele ei fine palidul meu obraz. Mi-a spus să scot tăblița, condeiul și m-a întrebat cum mă cheamă. I-am
DOMNIŞOARA IULIA-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1716 din 12 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378224_a_379553]
-
Același glas grozav răsună: - Verboten! D. Popescu a înlemnit. Agentul îi arată cu degetul chibritul. Compatriotul meu și al d-lui Simionescu se pleacă umilit, ia chibritul de jos, în pune în buzunar și se retrage de-andaratele, salutând mereu și bâlbâind: - Am înțeles, să trăiți, verboten, scuzați, vă rog... Măi, ai dracului, ce civilizație! Phi! Să fie la noi asta! A doua scenă se petrece la București, în Cișmigiu. D. Popescu calcă țanțoș pe iarbă. Un sergent (umil) - Conașule, să trăiți
George Călinescu despre nemti si români [Corola-blog/BlogPost/93627_a_94919]
-
cu minuție. Spectacolul contrariilor ațîțate în conflictul lor nu răspunde oare, conceptual, stării confuze a dezorganizării eului ce nu-și încape în matcă? Așa ceva peste ani nu se va mai putea, ca ființa lucrurilor, ca ființa tuturor / lucrurilor să se bîlbîie în limbajul meu, / pe țărmi și pe ape și în grădini / lucrul cel rău și lucrul cel bun / prind să se roage unul de altul". Un caz particular al acestui peisaj convulsionat e oferit de punerea în chestiune a limbajului
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
mult timp după revoluția din 22 decembrie 1989... Ion Negoițescu fusese trimis într-o zi la mine, care eram redactor la ESPLA condusă de Petru Dumitriu, în acea vreme, să facă un referat, nu mai știu ce. Timid, el se bâlbâise teribil în fața mea, crezându-mă un om important al editurii... Se bâlbâia îngrozitor. Nu înțelesesem nimic... îl crezusem un idiot - și chiar îi telefonasem după aceea lui Doinaș - "ce mi l-ai trimis pe idiotul ăla?..." Nego făcuse mult haz
Sibiul și cerchiștii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6930_a_8255]
-
într-o zi la mine, care eram redactor la ESPLA condusă de Petru Dumitriu, în acea vreme, să facă un referat, nu mai știu ce. Timid, el se bâlbâise teribil în fața mea, crezându-mă un om important al editurii... Se bâlbâia îngrozitor. Nu înțelesesem nimic... îl crezusem un idiot - și chiar îi telefonasem după aceea lui Doinaș - "ce mi l-ai trimis pe idiotul ăla?..." Nego făcuse mult haz pe chestia aceasta, multă vreme, și repeta des scena. Când încercase într-
Sibiul și cerchiștii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6930_a_8255]
-
lecțiune greșită (și de consecințele ei). La p. 59, în ultimul paragraf al deja pomenitei Contribuțiuni la biografia lui Ion Pillat, ni se spune că, bolnav, poetul „se temuse mereu să nu sfârșească vreodată ca Baudelaire, afazic, în stare să bâlbâie numai crémon.” De fapt, cuvântul în franceză e crénom, o contragere a imprecației sacré nom de Dieu. Eroarea ar fi fost minoră și pasabilă dacă editorii, care semnează precizarea, n-ar fi introdus aici o notă de subsol: „dispozitiv metalic
Principii și practici by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4449_a_5774]
-
am adus jocul ăla cu dacii și romanii? Și purtam o șubă de blană întoarsă de ceferist, mai grea decât haina asta roșie, că pe vremea aia nu erau costume speciale de moș! Nu, nu mai țin minte...», m-am bâlbâit. S-a ridicat trist, să plece, ai grijă de ai tăi! Mi-e dor de tine, tată!» - i-am spus în pragul ușii. A intrat în lift, aruncându- mi o ultimă privire, crede-mă, sunt Moș Crăciun!”. Probabil că cea
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
noi: cel albastru pentru tine, Shelley, iar cel roz pentru Lucy. Fetele vin cu alte tricouri. − Voi n-ați auzit? Haideți cu mine la dulap! Dar unde vă sunt hainele, că la coșul de rufe nu e nimic. Fetele se bâlbâie, dau din colț în colț și, până la urmă, mărturisesc. − Ei, zice mama, trebuia să mă întrebați cum se procedează. Până una alta o să vă descurcați cu ce aveți. − Dar ne cumperi altele, nu-i așa? zise Shelley. − Nu, nu-i
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3082]
-
Tomiță. Și comoara? Păi da, ce facem cu comoara? Doar n-am venit aici după iezi, glăsui cu maturitate Bărzăunul. Ba eu plec acasă, fie ce-o fi, se arătă neînduplecată Ilinca. Mergi cu mine, Virgil? Îîîîî... începu să se bîlbîie Virgil, pus în cea mai cumplită cumpănă din viața lui. Să zică nu? Mai bine moare. Să zică da? atunci tot visul comorii se ducea dracului. Și, totuși, hotărîrea trebuia luată într-o fracțiune de secundă. Știi ceva, Ilinca? începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dar nu fu în stare decît să salte din umeri și să-și muște buza de jos. Sînteți niște proști amîndoi, continuă tot Ilinca, devenind grozav de serioasă. Spune drept, de ce v-ați certat? Îîîî... ăăă..., începu Virgil să se bîlbîie, apoi, făcînd apel la tot curajul care-i mai rămăsese, putu să vorbească mai acătării: m-a insultat... m-a insultat pe nedrept... iar eu nu pot suporta bădărănia nimănui! Dar despre chestia asta nu vreau să mai vorbim și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
măsură să judec lucrurile astea. Ba, atunci cînd am auzit exact ce-a putut face, aproape că i-am dat dreptate Bărzăunului, care s-a exprimat la un moment dat în felul următor despre Nuțu: Noroc de el că-i bîlbîit, că altfel ar părea și mai prost! Bineînțeles că asta e-o răutate de-a Bărzăunului, cu care eu personal nu-s de acord întru totul și chiar nici n-am vrut s-o mai fac știută, dar, uite, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și de băut. În canistră însă tot mai rămase ceva, considerat ca foarte necesar pentru întoarcere. Nu-l uitară pe Nuțu, căruia nu i-au trebuit decît două pahare de vin pentru a-și da seama că nu se mai bîlbîie aproape deloc. Au ascuns canistra și alte cîteva lucruri mai mărunte sub niște crengi, după ce s-au asigurat că nu-i vede nimeni și s-au ridicat hotărîți să plece. Nu pe-aici! le-a atras atenția Nuțu cînd a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cum acesta i-a adus după aceea un mistreț întreg făcut pastramă și un butoiaș de băbească nemaipomenit de bună. Păi eu am spus că nu-i bine pe unde-am por-por-pornit-o de cînd am plecat, începu iar să se bîlbîie Nuțu, dar cînd am vrut să vă arăt, m-m-m-ați... Cum adică, Nuțule? întrebă trezit deodată la realitate Matei, nu cumva vrei să spui că ne-am rătăcit? Eu n-am nici o v-vină, se apără Nuțu. Dar despre ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
bine seama de unde vine... și nu se mai auzi decît o singură dată, pentru că imediat după aceea răsună iar răgetul leului de cîteva ori, încremenindu-i pe toți și făcînd să amuțească pînă și glasul broaștelor. Fr-fraților, începu să se bîlbîie de data asta doctorul cu o voce surdă, fraților, ați auzit cu toții că ne aflăm în fața unui fenomen mai mult decît curios. Lei în pădurile noastre?! E... e... o..., începu și Nicanor să zică ceva, dar glasul se topi neputincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
la pocăraș!”. Dacă vreun „nenorocit” de redactor avea replică, reproșându-i că prea taie pasajele în care se critică „anumite aspecte”, că prea se teme tot timpul „să nu se interpreteze”, Radu Mercea se înroșea de furie, începea să se bâlbâie, riscând o curioasă tiradă despre acțiunile sale de mare „îndrăzneală”: câți responsabili de aprozar destituise prin rubrica Ancheta socială, câți directori de școală schimbase, la câți academicieni dăduse cu „pleaftura”, ce poeți tineri promovase în paginile ziarului. Uita, intenționat sau
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Aceeași ținută, aceeași privire, aceleași gesturi, dincolo de ceea ce suportă însăși femi nitatea, lucruri care îl tulburaseră, de bună seamă, și pe Vronski. Lui Lev Nicolaevici Tolstoi îi scăpă pipa și mâna îi alunecă olimpian pe lângă piciorul șezlongului. — Dumneata aici? se bâlbâi vizibil tulburat auto rul în timp ce-și culegea pipa umezită de iarba dimineții. — Chiar eu, chiar eu, zâmbi cu subînțeles Anna în timp ce-l privea pe autor cum își ridică pipa umezită de iarba dimineții. — Ce de timp a trecut
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
împăciuitor actorul. Dar ... aici nimeni nu bea fără să muncească! Redactorul-șef se agită-n scaun, dar pică la înțelegere. Ca să bei, trebuie să compui o poezie! hotărăște actorul prețul alcoolului pe piața culturală a capitalei. Redactorul-șef începe să bâlbâie o rimă. Se poticnește, transpiră, revine, încheie și întinde mâna după pahar rânjind prostește. Capul pleșuv își retrage ușor mâna de pe masă, actorul înșfacă paharul încălzit de soarele care se pregătește să apună și tace privind transparențele licorii râvnite de
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]