KorAP: Find »[drukola/base=bărzăun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...22 >

546 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799

Virgil, Vlad și Tomiță, după ce aruncară, fiecare în felul său, priviri cumplite spre Bărzăun, se îndreptară spre uneltele lor. Cu toată durerea pe care o mai păstra încă în suflet, Ilinca nu putu să treacă indiferentă pe lîngă locul unde Bărzăunul aruncase tăblițele. Le zări de departe, se făcu că dă cîteva lovituri de cazma în jurul lor, ca să pară descoperite atunci, apoi le ridică și începu să le întoarcă pe toate părțile. Bărzăunul prinse viclenia Ilincăi și, gîndind că descoperirea sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
putu să treacă indiferentă pe lîngă locul unde Bărzăunul aruncase tăblițele. Le zări de departe, se făcu că dă cîteva lovituri de cazma în jurul lor, ca să pară descoperite atunci, apoi le ridică și începu să le întoarcă pe toate părțile. Bărzăunul prinse viclenia Ilincăi și, gîndind că descoperirea sa ar putea avea vreo importanță, nu se putu stăpîni să nu strige, ca să-1 audă toți: Eu le-am găsit! Vlad, Virgil și Tomiță se apropiară imediat de Ilinca. Ce-s astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
tu indicație de comoară, nici măcar un ciob de piatră scumpă încrustată în vreo margine de tăbliță. Nimic, nimic. Doar niște litere încîlcite și de-a-n-doaselea și cîte un minuscul cap de bou la colțuri. Eu le-am găsit! strigă din nou Bărzăunul apropiindu-se pînă la cîțiva pași de grup. Le-o fi găsit... n-am nici o pretenție, zise indiferentă Ilinca. Dar le-a aruncat ca blegul aici, unde oricine le poate călca sau acoperi cu pămînt. Dacă erau, cumva, de aur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
pămînt. Dacă erau, cumva, de aur, sau aveau vreo valoare? Dă-i-le să facă borș cu ele, o sfătui superior Vlad. Nici Virgil nu se arătă mai prejos. Puse mîna pe o tăbliță și o răsuci disprețuitor pe la nasul Bărzăunului: Și ce credeai c-ai găsit, bă, plachie? Comoara? Ia-le și ți le leagă de gît, să te vadă așa domnul Nicanor. Zău că meriți! Toți izbucniră în hohote de rîs. Chiar și Bărzăunul rîse, considerînd astfel incidentul rezolvat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
o răsuci disprețuitor pe la nasul Bărzăunului: Și ce credeai c-ai găsit, bă, plachie? Comoara? Ia-le și ți le leagă de gît, să te vadă așa domnul Nicanor. Zău că meriți! Toți izbucniră în hohote de rîs. Chiar și Bărzăunul rîse, considerînd astfel incidentul rezolvat. Ilinca puse tăblițele pe o piatră și făcu o plecăciune caraghioasă spre Bărzăun: Serviți, vă rog! Rîseră iar și vrură să-și reia lucrul, dar, deodată, simțiră apropierea unei mari primejdii. Toți, pînă în clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
ți le leagă de gît, să te vadă așa domnul Nicanor. Zău că meriți! Toți izbucniră în hohote de rîs. Chiar și Bărzăunul rîse, considerînd astfel incidentul rezolvat. Ilinca puse tăblițele pe o piatră și făcu o plecăciune caraghioasă spre Bărzăun: Serviți, vă rog! Rîseră iar și vrură să-și reia lucrul, dar, deodată, simțiră apropierea unei mari primejdii. Toți, pînă în clipa aceea, uitaseră de existența lui Napoleon... Acum îl auzeau însă clar, undeva, departe, lătrînd într-un fel cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
senzația că strînge toată lumea nefericită la pieptul său. De bucurie îi dădură lacrimile și se străduia să-l ferească de colții lui Napoleon, care continua să latre și să se repeadă la el. Țibă de-aici, criminalule! strigă cît putu Bărzăunul. Vlad și Tomiță reușiră să-l alunge pe Napoleon și acum aruncau după el cu pietre, amenințîndu-l cu cele mai năprasnice torturi dacă se mai apropie de ied. Ilinca începu să țopăie fericită în jurul lui Virgil și să-l roage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
după el cu pietre, amenințîndu-l cu cele mai năprasnice torturi dacă se mai apropie de ied. Ilinca începu să țopăie fericită în jurul lui Virgil și să-l roage de mama focului să-i dea și ei iedul în brațe, iar Bărzăunul începu să sară într-un picior și să strige pe toate tonurile posibile: Extraordinar!... Ce grozav!... Un ied!... Am prins un ied adevărat! Eh, ce să mai zic? Oricît m-aș strădui eu, tot n-aș reuși să redau întreaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
nu mai continuă. Îmbrățișă iedul cît mai strîns și începu să-l mîngîie și cu palmele și cu obrazul. Frumosule... dragule... scumpule... măi moțoflicule... O să te duc acasă și o să... Ba să-l ducem la școală, la colțul viu, propuse Bărzăunul. Ce te bagi tu? îl repezi Virgil. Ba-i cel mai bun lucru, interveni Vlad. La colțul viu îl putem vedea mereu și-l putem îngriji cu toții. Vlad nu și-a putut da seama însă cît de mult pierde în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
dîndu-și seama că altfel ar pierde orice trecere în fața Ilincăi. Hai să plecăm, se rugă Ilinca. Cum să plecăm? se împotrivi Tomiță. Și comoara? Păi da, ce facem cu comoara? Doar n-am venit aici după iezi, glăsui cu maturitate Bărzăunul. Ba eu plec acasă, fie ce-o fi, se arătă neînduplecată Ilinca. Mergi cu mine, Virgil? Îîîîî... începu să se bîlbîie Virgil, pus în cea mai cumplită cumpănă din viața lui. Să zică nu? Mai bine moare. Să zică da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de unde? întrebă Virgil. Stați! strigă deodată Tomiță, fulgerat de un gînd salvator. Își întoarse privirile spre Vlad, implorîndu-l: Ce-ar fi dacă... am mulge vaca ta? Eu nu știu să mulg! se feri rușinat Vlad. O mulg eu! sări bucuros Bărzăunul. Ești grozav, Ticule! îl lăudă Ilinca. Îți mulțumesc! Haidem cu toții în poienița unde-i vaca și o mulg în pălărie, dădu soluția tot Bărzăunul. Nimeni însă n-a îndrăznit nici măcar să zîmbească în fața unei astfel de propuneri. Era foarte bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
vaca ta? Eu nu știu să mulg! se feri rușinat Vlad. O mulg eu! sări bucuros Bărzăunul. Ești grozav, Ticule! îl lăudă Ilinca. Îți mulțumesc! Haidem cu toții în poienița unde-i vaca și o mulg în pălărie, dădu soluția tot Bărzăunul. Nimeni însă n-a îndrăznit nici măcar să zîmbească în fața unei astfel de propuneri. Era foarte bine primită și-i scotea pe toți la liman. Așa că se ridicară să plece. În clipa aceea însă iedul se zbătu mai tare ca niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
o trîntă... dar nimeni nu s-a plîns de nimic. Mergeau mereu pe niște urme nevăzute, atrași de o forță străină de voința lor. Astfel ajunseră la marginea poienii unde păștea vaca lui Vlad. O albină se așeză pe umărul Bărzăunului, dar n-o alungă nimeni. Nu departe se auzea clipocitul liniștit al izvorului... Iar de partea cealaltă a poienii, chiar la marginea pădurii, văzură cel mai frumos tablou din viața lor: mama și puiul la un loc. Căprioara ținea capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
văzură cel mai frumos tablou din viața lor: mama și puiul la un loc. Căprioara ținea capul ridicat, mișcînd mereu din urechi, iar iedul, așezat în genunchi, sugea cu nesaț. O clipă... două... trei... Nemaipomenit! se auzi glasul surd al Bărzăunului. În aceeași clipă căprioara întoarse capul spre ei, se răsuci fulgerător și intră cu salturi mari în pădure, urmată de ied. Tîmpitule, nu puteai să taci? Mare dobitoc! Ce dracu ți-a venit să urli? Toate aceste expresii și încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
fulgerător și intră cu salturi mari în pădure, urmată de ied. Tîmpitule, nu puteai să taci? Mare dobitoc! Ce dracu ți-a venit să urli? Toate aceste expresii și încă multe altele, care mai de care mai tăioase, erau adresate Bărzăunului. Și credeți că Bărzăunul s-a supărat, ori le-a răspuns cu alte cuvinte? Nuu... puteai să-i spui orice, că tot nu-l interesa. Așa era de fericit. Privirile sale erau pline de o căldură aparte, încremenite spre marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
salturi mari în pădure, urmată de ied. Tîmpitule, nu puteai să taci? Mare dobitoc! Ce dracu ți-a venit să urli? Toate aceste expresii și încă multe altele, care mai de care mai tăioase, erau adresate Bărzăunului. Și credeți că Bărzăunul s-a supărat, ori le-a răspuns cu alte cuvinte? Nuu... puteai să-i spui orice, că tot nu-l interesa. Așa era de fericit. Privirile sale erau pline de o căldură aparte, încremenite spre marginea pădurii... Clătina mereu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
dar se pare că săpăturile de pe Dealul Ursului, în scopul găsirii comorii, au fost reluate după aproximativ douăzeci de minute de la eliberarea iedului. Numai că de data aceasta echipele s-au schimbat fără a se mai trage la sorți. După ce Bărzăunul fusese făcut în toate felurile pentru marea lui greșeală, din cauza căreia cele două făpturi ale pădurii se risipiseră ca un nor, toți cei prezenți își aduseră aminte de adevăratul scop pentru care urcaseră pe deal. Discuțiile referitoare la modul cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
cum s-a comportat fiecare, atît la prinderea cît și la eliberarea iedului, păreau să nu se mai termine. Și, pentru că oricine ținea morțiș să aducă noi argumente, cei mari, adică Ilinca, Vlad, Virgil și Tomiță, formară o echipă, iar Bărzăunul altă echipă, sau, ca să fiu mai exact, o bucățică de echipă. Și săpăturile reîncepură... Dar nu mai aveau farmecul de la început, orice s-ar spune. Marele interes pentru comoară se dusese parcă pe apa sîmbetei. Cazmalele cădeau mai rar, lespezile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
chinuitor și dușmănos ca o hienă a apărut în fața întregii echipe: foamea! Of, blestemată pedeapsă nemeritată hărăzită unor truditori atît de învăpăiați! Toată mîncarea lui Vlad din plasă, toți biscuiții aduși de Tomiță, toate perele busuioace cărate de Virgil și Bărzăun, în sfîrșit, tot ce fusese bun de mîncat dispăruse de mult, pe nesimțite... Nimeni nu voia să spună însă că i-i foame... Dar tortura fiecăruia era mai presus de orice vorbă! Eu zic să plecăm acasă, propuse la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
la fiecare, la cazmale și lopeți, apoi dădu furios din cap și zise răstit: Izvor, vasăzică? Lasă că știu eu unde-ați fost, șobolanilor! He, he! Nu văd eu? Vă arăt eu vouă mîine! Dădu să plece, dar... (uf, și Bărzăunul ăsta!) ochii i se opriră asupra Bărzăunului, care ținea în mînă una din tăblițele descoperite în ruine și pe care ceilalți le dăduseră uitării de-atunci. Și doar Bărzăunul luase tăblița ca să-și ascută cuțitul pe ea, nu ca să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
dădu furios din cap și zise răstit: Izvor, vasăzică? Lasă că știu eu unde-ați fost, șobolanilor! He, he! Nu văd eu? Vă arăt eu vouă mîine! Dădu să plece, dar... (uf, și Bărzăunul ăsta!) ochii i se opriră asupra Bărzăunului, care ținea în mînă una din tăblițele descoperite în ruine și pe care ceilalți le dăduseră uitării de-atunci. Și doar Bărzăunul luase tăblița ca să-și ascută cuțitul pe ea, nu ca să facă vreun rău cuiva. Dar domnul Nicanor crezu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Vă arăt eu vouă mîine! Dădu să plece, dar... (uf, și Bărzăunul ăsta!) ochii i se opriră asupra Bărzăunului, care ținea în mînă una din tăblițele descoperite în ruine și pe care ceilalți le dăduseră uitării de-atunci. Și doar Bărzăunul luase tăblița ca să-și ascută cuțitul pe ea, nu ca să facă vreun rău cuiva. Dar domnul Nicanor crezu cu totul alceva. Ce ții în mînă, mă, sarsailă? Bărzăunul se fîstîci cu totul. Oooo... O... ce, mă? Ia dă-o-ncoace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
ruine și pe care ceilalți le dăduseră uitării de-atunci. Și doar Bărzăunul luase tăblița ca să-și ascută cuțitul pe ea, nu ca să facă vreun rău cuiva. Dar domnul Nicanor crezu cu totul alceva. Ce ții în mînă, mă, sarsailă? Bărzăunul se fîstîci cu totul. Oooo... O... ce, mă? Ia dă-o-ncoace! Și numaidecît îi smulse tăblița din mînă, se uită la ea pe toate părțile, de parcă ar fi vrut s-o mănînce, apoi tună: Unde-ai găsit tu asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
iar spre copii: Lasă că-mi spuneți voi, n-aveți grijă! Acum plecați mai repede acasă, că vă rup picioarele, faraonilor, s-aude?! Și Nicanor plecă pufnind furios, lăsînd întreaga echipă suspendată între cer și pămînt. Ce-a mai pătimit Bărzăunul după aceea din partea celorlalți, nu vă mai spun. Cum naiba de se găsise tocmai el să ia tăblița aceea blestemată? Dacă fusese pusă acolo, împreună cu celelalte, tocmai de Nicanor, pentru a-i pune pe ei la încercare? Nu putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
în mlaștina de lîngă izvor? Pe cine l-ar mai fi durut capul de ele? Iar ei ar fi rămas cu obraz curat și nu le-ar mai fi avut nimeni grija. Dar așa?... Mă, parcă a fost un făcut: Bărzăunul cu insulta adresată Ilincăi, el cu speriatul iedului și căprioarei și tot el cu luatul tăbliței! Păi să nu-ți vină să urli? Mă, tu trebuia să te naști oaie, îi spuse, în concluzie, cu o furie blîndă Vlad. Aveai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]