5,989 matches
-
căi de a alunga nesuferita senectute se găsesc - nu chiar la tot pasul, dar, orișicât, începând cu scăldatul în izvorul juvenței: citind cu atenție lucrarea dlui Lucian Boia vă veți face o cultură în materie. Remedii la insuportabilele ofense ale bătrâneții se găsesc la dorință, după posibilități, în zilele noastre, în moștenirea anticelor elixiruri și balsamurilor nemuritorului conte de Saint Germain, și anume sorbind cu răbdare și credință ceaiuri din diferit asortate plante naționale și exotice, dând pe gât, la regulat
În vâltoarea viitorului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13449_a_14774]
-
trezi apetitul de a ajunge la izvoarele Zambezi-ului, ispite greu calificabile, o dată ce, cu cât vor trece anii, deceniile, voi fi mai vânjos, mai vital, mai tenace, mai întreprinzător, mai setos de viață. Spre a face de râs nesărata vorbă a bătrânețelor haine grele voi purta pantaloni de cârpă cu două palme deasupra gleznelor, maiouri imprimate, vestoane, geace pe piele, voi avea pe încheietura mâinii stângi un gros lanț de aur alb, însoțit de o secretară căreia îi voi croi un drum
În vâltoarea viitorului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13449_a_14774]
-
autoritățile de azi este adesea iluzie” (18 sept. 1954). Firește, Galaction era, cum spuneam, un figurant, un simplu personaj decorativ, lipsit de orice influență pe lângă politrucii comuniști. Jurnalul său din ultimii ani este o lungă tânguire, cauzată de boală și bătrânețe, de remușcări, preocupat mereu de lucrarea lui teologică Minunea din Drumul Damascului și de gândul unde va fi înmormântat, la Cernica sau la Agapia. O Addenda conține jurnalul epistolar inedit către viitoarea sa soție, din 1901, cu lirismul vârstei foarte
Gala Galaction după 1944 by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13473_a_14798]
-
ciuperca ei se înălța în văzduh, se zice că savanții evrei, care participaseră la realizarea acestei culmi a inteligenței umane, s-ar fi aruncat cu toții la pământ recitând versete biblice... Ce nu au înțeles niciodată, nici Hitler, nici Stalin, la bătrânețe, este tocmai această centură de foc, la propriu sau la figurat, apărând gândirea omenească de orice formă de tiranie... Stau cu Talmudul în mână și caut porunca pe care o știu de la Belulică. Nu dau încă de ea... De ideea
Talmudul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13474_a_14799]
-
Dacă am face-o, n-am avea decât de pierdut”, am spus, comițând tipicul lapsus - voisem să zic, de câștigat. După care m-am cufundat în tăcere, renunțare de pe urma căreia instituția stă și astăzi în picioare, într-o destul de rezonabilă bătrânețe și după ce a găzduit, nu de prea mult, alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor. Nu mi-ar fi revenit în minte un atât de neînsemnat episod al anului 1948 dacă, citind deunăzi un număr recent din revista Luceafărul, nu aș fi
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
ironici să nu fim, câtă vreme și aceasta e o direcție, mai seacă, de a te jelui, de a luneca o dată mai mult în capitalul păcat al înstrăinării de mase. Și cum se întâmplă cu femeile cuminți care regretă la bătrânețe modul în care și-au irosit tinerețile, să ne facem un sever examen de conștiință. Acum, când mâna e prea slabă ca să mai ducă la umăr kalașnikovul, ochiul prea obosit ca să mai țintească victima ce tocmai iese la aer curat
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
pe cele mai cunoscute, ca, de exemplu, Schimbul de roată: “Șoferul schimbă o roată. Nu-mi place locul de unde vin, nu-mi place locul unde mă duc. De ce îl privesc pe șofer cu nerăbdare ?” Brecht a scris aceste versuri la bătrînețe, în RDG, probabil au un sens politic. Înțeleg că unii scriitori, în stalinism, aveau șoferi, poate puși să-i supravegheze. Ei bine, cel puțin nu chemau taxiuri sau nu căutau loc de parcare riscîndu-și pielea. Eu, în schimb, care nu
Trei încercări de-a petrece timpul la Berlin by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13556_a_14881]
-
șapte decenii, mă rezerv a reveni de îndată ce insurmontabilele obstacole vor fi cumva înlăturate. Ultima oară trecusem pe lângă o uriașă plută multiseculară ce se prăbușise singură cu rădăcinile în văzduh, ca un elefant căzut pe o rână, la cea din urmă bătrânețe. Îmi reamintise de o altă plută, din preajma lăculețului, încă mai falnică, de soiul celor ce pot fi înconjurate doar de o horă de oameni lungi în brațe, răsturnată și ea, dar mult mai departe de locul rădăcinilor, unde rămăsese o
Sinuciderea din Grădina Botanică by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13788_a_15113]
-
ș.cl. n-au mai fost prezenți simultan în poezie. Explicațiile sunt complicate și, cred, multe nebănuite. Traian T. Coșovei a mai scris după ’89 opt volume de poezie, un adevărat pariu al unui alergător rămas cam singur. Însă încă de la Bătrânețile unui băiat cuminte (Pontica, 1994), volum în care reia mai multe poeme vechi, sunt evidente semnele unei, în fond, rătăciri. De vreme ce volumul încă se mai ținea aproape de poezia primei perioade, critica a vorbit atunci de căutare. De fapt, erau ultimele
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
pe care i-ai cunoscut și admirat în acele locuri sunt trecuți pentru totdeauna în eternitate. Să treci pe sub fereastra sau ușa atît de cunoscute conștient fiindcă acolo nu mai locuiește nimeni. Cînd moare o epocă este prima carte „de bătrînețe" a lui Dan Ciachir. O carte de dulci aduceri aminte și triste melancolii care demonstrează că și în comunism existau zone în care viața avea un farmec al ei. Dan Ciachir, Cînd moare o epocă, Editura Anastasia, București, 2003, 126
Călătorii în lumea de ieri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13865_a_15190]
-
Veștile primite de la rudele rămase în România nu sunt deloc încurajatoare, teroarea anilor ’50 conferindu-le un aer de tragedie, și abia prin 1966 se poate nota o anumită destindere. Se adaugă acestor ecouri nota elegiacă a anilor târzii de bătrânețe, dispariția a neumărați prieteni, moartea unei lumi a trecutului. Autorul cărții despre înregistrează și reperele mai însemnate ale vieții acestuia din ultimii ani, intrarea în Academia Franceză în 1968 (după ce fusese respinsă o tentativă din 1958), amintirile răzlețe pătrunse de
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
Ilie Constantin Lui François-René de Chateaubriand � 1768-1848) îi va fi fost dată celebritatea literară la treizeci de ani, o viață politică de importanță europeană, un delir de femei frumoase adorându-l, o bătrânețe adâncă și demnă. Elaborarea clasicelor sale Mémoires d^Outre-Tombe � "Memorii de dincolo de mormânt")*) va fi început prin 1803, la vârsta de 35 de ani, și s-a terminat cu puțin înaintea morții autorului. Vreme îndelungată, acesta nu s-a
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
puțin înaintea morții autorului. Vreme îndelungată, acesta nu s-a preocupat de cititorii operei o dată încheiate, de vreme ce hotărâse ca publicarea ei să aibă loc la cincizeci de ani după moartea sa. Trei decenii mai târziu, necesitatea de a-și asigura bătrânețea și o rentă viageră soției l-a determinat să accepte o apariție mult avansată; el se plângea că-și "ipotecase mormântul", memoriile sale cum spune editorul Levaillant "țâșnindu-i din groapă", în 1850. În Chateaubriand par lui-même � Editions du
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
zboară, iubitule?" - întreba îngrijorată Matata, mângâindu-mă pe creștetul chilug, cercetându-mi fruntea dacă nu am cumva febră. Dar eu n-o puteam lămuri, repetam doar, sfâșiat: Nu mai zboară, nu mai zboară...!" (Fragment din volumul în pregătire Tinerețe fără bătrânețe...)
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
tuturor acestor excluderi? Un lung șir de meditații pe teme dintre cele mai diverse de la probleme de filosofie a limbajului până la chestiuni ce țin de soarta scriitorului (unde scriitorul este chiar Gheorghe Crăciun) în tranziție, inutilitatea literaturii, rosturile criticii literare, bătrânețe, miza confesiunii, teoria dispersiei, proza antiepică și chiar descrierea unor vise. Este o carte radical egocentrică. Paradoxul acestei cărți este acela că, dacă literatura este în mod fundamental un act de comunicare între un autor și un cititor virtual, Gheorghe
Caietele lui Crăciun by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10405_a_11730]
-
și deci au arătat o bărbăție mai tare decât orice diamant. Așadar, nu este nimic de mirare că acela a băut otrava, când nici nu era stăpân pe sine de a nu bea și când ajunsese la cea mai înaintată bătrânețe - căci spunea că el era de șaptezeci de ani - când el disprețuia viața, dacă aceasta înseamnă a disprețui, ceea ce eu n-aș zice, și cred că nimeni altul n-ar zice-o. Tu însă arată-mi pe cineva stând vitejește
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
vârstă de peste 90 de ani și foarte slăbit cu trupul, încât din cauza slăbiciunii trupești abia mai sufla, întărindu-se prin râvna duhului de dorința pentru mucenicie, a fost târât și el la tribunal. Trupul lui era cu totul dărâmat de bătrânețe și de boală, în schimb sufletul îi era încă atât de vioi, încât și prin el Hristos s-a dovedit biruitor (II Cor. 2, 14). Când ostașii l-au adus la tribunal dregătorii orașului și toată mulțimea care îl însoțea
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la Sfântul Mucenic Iulian, I, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, p. 476-477) „Ostenelile sunt partea veacului acestuia scurt și trecător, iar cununile, păstrate pentru cei fără de bătrânețe și fără de moarte, pentru ca povara ostenelilor să fie scurtă, scurtându-se o dată cu scurtimea timpului, iar desfătarea și bucuria cununilor să dăinuiască veșnic și fără de sfârșit, prelungindu-se împreună cu veșnicia veacurilor acelora fără de număr. Deci Dumnezeu, voind să-i cinstească pe
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
verighetă/ Ce își odihnește palma p-o claviatură gri./ Ai urcat acum o treaptă din a lumii trepte mii." Și neîncrederea în poezie, pe care, promisă fiindu-ți, fără să-ți mai poată fi dată, ca în povestea tinereții fără bătrînețe, pleci s-o cauți în lumea toată. Și lumea e un studiu diacronic de literatură. Dau repede la ultima copertă, cu fotografia autorului în medalion, și cu prezentarea lui Crohmălniceanu: "poate chiar atîta farmec încît să împace cu poezia și
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
la fel de intensă este trecut vs. viitor. Contradicția dintre percepția asupra sensului și a finalității celor două concepte care compun termenii acestui binom și ființa umană se răsfrânge dramatic asupra prezentului. Scindat între tinerețe, percepută ca stare de normalitate, și inevitabilitatea bătrâneții (să nu uităm că, incredibil pentru cine îl cunoaște cât de cât pe Dinu Flămând, poetul este în pragul celebrării celor șaizeci de ani) eul liric trăiește din plin angoasele unei vârste incerte. Nesiguranța este maximă, certitudinile tinereții se relativizează
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]
-
vârste incerte. Nesiguranța este maximă, certitudinile tinereții se relativizează, condiția omului se revelează ca fiind una slabă, de pascaliană trestie aflată în bătaia vântului. Pe măsura trecerii timpului, întrebările se înmulțesc, revelațiile devin tot mai dureroase pentru că - nu-i așa? - bătrânețea, ca și moartea, este o chestiune care îi privește exclusiv pe ceilalți: "accelerează încetinind și pe zi ce trece mai/ insistent revenind/ ca de la înflăcăratele baluri ale adolescenței/ cu o purpură de confuzie-n jurul ochilor// ... uimirea de a te
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]
-
mod tușant "mizeria sordidă a acestor intelectuali care au preferat să renunțe la scris decît să scrie la comandă. Mizeria care nu se aude, nu atrage atenția asupra ei, mizeria vieții minate de foame, de boală, de singurătate, uneori de bătrînețe, mereu de teamă și de disperare". "Mizerie", să recunoaștem, încă insuficient cercetată, insuficient conștientizată la treapta unei istorii literare în care petele albe alternează cu complezența circumstanțelor atenuante pentru indenegabilii vinovați... Odată cu scrierile Lenei Constante și Oanei Orlea (născută Cantacuzino
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
Mă întrebați dacă mă recunosc în "figura și comportamentul cavalerului de la Mancha". Primul impuls ar fi să zic "da". Și aș avea și un argument. Ca să ies din tonul plângăreț al ultimelor mele cărți, ca să nu mai glosez pe tema bătrâneții și a bolilor mele, m-am apucat să lucrez la o carte (e vorba de Calomnii mitologice) unde mă bazez pe o înclinație a mea (cam masochistă, poate) de a mă autodiscredita, la limita dintre "joc" și acele "adevăruri" care
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
jur, și vanitatea de a semăna cuiva, deja, celebru. Azi, consimt că am cochetat excesiv cu ideea "donquijotismului". N-am făcut prea multe progrese în privința groazei de ridicol. Și azi mă crispează teama că mă pot face de râs, deși bătrânețea mi-a dat o altă perspectivă asupra vanităților. Nu cred nici că sunt capabil de "mari" gesturi donquijotești. Adevărul e că toată viața mi-a fost mai ușor să "nu vreau" decât "să vreau ceva". N-am vocație de aventurier
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
care pare bun de dus la un azil rezolvă, dacă ne gândim bine, cea mai încâlcită problemă a filosofiei: rostul vieții. Noi, care nu dispunem de harul lui, de a considera iluziile unica realitate, nu putem evita, mai ales spre bătrânețe, teama de zădărnicie și gândul că bâjbâim în absurd. Or, pentru Don Quijote nu există nici deșertăciune, nici absurd! El are un scop precis, de la care nu se abate, oricât ar râde ceilalți de el. De fapt, acest bătrân caraghios ne
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]