64 matches
-
60)"/>. „Mărturiile [privind practica infanticidului] - constată Ioan Petru Culianu - sunt Îndreptate Împotriva unor grupări care par să constituie, la un moment dat, o amenințare directă pentru stat sau Biserică. Ele sunt menite să discrediteze aceste grupări și prezintă, de la procesul bacanalelor din 186 Î.e.n. până la vânătoarea de vrăjitoare din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, o uniformitate suspectă” <endnote id="(850, p. 184)"/>. Mă grăbesc să adaug că, de-a lungul secolelor, chiar dacă nu numai evreii au fost acuzați
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
competența etilică. Jocul cu care debutează revoluția, include un paradox, lipsa de măsură a dionisiei este efectul unui calcul, al măsurii pe care o presupune competiția, kilo- metrul alcătuit din unitățile pe care le reprezintă fiecare sticlă. Cu alte cuvinte, bacanala este scandată de un instrument de control, de ordine, înscris în regulamentului jocului. Această ordine este retranscrisă în termenii unui raport de front, scandând într-un ritm accelerat eveni- mentele principale ale confruntării, fiecare eveniment soco- tit important având marcată
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al comunității antrenate în vertijul plăcut al petrecerii. Legiferarea noii republici se face nu prin violență revoluționară, ci prin aceea a sărbătorii populare. Spec- tacolul revoluționar este carnavalizat. Cel care constituie garantul ordinii în noua Republică, este cel care organizează bacanala, petrecerea, iar competențele sale în acest sens sunt deja omologate. Urgența acțiunii politice violente este răsturnată în entuziasmul chefului generalizat, republica se transformă pentru scurt timp ca și în cazul benignului cuplu de republicani, Leonida și Efimița, în tabloul unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în genere satului (tiparul versificației e, de altfel, de sorginte folclorică), iar motivele aparțin unei singure sfere semantice: destrămare, pierdere, trecere. Tonalitatea melancolică, simplitatea și puritatea definesc acest debut, dar poemele nu aduc o notă de originalitate, reluând tipare blagiene (Bacanală, Trebuie să mă întorc): „Dor de sat, fără vârstă ca apa./ Sete de văzduh./ Morile țipând în înserare,/ cucii și caprele,/ [...] Întoarcere cu neputință” (Povestea cu ieri). O notă personală găsește T. în Ierugi (1969), unde, folosindu-se tot de
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
o adevărată frescă socială: pretextul nunții așază în prim-plan o societate balcanică pestriță, care se cufundă în lâncezirea trupului și a minții, abandonându-se în voluptate și senzualitate. Plasat în decorul unei margini de pădure, tabloul trimite sugestiv la bacanalele romane. Notele expresioniste, prezente mai pretutindeni, asigură coeziunea volumului; în Iedule, am căzut în lapte!, soldații dezertori mănâncă melcii vii care invadează casa, secvența având evidente similitudini cu imagistica filmelor expresioniste ale lui Buñuel. Aluzia livrescă este o altă constantă
GABREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287120_a_288449]
-
rațiunii, ci simțurilor, provocînd frică. Nu alta este intenția lui Houellebecq. Romanul lui provoacă foarte multe senzații, se adresează În mare măsură subconștientului. Dezgustul, crede autorul, are o funcție cathartică. Ne dezgustă protagonistul - să nu-i semănăm! Ne dezgustă obscenele bacanale - să iubim! Ne dezgustă societatea În care trăim - să luptăm, deși epoca utopiei a trecut; dacă nu, ne retragem și murim. Mesajul lui Houellebecq este astfel paradoxal: dintr-un ocean pestilențial sîntem chemați la puritate. Iubirea ne-a rămas, spre deosebire de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
afectat de moartea mamei. Rămas în Dublin în perioada imediat următoare, Joyce aprofundează un viciu moștenit de la John Stanislaus: băutul. Prăbușirea lui Joyce în lumea imundă a barurilor dublineze este secundată de prietenul Oliver Gogarty, un amator al exceselor, al bacanalelor nocturne. Într-o noapte de beție, Joyce este bătut cu temeinicie, din cauza unei neînțelegeri, de un soldat în Parcul St Stephen's Green și recuperat de un anume domn Alfred H. Hunter, o cunoștință a tatălui, care îl duce la
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
în dema Kudathenaion (la fel ca omul de stat atenian Cleon), ceea ce înseamnă că provenea dintr-o familie relativ înstărită, și prin urmare, de educație aleasă. Este faimos pentru compunerea unor comedii precum „"Păsările"”, pentru cele două festivale dramatice ateniene : Bacanalele Urbane și Lenea. A compus patruzeci de piese de teatru, dintre care au supraviețuit unsprezece; piesele sale sunt singurele exemple de Comedie Veche Atică care a ajuns până la noi în stadiu complet; asta deși avem și fragmente semnificative din operele
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
a contrazis pe ceilalți membri ai juriului și pe audiență. A semnalat în mod corect că poetul cel mai puțin plăcut de audiență era singurul poet adevărat, ceilalți doar recitând operele altora. Aristofan a fost probabil victorios măcar o dată în cadrul Bacanalelor Urbane, cu „"Babilonieni"”, în 426, și de cel puțin trei ori în Lenaia, cu „Acharnaeieni” în 425, „"Cavalerii"” în 424, și „"Broaștele"” în 405. Fii săi Araros, Philippus, și Nicostratus au fost de asemenea poeți comici : despre Araros se spune
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
de asemenea poeți comici : despre Araros se spune că a fost implicat în compunerea „"Avere II"” în 388 și că s-ar fi ocupat de reprezentarea postumă a operelor „"Aeolosicon II"” și „"Cocalus"”, care se pare că a primit premiul Bacanalelor Urbane în 387, în timp ce Philippus a fost de două ori învingător la Lenaia și se pare că a reprezentat unele comedii ale lui Eubulus (s-a spus despre al treilea fiu al lui Aristofan că nu se chema Nicostratus, ci
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
Simpozionul"” trebuie privit mai degrabă ca un capitol de început al aprecierii lui Aristofan și a liricii sale, mai degrabă decât o descriere a unui eveniment istoric. Dintre piesele care au supraviețuit, „"Norii"” nu s-a bucurat de succes în cadrul Bacanalelor Urbane, clasându-se pe un loc trei considerat umilitor. În ea este satirizată educația sofistă, în vogă printre aristocrații acelei perioade, Socrate fiind prezentat ca un sofist tipic. În „"Apologia"” lui Platon, personajul Socrate sugerează că acea acuzare a stat
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
costume au fost concepute de celebrul desenator Gustave Doré (1832-1883). Premiera operei din seara de 21 octombrie 1858 a avut multe obstacole de depășit: Mlle Tautin, interpreta rolului Euridice, declară că îi este imposibil să se transpună într-o dispoziție bacanală fără a purta o piele de tigru veritabilă, mai mulți compatrioți germani l-au asediat pe Offenbach cu cereri de bilete gratuiite, a apărut un portărel care dorea să sechestreze bunurile compozitorului, care nu mai avea lichiditate, a apărut o
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
și mai târziu, în imperiul roman, o anumită atracție asupra maselor, asemănătoare cu cea a altor culte orientale de factură mistică despre care se știe mai mult, de exemplu a mitraismului. Elementele orgiastice ale serbărilor dionisiace au fost preluate de bacanalele romane. Din această cauză și datorită caracterului inițiatic, orfismul a fost interzis împreună cu toate cultele orientale și cu misterele din Eleusis în anul 382 d. Hr. de către împăratul roman Teodosiu I. În filosofie, orfismul a influențat Școala pitagoreică și pe
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
Clitemnestra. Dintre aceștia, doi erau nemuritori, fiind copii lui Zeus, iar ceilalți erau muritori, fiind copii lui Tyndareos. Legenda a captat interesul lui Dalí încă din anul 1939 când a proiectat scenografia și costumele, scriind și libretul pentru un baletul Bacanală (intitulat inițial "Venusberg") pe muzica lui Richard Wagner din opera "Tannhaüser". Baletul, bazat pe legenda Ledei și a lebedei, a fost prezentat la Metropolitan Opera din New York de compania Ballet Russe de Monte Carlo, pe o coregrafie de Léonide Massine
Leda atomica () [Corola-website/Science/313444_a_314773]