942 matches
-
aceia care deschid drumuri neumblate". După opinia lui, în literatura română, scriitori fundamentali sînt, de exemplu - și explică în fiecare caz de ce - Eminescu, Sadoveanu, Arghezi, Blaga. Bacovia nu. "Bacovia este expresia unei subiectivități exacerbate, care e fără posteritate: a fi bacovian înseamnă a te nega pe tine însuți. A fi eminescian sau blagian înseamnă a te redescoperi continuu pe tine însuți cu ajutorul acestor mari poeți." Cheia unui război de hegemonie Din cauza situației sale incomode, de aliat cu NATO căruia îi lipsesc
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17791_a_19116]
-
în alte mîini, în alte cocioabe, în alte suflete care le vor îndrăgi". Așadar conotațiile unei "morți vii", reprezentate de răutatea semenilor, de inconștiența cu care rîvnesc la bunurile materiale, de lăcomia lor "canibalică", întrucît implică devorarea ultimelor. Groaza devine bacoviană: "Să vezi cum ești asimilat cu pereții, cu golul, cu inexistența: ce poate fi mai sepulcral". Aviditatea și conștiința zădărnicie existenței, termeni aparent contrastanți, ce se potențează reciproc, alcătuiesc un cerc vicios: "Moartea bătrînei ca o explozie a răutății oamenilor
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
canibal: Nu pot să mă plîng de foame,/ Hrana mea din ceruri vine,/ Dar mi-e teamă pentru zeul/ Ce se va hrăni cu mine" (Nu pot să mă plîng). Teama thanatică dobîndește o valență antitotalitară. Din nou revine tonul bacovian, înhămat la carul prezentului: "Întreg orașul era plin de morți,/ Ieșiseră în strada principală/ Așa-mbrăcați în hainele de gală/ Pe care cît ești viu nu prea le porți.// Treceau rîzînd și nu-i puteam opri,/ Păreau că nu mai
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
cînd morții nu vor mai încăpea/ În perimetrul strîmt al lor și vor ieși/ Și vor trece-n viteză pe Calea Victoriei/ Apărați de cordoanele celor vii" (Veți spune că totul s-a terminat). O mulțime de sintagme ale viziunii ontologice bacoviene trimit la fenomenologia socială, la durerile noastre cele de toate zilele: "Îngerul meu de Pază/ Îmbrăcat în haine de polițist", "Vreme închisă, grea, bănuitoare"; "Acum chiar vremea parcă se deschide,/ Acum nu ne mai temem, acum așteptăm"; E liniște mai
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
veche dorință de a fi rămas profesor în facultate, postură care "i s-ar fi potrivit atât de bine". Alegerea lui Bacovia ascunde o problemă esențială pentru scriitorul târgoviștean: raportarea operei la biografie, la faptele reale. "Tristețea" și "simplitatea" operei bacoviene i-au determinat pe mulți exegeți să alcătuiască o figură "blestemată" a poetului-concret, așa cum a fost el în viața de zi cu zi. Tocmai acest clișeu este dezmințit de Radu Petrescu în prima parte a eseului (care îmi pare a
Un alt Bacovia, același Radu Petrescu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17370_a_18695]
-
viața poetului sunt tipic călinesciene - în plus, preia situații anecdotice din diferite surse (I.M.Rașcu, G. Călinescu, Agatha Grigorescu-Bacovia sau Cezar Petrescu) și le enumeră cu falsă sobrietate în fraze academice pline de ironie. Partea a doua este dedicată liricii bacoviene. Sunt analizate succint, în ordinea apariției, toate volumele de poezie. Comentariul este unul tradițional fără nici un fel de pretenție, expediat aproape, amintind de scopul în care a fost scrisă această lucrare. Însă mici "artificii" reorientează textul, - poemul "Marș funebru" își
Un alt Bacovia, același Radu Petrescu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17370_a_18695]
-
a suceveanului Ion Beldeanu, O dimineață pentru fiecare (Editură Cuvîntul Nostru, 1998). Comentînd altădată poezia să, observăm faptul că literatura lui Ion Beldeanu cultivă și explorează motivul literar al provinciei, în cea mai bună (și în cea mai productivă!) descendentă bacoviană. Prozele din cartea publicată în acest an confirmă: oameni obișnuiți, tipologii comune - albe -, nimic senzațional decît, poate, omenescul lor (Doi plopi), tot ce pare "ciudat" se topește imediat în banalitate, în cenușiu, în amorf, într-o pastă pe care încearcă
Melodrame suspendate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/18069_a_19394]
-
mai puțin greu de înțeles, cu nebănuite - rămase în sugestie - resurse "ficționale"): "Nici nu va dati seama cît de apăsătoare și monotona poate fi existența într-un tîrg de provincie!", spune un personaj, fixînd și dramă, dar și fericirea omului bacovian care întrezărește o fanta repede însă închisă - o carte care nu se închide, ci i se trîntesc, nervos, coperțile. Orașul mohorît, monoton, unde "nu-ți rămîne altceva de făcut decît să măsori trotuarul ori să te așezi la o masă
Melodrame suspendate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/18069_a_19394]
-
și să ceri o bere", posibilă poezie a vieții, pierdută și ea (În așteptarea lui Vartolomeu, Fotografii particulare), peisajul cu b\trîni solitari, vegetînd pe cîte o bancă (Stiloul și foile albe), completează un tablou pictat în tonuri, încă o dată, bacoviene. Chiar și prozele care par a ieși din acest registru (Despre Blond numai de bine, Si trenul încetini, Pana) - cu oameni banali care capătă personalitate prin afișarea violenței și cu imaginea unei lumi amorțite care dă semne că poate exploda
Melodrame suspendate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/18069_a_19394]
-
sale radiografiază trecutul nostru nu prea îndepărtat, realul explorat aici făcînd parte din istoria noastră recentă: e chiar viata-viată de aici și de atunci (nu și de acum? ne întreabă malițios, printre rînduri, autorul). Ion Beldeanu este cel mai autentic bacovian din literatura noastră de azi. Iar "bacovianismul" sau nu e pastișa și nici semn de epigonism, ci model productiv, insula de originalitate în peisajul niciodată mohorît, mereu animat, al literaturii contemporane.
Melodrame suspendate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/18069_a_19394]
-
câtă vreme i-a fost vărsat această subvenție?), așa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Macedonski către Pillat, inclusă an volumul pe care al comentez. Și, tot an 1916, Pillat subvenționează apariția plachetei lui Bacovia Plumb, volum esențial pentru lirica bacoviană. ăntre timp se petrec evenimente fundamentale pentru viața lui Pillat. A fost refuzat, decis, ăn cererea lui de căsătorie, de Florica Rosetti. Hotărât să se "așeze", la 6 septembrie 1915 se căsătorește cu Maria Procopie-Dumitrescu, ănzestrată pictorița, semnând cu pseudonimul
Ion Pillat epistolier by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17484_a_18809]
-
fie pur și simplu de stil: povîrnișurile de piatră ale munților Moriah, Măslinilor și Scopus sînt aidoma "unor odăjdii preoțești", clădirea Knessetului se aseamănă "cu o aerogara", tonurile unui cîntăreț pe strada sînt "că o caterinca dintr-o plumbuita poezie bacoviană", fiordurile norvegiene sînt "împlîntate ca niște hangere în coastele stîncoase ale vestului scandinav", munții, tot acolo, "au o domolire de șaga nordică, povestita la focul unei sobe, într-o noapte polara" etc. Uneori, călătorul, în plină emoție (și asta, mai
Voluptatea povestitorului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17535_a_18860]
-
deja citat: „acolo unde pulsează/ perfecțiunea ironică a umbrei”). Descoperim, de asemenea, în special în partea a doua a culegerii, un poet Eugen Suciu nu neapărat necunoscut, dar altfel în bună măsură, un poet care vine din profunzimile pastelului metafizic bacovian și care se confundă cu un peisaj aidoma de vulnerabil, de lipsit de apărare, un loc unde „totul atârnă de un fir de păr”. În versurile din Abur, pentru a continua cu această idee a fragilității amenințate. lumina însăși „atârnă
Versuri convingătoare, lirism de calitate by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/2560_a_3885]
-
altminteri, ele pot fi și oneste nostalgii sămănătoriste): „Stau sub plopul drept/ Pironită-așa/ Și nu știu ce-aștept/ Și nu știu ce-aș vrea...” etc. (Amurg de toamnă). Face de toate-n peisaje, uneori chiar și un fel de bacoviene (cum poate): „E vînt și ploaie.../ Ulmii se frîng./ Plopii sendoaie,/ Salcîmii plîng” etc. (Singurătate). În general însă, creioane delicate, copilăroase: „...Sus, pe muchi de zid,/ Rîndunelele;/ Jos, floarea-și deschid/ Viorelele;/ Alături, un plop/ Lin se clatină...” etc. (Pier
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
dimpotrivă, mereu selective în expresia lor, chiar atunci când sunt vizate realități marginale, reziduale, care ar retrimite poezia spre spațiul „mizerabilist” cam prea mult cultivat la autorii din noile promoții. „Boschetarii” adăpostiți prin cimitire, prostituatele în loc de iubite autentice, taverne de derivație bacoviană în decor actualizat, proximitatea birtului cu spațiile funerare - sunt elemente frecvent evocate, însă de fiecare dată marcate de un discret accent elegiac, ironicelegiac. Într-un Week-end, „vom aștepta sâmbăta / să ne luăm câte șase beri / și un pachet de mirabile
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
poetul, / ca aceste sticle goale/ doar degetele mele mai sunt ale mele/ întind în toate colțurile camerei/ ca pe niște lame reci” sau ca pe niște tentacule. În mare, teoria fragmentarismului, în poezie își are rădăcinile în stanțele și versetele bacoviene publicate în anii postbelici, traversați de începutul totalitarismului. Prin trăirea acută a dezamăgirilor legate de tranziție, poeții generației lui Crudu au făcut din trăirea abisală portdrapelul artei lor.
Capete de rând: Dimitrie Crudu și Falsul Dimitrie Crudu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2413_a_3738]
-
în linii sintetice, chiar în Preliminarii. Prima sa componentă o alcătuiește raportul poetului cu mediul său, raport stabilit în adolescență și mai cu seamă în tinerețe, adică la vîrstele cristalizării unei conștiințe (Să nu fi intrat copilăria în economia lirismului bacovian dintr-un scrupul estetic? Să fi fost vorba nu de absența unor amintiri paradiziace, ci de incongruența lor cu chipul solitarului măcinat de obsesii?): Etapele vieții unui scriitor nu sînt egale între ele ca importanță. Pentru cei mai mulți cea care contează
O viață a lui Bacovia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16891_a_18216]
-
sterile, filistinismului. Prin excelență redusă la un fel de delir verbal, modernitatea nu înseamnă, evident, doar suprarealism vîscos și dicteu dadaist. Dilatarea mitică la Blaga, cu fericitul recurs la frumusețea rădăcinilor, a originilor, niciodată pierdute, nu anulează cît diferențiază reperele bacoviene. Frigul, umidul, astenicul terorizant, categorii obsesive într-o estetică fundamental compensatoare față cu realul demențial semnalează, prin Bacovia, cît de necesară este reclasarea unor atitudini față de real. Expresioniștii noștri (li se adaugă Aron Cotruș, Adrian Maniu, mai recent Ștefan Aug.
Mutații în interpretarea modernismului by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/16914_a_18239]
-
a fi, s-a inculcat multă sugestie și autosugestie. Și asta, crede biograful, pentru că tînărul Bacovia devine de timpuriu, prizonierul unui model mental: poetul decadent, de care nu s-a mai eliberat toată viața. A devenit, altfel zicînd, un personaj bacovian, opera, cum s-a spus, distrugînd omul. Drama lui Bacovia, ca om și ca poet, provine din identificarea totală cu modelul ales, neîngăduindu-i să se integreze în societate. S-a considerat și a trăit, toată viața, ca un marginalizat
Viața lui Bacovia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16913_a_18238]
-
recuperînd o paradigmă literară și de sensibilitate foarte actuală, "urmele" cum spune inspirat în poemul Un ceas de hîrtie. În volumele O sălbatică floare, dar, mai ales, în Strada care urcă la cer e un fin eminescianism distilat prin filtre bacoviene; iată, de pildă, Exordiu, unde aceste conexiuni se deslușesc limpede, unde Dominic Stanca e poet cu adevărat, inventînd, dacă se poate spune așa, un alt Bacovia lîngă vechiul, cunoscutul Bacovia, recuperînd astfel esențele eminesciene ale liricii noastre: " Aici în preajma orașului
Un ceas de hârtie by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16930_a_18255]
-
și graiul și harul și mersul și starea/ și-acum rătăcesc în necunoscut,/ acolo unde numai Ion, clopotarul cel mut,/ le cunoaște adresa, cînd le sună plecarea". Orașul alb din acest admirabil poem nu e spațiul închis, nu e plumbul bacovian, deși atmosfera trimite acolo; inovație? În urbea lui Bacovia e ființa-care-trăiește - scriind, în vreme ce, în orașul alb al lui Dominic Stanca, e ființa-care-scrie - trăind: un ceas de hîrtie, cum, inspirat, se numește volumul ce adună opera poetică a lui Dominic Stanca
Un ceas de hârtie by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16930_a_18255]
-
pe care, la rîndul său, o răsfață, Paul Vinicius, un alt poet ceva mai în vîrstă, Valeriu Mircea Popa, e un solitar profund convins. Solitudinea d-sale e - așa cum se cuvine - ușor maniacală, obișnuind ritualuri absconse, de un fin umor bacovian: "ca să fiu sigur că astăzi este miercuri/ număr încă o dată frunzele/ din fața ferestrei/ nu cred că trupul unui bărbat/ poate fi obscen/ nici măcar atunci cînd stă gol/ pe marginea patului/ așteptînd să se evapore/ superba erecție de dimineață/; uneori se
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
fac bine gloria sapă vechile galerii pentru fiii ei mai mărunți cineva îmi băgase programul acesta de victimă și nu voia nicidecum să-nțeleagă că scena se mai petrecuse o dată" (Un fel de răspuns). La un moment dat, lepădîndu-și masca bacoviană (o ipostază, totuși, imaginativ-productivă), Nicolae Sava se mărturisește fără ocol, prin transparența unei rugi în care verbul nu mai contează în sine, devenind sens ultimativ-transcendent: "Doamne nu te întreb cu ce ți-am greșit de mi-ai dat numai mie
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
numai ele confirmă victoria repurtată de poet asupra "coșmarului indistincției", a "pustiei generalului", adică exact asupra abuzului de conceptualism de care suferise lirica sa. Cîteva astfel de haiku-uri au respirația viului delicat și pur, dar și o urmă din bacoviana trăire dramatică a fiecărei secvențe (...). Alte dăți - expresia apropiindu-se de apoftegmă - tot autorul Plumbului, cînd de o seninătate convalescentă, cînd reflexiv-enigmatic-sumbru, este cel care călăuzește pe emul în efortul de materializare, parcă pentru a face să se confirme spusa
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
în direcția unei mari autenticități personale. O autenticitate tragică, a cărei înțelegere a tranzitat, după cum sesizează Daniel Dimitriu, de la un pol al receptării mai mult sau mai puțin convenționale la altul, opus. De altminteri, interpretările cele mai avizate ale lirismului bacovian n-au făcut caz niciodată de "poza" lui, conspectîndu-i substanța morală, într-un registru suficient de omogen. O "înțelegere imediată, confortabilă" îl viza pe bardul solitudinii, tristeții, provinciei, al nevrozei, al constituției hipersensibile, evocate prin mijlocirea unei materialități simple, originare
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]