76 matches
-
Bacovia sparge limitele, estompează contururile existente, până când ele se volatilizează; dar absența se dovedește la fel de neliniștitoare ca prezența lor! Extrapolarea marginilor, deschiderea spațiilor poate avea efect de bumerang". Definiția bacovianismului, pe care ne-o oferă Mircea Scarlat este deplin creditabilă: „Bacovianismul este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apărându-ne drept un simbolism «ruinat», ros de nostalgia eminescianismului". De altfel, și originalitatea poetului e subliniată în raport direct proporțional cu experiența receptării operei sale: „Autorul
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
cu experiența receptării operei sale: „Autorul Plumbului a devenit cu adevărat el însuși abia atunci când publicul și criticii i-au considerat încheiată opera poetică. Ipostazele bacoviene ale tradiționalismului romantic, ale decadentismului și ale simbolismului sunt realizări artistice care au precedat bacovianismul. Fiind rezultatul unor circumstanțe particulare, independente de voința autorului (mediul epigonic în care s-a ivit, criza limbajului artistic, experiența bolii), bacovianismul este expresia unei practici literare irepetabile. El s-a conturat deplin când poetul părea a-și fi dat
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
opera poetică. Ipostazele bacoviene ale tradiționalismului romantic, ale decadentismului și ale simbolismului sunt realizări artistice care au precedat bacovianismul. Fiind rezultatul unor circumstanțe particulare, independente de voința autorului (mediul epigonic în care s-a ivit, criza limbajului artistic, experiența bolii), bacovianismul este expresia unei practici literare irepetabile. El s-a conturat deplin când poetul părea a-și fi dat măsura talentului; până atunci, interpretase aceeași melodie în game diferite. Pendularea între mai multe convenții literare (când imaginarul individualizator era deja constituit
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
stomac/ amorul trecuse/ pagină după altă pagină/ cartea se închisese/ copertele ei grele/ ca niște uși de temniță/ peste creierul meu obosit" (vaccinat împotriva nemuririi). Efectul e degradarea ființei într-o cheie fiziologică, însoțită de eclipse de conștiință, precum un bacovianism explicit: "nu-i de mirare că-n cele din urmă/ simțurile se atrofiază/ mintea acceptă demența/ și se retrage-n tăcere/ într-un fir subțire de salivă/ ce curge singur în colțul gurii încremenite" (un fir subțire de salivă în
Oroarea de realitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9654_a_10979]
-
realul explorat aici făcînd parte din istoria noastră recentă: e chiar viata-viată de aici și de atunci (nu și de acum? ne întreabă malițios, printre rînduri, autorul). Ion Beldeanu este cel mai autentic bacovian din literatura noastră de azi. Iar "bacovianismul" sau nu e pastișa și nici semn de epigonism, ci model productiv, insula de originalitate în peisajul niciodată mohorît, mereu animat, al literaturii contemporane.
Melodrame suspendate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/18069_a_19394]
-
Eugen Bunaru Stampe încremenite în mișcări hieratice, priveliști mentale și fizice, poemele lui Bunaru au delicatețea unor haiku-uri și zveltețea unor plante de primăvară... Un vag bacovianism direcționează poemul înspre o zonă a nostalgiei și a tristeții difuze pe care, apoi, conștiința lucidă, postmodernă, le transformă în imagini și sunete relativizatoare. Mircea Mihăieș Flori vorbe și întâmplări la Wolfsberg Domnul Ludwig ne-a avertizat misterios că florile
Doi poeți - Eugen Bunaru by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/3324_a_4649]
-
beton”, „un pisoi orfan, atît de liber/ că n-are ce mînca toată săptămîna/ decît din palmele mele” (My world). Firește, destinul personal e resimțit ca fiind „mic, mic, foarte mic”. Aici nu e însă, cum s-a afirmat, un „bacovianism” decît pe cale tematică. Deoarece, spre deosebire de bardul Plumbului, copleșit de viziunea halucinogenă a unei dezamăgiri totale, a unei stări de torpoare fără soluție, poeta craioveană posedă o fibră vitală pe care nu ezită a o aduce în scenă. Retractilitatea e doar
Detestabila provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2968_a_4293]
-
ar putea să nu exist pe bune” (p. 25). Amăgitor până la seducție, finalul pare desprins din Poemul de purpură al lui Mihai Ursachi. De fapt, dacă e să căutăm posibile apropieri, mai inspirat ar fi să vorbim despre un anume bacovianism. Nu, de bună seamă, cel cunoscut îndeobște, din Plumb sau Lacustră, ci acela idiomatic defect, care se instaurează abia la maturitate și care se manifestă în câteun „Și-o păsărică în grădina brumată/ În liniștea rece, a iarnă-a făcut
Doi insurgenți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3782_a_5107]
-
acoperindu-mi gura// din sînge sînt încă norii/ și-i orbitor ce nu moare” ( În cer și pe pămînt). Ținînd seama de o asemenea perpetuă stare a existenței care se reneagă continuu, adesea în decor autumnal, putem vorbi de un bacovianism formal acutizat: „Vine-o toamnă care uite respiră/ chiar lingura mea pufăie sacadat// să mai mulțumim și durerii/ adio// bolnavii se-mbătară cu ligamente/ se gesticulează adio// și ce-am uitat nici nu există/ pot să număr pînă-mi vine rău
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
floare prinse-n vîrtejul unui torent. Dar ele au doar rostul de a sublinia dezastrul. Singura consolare autentică a bardului damnat o reprezintă o evanescență a suferinței, precum starea unei ființe foarte ostenite, uneori cuprinse de torpoare. Din nou un bacovianism anesteziant: „mi-aduc aminte sfîrșitul/ tresar și nu mi se-ntîmplă nimic” (Scîncind încet sau doar). Raportabil pe tărîm autohton la Bacovia sau la Stelaru, impresionantul craiovean Ionel Ciupureanu ar putea fi asociat, într-o perspectivă transfrontalieră, cu spaniolul Leopold Maria
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
meu ce urcă/ Încet spre ochiul umbrei din cerul ce se lasă/ Ca un păianjen negru și nesfîrșit de mare/ În lumea pămînteană ca-n propria lui plasă" (Ca ochiul moartei tale). Sau sub semnul unei putrefacții universale, într-un bacovianism reluat în cadrul țărănesc (așa cum Doinaș n-ar putea fi înțeles fără antecedența conceptuală a lui Blaga și Arghezi, iar Dimov fără formele vizionare argheziene, Ileana Mălăncioiu n-ar putea fi percepută în afara influenței autorului Plumbului, adaptat toposului său originar): "Plouă
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
acum la a patra reeditare - o ediție frumoasă, revăzută de autor (cu o prefață de Daniel Cristea- Enache). E un volum foarte bun - îndeosebi primele trei secțiuni, „maledicat”, „sic cogito” și „texte poetice”, care-i dau și nota aparte, un bacovianism singular, combinat cu reducerea la „zero”, la reflexe, a corpului, dar și - pe același calapod - a sentimentelor (vezi iubirea în poemele intitulate „ars amandi”), a gândirii, a spațiului de manevră, în care „activează” acest „corp” poetic. Două texte ce poartă
Punerea în paranteză a poeziei by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4370_a_5695]
-
În "revista multilingva de cultură și literatura PARADIGMĂ" nr. 3-4 (director Marin Mincu, redactor-șef George Popescu) o bună parte din texte e despre Bacovia. Scrie redactorul-șef: "Oricat s-a scris și s-a vorbit despre Bacovia și despre bacovianism, senzația că esențialul a rămas nu doar neatins, ci chiar intangibil instiga încă pe lectorul model, ca și pe cel comun. După ce eforturile, adesea supradimensionate în raport cu propriile mize, ale exegezei au sfarsit prin a aproape toate aperturile înserate, de la simplificatoarea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16458_a_17783]
-
lui de epitete, a început cu Bacovia: Omul începuse să vorbească singur... o, cum omul a devenit concret... Chiar." * Am citit cu interes și articolul lui Ion Buzera, Posteritatea bacoviană: momentul Mazilescu, ce demonstrează continuitatea "peste mode și timp" a bacovianismului la alt poet care a scris puțin și e mult prețuit de tineri. Ion Buzera începe didactic, printr-o schematizare: " Dacă simplificam rezonabil, urmărind anumite linii de forță, dincolo de opțiunile personale și stilurile inerent-divergente, lăsând de o parte tematicile și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16458_a_17783]
-
Urcau la cer zăpezile de lînă/ Și noaptea pe pămînt intra cu greu/ Se-nfășurau în dangăt clopotele-n turnuri/ Pe poartă cu mormîntul pe umăr intram eu". (Pe umăr cu mormîntul). La prima vedere am putea vorbi de un bacovianism. Dar spre deosebire de bacovienii veritabili care se adîncesc în dezolare, degringoladă, destrămare, maramureșeanul nostru depășește negativitatea, ca să zicem astfel, din interiorul ei. Elementele cimitirului devin mesagere ale vieții, pretexte ale unor plasticizări robuste, degajînd o anume bonomie. Sicriul plutește ca o
Poeți din Nord by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9917_a_11242]
-
doară așa" ( Ceremoniile nimicului). Odată stabilită această cheie a suferinței de-a fi, proclamate în generalitatea ei, producția se desfășoară cu o omogenitate constelată de termeni, precum gol, sacrificiu, înfrigurare, povară, umbră, oftat, frig. Un lexic ce ne pare cunoscut. Bacovianism? Într-un fel da, însă modelul e retorizat, dezvoltat într-o tramă explicativă, detaliat. Economia de mijloace mărturisitoare trece într-o revărsare, într-o învîrtire a verbului ce nu se mai reține. Deși e invocat și oftatul, dicția se reazemă
Un (post) expresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13711_a_15036]
-
care trecutul și viitorul meu/ dialoghează incoerent ca doi bețivi/ cu proteza dentară pierdută-n pahare" (Poem idilic). Se regăsește în atari versuri ceva din acel bacovian morb al insignifianței împotriva căruia s-a zis că nu e scăpare (un bacovianism informal, degajat, îl bîntuie, după cum au remarcat comentatorii, și pe părintele lui Mopete). Mai precis, o atmosferă comună din care purced fire imaginative de-o altă factură, mai nuanțat-cinică. Provincia e adnotată cu o lejeritate în care ne întîlnim cu
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
obosite de retina indiscretă.// Scăpat de privirea străină,/ începi să trăiești/ propria-ți singurătate - aluviune incertă/ pe care aluneci, aluneci..." (Posibila identitate). Scrisului monologal îi datorăm o percepție unitară a vieții și a morții, precum în aceste notații de un bacovianism avîntat: "Toamnă, toamnă...// Moartea mi se pare/ caldă și moale,/ aș putea s-o ating./ Fumul ridică străzile/ în ceruri,/ singurătatea mă pîndește/ cu ochi deformați.// Toamnă, toamnă..." (Mereu coborîtor). în aceeași notă autumnală, solitudinea apare ca o demiurgie demisă
Sub semnul singuratății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12602_a_13927]
-
literatură; nu știu dacă demersul critic poate viza "Adevărul", cum spune autorul în notele preliminare, dar este cert că această carte reprezintă "o treaptă" spre acel Adevăr, adică exact ceea ce a dorit Mircea Scarlat. Studiul său se întemeiază pe definirea bacovianismului pe care îl consideră "expresia unei practici literare irepetabile". Sintagma este de mai multe ori semnificativă; ea cuprinde sensul experienței literare (și existențiale, aș spune) a lui Bacovia și, în același timp, explică de ce lirica acestuia nu a făcut ceea ce
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
un termen atît de vag!), la un anume joc cromatic, la un vers, la prezența corbilor pe un cer de iarnă: sînt acestea semne ale modului receptării Poetului de către poeți, altfel spus, un reflex în poezie al clișeelor din critică. Bacovianismul începe, în adevăr, prin a fi irepetabil. Analizele lui Mircea Scarlat, pertinente, exacte, minuțioase "desfac" universul și mecanismul poetic bacovian, urmărind raportul închidere/deschidere în "paleta sugestiilor spațiale" care se organizează în jurul spațiului închis (sicriul) și al celui nemărginit (pustiul
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
opțiunilor metodologice inițiale - le abordează în dinamica lor internă, interioară fenomenului literar, oricîte structuri și destructurări politice și sociale vor fi avut loc între primele poeme (de pe la 1900) pînă la ultimele, din preajma anilor '50: eminescian, neoromantic, simbolist pînă la 1916, bacovianismul se cristalizează - spune Mircea Scarlat - după 1916, anul apariției volumului Plumb. În analiza simbolismului lui Bacovia, criticul, care nu se sfiește să-și revizuiască unele păreri emise anterior, constată că se poate vorbi de "deplina asimilare a convenției poetice simboliste
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
și abordînd cu dezinvoltură vaste spații din literatura noastră modernă, investigate sintetic în Istoria poeziei românești, ca și în cartea despre Ion Barbu, critica lui Mircea Scarlat impune prin exactitate, siguranță și pertinența formulelor "pregnante"; iată doar trei dintre acestea: "Bacovianismul este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apărîndu-ne drept un simbolism "ruinat", ros de nostalgia eminescianismului"; Sentimentul bacovian definitoriu este nesiguranța"; "George Bacovia este cel mai mare poet tragic român".
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
pătrundere într-o lume care nu e a lor se dovedește ireversibilă. Jocul se transformă în spaimă și dezolare. "Jucăriile" se grupează după legi proprii, care se dovedesc a nu fi cele ale unui maniheism primar (bun-rău), ci ale unui bacovianism asumat (alb-negru). V. Alb și negru. S-a vorbit, și cu mult folos, despre influența pe care Bacovia ar fi exercitat-o asupra liricii lui Emil Botta 7. Dar accentul s-a pus, considerăm noi, pe o falsă problemă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
totuși primesc un răspuns, acesta este superfluu ori fals. "Înecatul" și "Spânzuratul" sunt ipostaze ale unui eu traumatizat, damnat. Ele trăiesc (deși ipoteza de lucru a fost alta) o catastrofă "în negativ". Această poezie ilustrează ceea ce am putea numi un bacovianism întors. Dacă pe Bacovia îl caracterizează o dorință morbidă de claustrare ("stam singur în cavou..."), o spaimă de a nu fi "tras podul de la mal", Emil Botta, ca urmare a unui resort ce acționează cu sens schimbat, cunoaște dezolarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mai are nimic confortabil, ca la poeta congeneră, ci este unul apăsător, închis. Obsesia aceasta pentru drama propriului trup se estompează vizibil, însă, odată cu avansarea în volume. Astfel încât, "Linia vieții (1982) atenuează duritatea și nuditatea emoției, orientându-se către un bacovianism melodios și morbid (ca în Pasteluri), nu fără tresăriri expresioniste. Elementul etic devine, din ce în ce mai pregnant, preluând o parte din încărcătura sentimentului metafizic. M. nu mai pare atât de obsedată de drama propriului trup, de feminitatea imposibilă, funebră, cât de drama
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]