467 matches
-
văzut nici un zid. — Asta pentru că am pus o oglindă în fața lui, din motive estetice. De atunci, de câte ori vreau să-mi văd înfățișarea mă întorc la han și deschid fereastra spre priveliștea chipului meu. UN BALANSOAR Robert se afla pe un balansoar și învăța să vadă lumea cum se micșorează și apoi cum se mărește. Picioarele sale apărate de ciorapii trei sferturi împingeau în tălpile sandalelor de vară și imediat pământul se îndepărta, iar sandalele pluteau în aer; apoi pământul creștea brusc
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se opreau în praful ce forma norișori albicioși. În parc era doar el și leagănele atârnau ca niște rufe puse la uscat, iar toboganului îi crescuseră frunzulițe pe scară și prinsese rădăcini exact ca un copac cu limba scoasă. Când balansoarul cobora, Robert privea cu capul în jos ca să vadă cum îl atrage pământul și simțea că sângele i-o ia înainte și ajunge mai repede în praf, ca o ploaie roșie ce cade din nasul lui borcănat. Se opri puțin
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ploaie roșie ce cade din nasul lui borcănat. Se opri puțin când auzi zgomot în spatele său. Erau niște voci fără chipuri care murmurau, iar Robert nu înțelegea mare lucru. Se sperie c-au venit deja să-l ia. Sări din balansoar și se așeză pe vine pe o roată de cauciuc. Începu să numere furnicile care formaseră un șir indian în preajma sandalelor de vară. Apoi veni și Gabi să numere furnicile. Gabi avea un ceas nou. — Îmi dai și mie puțin
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
șolduri și te odihnești, ca și cum urmează să te întorci la viață. Te apleci, iei piatra și începi să respiri regulat. Jocul e frumos, numai aplecarea e mai grea. Te poți dezechilibra ușor. Nu joci șotron cu mine? — Îmi place în balansoar. Gabi se uită împrejur. — E liniște azi. — Pe Miha au dus-o la mare. — Tavi și Ovi sunt pictați pe față și nu au voie afară. — Eu am fost pictat câteva zile, apoi mi-a trecut. — Eu nu am fost
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
apoi mi-a trecut. — Eu nu am fost. O să moară? — Numai dacă te scarpini mori. Îmi dai și mie puțin ceasul? Trebuie să-l ascult pe tata. — Dar nu te vede. Gabi ieși din șotron. — Mai bine ne dăm în balansoar. Robert se ridică de pe roata de cauciuc. Se scutură de praf și încălecă balansoarul. Furnicile făcură un șir lung și ocoleau acum și pe Robert, și roțile de cauciuc. Creștetul lui Gabi era mai înalt când Robert atingea pământul, apoi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mori. Îmi dai și mie puțin ceasul? Trebuie să-l ascult pe tata. — Dar nu te vede. Gabi ieși din șotron. — Mai bine ne dăm în balansoar. Robert se ridică de pe roata de cauciuc. Se scutură de praf și încălecă balansoarul. Furnicile făcură un șir lung și ocoleau acum și pe Robert, și roțile de cauciuc. Creștetul lui Gabi era mai înalt când Robert atingea pământul, apoi creștetul lui Robert se înălța, iar adidașii lui Gabi găureau praful. — Când vin ai
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
era mai înalt când Robert atingea pământul, apoi creștetul lui Robert se înălța, iar adidașii lui Gabi găureau praful. — Când vin ai tăi? Gabi se opri. Nu știu. Te duc acasă la ei? Așa zice doamna, dar eu nu vreau. Balansoarul se lovea de pământ când într-o parte, când în cealaltă, iar praful se ridica în nori peste ciorapii trei sferturi. Numai ceasul lui Gabi strălucea și sus, și jos. Robert râdea, iar buzele i se subțiară, făcându-l să
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
i se subțiară, făcându-l să pară un om mare. Și pentru un om mare lumea se micșorează, căci el vede totul numai de sus. Dar dacă stai cu capul aplecat lumea crește la loc. Mâinile lui Robert strângeau tare balansoarul, la fel și mâinile lui Gabi. Norul de praf acoperea tot parcul și urca spre cer, iar acolo erau alți nori. Numai capul lui Gabi rămânea aplecat ca să urmărească cum pământul vine spre el. Robert se hotărî să coboare și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nici firele de iarbă, nici măcar sandalele lui Robert, care le obturaseră drumul când acesta se aplecase asupra mâinii lui Gabi ca să-i scoată ceasul. În soare, limbile galbene păreau raze și ticăiau între palmele lui Robert. Norul de praf din jurul balansoarului se mai domoli, iar Robert începu să joace singur șotronul. Aruncă piatra direct în căsuța șapte, apoi sandalele lui săreau peste unu, doi și trei. Nu întoarse capul spre Gabi când ambele picioare se odihneau în singura căsuță rotundă, ci
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
coș, executa un dans de războinic În jurul panoului. — Cred că toți care-ți pasează ar trebui să știe din start că o să piardă. După care i se alătură prietenului său. Împreună Începură să se Învârtă În jurul panoului, care scârțâia ca balansoarul mamei, apoi bătură darabana cu niște bețe În dosul băncii - cântând În cinstea mea: - Knirsch, knarsch, arsch, arsch... Knirsch, knarsch, arsch, arsch... Asta a pus capac: m-am trezit. Într-un final, mi-am dat seama că bătea cineva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să nu poată fi deschisă dinăuntru. Se familiarizase dintr-o vizită anterioară cu Încăperea În care se afla. Era ceva Între un studio și un salon de modă veche. Înăuntru se aflau un birou, o sofa din catifea roșie, un balansoar, câteva măsuțe ici și colo, câteva gravuri mari, de secol nouăsprezece, Înfățișând copii care se jucau cu un câine și doamne aplecându-se peste ziduri de grădină. Un perete era acoperit aproape În Întregime de o hartă mare a gării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zor să aranjeze o măsuță scundă, lăcuită, apoi dispăru Înăuntru să aducă limonada. Doamne, ce bine e, am zis, aruncându-mi geanta de plajă pe podea și lăsându-mă să cad pe o canapea adâncă, În timp ce Lauren se ghemuia În balansoarul din Împletitură de nuiele. În mijlocul camerei creștea, până la tavan, uriașul trunchi roșu al unui bătrân și răsucit cactus. De unde stăteam, puteam desluși silueta cuiva care făcea plajă pe terasa casei de vizavi. Aceea este verișoara mea, Tinsley Bellangere, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ștergându-mă cu prosopul. Am luat un pahar cu mojito și am sorbit din el. Era foarte revigorant. —Nu-i așa că e genială piscina? remarcă retoric Lauren. Se ghemui În prosop pe canapeaua din fața lui Tinsley, iar eu, Într-un balansoar vopsit Într-un violent albastru Latino. Am observat că spătarul scaunului era Încrustat cu un superb sidef. —Ce faci, Tinsley? am Întrebat-o. Tinsley părea să fie o mare figură, așa că doream să o cunosc mai bine. Nimic, Îmi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
elaboreze niște statistici, în speranța că, la un moment dat, vor putea stabili un tipar. Camera copilului era decorată în galben și albastru, cu perdele înflorate la ferestre; lângă leagăn se afla o comodă de răchită. Mai era și un balansoar alb. Deasupra leagănului atârnau niște fluturi galbeni de plastic. Pe comodă era o carte, deschisă la pagina 27. Podeaua era acoperită cu un covoraș în dungi albastre. Pe un perete era prins un goblen pe care scria: Cine-n ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Calvino!“ Sau, dacă nu vrei, nu le spune nimic; să sperăm că te lasă în pace. Așază-te în poziția cea mai comodă: așezat, întins, ghemuit, culcat. Culcat pe spate, pe o parte, pe burtă. În fotoliu, pe canapea, pe balansoar, pe șezlong, pe taburet, în hamac, dacă ai un hamac. Pe pat, firește, sau în pat. Poți să stai și cu capul în jos, în poziție yoga. Cu cartea întoarsă, bineînțeles. Sigur nu există o poziție ideală pentru citit? Cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
toți stăm în jurul bradului, tata pregătit cu briceagul pentru panglicile înnodate. Mama are o pungă maro de cumpărături și zice: — Înainte ca lucrurile să scape de sub control, hârtia de împachetat se pune aici, nu alandala. Mama și tata șed în balansoare. Eu șed pe podea în fața șemineului, cu șosetuțele lângă mine. Scena asta e-ntotdeauna la fel. Ei șezând la cafea, aplecați spre mine, așteptându-mi reacția. Eu șezând în stil indian pe podea. Toți încă-n halate de baie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mă aștept la tort. Această ultimă dată, mă duc acasă doar ca să-i văd pe-ai mei. Asta-i pe când încă am gură, așa că nu mă îngrozește așa tare ideea să suflu-n lumânări. Casa, sofaua maronie din living și balansoarele, totul e neschimbat, cu excepția faptului că tata a pus X-uri mari din bandă izolatoare pe interiorul tuturor geamurilor. Mașina mamei nu e pe aleea din fața casei, unde o parchează de obicei. Mașina e încuiată în garaj. E-un zăvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
rămăsese neschimbată, ciulea urechea să prindă foșnetul catifelei pe lemn, ajuns sus respiră ușurat, totul era la locul său, așa cum știa, așa cum de atâtea ori visase că este. S-a așezat exact în același loc, după ce K.F. și-a tras balansoarul către fereastră, aruncând o privire pe deasupra Vladiei. Trebuia să recunoască, de acolo de sus, așezarea părea altfel, era altfel. Nici nu puteai crede că e același loc în care umblă cîinii vagabonzi cu cozile răsucite, unde praful, dacă nu praful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a ajuns sus gîfîia. Putea fi numai din cauza emoției. A deschis ușurel ușa de un alb orbitor, salonul era luminat ca în zilele de altădată cînd prințul Pangratty se afla în vilă. Domnișoara K. F. stătea ca întotdeauna într-un balansoar, cu spatele către intrare, privind în întuneric. Ca militar știa că nu poate vedea nimic afară, dar nu credea, nu putea să creadă, domnișoara veghea zi și noapte deasupra așezării, intrînd așa în somnul, în visele tuturor, făcînd parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vocea și să-și controleze respirația, se cam lenevise, treaba i-o făcea "garda civică" și el începuse să se îngrașe. "Nu eram sigur că..." N-apucă să termine ce avea de spus. Domnișoara K. F. s-a întors împreună cu balansoarul împletit din nuiele, era nemaipomenită, o frumusețe severă, interogativă. îmbrăcată, de astă dată, în alb, toată numai dantele, panglici și funde, chiar era ieșită dintr-un basm. "Frumoasa din pădurea adormită", se gîndi și aproape că roși. Îi treceau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fără să reușească a-i găsi capătul. Se prinseră de braț și porniră agale la plimbare. Cea mare șchiopăta, aia mică târâia din greu pantoful ce se încăpățâna să rămână în urmă. Agățate una de alta făceau un dans de balansoar, sus și jos. Oamenii de pe stradă priveau cu sprâncenele ridicate mersul ciudat al celor două. O dată ce ochii le alunecau în jos, se opreau în loc uluiți. Într-un picior un pantofior elegant, cu toc subțire, în celălalt unul sănătos, bine făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și tot drumul până acasă sporovăi verzi și uscate. Inima Luanei se zbătea într-o dilemă dureroasă. De ce nu o săruta? Își uitase promisiunea sau n-o plăcea și regreta rămășagul făcut? Undeva, în spatele blocului, un părculeț cu leagăne și balansoare îi făcu să se așeze într-un scrânciob. Ea se urcă pe genunchii lui și în ciuda emoțiilor nu se simți deloc stingherită. Îi cuprinse gâtul cu brațele și el îi spuse: "Vorbește-mi!" Ea vorbi neobosit, transformând în cuvinte trăirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
așteptăm să treacă ploaia. Nu era cine-știe-ce furtună, dar ploua Îndesat, picăturile răpă iau pe acoperișul șubred și se scurgeau În șuvoaie pe șănțulețele tablei Înclinate de zinc ondulat. Au scrutat Întunericul, dar nu se mai vedea mare lucru. Stâlpii, balansoarul și leagănele de pe terenul de joacă pentru copii dispăruseră odată cu toate celelalte În afara aburului albicios al ploii. Cerul era străbătut la răstimpuri de un fulger Îndepărtat și dintr-odată totul ieșea la lumină, puieții de salcâmi În bătaia vântului, șirurile
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de priviri, ce se întâmpla. A văzut-o pe Sidonia, surâzând victorioasă, cu colțurile buzelor răsucite în sus, afișând un aer de copilă, oftând teatral: Așa o fi cum spui, măi băiete. L-a văzut pe Ovidiu legănându-se pe balansoar, cu genunchii prinși între palmele împreunate, întărind: Chiar așa și este, maman. I-a văzut într-o altă lumină, așa, de parcă-i privea printr-un reflector și unda de percepție avea asupra celor două personaje puteri de disecție, văzu țesuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vin. Era încă tulbure dar el a asigurat-o că-i bun la gust, că are buchet. În timp ce tatăl era mai apoi întins de-a curmezișul patului să-și pună picături în ochi, Carmina înțelese că el se leagănă în balansoarul acelorași iluzii, că el încă își investește în ea ambițiile lui de părinte, renăscute odată cu vizita Sidoniei, "acea femeie de-a dreptul fascinantă", după cum considera el. Mama spăla vasele și povestea despre copilul Elenei. Afară pe sârmă ședeau întinse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]