365 matches
-
călca pragul. Noroc cu prieteni insistenți, a căror apetit pentru locuri noi și inedite este greu de satisfăcut. Iată deci contextul în care am ajuns vineri seara, mult după asfințit în Joben Bistro. Nu voi aloca trei pagini pentru descrieri balzaciene, ci mă limitez la a vă spune că aici vă puteți transpune într-un univers SF, să vă imaginați că nu sunteți Mircea sau Maria, ci Pierre Aronnax, Axel sau Martha, personaje principale din romanele lui Jules Verne. Decorul absolut
un local sub emblema "Steampunk" [Corola-blog/BlogPost/98899_a_100191]
-
bântuiți de gândul de-a nu lăsa nicio amprentă, nicio urmă, precum în crimele "perfecte", și regizându-și, cu minuție și cu un soi de rece febră, definitivul effacement. De aici și deficitul, poate, al unei "stări civile" (ceva mai... balzaciene), - motivată astfel de apologeticul Ion Barbu: "Cu toată fața lor pământească, cei trei Crai sunt, numai în al doilea rând, oameni, dar, în primul: axe universale."9 Cu adaosul aceluiași Ion Barbu, provenind, însă, dintr-un alt context (peiorativ, de
"Ale turnurilor umbre..." by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8215_a_9540]
-
despre edificarea socialismului în industrie: Oțel și pâine (1951) de Ion Călugăru, Cumpăna luminilor (1952) de Nicolae Jianu, În orașul de pe Mureș (1954) de Francisc Munteanu. Petru Dumitriu, june prim al proletcultismului, amestecă temele și epocile într-o proză obiectivă, balzaciană pe alocuri, în care perspectiva ideologică a actualității (detestarea burgheziei și a moșierimii, favorizarea țăranilor și a muncitorilor ca personaje învingătoare): Drum fără pulbere (1951) idealizează penibil contrucția canalului Dunăre-Marea Neagră; Pasărea furtunii (1954) pune în context marinăresc conflictul de
Literatura oportunistă (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8310_a_9635]
-
mai mică și mai vagă. Iar dacă romanul e chemat să dea seamă de efectul devastator al timpului, să recunoaștem că un magistral Jurnal, ca acela de care ne ocupăm aici la Ierusalim, îi face o teribilă concurență, atît în ce privește balzaciana stare civilă, cît și ca efect al cronologiei la care e obligat. Înainte de a încheia, să nu uităm marea izbîndă a caietelor: autoportretul. De fapt, aproape fiecare rînd, despre oricine și orice ar trata, se constituie într-o tușă de
Jurnalul lui Sebastian by Virgil Duda () [Corola-journal/Journalistic/8497_a_9822]
-
diversifică; de la pitorescul bunicii, îmbrăcată în crinolină, de la cam scrobita institutoare de engleză, Miss Balbin, și de la buna Dadaia, doica mamei și a copiilor la soțul deșănțat și libertin (Mihai Cantacuzino), la cartoforii și morfinomanii sinucigași, la tipul rapace, aproape balzacian, al hrăpăreței fiice Alice Sturdza. Viziunea memorialistei asupra realității rămâne una epică, nu numai în reconstituirea genealogică a familiei sale, Rosetti-Tescani, dar și, spuneam, în observarea mediilor, a celui aurit Cantacuzinesc, precum și a celor pestrițe, modeste și chiar nevoiașe, aflate
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
este inexplicabilă. în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Slavici inaugurează la noi proza de observație socială și conectează astfel proza românească la cea europeană contemporană. O dată cu el, autobiografia lirică, proza poetică ori romanul de tip balzacian încep să dateze; cu el, proza românească se europenizează, devenind contemporană cu ceea ce se scria în restul continentului. Slavici descinde din cu totul alte surse decît cele românești. Dacă micile sale încercări de extremă tinerețe (precum piesa de teatru Toane
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]
-
repede și ea se întoarce la starea perpetuă de închipuire. Frica ei o transferă celorlalți, ea nu se poate imagina pe sine călcată pe stradă, dar poate concepe scenariul lugubru prin ipostaze de groază în care sunt asezați ceilalți. Viziunea balzaciană Ăla modă în acea perioadă a scrierii) este regăsită în imaginea “micului bătrân cu ochelari verzi”. Descrierea hibridizează planurile, astfel întâlnim un ireal manifestat în imaginar ca real. Sentința definitivă a unei realități scârboase o agresează pe eroina. Suspendată în
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
poate tolera în schimb ca soțul său, Dumitru, să-și aducă în familie bastardul conceput cu o țigancă. Românca Voica este femeia voluntară, o expresie a luptei zoologice pentru a obține grațiile puterii bărbătești. Lumea rurală intră în modelul tematic balzacian, supus subzistenței economice. Prozatoarea știe să observe și să analizeze, dozează cu atenție realismul critic și naturalist cu psihologismul, într-un discurs epic verosimil, controlat de o matură adecvare. În Steaua robilor, 1934, romanciera realizează o explorare singulară, puternică, adâncă
Proza Henriettei Yvonne Stahl by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8761_a_10086]
-
istoria literară - dacă trecem peste debutul în roman, remarcat de Ibrăileanu (începutul autoarei se produsese la revista "Viața Românească", unde el era redactor) - n-a adus-o în primul plan al prozei noastre. G. Călinescu, susținător al prozei de creație balzaciană, îi contesta, într-un fel neașteptat, tocmai vocația analitică și îi amenda drastic un "feminism exagerat". El recunoștea adevărul câtorva personaje, dar socotea faptul insuficient ca să o facă pe scriitoare aptă de creație tipologică. Excepția o va oferi I. Negoițescu
Proza Henriettei Yvonne Stahl by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8761_a_10086]
-
tipuri de limbaj, unul adecvat și altul inadecvat. }esătura inegală a textului romanesc se regăsește de-a lungul întregii opere, definindu-i acesteia scriitura. Numele lui Filimon și al lui Balzac au fost puse de atîtea ori împreună, încît caracterul balzacian al Ciocoilor vechi și noi a devenit cu timpul un loc comun al criticii. Niciodată pomenit (spre deosebire de alți scriitori, numiți explicit în text, precum poeții greci, Machiavelli, Lavater ori Alexandre Dumas), Balzac își impune, difuz, prezența. în epoca lui Filimon
La început a fost Filimon by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9124_a_10449]
-
contemporan de mare valoare. îl evocau și îl imitau, între alții, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, D. Bolintineanu, dar și N. Orășanu sau alți autori obscuri. Dacă Balzac ajunsese referință obligatorie, pînă la Filimon nu avem nici un roman românesc de substanță balzaciană adevărată (nu știm cum ar fi continuat Kogălniceanu în Tainele inimei). Ca și Balzac, Filimon este atent la cronologie. între prima scenă, petrecută în octombrie 1814, și ultima, petrecută pe 23 aprilie 1825, timpul se află măsurat cu scrupulozitate, pentru ca
La început a fost Filimon by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9124_a_10449]
-
a scurs încă un an, în ritm mai degrabă lent; "Trecuse un an de zile de cînd Păturică devenise confident al stăpînului său", cap. XIX: ne aflăm deja în preziua fugii lui vodă Caragea, din toamna lui 1818. Filimon înregistrează, balzacian, numai cronologia semnificativă. Motorul intim al acțiunii, banul, forța ce mișcă lumea, ne coboară și mai adînc în Balzac. Legată de bani, se desfășoară și lupta pasională între cele două personaje principale, luptă care nu se mai limitează la dobîndirea
La început a fost Filimon by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9124_a_10449]
-
semnificativă. Motorul intim al acțiunii, banul, forța ce mișcă lumea, ne coboară și mai adînc în Balzac. Legată de bani, se desfășoară și lupta pasională între cele două personaje principale, luptă care nu se mai limitează la dobîndirea averii... Eroul balzacian Dinu Păturică îmbină atracția erotică pentru iubita stăpînului său cu spolierea acestuia din urmă; cele două pasiuni devin mutabile, iar Kera Duduca se transformă în simbol al unei averi care își schimbă stăpînul. Orgoliul și dorința de a urca pe
La început a fost Filimon by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9124_a_10449]
-
gușa porumbului, încins peste mijloc cu un șal de }arigrad, cu ișlicul în cap și învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru blănită cu blană de rîs" (cap. I). în această antologică scenă ne întîmpină un fond balzacian mai profund: nenumit, dar prezent, Lavater îl ajută pe scriitorul român, ca și pe Balzac, să citească pe fața eroului său caracterul și destinul personajului. Iar prima apariție a celuilalt erou principal, Tuzluc, apariție sonoră, prevestitoare, sub forma zgomotului pașilor
La început a fost Filimon by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9124_a_10449]
-
într-o simbolistică demnă de cel mai bun Balzac. Pînă la urmă, chiar și spiritul de "roman negru" ce conduce din umbră acțiunea Ciocoilor... se poate revendica tot din Balzac; după cum și finalul abrupt și neverosimil ne trimite la romane balzaciene de tinerețe, precum Bal ŕ Sceaux ori La maison du chat qui pelote. Dar cel mai original avatar al balzacianismului, îl reprezintă interiorizarea lui în spirit autohton. Bucureștiul e Parisul lui Filimon. Descriind lumea fanariotă, el este cel dintîi prozator
La început a fost Filimon by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9124_a_10449]
-
un atac în timpul căsătoriei lui Păturică cu Kera Duduca la Biserica Lucaci, aflată peste drum de casa lui Anton Pann, prietenul romancierului. O topografie intimă schițată subtextual formează țesătura cea mai rezistentă a romanului și atestă asimilarea completă a lecției balzaciene. Ciocoii vechi și noi rămîn în literatura noastră nu doar ca prim roman reușit, dar și ca prim roman în care reconstituirea documentară s-a transformat în literatură. Printr-un hazard al istoriei, romanul lui Nicolae Filimon se află la
La început a fost Filimon by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9124_a_10449]
-
îi aduce drept plocon două știuci, un mușchiuleț de porc și carne de berbec dobrogean. Când se întâmplă toate acestea și cele care urmează? În mijlocul verii anului 1926! De unde deducem, căci în proza lui Paul Georgescu nu există temporalitate clară, balzaciană? Singuraticul Gabriel reflectează astfel în pagina a patra a romanului: Își simțea pielea năclăită de sudoarea nopții. Să fim noi oare în secolul douăzeci, cum clamează părelnicele colendare, de douăzeci și șase de anișori? Că eu tot în al nouășpelea
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
triumful. Principiul de construcție al Cronicii de familie e unul adițional, elementar-cumulativ. Capitolele sunt pur și simplu juxtapuse. Li se găsește un liant în personaje, în filiera de familie, deci în genealogii, sau în conjuncții istorice sugerate. Rezultatul e fresca balzaciană, executată după tot tipicul vechi, respectând principiile tradiționale. Căci, lucru important de constatat, Petru Dumitriu e refractar la orice modernitate, fapt vizibil și din scriitura romanului și din atitudinile publicistice ale autorului. Dacă mai adăugăm și intransigența ideologică a prozatorului
Perfidia realismului critic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9520_a_10845]
-
autor, privilegia Imaginația și nu Memoria. Nuvela nu este nici pe departe un eșec, după cum a decis de multă vreme istoria literară. Negruzzi dovedește aici invenție epică, schițează caractere, creează din cîteva cuvinte o atmosferă. începutul nuvelei se prezintă intens balzacian, ca și personajele ei, cu toate că la 1829 Balzac abia începuse să fie cunoscut; e vorba de un balzacianism intuitiv, care spune mult despre scriitorul român: "De abia înserase, ulițile era însă pustii. Din cînd în cînd și foarte rar se
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
stînga, luă la deal pe lîngă zidul sf. Spiridon și tot suindu-se pînă-n mahalaua Sărăriei stătu la portița unei căsuți cu două ferestre, cu perdele verzi". Remarcabila detașare a naratorului față de tema tratată ne menține într-o lume vag balzaciană pînă la sfîrșit: cinismul iubitului infidel, inconștiența vulgară a groparilor care o înmormîntează pe Zoe, apariția misteriosului tînăr îndrăgostit rămas singur la mormîntul iubitei și care privește Iașul în înserare ca un alt Rastignac, toate par extrase din romanele maestrului
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
filtrată printr-o lentilă îmbibată de cultură. Ochiul realist al naratorului exprimă rafinamentul unui stagiu îndelungat în muzee, mitologie și biblioteci. Livrescul, cap de acuzare proletcultistă, constituie specificul unei viziuni ce se îndepărtează de litera balzacianismului. Romanul Bietul Ioanide rămâne balzacian în tema parvenirii (mutată în mediul universitar), în portretistică, în nota de senzațional a unor rezolvări a conflictelor, în relaționarea destinelor cu ambianța socială - ceea ce înseamnă foarte mult în viziune epică. Dar desprinderea de balzacianism se realizează cu succes prin
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
ironie, subminat profund în socialitatea lui obiectivă, pentru a fi livrat unui narator ludic, și constrâns astfel să devină corintic. Subtilitatea cestei transformări interne a sesizat-o foarte bine Nicolae Manolescu: "G. Călinescu, urmărind să repete polemic în romane formula balzaciană, n-a putut evita ca ea să devină, în mâinile sale, o expresie a comicului și a unui fel de joc estetic de esență barocă" (în Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Ed. Gramar, 2002, p. 221-222). Diferența de la
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
Enigma Otiliei la Bietul Ioanide e considerabilă, după părerea mea, în sensul accentuării tendințelor structurale, în construcția narațiunii și a personajelor, spre comic și ludic - și deci al apropierii decisive de romanul corintic. Așa cum G. Călinescu nu mai e totalmente balzacian în Bietul Ioanide decât pentru cei care nu vor să vadă schimbarea, scriitorul nu mai e nici totalmente clasicist sau clasicizant. Aici lucrurile sunt și mai derutante, pentru că sunt mai neclare. Mediul intelectual obligă la culturalitate și livresc, iar epicul
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
forma dorită.) Mioara avea permisiunea de a vedea mai departe. Îmi venea să îi spun: Pătrunzi pe un teren minat, nici eu nu știu mai mult decât tine, vino cu mine! Autorule limitat, amănunțește, te rog, fiecare lucru cu profunzime balzaciană, ca cititorul să vadă multidimensional acțiunea, lumina, întunericul, lacrima, râsul, trecerea. N-am să pot, Mioara, pentru că sunt orb. Privește până ai să vezi, ne învață Brâncuși. Eu știu doar să privesc, Mioara! Vino cu mine! În felul acesta, personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aici vom găsi însă originalitatea Peregrinului...; interesul acestei cărți extraordinare - și numai al acesteia! - rezidă în zona de literatură implicită care înconjoară observațiile socio-geografice. Ion Codru Drăgușanu, eroul, nu autorul Peregrinului..., personifică pentru prima oară la noi un uimitor destin balzacian. Destinul balzacian este asumat de personajul central cu mare convingere și naturalețe, ajutat de o inteligență extraordinară, de o mare știință a dominării împrejurăririlor. Dacă, după primele pagini ale cărții, am fi tentați să-i plîngem de milă tînărului "ungurean
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]