1,455 matches
-
de vedere amendabilă, o anume afiliere a acestor categorii sonore fundamentale la marile perioade ale istoriei muzicii europene poate fi acreditată căci, cel puțin la o primă luare de contact, monodia este solidară Antichității și Evului Mediu, polifonia - Renașterii și Barocului, omofonia - Clasicismului și Romantismului, în timp ce aclimatizarea eterofoniei s-a produs abia în secolul 20 (adică în plin Modernism). Astăzi, odată cu Postmodernismul, asistăm la o recapitulare a sintaxelor muzicale, la un rezumat de multe ori frivol și ostentativ care, firește, nu
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
Evului Mediu, bunăoară, a domnit aproape un mileniu, polifonia modală și vocală redevabilă gîndirii orizontale a Ars Antiqua-ei, Ars Novei și Renașterii s-a impus vreme de cinci-șase secole, funcționalitatea tonală, hrănită de disponibilitațile gîndirii verticale, omofone, predominant instrumentală a Barocului, Clasicismului și Romantismului a fost răsfățată timp de aproape trei veacuri, iar eterofonia epocii moderne rezistă doar de cîteva decenii, recapitularea post-modernă promite încă o și mai accentuată condensare temporală. însuși dansul aprig al consecuțiilor nu lasă loc (și nici
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
și are paralelă doar în scrierile sale. Desenul trădează nu doar mîna sigură a maestrului, ci și verva să narativ-umoristică, care va culmina în arta florentina la un artist precum Giovanni da Șan Giovanni sau Îl Volterrano, singurul artist florentin baroc, prezent în expoziție cu nu mai puțin de patru desene. Dincolo însă de calitatea rarisima a unora dintre piese și, ca urmare, de valoarea lor artistică, expoziția scoate la iveală și desene care documentează opere pierdute (un desen de Girolamo
La Palatul Pitti Colecția de desene a lui George Oprescu by Ioana Măgureanu () [Corola-journal/Journalistic/11683_a_13008]
-
nivelul organelor de simț (: nas, gură, ochi, urechi), setea spiritului era încă mai puternică decît setea materiei, iar teama sufletului era, incontestabil, mai prezentă decît liniștea trupului. Astăzi, trupul muzicii savante este focul, iar spiritul ei doar cenușa, scrumul. în Baroc, spiritul era considerat inefabil ca lumina și inaccesibil ca un astru. Orice edificiu sonor (aidoma unui edificiu spiritual) trebuia să îmbrace o formă proprie, cerută logic de ideea pe care o conținea. Muzica lui Bach, bunăoară, este spirit pur ce
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
recurentă, cu o creație de un tip ce se reinventează spectaculos prin repetiție, printr-o noutate în același timp autentică și integrabilă într-o serie (sîntem în măsură a vorbi acum despre o tipologie avangardistă, similară cu cele ale romantismului, barocului, expresionismului etc.). Ceea ce contează nu e "originalitatea" (negreșit, omologabilă și ea), ci pulsația irepresibilă a unui soi de artă ce pare a se dezice de sine, a se lepăda nu doar de "bunele sentimente", ci și de "bunele maniere" (estetice
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
neașteptat, poate nemeritat, de a se bucura de o nouă versiune românească a isprăvilor Cavalerului Tristei Figuri, datorită cheltuirii de sine și iscusinței neîntrecutului alpinist care este Sorin Mărculescu, cel niciodată îndeajuns de prețuit pentru toată contribuția sa la cunoașterea Barocului literar spaniol. De la apariția relativ recentă a strădaniei sale (Cervantes, Don Quijote de la Mancha, în două tomuri, la Editura Paralela 45), am tot așteptat răbdător recenzii, articole, comentarii, dezbateri, discuții pro și contra care fac sarea și piperul unei apariții editoriale
Don Quijote - 400 - Suișul muntelui by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/11831_a_13156]
-
modernitate năucitoare, de n-ar fi să amintim decât de secvența tiparniței din Barcelona, vizitată de Don Quijote, unde tocmai se tipărea... A doua parte a ingeniosului hidalg don Quijote de la Mancha (e adevărat, falsul Quijote al lui Avellaneda). Jocul acesta baroc, de oglinzi puse față în față, te trimite cu gândul la stupefiantul tablou al lui Velázquez, Las Meninas. Toate acestea și multe altele infinit mai importante se regăsesc în excelentul studiu introductiv semnat de magistrul Martín de Riquer. Traducătorul iscusit
Don Quijote - 400 - Suișul muntelui by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/11831_a_13156]
-
Mariana Ștefănescu Milorad Paviș (n. 1929), un scriitor "tare în cărți dar mai tare în judecată", este autorul unei esențiale Istorii a literaturii sîrbe în patru volume: literatura sîrbă veche, barocul, preromantismul și clasicismul, lucrare de referință în slavistica mondială și nu numai, tradusă în numeroase limbi. Istoria aceasta este ea însăși un roman care reabilitează memoria scrisă a națiunii sîrbe. De altfel, toată proza lui Paviș trădează o uriașă experiență
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
Antichitate reprezentanții orientării eleniste față de cei ai orientării elene. După cum, mai târziu, în mersul muzicii, fiii lui Bach se considerau moderni față de tatăl lor (pe care îl gratulau cu apelativul „perucă bătrână”), și contrapuneau „noul stil” clasic, cu „vechiul stil” baroc. Distincția „stil modern” versus „stil vechi”, (art nouveau contre art ancien - cum spuneau francezii), evocă pe de o parte complementaritatea, iar pe de altă parte, disocierea relativă dintre cuceririle unui prezent și ale unui trecut în genere apropiat. Fiindcă, de
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
complementaritatea, iar pe de altă parte, disocierea relativă dintre cuceririle unui prezent și ale unui trecut în genere apropiat. Fiindcă, de pildă, modernii Clasicismului în literatură nu se raportau la literatura Evului Mediu, ci la fenomene beletrisitce aparținătoare Renașterii sau Barocului. De aceea, într-un sens extins, termenul de „modern” sau „modernism” definește anumite opțiuni apropiate, vecine cronologic, legate de reflecții asupra actului artistic, estetic, filozofic, social, moral. Concordant, la rându-i, contemporanul nostru vădește alte valori, preferințe, opțiuni vis-à-vis de
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
cu aleatorismul total. De la organizarea fiecărui sunet, fiecărui parametru, la organizare zero. Într-adevăr, ciudată această simultaneitate dizarmonică. Gândiți-vă ce înseamnă ea, dacă o raportăm ca factor de schimbare a limbajului, a manierelor, a tehnicilor specifice la Renaștere, la Baroc , la Clasicism. Serialismul durează cam 2025 de ani, după care ne confruntăm cu direcții în succesiune ce introduc în percepția ascultătorilor, a publicului, o enormă dificultate de a „digera” inovațiile. Deschid o paranteză și intru apoi în problematica anvizajată. În
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
Spania și Portugalia, despre un instrumentar muzical extrem de bogat rămas în Europa după plecarea arabilor, ce a favorizat înflorirea ulterioară a muzicii instrumentale pe tot continentul european. Amintim aici luth-ul, devenit extrem de popular în Renaștere și atingând apogeul în Baroc, dar mai ales introducerea instrumentelor cu coarde și arcuș - și anume rebab-ul - ce nu existau la acea dată în Europa de Vest, fiind prezente numai în anumite zone ale Imperiului Bizantin. Perioada dominației arabe în Spania a reprezentat o punte culturală
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
cu nota principală, în parte sub influența artei vocale sau a unor practici instrumentale folclorice și, mai ales, datorită funcției armonice tot mai semnificative a notelor melodice. Interpretul se confruntă deseori cu problema necesității adăugării de ornamente, practică tradițională în Baroc și valabilă încă pentru concertele de Mozart, considerate a fi fost, unele, notate incomplet. Unde și cât poate sau trebuie să fie ornamentat? Ce funcție pot și trebuie să îndeplinească adaosurile? Se spune că Bach era criticat de contemporani pentru
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
lui G. F. Händel apar părți întregi de suită, abia schițate armonic, urmând a fi împlinite, conform tehnicii de realizare a basului continuu și celei de diminutio. Asemenea norme prezidează și la ornamentica adăugată mai mult improvizatoric de către interpret. Dacă Barocul dezvoltase o tehnică și principii mai mult sau mai puțin obligatorii de ornamentare a discursului în interpretare, epocile următoare, bazate pe alte tipuri de structuri, alte instrumente și alte reguli de notare a dinamicii lasă mult mai puțin loc adăugirilor
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
uniformă", "toate vocile" ,"printre toți începu a trece panglica neîntreruptă a unei melodii", "Toți ochii se muiase ușor... Armonia uneori se umfla", "Voci îngemănate", "trupul unic al celor ce erau vii în biserică" etc. În cel mai pur spirit baroc (baroc e însuși elementul de surpriză creat prin izbucnirea neașteptată a polifoniei în plină liturghie ortodoxă), Coralul lui Bach dezvăluie celor prezenți imaginea palpabilă a abisurilor lor sufletești, a ființei lor disociate între futile și vinovate pasiuni lumești și o idealitate
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
din uz, dar definitorii pentru tiparele de gîndire ale unor epoci anterioare, cum ar fi cele retorice cu scop fie persuasiv, fie dialogic, disputational, teatral în ultimă instanță. Cartea lui Gabriel Mihăilescu plasează problemă barochismului lui Cantemir în contextul conexiunilor barocului din sec.al XVII-lea și al XVIII-lea cu rolul crescut al elocintei, respectiv al retoricii, în reprezentările sociale, în arhitectură complicată a constituirii unei imagini publice, a impunerii și susținerii ei, arta (literatura) devenind din ce in ce mai mult un mijloc
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
imaginar, teza autorului devine tot mai convingătoare și mai interesantă pentru că, fără a încerca nici un moment să reducă importantă și caracterul unic al operei lui Cantemir, o arată și o analizează că pe un produs firesc al epocii, al epocii barocului european în general și al barocului estic ("oriental") în special, în condițiile concret-istorice ale educației scriitorului și ale fericitelor convergente occidental-orientale în persoana să, extreme care nici ele nu se manifestă întîmplător în acel moment de cumpănă, de cotitură în
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
convingătoare și mai interesantă pentru că, fără a încerca nici un moment să reducă importantă și caracterul unic al operei lui Cantemir, o arată și o analizează că pe un produs firesc al epocii, al epocii barocului european în general și al barocului estic ("oriental") în special, în condițiile concret-istorice ale educației scriitorului și ale fericitelor convergente occidental-orientale în persoana să, extreme care nici ele nu se manifestă întîmplător în acel moment de cumpănă, de cotitură în destinul istoriei și al culturii românești
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
lucrurilor să devină evidență" (p.63). Toată această evoluție a conceptelor și obișnuințelor culturale ale omului secolului al XVII-lea explică rolul crescînd al alegoriei și funcția să alternativă, de creare a iluziei dar și a deziluziei, esențială pentru dialectica barocului; înțeleasă că un releu al comunicării sociale, ca un cod literar, alegoria este un procedeu de bază și totodată formă generală de manifestare a intențiilor autorului Istoriei ieroglifice, observație mai veche și utilizată cu rezultate notabile de autori anteriori, între
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
poezia legionare erau mereu aduse în discuție ca unice valori ce pot mântui neamul românesc. Mircea Streinul definea poezia publicată în revista "Iconar" prin "credință, moarte, universalism" și considera că dimensiunile fundamentale ale artei și poeziei bucovinene ar fi două: barocul (reprezentat de poezia lui Ghedeon Coca, Gh. Antonovici și a lui însăși) și goticul moldovenesc (sau unanimismul, reprezentat de George Drumur, Iulian Vesper și, parțial, de Ion Roșca). Întreaga poetică iconară este de fapt "consubstanțială expresionismului", deoarece creația bucovineană rezidă
Iconarii pe înțelesul tuturor by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/11935_a_13260]
-
mai multe unghiuri, printre care cel teoretico-politic, dar și cel epistemologic". În aceeași zi, a avut loc Conferință Underground-ul sovietic: muzică alternativă în perioada 1945-1991, susținută de scriitorul Vasile Ernu. În ceea ce privește muzică sovietică, scriitorul declară că stalinismul este legat de baroc și de muzică clasică, dar în anii 45 apar "băieții cu gramofoane care pun muzică americană, germană și lucrurile se schimbă. În perioada imediat următoare, apare primul grup din spațiul sovietic - Stileaga - asemănător unui fel de maloganbism din anii '50
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
claritate și vizibilitate a modului în care funcționează compresia la nivel stilistic, selectăm secolul al XVIII-lea drept punct de pornire, însă nu în accepțiunea lui barocă, preclasică sau clasică, ci în accepțiunea lui iluministă, de convergență aproximativ simetrică a Barocului și Clasicismului muzical, marcată prin limita pe care o reprezintă anul morții lui Johann Sebastian Bach - 1750. A doua precizare se referă la relevanța figurii lui Bach ca reprezentant de vârf nu doar a Barocului, ci pentru întreaga evoluție a
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
de convergență aproximativ simetrică a Barocului și Clasicismului muzical, marcată prin limita pe care o reprezintă anul morții lui Johann Sebastian Bach - 1750. A doua precizare se referă la relevanța figurii lui Bach ca reprezentant de vârf nu doar a Barocului, ci pentru întreaga evoluție a culturii muzicale europene care i-a premers și pe care o putem defini drept „Ev polifonic”. Într-un alt sens, Bach apare ca un ultim reprezentant al acestui „Ev” în ideea lui Marcel Gauchet, conform
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
antropomorfic”, se prezintă în acest fel și în virtutea poziționării lor înainte și după emergența determinantă a ideilor progresiste ale Iluminismului, care au dinamizat și, totodată, au dinamitat cursul „izoritmic” al existenței sociale și individuale. Diferența specifică între stilul retoric al Barocului și stilul organic, al unui Romantism emergent, rezidă în universalitatea celui dintâi și particularitatea individualizantă a celui de-al doilea. Specificul conceptualizării de tip retoric îl putem contura în trei secvențe de text din lucrarea Ancăi Oroveanu dedicată artelor plastice
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
este realizat prin opțiunea pentru un „fragment” al primei concepții: o singură tipologie dintr-o multitudine de tipologii stilistice disponibile, și aceasta, la rândul ei, nu neapărat una puternică, integră și eficientă din punctul de vedere al unui compozitor al Barocului. Însă, această opțiune „minimalizantă” și oarecum de „autosacrificiu” a fost selectată în virtutea nevoii de amplificare atât a spectului abordabil de tipologii conceptuale-expresive, cât și în vederea lărgirii și perfectării spectrului de tipologii conceptuale-structurale. A mai fost nevoie, însă, de încă un
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]