831 matches
-
să danseze, și arată ca o pasăre care se căznește să zboare și nu poate, fîlfîind neputincios din brațe și din pîntece. Mama îi trimite o sărutare din vîrful degetelor. În cele din urmă, mă trîntesc pe canapea, cuprins de beatitudinea băuturilor. Visez că zbor, cînd mama mă atinge pe umăr. îi zîmbesc, privindu-i fața înfierbîntată și surîzătoare. - Ora ta de culcare a trecut de mult, îmi spune cu o catifelată tandrețe maternă. Aprob din cap. N-am cum s-
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
a luat naștere ideea spectacolului Stradivarius Obsesii, care descrie diferitele fațete ale vieții unui artist. Spectacolul devine astfel o poartă sonoră și gestuala către lumea interioară a Artistului, în care se regăsesc obsesii, contraste violente, încercări și îndoieli, dar și beatitudinea indusă de aplauzele publicului său sublimul parfum al succesului. Toate aceste elemente, care se regăsesc în tulburătoarele Sonate de Ysaÿe, sunt traduse în limbajul teatrului non-verbal de Ana Pepine și Paul Cimpoieru. „Muzică este un foarte puternic generator de imagine
Alexandru Tomescu și Stradivarius. Obsesii [Corola-blog/BlogPost/93719_a_95011]
-
dor de țară, și struguri și puțină oboseală, Haifa, rozmarin și Ierihon, Golan și busuioc, Armaghedon, cutii cu condimente, mirodenii, Valea Kedron curgând printre milenii, sol sacru, aer binecuvântat, arome dulci, odihnă de Sabat, lumini și umbre, nori și străluciri, beatitudini și dezamăgiri, miros de smirnă, lumânări de ceară, eucalipți și rugăciuni de seară, bătăi de clopot și sclipiri de stele, valuri, nisip și gândurile mele... ...De-acum voi ști că dragostea se naște an după an, între Crăciun și Paște
JURNAL DE PELERINAJ ÎN ŢARA SFÂNTĂ de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382301_a_383630]
-
al cărei final ar trebui să coincidă cu falimentul național, și o călătorie în raiul partidului care comandă jocul. Avantajul indiscutabil al unor asemenea jocuri ar fi că indiferent de ceea ce se va întîmpla după alegeri ne vom putea prelungi beatitudinea pînă la viitoarea competiție electorală. Promisiunile recente ale dlui Geoană, pe care răuvoitorii s-au repezit să le catalogheze drept fanteziste sau chiar fantasmagorice, au încă un merit cert, în afara celor pe care le-am pomenit mai sus. Ele sunt
Marea licitație virtuală by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8275_a_9600]
-
întoarcerea din rai. în varianta definitivă semnată la primele două sute de pagini consacrată lui Francisc Anicet și felului cum decade și i se destramă familia. Iată cum explică autorul însuși titlul romanului și semnificația lui: "întoarcerea din rai însemna pierderea beatitudinii, a iluziilor și a optimismului care dominaseră primii doisprezece ani ai "României Mari". împreună cu o parte a generației mele trăisem adolescența și prima tinerețe în această atmosferă și euforie, încredere și tembelism. Știam acum că acest "Rai" se afla undeva
Maitreyi și criticii săi interbelici by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/8289_a_9614]
-
în spatele nostru. îl pierdusem înainte de a ne fi dat seama că-l cunoscusem, de fapt fusesem prima și singura generație care se putuse bucura de "Raiul" instalat în 1919-1920. Evident, "Paradisul" acesta era de ordin spiritual: era pur și simplu beatitudinea rezultată din împlinirea unui ideal colectiv. Nu presupunea nici un sindrom manifest în viața socială, economică sau politică". (Memorii, vol. I, Ed. Humanitas, 1991, p. 276.) Cartea lui Eliade a fost comparată - încă de la apariție cu Un om sfârșit de Giovanni
Maitreyi și criticii săi interbelici by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/8289_a_9614]
-
în același timp două femeie - pe Ghighi și pe Una - fără să se fixeze asupra uneia din ele. Dorind singurătatea, frământându-se, nu vede decât o singură soluție: sinuciderea. Moartea senină, fără suferință îi poate asigura libertatea. Ea este singura beatitudine. Sinuciderea lui Pavel exprimă tragedia propriei sale generații. Prietenul său, David Dragu - pamfletar abstinent până la 26 de ani, posesor a două licențe, corector de noapte la un ziar - e autorul unei "Etici" (care nu va apărea niciodată. Nu dorește să
Maitreyi și criticii săi interbelici by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/8289_a_9614]
-
Alex. Ștefănescu Beatitudinea lecturii În noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956, Nicolae Balotă - pe atunci în vârstă de treizeci și unu de ani - este arestat în trenul care îl duce de la Cluj la București. Evaluând rapid situația, arestatul ia cu el numai
Nicolae Balota, un erou al culturii by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8518_a_9843]
-
destin. Spre deosebire de Mircea Eliade, la care predomina spiritul științific în tot ce întreprindea, inclusiv în modul riguros și eficient de a se construi pe sine, la Nicolae Balotă conta mai mult decât orice, în anii adolescenței și tinereții sale, o beatitudine a lecturii, cu atât mai greu de înțeles cu cât era practicată (trăită) într-un climat de grotescă austeritate proletară. La treizeci de ani, Nicolae Balotă este fericit cu cărțile sale (uneori mulțumindu-se doar să privească în extaz cuvintele
Nicolae Balota, un erou al culturii by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8518_a_9843]
-
estetică a Naturii. Originea Tragediei. * Principium individuationis, - principiul care îl face pe om să nu se uite pe sine, să fie distinct de natură. Dionisiacul anihilează principiul, dar omul, individul subiectiv, se uită atunci pe sine, prins în mrejele unei beatitudini turburi... Natura titanică și barbară a spiritului dionisiac.
Lecturi de altădată by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8656_a_9981]
-
starea obținută după experiența Realizării Sinelui, n.tr.), voi o puteți obține foarte ușor.” (Conferință publică, Sala Polivalentă - București, 21 iulie 1992) „România pare a fi o țară deosebit de auspicioasă și sfântă. Ramana, în sanscrită, înseamnă « a te bucura de beatitudinea Divină ».” (Conferință publică, Sala Polivalentă - București, 7 septembrie 1993) „Se pare că România este un loc special, în care există atât de mulți căutători ai Adevărului. Și ei sunt foarte profunzi și sinceri în căutarea lor. Nu știu, dar oamenii
Omagiu Mamei Sfinte Shri Mataji Nirmala Devi () [Corola-journal/Journalistic/70572_a_71897]
-
volburi de furtună,/ De vrei să-ți dau iubirea și florile să-ți dărui.” (Misivă) Imaginea femeii apare într-o proiecție luminoasă cu elemente de comparație din natură, într-o frustă fixare pe teluric, de unde pornește starea de exaltare și beatitudine: „Femeie luminoasă ca șesurile-n toamnă,/ dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,/ dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri -/ femeie cu gândirea ca un polen netrebnic/ și carnea ca oricare gândire mai zămoasă.// Femeie
Note despre expresionismul poetic al lui B. Fundoianu by Alexandru Ruja () [Corola-journal/Journalistic/3900_a_5225]
-
în singurătatea speriată, întreaga mișcare și osândă a apocalipticei porniri de autodistrugere. Urcase și coborâse întreaga noapte ca să descopere locul cel mai potrivit de unde se putea urmări întreaga svârcolire. De unde se aruncau vietățile cu sutele și miile ca-ntr-o beatitudine, sprijinindu-se unele pe altele, stăpânite de-o putere magică, mai presus de voința și puterile lor. Apele Siretului, umflate de mogâldețele și monstruoasele forme ce dispăreau și-apăreau necontenit, săltând pe valurile mărunțite de briciul luminii, într-o macabră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
că e visul unui prinț să-ți primească onorurile fără luptă, dar poate că este imaginea poetului transpusă în regim ironic. Să nu uităm că în perioada în care Emil Botta metaforiza lenea, Bertrand Russel scrisese Elogiul lenei, "elogiu al beatitudinii unei vieți interioare desăvârșite" și Arșavir Acterian semnase Jurnalul unui leneș. Lenea era, deci, o valoare nu numai materială, dar un lux al spiritului. O aspirație. În plus, ea duce la o disoluție a eului, de sorginte existențialistă. Este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o intuiție a unui conflict interior, a unei taine sufletești conservate de femeia căreia îi aparține apartamentul vecin - „viața unui dor lăuntric“, cum spune ea, și anticipă enigma identitară care va sta în centrul prozei. La fel, în nuvela mansfieldiană Beatitudine, motivația artistică se clădește pe numeroase semne contextuale ce desemnează un univers lăuntric, feminin, dominat de un soi de empatie cu spațiul înconjurător, cu natura: descrierea fructelor dintr-un anumit vas, a unui păr din grădină, de nuanță argintie, ce
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
sunt strâns legate în încrengătura narativă, în vreme ce la Hortensia Papadat-Bengescu ele fac însăși materialul narativ - în Vecinătate se va amplifica enigma nu va fi niciodată rezolvată, ci chiar amplificată prin dispariția inexplicabilă a personajului în jurul căruia se țese misterul, în vreme ce Beatitudine își găsește finalitatea în deconspirarea unui episod adulterin, ocultat de multitudinea amănuntelor amplasate în poziții-cheie ale textului. În prefața sa la romanul Femeia în fața oglinzii, Ion Bogdan Lefter vorbește despre distincția care a semnalat apariția modernismului, cea dintre subiectivitate și
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
după plecarea ei, este din nou asaltat de un „demon al întrebărilor”. Așadar, ce rămâne dintr-o iubire pasională, după momentele ei de consum intens? Cât durează în „memoria vie” a fiecăruia: plăcerea devoratoare și gemetele (excitante!) din timpul orgasmului; beatitudinea revărsării unul în celălalt și iluzia trecătoarei contopiri trupești și sufletești din momentele în care privirea curge aproape material în ochii celuilalt; când pe buze încremenesc toate șoaptele de iubire, în dorul eternizării lor; când floarea roză a ei ar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ei în primul rând de marii creatori, precum și de cei înzestrați cu vocație mistică pentru poezie, înțelegând prin "poezie" artele în general, muzica fiind cea mai propice transfigurării. Dar oricine posedă receptori pentru vibrația poetică poate parcurge, la diverse nivele, beatitudinea purificării și plenitudinii neoexistențiale indusă de marea artă. * Noi viețuim în mediul a trei ordine de realități: realitatea ascunsă a lucrurilor, pe care nu o putem cunoaște; apoi realitatea curentă, comună, constituită de ceea ce ne apare, ceea ce înregistrează posibilitățile cognitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
legea "totului sau a nimicului" (una din legile fundamentale ale activității inimii!), îngăduind intrarea în funcție a unor receptori particulari ai emoției sufletești și spirituale, receptori a căror sensibilitate variază de la om la om. Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de ființare și intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de ființare și intră astfel în posesia propriei sale dumnezeiri. Karl Jaspers recunoaște dificultatea minții de a cuprinde nemărginirea într-o sinteză totalizatoare. Iluminarea poetică este capabilă să ne introducă fulgurant în "momente trăite ca totalitate", cum le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe cer și bătaia frunzelor codrului, mișcări continuate de sunetul cornului, deci mișcarea muzicală ca atare, care transferă și amplifică ritualul mișcării indefinite a veșniciei, pregătind în modul acesta inițierea în negrăitul unei morți inițiatice, pierdere de sine într-o beatitudine fără de nume: ...Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind în nemurire. Lucrul acesta îl împlinește prezentul etern poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și pe cel exterior și confundând totul în aceeași vibrație a negrăitului. Starea inefabilă generată de cânt, în forma ei cea mai înaltă, mai pură, mai "creatoare" este o stingere inițiatică purificatoare ducând spre înviere într-o bucurie fără nume, beatitudinea deplinei descătușări ontice. In felul acesta inefabilul cântului, poezia "salvează ființa", afirmă autorul După amiezii unui faun. În Sonetele către Orfeu, Rilke și-a ales drept simbol al universului său poetic pe zeul muzicii pentru că acesta străbătuse moartea și renăscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sus antinomia ființă -neființă și trecând în final dincolo de posibil și imposibil am ajuns la desprinderea totală, "neatins și neatingând" în expresie eminesciană astfel că, în seara de 27 iulie 1942, a izbucnit iluminarea care constituia transcenderea ultimă transposibilul însemnând beatitudinea pură a eliberării spirituale în mers indefinit. Pentru că, afirmă Giordano Bruno, " Puterea intelectuală nu este niciodată satisfăcută cu un adevăr comprehensibil, nu este mulțumită cu nici un adevăr finit, ci tinde mereu către acel adevăr care nu este comprehensibil." A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sentimentul desprinderii nelimitate, urmarea firească a acelei îndelungi perioade de meditație ce parcursese progresiv etapele eliberării ultime depășirea oricărei determinări, depășirea ideii de sine eliberat, și încheind cu depășirea conștiinței eliberării, a ideii de libertate. Atunci am exclamat într-o beatitudine indescriptibilă: "În această clipă "eul" meu se schimbă: vechea ființă se desface în două entități: una umană, cealaltă o conștiință extramundană. Un ochi transcendental le desparte, și ele se îndepărtează spre cele două extremități ale infinitului." * De atunci, am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
faptă și gând am afirmat viața și natura pe care le-am celebrat până la sacralizare pentru că natura îmi oferise acel al treilea ochi. Transfigurarea trăită poate avea analogie cu conceptul sanscrit samădhi, care este de asemenea o stare extatică, o beatitudine supremă, urmare a unei intense și îndelungi meditații asupra eliberării dhyana. Și dacă, într-o pentagramă, am scris: "transposibilul frate cu Nirvana", este vorba de atingerea unei creste de asemenea ultimă, dar separată, suită pe alte căi de meditație. Pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]