86 matches
-
consecințe. Numai că, strămutarea autorităților de la Fălciu la Huși crea greutăți mari Episcopiei, pusă să cantoneze slujbașii domnești dar și pe cei ai turcilor și ai tătarilor. În plus, slujbașii Episcopiei erau luați de cei ai domniei și la diferite beilicuri și angării ale cârmuirii. Și așa Episcopia nu se descurca și nu putea ieși din propria-i sărăcie. Tânguindu-se la Domnie, Inochente cere și obține „strămutarea autorităților de la Huși iarăși la Fălciu - vechea lor reședință" (20 noiembrie 1757). Schimbându
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
și ea hanul ei, era și Hanul lui Sava Ciohodar, Hanul Vârnav, Hanul lui Gălușcă, Hanul arhiereului Varlaam Sardeon, Hanul lui Costăș - de lângă biserica Buna-Vestire, Hanul Idieru pe ulița Podul Lung, Hanul Badaluca, pe ulița Păcurarilor, dar exista și vestitul Beilic, în „dricul târgului", „clădire masivă, un conac bine amenajat pentru găzduirea trimișilor turci la Iași", iar înaintea construirii beilicului, fusese Frumoasa, locul unde găzduirea se făcea în palatul de acolo „mărginit de un minunat lac, comparat la timpul respectiv cu
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
Hanul lui Costăș - de lângă biserica Buna-Vestire, Hanul Idieru pe ulița Podul Lung, Hanul Badaluca, pe ulița Păcurarilor, dar exista și vestitul Beilic, în „dricul târgului", „clădire masivă, un conac bine amenajat pentru găzduirea trimișilor turci la Iași", iar înaintea construirii beilicului, fusese Frumoasa, locul unde găzduirea se făcea în palatul de acolo „mărginit de un minunat lac, comparat la timpul respectiv cu lacul Albastru din Anatolia" (Tradiții ale ospitalității..., p. 56). Din această cauză Frumoasa era și loc de găzduire dar
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
la sate. Când au văzut țăranii că boierii sunt supuși la bir ca și țăranii; că recrutarea se face prin tragere la sorți după lista în care sunt înscriși toți flăcăii; că guvernul face șosele - ceea ce se făcuse numai prin beilic; când țăranul știe că „s-a ridicat bătaia", că merge și el liniștit pe drum și poate striga la surugii boierești că „jumătate de drum este a lui". „.Țăranul, scria Rășcanu, s-a încredințat că mai presus decât toți este
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
Colți Bărbuncești Budișteni Golu Grabicina Poienile Lucieni Gură Teghii Colții de Jos Băscenii de Jos Căldărăști Jgheab Recea Pardosi Ileana Corbu Băscenii de Sus Călțuna Lacurile Șindrila Pietraru Ionaști Cotu Ciorii Beceni Cândești Modreni Valea Largă Pleșești Lacul Sinaia Florica Beilic Căpâțănești Negoșina Serg. I. Ștefan Lera Găgeni Boboc Cemătești Nucu Tega Lopătari Glodeanu Sărat Buda Cilibia Pacuri Trestioara Lunca Ganței Glodeanu Siliștea CĂ. Rosetti Cilibia Gară Pinu Tulburea Lunca/ Amaru Gură Văii Căldărușanca Ciocârlia Plaiu Nucului Valea Stanei Luncile Izvoarele
HOTĂRÂRE nr. 1.613 din 23 decembrie 2009 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se acordă personalului didactic calificat de predare, potrivit prevederilor pct. 4 din anexa nr. II/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/218693_a_220022]
-
Spătarii Comuna Gălbinași Sate: Gălbinași, Bentu, Tăbărașii Comuna Gherăseni Sate: Gherăseni, Sudiți Comuna Ghergheasa Sate: Ghergheasa, Sălcioara Comuna Largu Sate: Largu, Scărlătești Comuna Luciu Sate: Luciu, Caragele Comuna Movila Banului Sate: Movila Banului, Cioranca, Limpeziș Comuna Săgeata Sate: Săgeata, Banița, Beilic, Bordușani, Dămbroca, Găvănești, Movilita Comuna Smeeni Sate: Smeeni, Albești, Bălaia, Călțuna, Moisica, Udați-Lucieni, Udați-Mânzu Comuna Țintești Sate: Țintești, Maxenu, Odaia Banului, Pogonele Comuna Valea Râmnicului Sate: Valea Râmnicului, Oreavul, Rubla Comuna Ziduri Sate: Ziduri, Costieni, Cuculeasa, Heliade Rădulescu, Lanurile, Zoița
HOTĂRÂRE nr. 2 din 16 februarie 2012 pentru aprobarea actualizării delimitării colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/239362_a_240691]
-
Săgeata este o comună în județul Buzău, Muntenia, România, formată din satele Banița, Beilic, Bordușani, Dâmbroca, Găvănești, Movilița și Săgeata (reședința). Comuna Săgeata este așezată în partea de câmp a județului Buzău, la o distanță de de orașul Buzău și de ultimele cute ale dealurilor subcarpatice. Este formată din 7 sate: Banița, Beilic, Bordușani
Comuna Săgeata, Buzău () [Corola-website/Science/301037_a_302366]
-
Banița, Beilic, Bordușani, Dâmbroca, Găvănești, Movilița și Săgeata (reședința). Comuna Săgeata este așezată în partea de câmp a județului Buzău, la o distanță de de orașul Buzău și de ultimele cute ale dealurilor subcarpatice. Este formată din 7 sate: Banița, Beilic, Bordușani, Dâmbroca, Găvănești, Movilița și Săgeata, satul de reședință. Toate satele sunt așezate în lungul aceleași șosele (DJ203K), pe malul stâng al râului Buzău. În unele părți, apropierea de râu ajunge la , distanța medie fiind de . DJ203K leagă comuna spre
Comuna Săgeata, Buzău () [Corola-website/Science/301037_a_302366]
-
jos. Fiind așezată pe malul opus al Buzăului față de drumul care duce de la București prin Buzău spre Brăila, Săgeata a fost întrebuințată ca punct strategic de armatele rusești, împotriva turcilor. Astfel în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, satele Săgeata și Beilic au fost devastate de mai multe ori. În anul 1809 generalul Essen a fortificat-o, tabăra militară fiind condusă apoi de generalul Langeron. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Săgeata făcea parte din plasa Câmpul a județului Buzău și
Comuna Săgeata, Buzău () [Corola-website/Science/301037_a_302366]
-
mai multe ori. În anul 1809 generalul Essen a fortificat-o, tabăra militară fiind condusă apoi de generalul Langeron. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Săgeata făcea parte din plasa Câmpul a județului Buzău și era formată din satele Beilic, Coiteasca, Dâmbroca, Plevna, Săgeata de Jos, Săgeata de Sus (reședința) și Șeineasca, având în total 1490 de locuitori. În comună funcționau o școală cu 41 de elevi în Săgeata de Sus și 2 biserici la Beilic și Săgeata de Sus
Comuna Săgeata, Buzău () [Corola-website/Science/301037_a_302366]
-
era formată din satele Beilic, Coiteasca, Dâmbroca, Plevna, Săgeata de Jos, Săgeata de Sus (reședința) și Șeineasca, având în total 1490 de locuitori. În comună funcționau o școală cu 41 de elevi în Săgeata de Sus și 2 biserici la Beilic și Săgeata de Sus. Pe teritoriul actual al comunei Săgeata, în aceeași plasă, mai era atunci organizată și comuna Găvănești, formată din cătunele Movilița și Găvănești, cu 1080 de locuitori ce trăiau în 231 de case. În comuna Găvănești funcționau
Comuna Săgeata, Buzău () [Corola-website/Science/301037_a_302366]
-
la desființarea comunei Găvănești și includerea ei în comuna Săgeata, care a fost rearondată județului Buzău, reînființat; tot atunci, satele Săgeata de Jos și Săgeata de Sus au fost unite în satul Săgeata, satul Șeineasca a fost inclus în satul Beilic, iar satul Dâmbroca a revenit la comuna Săgeata după desființarea comunei Scurtești. Singurul obiectiv din comuna Săgeata inclus în lista monumentelor istorice din județul Buzău de interes local este biserica „Sfântul Nicolae” din satul Găvănești, împreună cu clopotnița și zidul ei
Comuna Săgeata, Buzău () [Corola-website/Science/301037_a_302366]
-
avea doar satul de reședință cu o populație de 1301 locuitori. În 1950, cele două comune au fost transferate la raionul Fetești din regiunea Ialomița, apoi (după 1952) din regiunea Constanța și (după 1960) din regiunea București. În 1964, satul Beilic a devenit "Iezeru". Comunele au revenit la județul Ialomița (reînființat) în 1968, când comuna Gâldău a fost desființată și inclusă în comuna Jegălia. În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Călărași. Două obiective din
Comuna Jegălia, Călărași () [Corola-website/Science/301117_a_302446]
-
Antohi: "Let 1777 (7286) în 1 a lui Octomvrie de când au venit un capigi-bașa cu poruncă di la Poartă di au mazilit pre Grigori Vodă Ghica și la trii ciasuri și jumătate di noapte l-au tăet la casele din Beilic, o vai de dânsul cum l-au omorât și ce fel de moarte au murit săracul -și pi Doamna lui și beizadelile i-au luat și i-au dus la Țarigrad - o vai de dânșii..." Este înmormântat la biserica Sfântul
Grigore al III-lea Ghica () [Corola-website/Science/299321_a_300650]
-
1777, voievodul Grigore Ghica al III-lea a fost ademenit în cursă de o veche cunoștință a sa, trimisul turc al sultanului, Kara Higiorzadec Ahmed-beg (Kara Hisarlî Ahmed), care prin viclenie, prefăcându-se bolnav, l-a invitat pe Vodă la Beilic (casa de găzduire a emisarilor turci trecători prin Iași). El sosise în acea zi în Iași sub cuvânt că mergea la Hotin să facă revizia cetății și totodată că aducea lui Grigore Ghica un mesaj din partea sultanului Abdul Hamid. Ajuns
Monumentul lui Grigore Ghica al III-lea din Iași () [Corola-website/Science/307917_a_309246]
-
de găzduire a emisarilor turci trecători prin Iași). El sosise în acea zi în Iași sub cuvânt că mergea la Hotin să facă revizia cetății și totodată că aducea lui Grigore Ghica un mesaj din partea sultanului Abdul Hamid. Ajuns la Beilic, domnitorul a fost înjunghiat pe la spate de către turci, apoi i s-a tăiat capul care a fost dus la Istanbul și țintuit timp de mai multe săptămâni în poarta seraiului pentru "luare aminte". Trupul fără cap al fostului domn ucis
Monumentul lui Grigore Ghica al III-lea din Iași () [Corola-website/Science/307917_a_309246]
-
turci, apoi i s-a tăiat capul care a fost dus la Istanbul și țintuit timp de mai multe săptămâni în poarta seraiului pentru "luare aminte". Trupul fără cap al fostului domn ucis a zăcut mai multe zile în curtea Beilicului, fiind batjocorit de turci și apoi a fost înmormântat în Biserica Sf. Spiridon din Iași. Mormântul, cunoscut ca Mausoleul Grigore al III-lea Ghica Vodă, a fost inclus pe "Lista monumentelor istorice din județul Iași" din anul 2015 având codul
Monumentul lui Grigore Ghica al III-lea din Iași () [Corola-website/Science/307917_a_309246]
-
Mausoleul Grigore al III-lea Ghica Vodă, a fost inclus pe "Lista monumentelor istorice din județul Iași" din anul 2015 având codul LMI IS-IV-m-B-03914.12. Această tragedie a revoltat toate curțile regale ale Europei. Strada pe care se afla atunci Beilicul se numea în vechime strada Zmeu, iar după asasinarea domnitorului, a căpătat denumirea de Ghica-Vodă. Monumentul din marmură albă (cenotaful) sub forma unui sarcofag a fost ridicat și dezvelit la data de 1 octombrie 1875, de către Consiliul Comunal al orașului
Monumentul lui Grigore Ghica al III-lea din Iași () [Corola-website/Science/307917_a_309246]
-
s-a opus Porții Otomane care l-a numit domn în momentul când aceasta a răpit Țării Moldovei Bucovina și a cedat-o Imperiului Habsburgic. Monumentul a fost amplasat pe strada Ghica Vodă în apropierea Mănăstirii Barnovschi și al fostului Beilic turcesc din Iași, într-un mic parc. Cenotaful are gravat deasupra sa inscripția "În amintirea lui Grigorie Ghica V.V. ucis de turci la 1777, luna octombrie. Țara recunoscătore". În partea stângă a cenotafului, este următoarea inscripție: "Grigorie Ghica V.V. a
Monumentul lui Grigore Ghica al III-lea din Iași () [Corola-website/Science/307917_a_309246]
-
datorită primei femei-diplomat azere Sara xatun (Sara hatun) a reușit să evite soarta Trapezuntului, prin tratatul Yassıçemen (1461). Sfârșitul Trapezuntului însemna pentru Uzun Hasan pierderea ieșirii la Marea Neagră. Relațiile otomano-Akkoyunlu s-au agravat și mai mult după lupta pentru tronul beilicului Karaman din coasta mediteraneană a Anatoliei. În 1467, suveranul Karakoyunlu Djahanșah (1435-1467) la instigația și cu sprijinul lui Mehmet II a înaintat spre capitală statului, încă emirat Akkoyunlu, orașul Diyarbekir. Însă în bătălia de noapte de la Erzincan armata Karakoyunlu a
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
orientali au venit la Veneția și au semnat un tratat de alianță cu Republica, iar Senatul venețian cu o majoritate de 110 voturi (16 contra) l-a ratificat. Ulterior, în această alianță au intrat, în anii 60, Karaman, Trapezunt, câteva beilicuri din Anatolia, Papalitatea, Ungaria, Burgundia, Albania lui Skanderbeg, regatul Cipru, Rodos. Dar nici un stat nu a îndrăznit să-i atace pe otomani. În 1470, Mehmet Cuceritorul a luat sub control insula Eubeea, un important punct strategic, alungând definitiv Veneția din
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
și cruci dincolo de care „a se întinde nimeni cu facere de case” și stabilește numărul mahalalelor la 67. Pe Podul Șerban Vodă domnitorul construiește case de primire a pașalelor, emirilor, mumbașirilor sosiți în oraș cu diverse misiuni; casele se numesc "beilic" iar o vreme strada unde s-au construit aceste case se va numi Podul Beilicului.<br> În 1781 se publică în cartea "Geschichte des Transalpinische Daciens" un document cartografic al orașului redactat în jurul anului 1780 de Franz Joseph Sulzer, profesor
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
mahalalelor la 67. Pe Podul Șerban Vodă domnitorul construiește case de primire a pașalelor, emirilor, mumbașirilor sosiți în oraș cu diverse misiuni; casele se numesc "beilic" iar o vreme strada unde s-au construit aceste case se va numi Podul Beilicului.<br> În 1781 se publică în cartea "Geschichte des Transalpinische Daciens" un document cartografic al orașului redactat în jurul anului 1780 de Franz Joseph Sulzer, profesor la curtea domnitorului Alexandru Ipsilanti. În 1782 se deschid în Capitală primele agenții diplomatice străine
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
societatea uniploară creștină europeană la una bipolară, creștin-musulmană. Începutul acestei perioade a fost marcată de războaiele bizantino-otomane, care au durat aproape 150 de ani. De-a lungul acestei perioade, otomanii au cucerit controlul asupra Anatoliei și Balcanilor. Imediat după fondarea beilicurilor anatoliene, mai multe principate turcice s-au aliat cu otomanii împotriva Imperiului Bizantin. Această perioadă a fost marcată de înfrângerea selgiucizilor în bătălia de la Köse Dağ (în fața mongolilor) și a fost urmată cucerirea de noi teritorii (29 mai 1453 - 11
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
-12 septembrie 1683), o perioadă de stabilitate socială și economică în provinciile imperiului, cunoscută și ca Pax Ottomana. Originile otomanilor pot fi urmărite până la începutul secolului al XI-lea, când au fost fondate o serie de mici emirate musulmane turcice - beilicuri - în diferite zone ale Anatoliei. Principalul lor rol era acela de apărare a regiunilor de frontieră binzantino-selgiucidă. Acest rol a fost întărit odată cu migrarea a mai multor triburi nomade turcice în Asia Mică. Totuși, în 1073, după victoria Sultanatului de
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]