466 matches
-
variante au un caracter sexual (imaginea nudității), moral (nevoiașul din depărtări care trebuie ajutat, mitul bunului sălbatic) sau estetic (primăvara eternă a insulelor binecuvântate, puritatea sculpturii africane, vraja jazz-ului New Orleans). În calitate de cult al pitorescului care reține curiozitățile și bizareriile celorlalți, exotismul poate devia Înspre etnocentrism, atunci când este Însoțit de o atitudine devalorizantă, sau Înspre rasism, atunci când produce respingere și ostilitate. C. R. & AFFERGAN Francis (1987), Exotisme et altérité, Paris, PUF. BASTIDE Roger (1970), Le Proche et le lointain, Paris, Cujas
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
al puștiului (care e frământat că ratează zile bune de săniuș) dezvoltă un tragism simplu, de mare efect. Proza titulară, Șugubina, este un mic poem nostalgic în căutarea inocenței de altădată, a Poveștii. În rest, personaje cumsecade, răul deghizat în bizarerie inexplicabilă, conforme cu omogenitatea psihologică a copilului. Scaunul de pânză al actorului (1985) face să se întâlnească cele două vocații ale lui D., cea de scriitor și cea de actor. Micul volum, în format de buzunar, este „un amestec de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286752_a_288081]
-
Dumnezeu... — Ei, da, sigur, recunoaște ea, am și eu poveștile mele. Dar ele nu sînt secrete. SÎnt doar istorii despre ceea ce mi s-a Întîmplat pînă acum. Dar nu am vicii ascunse sau o viață secretă sau obsesii față de oarece bizarerie. De exemplu, cînd mă masturbez mă gîndesc la mine, nu am fantezii cu staruri de cinema sau orgii... — Mare păcat. Wakefield e ușor dezamăgit. — De fapt, am un viciu... oftează Maggie. Wakefield devine interesat. — Citesc, mărturisește Maggie, cărți. — Un viciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Carolyn Bessette Kennedy, atât de eterice și de rafinate, cu părul lor diafan, încât păreau o altă specie umană. Cum profilul Candy Grrrl era oarecum rebel și trăsnit, trebuia să mă îmbrac conform rolului, dar m-am obișnuit destul de repede. Bizareriile sunt apanajul femeilor tinere, iar eu aveam treizeci și unu de ani și deja mă cam săturasem încercând să asortez roz cu portocaliu. Încântată de o ocazie de a mă îmbrăca sobru, îmi scosesem cu bucurie toate bentițele și accesoriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fapt că vrea să se instaleze acolo devine o sursă generatoare de profit. Dacă se adaptează sau nu, chiar nu mai are nici o relevanță mai târziu; el deja a "consumat", scopul a fost atins în cadrul economiei migrației. Și încă o bizarerie a magazinului: tot ce este colorat sau cuprinde culori mai vii, fie că este vorba de o față de pernă sau de o pătură, costă aproape dublu față de nuanțele gri, neutre. Să fie vorba oare de apropierea Nordului, fapt care-i
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în asociațiile năstrușnice de noțiuni și de idei prin care O. se înscrie deliberat în descendența avangardiștilor români, invocați și evocați ulterior în propria creație. Poeziile (majoritatea fără titlu) dezvăluie apetitul de observator al autorului, înregistrând o realitate deformată de bizarerie și caricatural. Uneori, cu aparentă nevinovăție, sunt strecurate aluzii precum: „Armatele secrete decimează/ Litera mașinii de scris/ Acordul vamal corodează panglica indigoului/ Degetele se uzează până la umăr/ Numai semne de punctuație/ Instaurarea tremei e o cauză comună/ Peste această răzvrătire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288513_a_289842]
-
și Orăștia copilăriei, emblemă, de fapt, a provinciei patriarhale interbelice, poetul se apropie mai curând, prin prozaismul intenționat, de Ioanichie Olteanu. Acest spațiu sacralizat al amintirii este populat de o galerie de figuri burlești, portretizate prin îngroșarea trăsăturilor distinctive, prin bizareria lor comportamental-maniacală. În fond, e o tandră recuperare lirică a trecutului proiectat fabulos, la care concură deopotrivă umorul și fantezia, anecdoticul și ludicul, tragicul și grotescul, macabrul și ironia distanțatoare. Banalul cotidian, omenesc-firescul iau o turnură carnavalescă, explicit epică prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
vrea să te Întreb eu pe dumneata. Francezul părea că vrea să câștige timp. - În călătoriile mele, am văzut lucruri poate și mai ciudate. Am văzut umbrele jinn-ilor, diavolii păgânilor, dând târcoale printre pietrele lor aprinse. Dar, cu siguranță, nici o bizarerie cum e asta. Doar mitica pasăre Phoenix, care renaște În chip de necrezut din propria-i cenușă, ar putea-o egala. - Dacă ar fi autentică, murmură Dante. - Dacă ar fi, ar merita să intre În camera tezaurului unui Împărat. - O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
metempsihoză. La Alex, însă, animizarea mediului înconjurător era de natură neurotică și coruptă, o ultimă distorsionare a acelor impulsuri artistice cu care se jucase atât de incert. Avea senzația că lucrurile apar și dispar, că se dematerializează cu o malițioasă bizarerie. Unele dintre obiecte erau ca niște mici animale; sau, mai curând, erau făpturi vii, dotate cu stângăcia și inerția obiectelor, făpturi care cădeau, alunecau, se zdruncinau, se rostogoleau. Poate că fetișurile pictate de Alex nu reprezentau decât încercări homeopatice de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la revărsarea Mureșului, pe care într-adevăr Brătianu le socotea necesare de revendicat“2. Alți istorici români au comentat și mai laconic zvonurile despre discuțiile purtate în perioada ocupației românești din Ungaria cu privire la realizarea unei „uniuni personale“ româno-maghiare, considerându-le „bizarerii lipsite total de suport istoric“3. Un cercetător american, care a prezentat relațiile dintre • Gheorghe I. Brătianu, Acțiunea politică și militară a României în 1919 în lumina corespondenței diplomatice a lui Ion I. C. Brătianu, ed. a II-a, București, 1940
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
într-un reportaj de atmosferă (descrierea unei cofetării, de pildă) introducem, pe lângă elementele de decor specifice, apariția unui personaj ciudat (un bătrânel care stă în fața prăjiturii de mai mult timp, fără să se atingă de ea), deturnăm atenția cititorului spre bizareria întâmplării. Stârnind curiozitatea lectorului prin insistența cu care descriem bătrânelul, ne îndepărtăm de scopul inițial (descrierea cofetăriei) și deja am declanșat resorturile unei narațiuni pe care se cuvine să o ducem până la capăt, satisfăcând curiozitatea deja pomenită: Cine este bătrânul
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Mișcare browniană (1972), cuprinde schițe și nuvele având ca temă întâmplări mai puțin obișnuite, prin intermediul cărora autorul încearcă să configureze câteva categorii de personaje: omul nemulțumit de viață, umilul sau omul cu personalitate, care se definește pur și simplu prin bizarerie. Subiectul povestirilor, concentrat, pornește de la un motiv inițial pe care autorul îl amplifică și îl îmbogățește pe parcurs: în Friguri, de exemplu, o femeie cu o intuiție deosebită presimte un pericol și îi interzice iubitului ei să meargă la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287260_a_288589]
-
citit și cartea și articolele, dar am rămas la părerea mea. Gide și, la enormă distanță ca valoare, dar depășindu-l, am impresia, ca influență, Amiel au dat multor grafomani iluzia că pot fi „cazuri interesante”, că tot scormonindu-și bizareriile, morburile și „trăirile”, reale sau închipuite, au o așa-numită „viață interioară” și fac, dragă Doamne, „introspecție”. Acuitate, subtilitate, „scalpel pătrunzător” și așa mai departe: mofturi! Eugenio D’Ors vorbea odată de „mitul lugubru al vieții interioare”; de asemenea, la
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
vizibil, chiar dacă se petrece în vis, după cum tot ce este inedit și nou este ilogic, chiar dacă se întâmplă în realitate. De altfel, nu acord nico importanța acestei chestiuni când îmi revăd visele sau amintirile. Mă pasionează înainte de toate frumusețea și bizareria lor, atmosfera lor tristă și calmă sau dramatismul lor dureros sau sfâșietor 398. Astfel, nefiind interesat de logica evenimentelor, luciditatea lui Blecher nu va exclude ,,lumile imaginare" și posibiltatea eroului de a trăi într-o altă realitate. Folosind termenul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
desfătare să reducă scriitori importanți la postura de lachei, să-i pună să lucreze la scenarii de proastă calitate (Karl, 1989, p. 474). Folosiți sub potențialul lor real, tracasați de pretențiile absurde ale regizorilor și producătorilor, șocați - precum Fitzgerald - de bizareriile actorilor, ei părăsesc, traumatizați, rezervația de nevrotici și maniaci, fericiți să închidă ușa în urma unor episoade coșmarești. Deși plini de bani, se întorc spăsiți la modestele birouri de scriitori ale căror cărți continuă să nu se vândă. „Gunoiul uman” (Meyers
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
precizie de clinician fascinat însă de ocultism și de gândirea magică, a mecanismelor alienării conștiințelor într-o lume ambiguă și adesea terifiantă, cu indivizi dezvăluindu-și laturile întunecate și stranii, cât și în surprinderea, cu umor, îngăduință și detașare, a bizareriilor comportamentale observate în comunități umane pline de vitalitate. Sunt pagini care anunță într-un fel universul lui Marin Sorescu. SCRIERI: Generalul Frangulea, Cluj, 1925; Ne leagă pământul, București, 1926; Sufletul lui Faust, Cluj, 1928; Un optimist incorigibil, Cluj, 1930; În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288678_a_290007]
-
ale mitului. În cazul Șarpelui, la fel ca și În alte cazuri, se poate spune că numărul de cărămizi logice care pot intra prin inserție În secvența narativă a fost În momentul acesta epuizat. Orice cărămidă suplimentară ar fi o bizarerie sau, și mai rău, ar fi redundantă. Atunci de ce oare tradiția (dovedită a nu respecta logica) pare atît de austeră, iar gnosticii antitradiționali, a căror logică este aproape impecabilă, par atît de fanteziști? Deoarece narațiunea mitică este o secvență bazată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
acumularea: "la domnul Iorga, profesor universitar, om cu tendințe de unitate, cu "metodă", cu "ordine", cu acces la tribuna întâietăților; rând pe rând poet, critic, istoric, reformator, conducător etc. etc. etc., (De omni re scibili et quibusdam aliisi) reacțiunile retrograde, bizareriile, capriciile nu se îngăduiesc"289. Sau portretul moral, fictivizat prin augmentare (care, aici, se înscrie, evident, în tropologia polemică): Există un bărbat în omenire care știe totul, poate totul, și chiar ceva mai mult. Se întâmplă ca acest bărbat unic
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a unui scriitor : Dr. C. Vlad, M. Eminescu din punct de vedere psihoanalitic, București, 1932. Eminescu este considerat un schizoid tipic, biografia (este utilizată mai ales lucrarea lui G. Căli-neseu) ca și opera, oferind "simptome evidente" de narcisisim, grandomanie, inadaptare, bizarerie, sciziune a eului etc. Sînt analizate și unele texte poetice, cum ar fi Luceafărul, în comparație cu basmul cules de Kunisch, interpretîndu-se personajele ca tot atîtea proiecții sexuale. Dificultățile iubirii între erou (Luceafărul) și fata de împărat sînt reduse la triada copil-mamă-tată
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
privirii și întoarcerea finală la nediferențiatul inițial. Prea multe noutăți banalizează noul și, din cauză că se evenimențializează, spectacolul devine publicul. Un cocktail de vernisaj fără început și sfârșit, trecând dintr-o galerie în alta, învăluind într-o rumoare confuză și identică bizarerii uimitoare care se succed pe pereți cu toată viteza, fără să mai uimească pe nimeni: astfel se accelerează, de la un deceniu la altul, progresiva desuetudine a insolitului pictural. E drept că "locurile fierbinți" ale artei contemporane se suprapun peste rețelele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
evenimentului" și această "uriașă promovare a imediatului" (Pierre Nora) la care asistăm, fără tranzistor, video sau legături prin satelit? Electronului îi datorăm coincidența, botezată "transmisie în direct", dintre eveniment, înregistrarea și perceperea lui. Fără îndoială, tiparul a inventat "actualitatea", această bizarerie care a luat avânt în secolul al XVIII-lea, provenită din gazetă, catalizată apoi, la sfârșitul secolului al XIX-lea, de alianța între telegraful electric și cotidianul popular și întărită puternic de radiodifuziune după primul război mondial. Televiziunea-video ar putea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
demetrice"2. George Călinescu 3 are în vedere două lucruri în ceea ce privește onomastica personajelor. Primul este în legătură cu sonoritatea numelor din seria de proze care încep cu Întoarcerea din rai; acestea "nu sunt românești, n-au situare geografică" și sunt caracterizate prin "bizarerie", după ce, anterior, în Adevărul literar și artistic, din 20 decembrie 1936, la întrebarea de ce Eliade dă personajelor nume așa de exotice, Călinescu răspunde că această problemă sugerează un "substrat", Eliade neavând "simțul autohtonic"4 (la ideea "numirilor imposibile" subscrie și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ce le regăsim în prezent la persoane cu tulburări de personalitate, fapt care, de altfel, a fost remarcat (Tyrer, 2000Ă. Aceasta deși nu sunt prezente multe dintre trăsăturile ce descriu, în zilele noastre, tulburările de personalitate: izolarea socială extremă, dependența, bizareria, instabilitatea, hiperexpresivitatea, agresivitatea interpersonală. Prin contribuția lui Aristotel și Teofrast diferențierea dintre oameni a început să se facă prin dimensiunea morală al caracterului. De atunci și până în prezent, sintagma „om de caracter” definește un om care posedă anumite virtuți. Înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
majoră a nepăsării și replierii spre lumea interioară -, în timp ce tulburărilor de personalitate schizotipală, de tip borderline și evitantă le este propriu un stil emoțional evitant. 5.2.3. Tulburarea de personalitate schizotipală Este caracterizată printr-un comportament excentric, dominat de bizarerii și percepții distorsionate ale propriei persoane și ale ambianței - din spectrul depersonalizării și derealizării -, care întrețin un deficit relațional și adaptativ cvasiconstant. În plan perceptual, sunt definitorii experiențele insolite, adeseori de tipul iluziilor corporale, a pseudohalucinațiilor și a fenomenelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cultivă suspiciozitatea patologică și sentimentul adevărului propriu. Limbajul își păstrează coerența, dar este bizar, cu neologisme și paralogisme intercurente. Rigiditatea afectivă și răspunsurile emoționale paradoxale se alătură binomului hipersensibilitate-detașare și accentuează stranietatea conduitei. Comportamentul e dominat de excentricități, manierisme și bizarerii, fiind variabil nuanțat, iar relațiile interpersonale sunt sărace și superficiale, caracteristice strategiile de evitare a anturajului uman, cu exepția rudelor de gradul I. Sunt decrise și multiple fenomene fobice care întrețin cu precădere o anxietate socială accentuată și, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]