64 matches
-
postura ei obișnuită de indiferență, era Wolvereta B&I. Cu ochii de mărgele, cu dinții ascuțiți și botul țuguiat, stătea sprijinită de crosă, ținând piciorul drept Încrucișat peste glezna stângă. Avea o tunică albastră și o eșarfă roșie. Între urechile blănoase purta o fundă roșie. Era greu de spus dacă zâmbea sau mârâia. Wolvereta noastră avea ceva din tenacitatea buldogului de la Yale, dar avea și eleganță. Wolvereta nu juca numai ca să câștige. Juca și ca să-și mențină silueta. La țâșnitoarea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lase pe Shunt fără o ureche, atît de tare se Înfipsese În el. Întotdeauna am fost conștient - și m-am temut - de gabaritul ei, Însă În noaptea aia, cînd am pornit la drum, am observat pentru prima oară cît de blănoasă e În zona posterioară. Nu doar dinții Îi crescuseră considerabil. Preocupat cum eram de explorările mele, scăpasem cu totul din vedere această dezvoltare inedită, Însă acum, cînd i-am văzut obrajii hirsuți bălăbănindu-se În fața mea, am avut un șoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
purtau benzi negre peste sîni și coapse, și nici nu erau Înghețate În cadrul fotografic. Aici, se mișcau ca niște ființe vii, În culori vii și dansau și uneori se contorsionau pe covoare În mod evident făcute din animale mult mai blănoase decît Peewee. Se contorsionau singure sau Împreună cu diverși bărbați - a căror prezență vulgară, de alcătuiri de mușchi și tendoane ce-mi aminteau de puii de șobolan, eu personal o găseam inutilă și jignitoare - și, uneori, se zvîrcoleau una În brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
asuma o mască, Întotdeauna În scopul de a fi liber, și a fi forțat să ți-o asumi, fără voia ta, e diferența dintre un refugiu și o Închisoare. Aș fi fost fericit să zburd prin viață Înfășurat În platoșa blănoasă oferită de falsa mea imagine de animal de companie, dacă aș fi fost convins că o pot scutura de pe umeri ori de cîte ori doresc, și că pot să-mi las la o parte fețișoara dulce și să mă dezvălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
absent În depărtare, de parcă ar fi singur. Oare a uitat că avea de gînd să mă sărute ? Oare să-l sărut eu ? Nu. Nu. — Lui Pete Îi plăceau mult păianjenii, spune brusc. Erau animalele lui de casă. Păianjenii mari și blănoși. Și șerpii. Pe bune ? Mă strîmb. — Un dement. Era un tip absolut dement. Expiră adînc. — Încă... te mai gîndești la el, spun șovăind. — Da, mă gîndesc foarte des la el. Urmează un alt moment lung de tăcere. În depărtare, aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Argint, încerca să-și acordeze instrumentul cu ALTTONUL, dar iubițica îi smulse din gură nota La și îi făcu disperată semn să tacă, arătând cu antenele spre tavanul de pământ. Dar ce atâta mister, frate! zise foarte catifelat un mascul blănos ce nu putea fi altceva decât o cârtiță, moment sublim pentru a-și arăta indignarea ce l-ar fi putut califica drept bărbat, pe El, gratulat zilnic cu apelativul MOTOTOL de către vecini, de copii, chiar și de către rude din cauza încetinirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
absent În depărtare, de parcă ar fi singur. Oare a uitat că avea de gând să mă sărute ? Oare să-l sărut eu ? Nu. Nu. — Lui Pete Îi plăceau mult păianjenii, spune brusc. Erau animalele lui de casă. Păianjenii mari și blănoși. Și șerpii. Pe bune ? Mă strâmb. — Un dement. Era un tip absolut dement. Expiră adânc. — Încă... te mai gândești la el, spun șovăind. — Da, mă gândesc foarte des la el. Urmează un alt moment lung de tăcere. În depărtare, aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e prea calic, că le e rușine cu el și că să-i zică maică-sii, care era infirmă (tată nu avea) să nu-l mai poarte mereu În haine ca acelea. Mai ales un tip mare, păros din caleafară (“Blănosul”) și cu o cicatrice urâtă sub ochi Îl tachina cu astfel de cuvinte, Înnegurându-l de fiecare dată când Îl Întâlnea. Însă Iulian suporta umilința și nu căuta să plece din mijlocul nostru niciodată. Ba, mai mult, Începuse să ne
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
adevărat, că nu putea fi decât o minciună de-a lui, inventată pentru a se apăra de prea multele tachinări, de ironiile celorlalți. Numai că aluziile și luările peste picior Începuseră să se aglomereze În inima bietului Iulian. Evident că Blănosul era actorul principal: “Ce costum, bă, că tu n-ai nicio haină ca lumea... dă-te dracu’ de pârlit...” Și-i mai pocnea și una după ceafă, ca să nu mai mintă. Într-una din zile, nemaisuportând concertul acela de râsete
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ne uitam cu toții ca prostiți. Iulian nu mințise. Îl priveam acum ca pe o fantomă ce și făcuse apariția nu de după zidul clădirii, ci din spatele propriilor sale cuvinte, adevărate. Uluiala a fost ruptă, Însă, de Înjurătura printre dinți, pe care Blănosul a trântit-o grosolan, și de gestul său prostesc, născut, probabil, dintr un soi de gelozie măruntă, de om tâmpit. Nemernicul a luat pe vârful unui băț noroi amestecat cu excremente de câine și le-a aruncat cu putere, proiectându
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
amestecat cu excremente de câine și le-a aruncat cu putere, proiectându-le direct pe stofa impecabilă a costumului. A fost un moment electrizant, În care l-am privit cu toții, stupefiați, pe Iulian. Lam văzut ajungând dintr-un salt lângă Blănos și aruncându se asupra lui cu pumnii și picioarele, răcnind ca un apucat. A fost o luptă nebună, În care nu a intervenit nimeni. Asta cu “neintervenitul Între doi care se bat” era o regulă de-a găștii. Și trebuia
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
concav, și felul În care oasele pelvisului i se proiectau În afară pentru că mă uluia Însuși faptul că Își etala stomacul la serviciu. Purta pantaloni negri de piele, moi și mulați pe picioare, și o bluză fără mâneci pufoasă (sau blănoasă?ă care i se mula pe sâni și se termina la vreo cinci centrimetri deasupra buricului. Părul lung, negru-tăciune, i se revărsa pe umeri ca o pătură groasă și strălucitoare. Unghiile de la mâini și picioare Îi erau date cu lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
rezolvat, desigur, nici o problemă (ce surpriză!), dar Cameron a avut dreptate Într-o anumită privință: Millington chiar s-a dovedit a fi hipoalergică. Puteam s-o țin În brațe, s-o alint, s-o las să-și frece mustața ei blănoasă de fața mea fără să simt nici urmă de mâncărime. Problema era că tocmai câinele era alergic la orice. Orice. Dar strănutul ei de cățeluș păruse cumva drăgălaș când am văzut-o printre ceilalți puișori În bucătăria crescătorului. Era adorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
abia pe la numărul doisprezece când Kelly țâșni din biroul ei și mă chemă În iadul ei plin de imprimeuri cu animale - toată camera era decorată cu un amestec halucinant de imprimeuri zebră, leopard și tigru, la care se adăugau pernele blănoase supradimensionate și un covor uriaș, de blană aspră cu pete. —Bună, Bette. Cum merge treaba? Îmi spuse veselă, Închizând ușa și făcându-mi semn să mă așez pe un scaun acoperit de ceva ce semăna cu piele și păr natural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]