297 matches
-
răspunde. Această materie e luată de fapt de aici, din jurul nostru, e chiar viața noastră de fiecare zi. Situații pe lângă care noi trecem zilnic, plictisiți, sunt înregistrate de Zamfira Zamfirescu cu o mare mobilizare afectivă, asemenea unor evenimente. Chiar și blazarea ei are ceva activ, dinamizator. Poeta colorează momentele cele mai cenușii. Plictiseala însăși devine o comedie, reprezentată prin mecanica ei gramaticală. Iată ce se întâmplă într-un anodin compartiment de tren: " Eu mă uitam pe geam/ Tu te uitai pe
Nume noi în poezie by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16501_a_17826]
-
vorbesc Baudelaire și Benjamin. Mi-am dat seama, ascultînd lectura cu voce tare, de un lucru pe care îl intuisem vag mai de mult: farmecul scrierilor lui Susan Sontag e de import european, el provine dintr-un melanj savant de blazare și pathos, de plictis melancolic creator de subiecte stranii și entuziasm de gînditor care vrea să schimbe pe cont propriu lumea. Reflectînd pe teme socotite de mulți drept marginale și uneori chiar minore, Sontag are ținuta filozofului de calibru, convins
O Europă interioară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16563_a_17888]
-
piesele sale fiind chiar premiată de către UNITER acum doi ani. Nu cred că mă înșel afirmând că abia acum, cu Polirom, Petre Barbu are șansa de a face cititori și ca prozator. Suprapersonajul celui de-al treilea roman al său, Blazare, este un Complex de magazine "din spatele blocului" în jurul căruia se concentrează întreaga suflare a unui cartier siderurgic din anii imediat postcomuniști. Familia Enoiu rezumă oarecum drama multor familii față cu noile schimbări economice. Tatăl a murit (cadavrul a fost profanat
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
vor realiza, în cele din urmă, visele. Acesta este, în mare, romanul lui Petre Barbu, o înscenare grotescă a României postcomuniste, marcată de frustrările trecutului, de confuzia și mizeria tranziției, de prostia și alienarea oamenilor trăitori supt vremi nemernice. Evident, Blazare se vrea și o parabolă. Depozitar al memoriei colective, Complexul înseamnă și privilegiul inițiativei individuale de desprindere de trecut. Tache, povestind realismul absurd al funcționării Alimentarei în comunism, câștigă banii necesari răscumpărării ochilor tatălui său și plecării în lume alături de
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
Barbu: Tatăl nostru care ești în supermarket. Cum, de altfel, era de așteptat, romanul lui Petre Barbu are un aer de familie. Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Sorin Stoica și Bogdan Suceavă pot fi aduși în discuție. Din păcate, Blazare pierde prin comparație cu fiecare dintre scrierile acestora: nu are problematica existențială limpede și tragi-comicul din Circul nostru vă prezintă : , nici ingeniozitatea, minimalismul plin de tâlc și decupajul cinematografic din Ce se știe despre ursul panda, nici mizerul dur însă
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
nevinovata și delicata muie (cu gândul la Alessandro Baricco, firește!) ajunsă perversiune și ocară absolută în orice ceartă. În câteva cuvinte, proza lui Petre Barbu e aluvionară la modul "noroios" și "frumusețile" se amână precum unui alchimist frenetic dar pripit. Blazare este o încercare cam haotică de parabolă în care se amestecă toate ingredientele posibile dar care, în lipsa rețetei, își neutralizează efectele. Umorul, care să fi scos din țâțâni lumea amărâților de siderurgiști orfani ai Complexului, sau poezia contrastelor mizerabile ar
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
să fi scos din țâțâni lumea amărâților de siderurgiști orfani ai Complexului, sau poezia contrastelor mizerabile ar fi salvat cartea și i-ar fi binedispus și pe cititori. Altfel, am rămas încruntați și cu jena unui gust amărui. Petre Barbu, Blazare, Prefață de Sanda Cordoș, Editura Polirom, Iași, 2005, 320 p.
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
tinzând să nu-l bage în seamă pe acest regizor - scenarist cu puține lungmetraje la activ (doar patru), care lucrează cu starlete și cu "starleți" dar niciodată cu staruri, eu îi dau dreptate. E ceva atrăgător în cinismul rafinat, în blazarea afișată cu mîndrie, dar subminată de naivitate, a acestor personaje. Deși vorbărețe, ele sunt conștiente de vidul dinăuntrul lor, de lipsa de consistență a personalității lor (postmodernismul lovește din nou!). Filmele lui Stillman sînt "de relație", dar nu de relație
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
cu întrebarea “ Dar tu de ce nu ai fost?”, aș putea să le răspund la fel de arogant: “Eh, lăsați. Pe vremea când eu luam atitudine într-un fel sau altul, într-o cauză sau alta, poza ta era în dicționar, în dreptul cuvântului “blazare” și ți-era lene să dai și un share, darămite să faci mai mult”. Celor care nu simt însă nevoia să se prezinte drept eroii neamului și nici să facă interpelări la temă - mult respect. Mai nou, au apărut și
Despre proteste și vânătoarea de neimplicați by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20075_a_21400]
-
prin urmare, radiografia spiritului unui cărturar surd la sublim? O primă constatare: prin Eminescu, Alexandru Grama înțelege, de fapt, Junimea. Căci „studiul” său începe de la Maiorescu și două constatări ale acestuia din Eminescu și poeziile lui (1889): cea referitoare la „blazarea în cuget” și, respectiv, la „geniul cuprins de lumea ideală”. Opiniile lui Maiorescu despre opera eminesciană vor reveni ca un laitmotiv pe parcursul „analizei” teologului blăjean, cu sau fără legătură cu mersul acesteia. E mai puțin important cum le interpretează doctul
A fi surd la sublim by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2582_a_3907]
-
sulfurice viața și moartea,/ m-aș trezi diminețile, aș spune bună ziua, iar ziua s-ar/ cutremura/ cu dalbe cenuși, aș numi cenușile și sar întrupa/ nimicitorul” (ibidem). Mai adesea avem a face cu o asociere între recul și înaintare, între blazare și vitalitate, în doze dictate de intuiția momentului expresiv. De altminteri ambiguitatea se arată favorabilă impulsului negator, pînă la urmă dominant, căci îl încarcă cu mister stilistic: „Conceptele negative devin/ borțoase de atîta viață./ La noapte fiecăruia îi va răsări
Sensul demoniac by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2770_a_4095]
-
încolo, pe viață. Să lăsăm lehamitea la o parte, să-l lăsăm la o parte pe “nu mă mai interesează”, să-l lăsăm la o parte pe “nu am cu cine” și să votăm. Am căzut și eu în capcana blazării și a scârbei, am spus și eu “ Nu am cu cine vota și nu mă mai interesează, mi-e silă” și acum cred că am greșit. De-acum încolo, voi vota. Nu contează că n-o să am niciodată o opțiune
SĂ SCOATEM BÂTELE! Îndemn explicit la violență simbolică! by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20132_a_21457]
-
veselă. Era o nuntă la cort, în mijlocul unei străzi de prin cartierul Colentina și ne adunasem pe-acolo la vreo 10-15 copii. Ne plictiseam groaznic, simțeam nevoia de acțiune, de adrenalină, de antren, de ceva, orice, care să ne alunge blazarea. Așa că ne-am organizat. Mai exact i-am organizat, folosindu-mă de oareșce abilități de convingere, pe care le aveam de mică. După care a urmat prospectarea terenului. Am observat că numitul cort era plin de nuntași destul de plictisiți și
Berea, măslinele și trandafirii cu spini by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20727_a_22052]
-
Marfă vie scrisă de Anton Pavlovici Cehov a fost publicată în anul 1882, cu cinci ani înainte de Ivanov, într-o perioadă în care însuși autorul trăia dezamăgiri sentimentale. Ea este reprezentativă pentru universul marelui dramaturg, în care regăsim: melancolie, plictiseală, blazare, emotivitate și vulnerabilitate... Dramatizarea lui Nicolae Urs face trimiteri la problematica cehoviană a cuplului, surprinzând alunecările fragile de la căsnicie la adulter și la singurătatea conștientizată. Nu ratați întâlnirea cu Cehov și o echipă de artiști valoroși. Natura umană, în ipostazele
Florin Busuioc în Marfă vie, după Cehov [Corola-blog/BlogPost/97076_a_98368]
-
se maculează, oamenii colcăie într-o existență lipsită de orizont. Atrium este romanul ratării unor foști colegi de liceu. În contact cu viața reală iluziile pier una după alta, entuziasmul adolescentin se stinge și în locul lor se instalează, pe nesimțite, blazarea, ratarea (care îmbracă forme dintre cele mai diverse, de la cea profesională pur și simplu, la plafonare, eșuarea relațiilor amoroase și a căsătoriilor) întreaga existență este o continuă involuție, un drum spre degradare, precum apele tot mai poluate ale unui rău
Fețe ale ratării by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8447_a_9772]
-
imaginile sunt infuzate în sens, printr-o incantație a cuvintelor ce nu uită a se confesa ele însele, adică a se compune într-o atitudine a propriei lor condiții existențiale ca atare, aparent destructurată, aparent supusă unei improvizații iscate din blazare sau doar inocent jucăușă: "Așa, deci, scrisul ca osîndă. Și îl găsești astfel pe unul / vorbind despre / salvare, într-o piață, după mulți ani, în el toate sunt elocvente, / numai partea aceea nepreocupată de vreun sens se joacă / și rîde
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
în formă exterioară, se manifestă printr-un intelect strălucitor. Dacă la asta adăugăm atracția pentru schemele horoscopice, avem deja portretul de bază al doctorului Neagu. Un intelectual atipic atras de extravaganțe și mistere, căruia trecerea anilor nu i-a adus blazare. Așa se face că Mihai Neagu este încredințat de înrîurirea poziției planetelor asupra destinului uman, la fel cum nu se îndoiește că în inspirația care l-a făcut pe Hahnemann să descopere homeopatia s-a strecurat ceva din grația divină
Conștiința ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4226_a_5551]
-
de independență creatoare. Nu-i greu de observat că prozatorul format în albia optzecismului renunță aproape total la mărcile stilistice livrești pentru o proză ancorată în cotidianul românesc al tranziției. Romanele Dumnezeu binecuvântează America, Ultima tresărire a submarinului legionar sau Blazare participă la un fenomen literar numit pe bună dreptate de Sanda Cordoș „de-tabuizarea României”. Câteva dintre cele mai persistente stereotipii și fantasme comunitare, imposibil de pus în discuție în timpul totalitarismului, ies la iveală sub diverse formule narative în proza
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
află la a cincea carte de proză și la a doua de proză scurtă, după debutul din 1993 cu Tricoul portocaliu fără număr de concurs. Am citit cu încîntare romanele Dumnezeu binecuvântează America (1995), adaptat ulterior și pentru scenă, și Blazare (2005) - apariții în jurul cărora nu s-a făcut un mare tam-tam, dar care l-au impus, cred, pe autor pe harta literaturii contemporane de primă linie. Cu aceste lecturi plăcute în minte, m-a bucurat apariția volumului Până la capătul liniei
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
reclamă de la o cu totul altă formulă, de factură optzecistă, aș zice, ușor anodină azi, deși lasă mai mult loc de manifestare ironiei auctoriale. Este însă o ironie mai puțin rafinată decît cea pe care am apreciat-o în romanul Blazare, de pildă, și complet lipsită de prezența în text a naratorului, fie ea și inegal dozată, ca în restul prozelor, ceea ce face ca textele amintite, deși însumează cantitativ aproape jumătate din volum, să facă notă discordantă față de cele care reușiseră
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
cînd sorții îi erau favorabili, fie mînia răzbunătoare atunci cînd dispunea de puterea legislației. Așa se explică terorismul arabilor față de opresorul apropiat (Israelul) și față de opresorul îndepărtat (SUA), tactica evreilor de a respinge orice critică invocînd antisemitismul, la fel ca blazarea neputincioasă a creștinilor care se resemnează cu Biserica lor și-a pierdut forța misionară. Dintre cele trei monoteisme, cel atins de oboseală cronică e cel care se închină lui Hristos, de aceea e uimitor că, sub unghi istoric, toată lumea a
Secundum non datur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4471_a_5796]
-
în cît de intensă e fascinația care îl apropie de numere. și cum pasiunea e forma incipientă prin care recunoaștem un imbold autentic, obișnuința e chiar sleirea atracției, cu ivirea sentimentului amar că nu poți depăși condiția epigonului. E atîta blazare în neputința de a aduce ceva nou în matematică, încît specialiștii domeniului sînt cel mai adesea niște dezabuzați care gustă în secret gustul înfrîngerii: repetă ideile altora și trăiesc cu teroarea de a se ști mediocri. Cartea lui Mario Livio
Paternitatea numerelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4488_a_5813]
-
forma ecuațiilor? Ca loc de întîlnire a elementelor străine, matematica e apogeul trivialității (în latină trivium = răspîntie), adică punct de încrucișare a sensibilului cu inteligibilul. Cartea lui Mario Livio, un spirit făcînd parte din categoria pasionaților care și-au convertit blazarea în cărți de popularizare, e chiar istoria răspunsurilor pe care marile spirite au încercat să le dea controversei. Astrofizician și cercetător la „Space Telescope Science Institute” din Baltimore, Mario Livio e copios în alegerea acelor exemple care refac sub ochii
Paternitatea numerelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4488_a_5813]
-
ziua de salariu. Atât. Eu vă povestesc din proprie experiență tot ce afirm aici. Am Întâlnit cazuri unde un profesor a predat copiilor, un semestru Întreg, trei pagini xerografiate, iar notele și mediile lipseau cu desăvârșire. Asta nu este numai blazare, asta este nesimțire. Aceste ființe și-au spus probabil că este mai avantajos să te plimbi cu catalogul sub braț, bine Îmbrăcat, de la o clasă la alta și să tâmpești copiii, decât să faci bătături În palme la o muncă
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
un piedestal cu mult mai înalt decât al celorlalte statuete, ea se teme de urâțenia lumii ce o înconjoară. Egoul eroinei este prea rafinat Ăîn orgoliul propriu) pentru societatea în care mai mult supraviețuiește decât trăiește. Ea alternează stările de blazare cu cele de exaltare, o apăsătoare labilitate sufletească o face într-o zi să afirme că a fi calm nu e a fi bolnav, e mai degrabă o vindecare de rostul inegal și tulbure al vieții, ca o convalescență perpetuă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]