128 matches
-
lui din 1936. Conducătorii - Manuilski, Piatnițki, Knusinen, Togliatti, Pieck - sunt membri ai unei Comisii Politice selectate din rândurile Secretariatului, și sunt asistați de Secretariate Regionale care urmăresc „activitatea partidelor comuniste zi cu zi, în toate sectoarele și în toate manifestările”. Bolșevizarea și linia „clasă contra clasă” în 1922-1923, la recomandarea lui Zinoviev, IC organizează în Europa o subversiune generală. Dar, după eșecul insurecției comuniste din octombrie 1923, în Germania, la cel de-al V-lea Congres din iulie 1924, Zinoviev este
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este alianța cu mișcările de eliberare națională, susceptibilă de a declanșa un proces revoluționar de mare amploare în spatele primelor linii ale lumii capitaliste, îndeosebi în China*, cu Gomindanul lui Cian Kai-și. în paralel, din 1924 până în 1928, IC trece la bolșevizarea diferitelor PC, care trebuie să impună disciplina față de Moscova și în același timp să selecționeze încet-încet grupuri conducătoare* susceptibile de a aplica în mod eficient politica IC. Ceea ce nu este chiar simplu, în măsura în care luptele interne din PCUS - dintre Stalin, Troțki
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de principii în vigoare până la dizolvarea ei, în 1943. în paralel, IC înființează diverse ramuri sectoriale - tineret, țărani, sindicate, sporturi etc. - și incită fiecare PC să facă la fel pentru a crea matricele organizațiilor de masă*. în 1923, CEIC inaugurează bolșevizarea. Aceasta tinde să suprime formele de organizare și de funcționare ale vechilor structuri social-democrate. Bolșevizarea este mai întâi aplicată Internaționalei Tineretului Comunist (ITC), apoi extinsă la ansamblul partidelor comuniste și oficializată în cadrul celui de-a V-lea Congres al IC
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sectoriale - tineret, țărani, sindicate, sporturi etc. - și incită fiecare PC să facă la fel pentru a crea matricele organizațiilor de masă*. în 1923, CEIC inaugurează bolșevizarea. Aceasta tinde să suprime formele de organizare și de funcționare ale vechilor structuri social-democrate. Bolșevizarea este mai întâi aplicată Internaționalei Tineretului Comunist (ITC), apoi extinsă la ansamblul partidelor comuniste și oficializată în cadrul celui de-a V-lea Congres al IC, în 1924. Principalii responsabili sunt Osip Piatnițki și Dmitri Manuilski. Bolșevic din 1902, conducător al
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
IC, în 1924. Principalii responsabili sunt Osip Piatnițki și Dmitri Manuilski. Bolșevic din 1902, conducător al Departamentului legăturilor internaționale (OMS), însărcinat cu finanțarea partidelor comuniste și deplasările în străinătate ale reprezentanților în misiune ai IC, Piatnițki este unul dintre inițiatorii bolșevizării și apoi ai stalinizării începând din 1929, înainte de a fi exclus din CC al PCUS și executat în timpul Marii Terori. Manuilski, student la Sorbona, menșevic raliat bolșevicilor în 1918, se impune în 1922 ca unul dintre responsabilii politici ai IC
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de Front Popular*, pentru ca apoi să propună denunțarea războiului imperialist și, în sfârșit, crearea Fronturilor* naționale. După dizolvarea IC, în 1943, organizează Departamentul 205, care îndeplinește, în cadrul CC al PCUS, funcții analoge celor ale CEIC, dar neapărând public. Funcții ale bolșevizării și stalinizării înainte de 1914, partidele socialiste sunt organizate pe baza unor secții locale care își aleg delegații; aceștia desemnează conducerea federațiilor departamentale care, la rândul lor, numesc o conducere națională. IC critică acest tip de organizare ce nu este adaptat
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
secții locale care își aleg delegații; aceștia desemnează conducerea federațiilor departamentale care, la rândul lor, numesc o conducere națională. IC critică acest tip de organizare ce nu este adaptat războiului de clasă pe care dorește să-l poarte. în consecință, bolșevizarea vizează să le impună tinerelor PC, provenite în marea lor parte din partidele social-democrate*, o organizare ierarhizată și centralizată al cărei caracter este accentuat, în toate țările în care PC sunt interzise, funcționarea lor ilegală aplicând cât mai conștiincios cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
dizolvată. Celulele trebuie să reprezinte baza partidului, sporirea sau diminuarea lor stând mărturie pentru vitalitatea acestuia. Tipurile de aderenți variază de la perioadă la perioadă. Proveniți din mranița socialistă și apoi sindicală, militanții anilor 1920 formează un aliaj compozit; dar, din pricina bolșevizării, organizarea și modurile de recrutare se schimbă. Mediul prim și privilegiat rămâne lumea muncitorească: muncitorii din marile întreprinderi - metalurgiștii, minerii - și cei din transporturi - feroviarii, docherii. Al doilea este lumea serviciilor publice - feroviarii și lucrătorii municipali -, considerabil sporită în anii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
decenii la rând să păstreze această reprezentare ideală a cărei reflecție se vor instanțele conducătoare. A doua inovație majoră este reorganizarea grupului conducător* după o ierarhie imuabilă: Secretarul General, Secretariatul, Biroul Politic și Comitetul Central. îndepărtându-se de organizarea social-democrată, bolșevizarea inversează ordinea decizională, limitează autonomia locală și regională, interzice tendințele și obligă la luarea hotărârilor în unanimitate. Deși funcționarea este, în principiu, colegială, ea corespunde în realitate, în numele eficacității, principiilor de unificare a luării deciziei și ale unității autorității. Secretarul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
condusă de un secretar, răspunzător în fața instanțelor superioare, însărcinat să organizeze dezvoltarea mișcării comuniste în aceste domenii specifice. Secretariatul își organizează acțiunea în complicitate cu nucleele de militanți comuniști grupați sau nu în fracțiuni în diferitele ramuri ale vieții sociale. Bolșevizarea și crearea corpului permanenților Bolșevizarea structurilor organizaționale induce profesionalizarea politicii prin crearea unui corp de revoluționari profesioniști - permanenții -, plătiți de către partid, care constituie aparatul. Or, dacă puterea de organizare și numărul permanenților săi i-au îngăduit social-democrației germane de dinainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în fața instanțelor superioare, însărcinat să organizeze dezvoltarea mișcării comuniste în aceste domenii specifice. Secretariatul își organizează acțiunea în complicitate cu nucleele de militanți comuniști grupați sau nu în fracțiuni în diferitele ramuri ale vieții sociale. Bolșevizarea și crearea corpului permanenților Bolșevizarea structurilor organizaționale induce profesionalizarea politicii prin crearea unui corp de revoluționari profesioniști - permanenții -, plătiți de către partid, care constituie aparatul. Or, dacă puterea de organizare și numărul permanenților săi i-au îngăduit social-democrației germane de dinainte de 1914 să posede un aparat
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
atât în regimurile autoritare, cât și în democrații. „Centralismul democratic” a devenit, într-adevăr, obligatoriu încă din 1920 prin cea de-a 12-a din cele 21 de condiții de adeziune la Internaționala Comunistă*. Impus încă din anii 1920 prin intermediul bolșevizării și apoi al stalinizării partidelor comuniste, acest model de organizare va constitui - împreună cu doctrina și strategia/tactica* hotărâte de Moscova - unul dintre cele trei elemente fundamentale ale dimensiunii teleologice a partidelor comuniste. Acolo unde vor izbuti să iasă din starea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
zone de implantare în regiunile rurale și industriale. Efectivele sale scad - de la 109000 în 1921 la 57000 în 1924 -, dar partidul atrage tineri muncitori - și, de asemenea, pe intelectualii suprarealiști sau grupul Octobre cu Jacques Prîvert -, seduși de perspectiva revoluției. Bolșevizarea, decretată de cel de-al V-lea Congres al IC în 1924, apoi stalinizarea bulversează de sus până jos organizația*, strategia* și personalul PCF. La sfârșitul lui 1927 și începutul lui 1928, Moscova lansează politica „clasă contra clasă” care conduce
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este supus în 1923 represiunii declanșate de Mussolini, aflat la putere din octombrie 1922: nu mai numără decât 9000 membri, iar la alegerile din 1924, care se desfășoară într-un climat de violență, nu obține decât 2,7% din voturi. Bolșevizarea impusă de Moscova bulversează partidul, dar îl ajută să înfrunte clandestinitatea. Congresul de la Lyon, din 1926, consacră victoria lui Gramsci și a lui Palmiro Togliatti: cel dintâi, întors în peninsulă în 1924 după o scurtă ședere la Moscova, își face
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
nu atinge decât un succes moderat. Acolo unde social-democrația este puternică - Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Belgia și chiar Germania -, comunismul rămâne slab, chiar marginal. în Franța și Cehoslovacia, el cucerește conducerea partidelor socialiste; începând din 1924 însă, IC le impune o bolșevizare menită să le transforme în partide de tip leninist, ceea ce alungă numeroși membri; politica „clasă contra clasă”, inaugurată de Stalin* în 1928, și care desemnează social-democrația - etichetată ca „social-fascistă” - ca inamic numărul unu, îi face pe alegători să se îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
participă la războiul civil* din Rusia. Reîntors în Croația, aderă la PC iugoslav (PCI), militează în sindicate, în rândul cărora devine membru permanent, apoi este numit de Internaționala Comunistă * (IC) secretar al partidului la Zagreb, cu misiunea de a înfăptui bolșevizarea. în 1928, este arestat și apoi condamnat la cinci ani de închisoare. La ieșirea din detenție, trece în clandestinitate și este cooptat în Biroul Politic sub numele de Tito. Sub pseudonimul „Walter”, este numit reprezentant al IC în Balcani și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Sovietice, dar în perioada în care Kostov a fost secretar general al partidului și vice prim-ministru, legăturile cu Tito și prin acesta cu „imperialismul” american și englez, au dus la înlăturarea lui la 26 martie 1949. Astfel, în 1949 bolșevizarea țării se sfârșise, puterea era în mâna partidului comunist, iar în 1951 colectivizarea era aproape gata economia fiind condusă la fel ca în celelalte democrații populare: se acorda prioritate industriilor grele, în încercarea de a forma un popor de muncitori
Considerații privind interesele marilor puteri în bazinul Mării Negre la începutul Războiului Rece by Marius-George Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/698_a_2877]
-
revoluție se transformă încetul cu încetul într-un sprijin față de țara primei revoluții. Orientarea construirii "socialismului într-o singură țară" determină cel de al V-lea Congres al Komintern-ului să armonizeze funcționarea și linia partidelor comuniste după modelul sovietic. Vremea bolșevizării și a sprijinului necondiționat al URSS-ului a sosit. BOLȘEVIZAREA ȘI CLASĂ CONTRA CLASĂ Bolșevizarea Cel de al V-lea Congres al Internaționalei se ține între 17 iunie și 8 iulie 1924. La nici unul dintre congresele precedente nu s-a
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
țara primei revoluții. Orientarea construirii "socialismului într-o singură țară" determină cel de al V-lea Congres al Komintern-ului să armonizeze funcționarea și linia partidelor comuniste după modelul sovietic. Vremea bolșevizării și a sprijinului necondiționat al URSS-ului a sosit. BOLȘEVIZAREA ȘI CLASĂ CONTRA CLASĂ Bolșevizarea Cel de al V-lea Congres al Internaționalei se ține între 17 iunie și 8 iulie 1924. La nici unul dintre congresele precedente nu s-a vorbit atît de puțin despre politică. În întîlnirile preliminare, conducătorii
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
socialismului într-o singură țară" determină cel de al V-lea Congres al Komintern-ului să armonizeze funcționarea și linia partidelor comuniste după modelul sovietic. Vremea bolșevizării și a sprijinului necondiționat al URSS-ului a sosit. BOLȘEVIZAREA ȘI CLASĂ CONTRA CLASĂ Bolșevizarea Cel de al V-lea Congres al Internaționalei se ține între 17 iunie și 8 iulie 1924. La nici unul dintre congresele precedente nu s-a vorbit atît de puțin despre politică. În întîlnirile preliminare, conducătorii sovietici au cerut ca situația
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
vîntului ce bate dinspre Moscova. Chestiunea franceză Chestiunea franceză face obiectul unor preocupări deosebite ale Internaționalei și ilustrează bine procesele evocate. Sarcină puțin obișnuită, pentru că trebuie extrasă o fragilă plantă revoluționară din solul fertil al reformismului fără a o ucide. Bolșevizarea constituie o primă smulgere: a scoate PCF din structura electorală tipic social-democrată și a-l planta pe un teren exclusiv muncitoresc, printr-o organizare exclusivă în uzine. Hemoragia de efective, începută în 1922, se accentuează atunci brusc. Recompunîndu-se efectiv în jurul
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
necatolice. Un fond anarhosindicalist simpatiza cu revoluția din octombrie și cu denunțarea reformismului. Acest partid, ce cuprindea între 500 și 700 de membri, dintre care o parte importantă erau recrutați dintre străini, reușea să aibă în 1925, deci în plină bolșevizare, doi deputați (din 187), cu 34.000 de voturi. Dar partidul însuși de abia dacă ajungea la 2.000 de membri cînd s-a pus pentru el problema rusă. În 1927, majoritatea din biroul politic și din comitetul central înclina
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
94% la 2,8% este evident impresionant, dar influența rămîne tot la nivelul grupurilor. Chiar slăbit fiind, partidul socialist rămîne partidul clasei muncitoare. Exilul italian Un alt caz interesant este cel al partidului italian. În criza politică de la începuturile fascismului, bolșevizarea și-a întărit capitalul său electoral: el obține 19 deputați la alegerile din 1924, alegeri care-l văd pe Mussolini triumfînd, dar și prăbușirea socialiștilor. Forța sa militantă este consolidată: el trece de la 18.000 de aderenți în 1924 la
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
o voință care nu mai este cea a conducerii mondiale a proletariatului, ci aceea a lui Stalin. Dar să ne păzim de simplificările abuzive și de mecanismele reducționiste. Nu este un paradox mai mic faptul că aceste partide, făurite de bolșevizare, și conducerile lor instalate pe această bază vor fi actorii, ba chiar coautorii, unei politici care va întoarce spatele acestor principii. LUPTA ÎMPOTRIVA FASCISMULUI FRONTURILE POPULARE Instalarea strategiei frontului popular La sfîrșitul anului 1933, IC încă observă cu atenție Germania
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
Dolorès Ibarruri, viitoarea pasionaria a războiului civil, apare drept o figură carismatică. Ajutorul roșu organizează solidaritatea față de toate victimile. Zdrobită, Comuna asturiană declanșează procesul de omogenizare: CGTU, de inspirație comunistă se integrează UGT-ului; organizațiile de tineret socialiste cheamă la bolșevizarea partidului lor; Largo Caballero își accentuează evoluția marxistă și se gîndește la dictatura proletariatului. PCE progresează, dar încă foarte încet. Frontul popular și al VII-lea Congres al IC Este foarte greu de înțeles ce aspecte primează în ceea ce avea
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]