79 matches
-
a mai bazat pe fiefurile aristocratice, ci pe bazele culturii umane, originilor naționale și ideologiei naționaliste. Primele reacții au apărut în Spania, unde poporul s-a revoltat în mai 1808, mobilizându-se într-un război de gherilă împotriva ocupantului. Dominația bonapartistă a Europei a pus bazele statelor naționale Germania și Italia, prin începerea procesului de consolidare a orașelor-state, regatelor și principatelor. Începând cu anul 1809, au avut loc mișcări patriotice într-o serie de state germane, Prusia pregătindu-și renașterea în jurul
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
externe. Louis-Napoléon a călătorit în Franța, unde a fost rapid arestat și trimis în Anglia. În acest timp, Franța a devenit din nou monarhie. Conform legii de succesiune stabilită de Napoleon când era împărat, Coroana trecea fiului său. Cunoscut de bonapartiști ca Napoleon al II-lea, acesta a trăit într-o închisoare virtuală la Viena sub numele de Ducele de Reichstadt. Următorul în linie era fratele mai mare a lui Napoleon, Joseph Bonaparte, urmat de Louis Bonaparte și de fiii lui
Napoleon al III-lea al Franței () [Corola-website/Science/304256_a_305585]
-
a lui Louis-Napoléon a murit în 1831, moartea Ducelui de Reichstadt în 1832 l-a făcut pe Louis-Napoléon moștenitor al lui Napoleon. Unchiul său și tatăl său, relativ în vârstă atunci, l-au lăsat pe el lider activ al cauzei bonapartiste. Louis-Napoléon s-a întors în Franța în octombrie 1836, și a încercat să inițieze la Strasbourg o lovitură de stat prin care să reinstaureze imperiul. A fost însă arestat și s-a întors în exil în Elveția. Când regele Franței
Napoleon al III-lea al Franței () [Corola-website/Science/304256_a_305585]
-
unde se sufocă, Rémalard, și studii secundare mediocre la colegiul iezuit de la Vannes, se vede condamnat, cu sufletul mortificat, să se dedice notariatului în sat, când, doi ani după experiență traumatizanta a războiului din 1870, răspunde la apelul fascinantului conducător bonapartist Dugué de la Fauconnerie, care îl angajează ca secretar particular, îl ia la Paris și îl introduce în "L’Ordre de Paris". Acesta este începutul unei lungi perioade de proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție
Octave Mirbeau () [Corola-website/Science/303956_a_305285]
-
este începutul unei lungi perioade de proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție: rând pe rând, sau paralel, face pe «servitorul» (că și secretar particular), «face trotuarul» (că și ziarist plătit al ziarului "L’Ordre" bonapartist, și al ziarului "Le Gaulois" monarhist), si pe «negrul» (scrie o duzină de volume, române și nuvele, pentru diverși angajatori). De abia în cursul anului 1884, cu ocazia unei legături devastatoare cu o femeie de moravuri ușoare, el face un
Octave Mirbeau () [Corola-website/Science/303956_a_305285]
-
de limba franceză. Că mai mult de refugiați au fost permise în Louisiana, emigranții haitiana care au plecat mai întâi în Cuba , de asemenea, a sosit. Multe dintre francophones alb au fost deportați de oficialii în Cuba ca răspuns la Bonapartist scheme în Spania. Aproape 90 la sută din imigranți noi s-a stabilit în New Orleans. Migrarea 1809 a adus 2,731 albi; 3,102 gratuit persoane de origine africană; și 3,226 persoane de origine africană, dublarea populația orașului
New Orleans () [Corola-website/Science/304277_a_305606]
-
putere creat, Davout refuză să se predea și îl ordonă lui Exelmans să se lupte la Rocquencourt dar forțele franceze sunt apoi învinse apoi la Issy și mareșalul încheie un armistițiu. Odată cu reîntoarcerea Bourbonilor vine și represiunea împotriva comandanților militari bonapartiști. Davout își apără oamenii cerând să fie pedepsit în locul lor, din moment ce acționau la comanda sa. În cadrul procesului mareșalului Ney, Davout a rostit un discurs memorabil în apărarea prințului de Moscova, ceea ce nu îl va salva însă pe acesta din urmă
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
lui Napoleon. Fără să se exprime, Casa de Wittelsbach consideră uniunea cu Bonaparte drept o mezalianță. La căderea Imperiului francez, regele Bavariei, care s-a alăturat oportun aliaților, își păstrează regatul și titlul, și pentru a uita de trecutul său "bonapartist" își căsătorește fiicele cu câștigătorii zilei. Carolina Augusta, după o căsătorie anulată cu prințul moștenitor de Wurtemberg, se căsătorește cu împăratul Francisc I al Austriei; Elisabeta se căsătorește cu regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei, Amalia și Maria
Prințesa Sofia de Bavaria () [Corola-website/Science/310546_a_311875]
-
parte din colonia franceză, numeroasă și cu importanță în viața socială și economică, care se afla în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în capitala Moldovei. Familiie Darmet, Petit, Alexandre, Girardin, Delpech, Menille, erau ale foștilor girondini, montagnarzi și bonapartiști. alungați de Restaurație, dar și ale foștilor revoluționari de la 1830 și 1848, fugiți în fața represiunii burbone. Bunicii lui Eugen Dimitrie Petit, Alexis și Gabrielle Petit, însoțiți de fii lor Paul și Eugène, părăsiseră Franța după 1830. Încercaseră să se stabilească
Eugen Petit () [Corola-website/Science/310633_a_311962]
-
Restaurații, este promovat ofițer al Legiunii de Onoare, la 23 august 1814. La reîntoarcerea lui Napoleon, rămâne prefect în speranța păstrării Metzului pentru Ludovic al XVIII-lea, unde încearcă cu mareșalul Oudinot, guvernator militar al orașului Metz, să împiedice ralierile bonapartiste. Un ordin de arestare publicat de mareșalul Davout, în "Monitorul Universal", îl constrânge să fugă spre Luxemburg, pentru a i se alătura lui Ludovic al XVIII-lea la Gand, unde acesta era refugiat. Anecdota îl arată spunând ofițerului stânjenit că
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
a-i elibera pe cei 500 - 600 de prizonieri bonapartiși închiși la Marsilia, sarcină de care se achită corect, ținând cont de contextul epocii, când (Marsilia se predase englezilor și cunoștea răzmerițe sângeroase anti-bonapartiste). Vrând să se uite trecutul său bonapartist, este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai fervenți animatori ai partidei Ultra: Victor Hugo în "Mizerabilii", îl ia peste picior pentru faptul că fiind ministru de interne a dat ordin să se scoată litera N (de la "Napoleon") de pe podurile
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
deci fără lege electorală. La 10 aprilie 1816, în plin Consiliu de Miniștri, "Decazes", ministrul poliției, îl interpelează prin această frază: La care, Vaublanc răspunde biciuind: La 13 aprilie 1816, participă la îndepărtarea elevilor "școlii politehnice", autori aiîn realitate majoritar bonapartiști, după cea de-a doua Restaurație. Aliații, care ocupă încă Franța, se neliniștesc de disensiunile survenite în sânul guvernului francez. Ambasadorul rus la Paris, corsicanul Pozzo di Borgo, merge până acolo încât îl pune în cauză pe Vaublanc : Rivalitățile personale
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
a avea succes, însă, ar fi trebuit să reușească să capteze atenția măcar a uneia în mod particular. În 1858 el s-a întâlnit în mod secret cu împăratul francez Napoleon al III-lea (care în tinerețe militase în conspirația bonapartistă) pentru a ratifica un tratat difensivo-ofensiv contra daunelor imperiului habsburgic. În tratat era prevăzut ca în cazul unui atac militar provocat de către Austria, Franța ar fi trebuit să intervină pentru a apăra Regatul Sardeniei și cele două armate aliate ar
Camillo Benso Conte de Cavour () [Corola-website/Science/304930_a_306259]
-
armată. Partizanii săi republicani doreau un regim autoritar, un guvern mai puternic și s a fie introdus un referendum, deși constituția din 1875 îl interzicea. Se cerea că responsabilitatea executive să fie preluată de președinte. De Boulanger s-au apropiat bonapartiștii, socialiștii radicali și monarhiștii și grupuri antisemite , văzut că un posibil dictator al Franței și finanțat cu presă controlată. Boulanger a fost astfel lansat în jocul politic de către revizioniști și a candidat în mai multe locuri în Parlament, în 1889
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
comandanții săi insistau ca fratele mai mic al regelui să fie de acord cu instrucțiunile lui Joseph înainte de a le urma. Bonaparte a abdicat și s-a întors în Franța după înfrângerea din Bătălia de la Vittoria. A fost considerat de către bonapartiști ca fiind moștenitorul de drept al tronului Franței după moartea fiului lui Napoleon, Napoleon al II-lea în 1832, deși nu a întreprins mai nimic în vederea preluării puterii. Bonaparte a trăit o perioadă de timp în Statele Unite, inițial în New York
Joseph Bonaparte () [Corola-website/Science/313536_a_314865]
-
judecători, scene de teatru și scene care înfățișează străzile Parisului: amatori de gravuri, muzicanți ambulanți, acrobați... La începutul anilor 1850, își îndreaptă atenția spre sculptură. Începe să execute o sculptură care va deveni celebră - "Ratapoil" (1850). "Ratapoil" simbolizează un agent bonapartist, pe jumătate ofițer, pe jumătate polițist, care străbate Franța răspândind ambițiile imperiale ale viitorului Napoleon al III-lea. Dumier îl prezintă ca o creatură slăbită, cu o pălărie turtită pe cap, cu o față împodobită de mustăți încârligate și cu
Honoré Daumier () [Corola-website/Science/315208_a_316537]
-
a mutat pe Prut și Dunăre. Odată cu stabilirea noii granițe s-au extins și zonele pe care trebuiau să le apere cazacii de pe Bug. Cazacii de pe Bug au luat parte activ la luptele Războiului patriotic din 1812 din timpul invaziei bonapartiste. După victoria rușilor, cazacii au participat la luptele celei de-a Șasea Coaliții împotriva francezilor, inclusiv la ocuparea Parisului. În 1817, Armata a fost desființată, iar membrii ei lăsați la vatră în așezări militare, în care locuitorii pierdeau calitatea de
Cazaci de pe Bug () [Corola-website/Science/318595_a_319924]
-
născut la 29 septembrie 1820 la Palatul Tuileries din Paris. Tatăl lui Henri, Charles Ferdinand, Duce de Berry, fiul mai mic al al regelui Carol al X-lea al Franței, a fost asasinat, cu câteva luni înainte de nașterea sa, de către bonapartistul Louis-Pierre Louvel, care a vrut să "distrugă tulpina" Bourbonilor. Șapte luni și jumătate mai târziu, Ducesa de Berry a dat naștere unui fiu, pe care Alphonse de Lamartine l-a numit "copilul unui miracol". La naștere a primit titlul de
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
problemele cauzate de consecințele războiului pregătind în același timp reîntoarcerea pretendenților la tron. Thiers, în fruntea unei grupări de conservatori, considerând că o nouă monarhie este imposibilă, a devenit susținător al unei republici conservatoare. După moartea lui în ianuarie 1873, bonapartiștii s-au aliat cu regaliștii pentru a păstra șansele la tron ale prințului imperial. Thiers a demisionat în mai și a fost înlocuit de mareșalul de Mac Mahon, ales cu 390 de voturi. Sub președinția sa de orientare orleanistă, Mac
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
începutul crizei: deputații Uniunii Republicane au câștigat 323 de locuri — cu circa de voturi, contra celor ale conservatorilor. Se remarcă, în acest context, revenirea dreptei conservatoare, care a crescut de la 140 de deputați la 208, cu o revenire deosebită a bonapartiștilor, de la 76 de deputați la 104, ceea ce l-a transformat în cel mai mare grup parlamentar al opoziției în noua legislatură. Numărul legitimiștilor a urcat de la 24 la 44. Pe de altă parte, orléaniștii apropiați parlamentarismului au fost marii perdanți
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
("Louis Jérôme Victor Emmanuel Léopold Marie"; 23 ianuarie 1914 - 3 mai 1997) a fost pretendent bonapartist la tronul Franței. A fost șeful Casei Bonaparte din 1926 până la moartea sa. A fost cunoscut de către susținători sub numele de Napoleon al VI-lea. S-a născut la Bruxelles, Belgia, ca al doilea copil și singurul fiu al Prințului
Louis, Prinț Napoléon () [Corola-website/Science/326207_a_327536]
-
cu împărăteasa Eugénie, văduva lui Napoleon al III-lea, și în Belgia. A fost educat la Leuven, Belgia și la Lausanne, Elveția. Când tatăl său a murit la 3 mai 1926, prințul de 12 ani i-a succedat ca pretendent bonapartist la tronul imperial al Franței. La izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, Prințul Louis i-a scris premierul francez, Édouard Daladier, oferindu-se să servească în armata franceză. Oferta sa a fost respinsă și astfel și-a asumat numele
Louis, Prinț Napoléon () [Corola-website/Science/326207_a_327536]
-
Charles, Prinț Napoléon ("Charles Marie Jérôme Victor Napoléon"; n. 19 octombrie 1950) este politician francez, și recunoscut de unii bonapartiști ca șef al Casei Imperiale a Franței și moștenitor de drept a împăratului Napoléon I, sub numele de Napoléon al VII-lea. Alți bonapartiști îl consideră pe fiul său, Jean Christophe, a fi actualul șef al casei și moștenitor. Charles
Charles Napoléon () [Corola-website/Science/330148_a_331477]
-
Charles Marie Jérôme Victor Napoléon"; n. 19 octombrie 1950) este politician francez, și recunoscut de unii bonapartiști ca șef al Casei Imperiale a Franței și moștenitor de drept a împăratului Napoléon I, sub numele de Napoléon al VII-lea. Alți bonapartiști îl consideră pe fiul său, Jean Christophe, a fi actualul șef al casei și moștenitor. Charles este fiul lui Louis, Prinț Napoléon (1914-1997), și deci stră-strănepot pe linie masculină a lui Jérôme Bonaparte, rege al Westphalia, fratele mai mic al
Charles Napoléon () [Corola-website/Science/330148_a_331477]
-
cu Erik Langrais de care a divorțat în 1990. Când Charles și Jeanne-Françoise s-au căsătorit, ei aveau deja o fiică: În 1998 cuplul a adoptat o fată de origine vietnameză: Deși oficial a fost recunoscut drept moștenitor al pretențiilor bonapartiștilor în timpul vieții tatălui său, când testamentul tatălui său a fost făcut public la 2 decembrie 1997 (la șapte luni după deces), el a declarat că Prințul Charles a fost eliminat din linia dinastică în favoarea singurului său fiu, Prințul Jean-Christophe Napoléon
Charles Napoléon () [Corola-website/Science/330148_a_331477]