202 matches
-
Răsfrângeri roșii de amurg Se sfărmă-n licăriri mărunte Și-n Dunărea umbrită curg. Dar unda tulbure le-ngroapă Când, sub răchitele din vale, De-abia mai tremură pe apă Ca niște coji de portocale. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vârful unui minaret. Își culcă umbra până-n mal Ostrovul izolat de lume Ca un castel medieval. El pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, subt munte, Minune îndelung visată De valul Dunării cărunte! A
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
armătura de boltă gotică. Butașii prinseseră rădăcini și înmugureau, înfrunzeau și înfloreau în fiecare primăvară. Coloanele, colonetele, stâlpii, capitelurile, pilaștrii, ogivele și arcadele edificiului se ornamentau cu lăstari, cârcei, frunze și flori, creând bolți naturale, înfrunzite și răcoroase, ca niște boschete enorme. Mozaicul pardoselii era el însuși o alternare savantă de gazon și mușchi. Natura nu era astfel copiată, ci perfecționată. Bătrânul fu cuprins de amețeala descoperirii și a înălțimii și să lasă supt de hăul toboganului și înghițit de această
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
armătura de boltă gotică. Butașii prinseseră rădăcini și înmugureau, înfrunzeau și înfloreau în fiecare primăvară. Coloanele, colonetele, stâlpii, capitelurile, pilaștrii, ogivele și arcadele edificiului se ornamentau cu lăstari, cârcei, frunze și flori, creând bolți naturale, înfrunzite și răcoroase, ca niște boschete enorme. Mozaicul pardoselii era el însuși o alternare savantă de gazon și mușchi. Natura nu era astfel copiată, ci perfecționată. Bătrânul fu cuprins de amețeala descoperirii și a înălțimii și să lasă supt de hăul toboganului și înghițit de această
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un loc pe care îl știa el. Fără să-mi spuie el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la nuferii din baltă până la malurile ușor înclinate. Volburi se răsuceau pe trestii, iriși galbeni deschideau cărări, boschete de tamarix își atârnau strugurii dulce mirositori. După sălcii urmau pâlcuri de salcâmi înfloriți încă, al căror parfum părea că se târăște nevăzut și nesimțit pe oglinda luciului. Înainte de a ajunge la salcâmi, m-am oprit între papuri nalte, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
m-am trezit... Ceea ce nu este deosebit de interesant sau dificil, nu-i așa? Pun pariu că asta faci și tu de fiecare dată. Ia ascultă - am o problemă. De exemplu, zăceam cu fața-n jos sub o tufă sau un boschet sau un arbust uscat pe un teren viran care mustea de apă, plin de urzici, pachete de țigări strivite, prezervative folosite și cutii de bere goale. Era locul cel mai potrivit în care să mă fi născut a doua oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-le parcă mai adevărate decât au fost atunci când se trăiau, când seva lor încă era vie, curgătoare. Acum, trecând prin aceste locuri, văzând cum viața mea atât de mult s-a legat de ele, cum o casă, o bancă, un boschet, un copac, o poartă îmi pot vorbi atât de mult despre timpul meu, îmi dau seama că viețile noastre nu sunt decât continue reveniri. Că trăim priponiți de astfel de umbre și obiecte și, când vine timpul reîntoarcerii, oricât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Începu să-l rotească amenințător În aer. Apoi, executând o mișcare neașteptată, Își reteză mâna dreaptă de la cot și o aruncă, triumfător, unui câine vagabond sosit din stradă, care o prinse din zbor și dispăru cu ea, mârâind, Într-un boschet. Din brațul retezat se rostogoliră, zornăind pe masă, niște zaruri pătate de sânge. Noimann Își acoperi cu groază fața, privind printre degetele rășchirate cum iataganul, mânuit acum de o forță nevăzută, tăia bucăți din imensul trup al comeseanului, transformându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
glas dulce: “Cavalere, masa este pusă și a sosit timpul ca ospățul să înceapă” ; acestea au încetat dansul . Ele l-au condus, peste pajiste, la o masă care era așternută cu o țesătură de aur și pânzeturi subțiri, sub un boschet de trandafiri de damasc, situat lângă o fântână. Patru doamne care se aflau așezate aici s-au ridicat și l-au pus pe Rinaldo în fruntea mesei, într-un jilț încrustat cu mărgritare. A început un ospăț minunat; cu fripturi
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cerului? Parcă pe atunci nu era banca asta aici, pe potecă?! Mai pot sta singur câteva clipe în fața liceului: el și cu mine! O, de câte ori l-am trădat, de câte ori l-am părăsit cu colegii pe furiș, ca să ne ascundem în boschetele Cișmigiului, tovarășul drag și primitor al nostru, ai școlarilor ce ne căutam refugiul sub bolțile și ghirlandele de flori înmiresmate. Pe vremea aceea, Lazărul era una cu Cișmigiul căci, din curtea mică a liceului, intrai direct în grădină... Acum văd
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
văzîndu-le îți amintești de ele. Printre acestea, îți atrag atenția bobocii mândri sau florile învolte ale trandafirilor de toate soiurile și culorile, sau te opresc din cale buchetele mărețe de liliac alb sau mov, cu florile simple sau bogat bătute! Boschetele gingașe, ce parcă ascund taine de nedezlegat, își înalță trufașe crengile, împletindu-le în baldachine, pe sub care treci înfiorat de plăcută și neobișnuită emoție, de parcă ai trece pe tărâmul poveștilor din "O mie și una de nopți"! Lacul albastru-verzui oglindește
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
el jos - și curba, curba vestită, de care erau așa de mândri proprietarii, curba aleei largi, așa de tare bătută cu nisip fin, că părea un asfalt, curba nobilă a trăsurei care, de la poarta mare de fier lucrat, cotea în jurul boschetelor serioase de brazi și se oprea cu un ropot al copitelor pe trotuarul lat de piatră cubică din fața scărei principale, curba aceea clasică fusese compromisă. Acel ropot de copite nobile părea de obicei o muzică lui Tudor Hallipa, stăpânul moșiei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu divanuri pentru ea singură și, în adevăr, adormise ca o biata părăsită, visând frigări uriașe și brațele albe și musculoase ale Lenorei, frîngîndu-se în aer, desprinse de trupul zvârcolit. Ciudat! Visase și limbi de foc care ieșeau din întunericul boschetelor de pini, și în ele capul de faun parcă, dar de o perfectă asemănare, a lui Mika-Le! 12 . . . Atunci Mini se deșteptase; își descurcase cu anevoință capul de umbre; deosebise întunericul perdelelor ermetice, de noapte și ștersese de pe ochii, acum
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
răspuns pe tot gustul. Apoi zise totuși: - Spurcăciune mică! - clătinând capul, care nu se mai putea opri odată pornit. La cuvântul plastic, Mini strâmbă nasul, dar aerul era fin și parfumat cu iasomie, care-și ascundea corolele mici undeva in boschete, spre ieșire. - E dădaca lui Mika-Le! zise Lina. Pe capră bătrânul se întoarse pe jumătate, rupt de șale, ca și cum l-ar fi chemat pe el. Luîndu-și mers regulat și lin, trăsura apucă șoseaua. După o tăcere lungă, ca sculată din
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
iele, care se legau strâns de ale oamenilor pe care îi slujeau. Grădina se resimțea cea dintâi de neglijența stăpânilor. Nu fusese complet nelucrată, planul și primele îngrijiri se vedeau, dar tocmai de aceea se simțea mai tare neîngrijirea. In boschetele tunse pe jumătate, ramuri răzlețe se înălțau ridicol. Florile aduse până la dezvoltare, apoi părăginite în plină eflorescentă, ceea ce făcea mai vizibil necazul lor, amestecul de putregai al corolelor bolnave cu frăgezimea celor care îmboboceau. Seceta îngălbenise gazonul; pe aleea căreia
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pictorul că-mi spune să plimb uneori pe ; domnișoara? "Zut! i-am spus. Drept cine că iei?" S-a făcut rac. Totuși îl cruțasem; nu-i spusesem că nu i-a lipsit sărăcuței nici un bal mascat toată iarna, cât despre boschetele de la șosea! Altfel îmi . place că e fată de viață. . . Știi, Mini, patroana din Toamnei e divorțata lui A., maestrul baroului. A "rulat". E urâtă și "ră" - cum ar zice Lina noastră. Patronează în capul mesei, având la dreapta "peștele
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
la mine acasă. Un cuvânt din partea ei, și multe dintre piedici se vor netezi. XXIX Cu corabia cu pânze până la Trapezunt, Marea Neagră e liniștită, prea liniștită, vântul suflă slab, contempli ore În șir același punct de pe coastă, aceeași stâncă, același boschet anatolian. N-aș fi avut motive să mă plâng, aveam nevoie de vreme calmă, dată fiind misiunea arzătoare pe care trebuia s-o Împlinesc: să memorez o carte Întreagă de dialoguri persano-franceze scrisă de dl Nicolas, traducătorul lui Khayyam. Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bască prevăzută în vârf cu un țumburuc-paratrăsnet. Hainele bune le duceam într-o sacoșă de rafie, din acelea cu pătrățele roșii-albastre. După ce treceam de Piața Reșița, mă ascundeam în spatele unui tufiș, mă schimbam. Sacoșa de rafie o tupilam la rădăcina boschetului. La întoarcere mă schimbam iarăși. Dimineața și seara era greu să vorbești cu Adelina: mereu în grabă sau mereu adormită. Neapărat trebuia să fie în pat la 21.30, pentru că până-n miezul nopții se odihnea ficatul. După ora 24 puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
zace prăbușit pe prag, lipsit de tonus, ca și un cadavru, gol de la brâu în jos, cu trunchiul în înteriorul debaralei și cu picioarele (încă încălțate cu pantofii) în curte, pantalonii și slipul fiind abandonați, în pripă, pe coronamentul unui boschet pitic. O mini-arteziană de sânge roșu-nchis, amestecat cu un lichid alb, probabil seminal, care izvorâște vioaie dintr-un ciot de carne retezat-sfârtecat, situat sub ombilic și în centrul smocului de păr pubian, indică proaspăta pierdere traumatică, de către nefericit, a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Ștefan cel Mare, întunecată, înghețată, luminată stins de lămpile portocalii, ca un adevărat culoar de infern. De la colțul blocului, am cotit pe Aleea Circului. Fulguia, foarte rar, dar pe jos zăpada ajunsese până la genunchi, înotai, pur și simplu, în ea. Boschetele de tuia și brazii de la colțurile aleii abia mai rezistau, cu crengile curbate de zăpadă. Putea fi Siberia, dacă pe margini n-ar fi licărit sute și sute de dreptunghiuri colorate, pâlpâind în ceață: ferestrele blocurilor cu patru etaje care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu degetul de-a lungul ei urcușul abrupt al falezei, cărarea care despică iarba plină de flori și-am ajuns la pădurea înmugurită. Pe jos, oriunde te uiți, prin crâng, nu vezi decât flori ofilite de portocal. Fiecare creangă din boschetele încîlcite are sute de țepi otrăviți. Printre ei, fructe de pădure, boabe roșii și mov cu coajă extrem de fină, se ghemuiesc pe ramuri, ciugulite de păsări mărunte și fistichii. Noroc că eu sânt numai duh, numai psihic, fiindcă pe-aici
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
l-am întîlnit încă, răspundea Leana. Nu știu cum arată. Dar când îl voi întîlni, am să vi-l aduc aici, să-l cunoașteți și voi." - Ciudat, spuse Cladova, întorcînd capul spre zidul acoperit cu iederă și zorele, care se prelungea, dincolo de boschete, până la bucătării. Foarte ciudat. - Nu, nu vine încă, îl liniști Hrisanti. N-a trecut jumătate de ceas. Aici, la "Platani", am observat asta mai demult, revine întîia oară după treizeci de minute, iar a doua oară, după vreo cincisprezece. Nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mergi, învârtind mai departe bastonul. Căldura și neliniștea, laolaltă, te-au grizat, ți-au dat o ușoară exaltare, ca un alcool. Iată și poarta cu bolta de trandafiri roșii, agățători ; în creștet, mai departe, apăsarea fierbinte a soarelui, iar deasupra boschetelor de liliac - halucinație bine cunoscută a verii și a câmpiei -, aerul vibrând lichefiat, tremurând ca o pânză de apă. Ce oră nepotrivită, și ce zi, atât de caldă ! Dar te silești să nu-ți mai pese de nimic, și chiar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Îl scoase și parcurse o bucată de drum ținându-l în mână, până ajunse la un șir de căsuțe moderne, numite Blanch Cottages, clădite după ce o bombă devastase, în timpul războiului, această parte a orașului. Câteva dintre grădinile din fața caselor aveau boschete de arbuști pereni, ale căror ramuri se bolteau până în stradă. George aruncă ciocanul peste un gard scund, printre ramurile unui brebenel. Ar fi dorit ca drumul să nu se mai termine. Cunoștea casa din Hare Lane, pentru că, de mult, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gabriel. „E undeva cu George“, își spuse Brian. Gâfâind din greu, porni din nou să alerge spre plajă. — Aș vrea să-mi cer, într-un fel, scuze, îi spuse Tom lui Hattie. Rămăseseră o clipă singuri în grădina sălbatică, unde boschetele gardurilor vii se prefăcuseră în adevărați monștri, înalți de patru metri. Frânturi de piatră de pavaj, de statui, de urne și de balustrade, zăceau pe jumătate îngropate în iarbă și în mușchi, iar arcade uriașe de trandafiri agățători, plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu-i venea. Îi încolțise un nou gând care-l mâhnea cumplit: fără îndoială că Dominic Wiggins își închipuise - și avea, să-i spună și Nestei - că el și Anthea se duceau pe „Aleea îndrăgostiților“ ca să facă amor sub un boschet de păducel. Părintele Bernard o pierduse pe Diane, dar îl găsise în schimb pe Bobbie Benning. Se așeză pe bancă, lângă tânărul atât de doborât și-i înconjură umerii cu brațul: — Fiul meu, povestește-mi totul. Pearl îi spuse lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]