144 matches
-
are loc digestia intracelulară, intestin posterior ce se termină cu anusul. Organele excretoare sunt o pereche de glande coxale. Xiphosurile sunt chelicerate unisexuate. Glandele sexuale sunt pare și formate din saci tubulari ramificați. Canalele glandelor sexuale se deschid sub operculele branhiale. Acuplarea are loc în apele de suprafață sau chiar pe plajă. Femela depune 200 - 300 de ouă în nisipul plajei. Xiphosurile ajung la maturitate la vârsta de 3 ani. Xiphosurile trăiesc în mările tropicale și subtropicale. Ele se întâlnesc în
Xiphosura () [Corola-website/Science/318109_a_319438]
-
a pectoralei); corpul masculului are două îngroșări puternice laterale înaintea dorsalei, separate de o sugrumătură; aceste umflături apar doar la atingerea maturității sexuale și sunt mai evidente în epoca de reproducere. Dinții faringieni puțin numeroși, dispuși pe un rând. Orificiul branhial îngust, membranele branhiale atașându-se de istm, care e lat. Vezica cu aer divizată în două camere : una anterioară simplă sau bilobată, închisă într-o capsulă osoasă, și o cameră posterioară liberă, care este redusă. Au fost descrise circa 20
Sabanejewia () [Corola-website/Science/336740_a_338069]
-
masculului are două îngroșări puternice laterale înaintea dorsalei, separate de o sugrumătură; aceste umflături apar doar la atingerea maturității sexuale și sunt mai evidente în epoca de reproducere. Dinții faringieni puțin numeroși, dispuși pe un rând. Orificiul branhial îngust, membranele branhiale atașându-se de istm, care e lat. Vezica cu aer divizată în două camere : una anterioară simplă sau bilobată, închisă într-o capsulă osoasă, și o cameră posterioară liberă, care este redusă. Au fost descrise circa 20 de specii și
Sabanejewia () [Corola-website/Science/336740_a_338069]
-
râurile din câmpii. În Euroasia sunt răspândiți în regiunile arctice și temperate din emisfera nordică, de la Insulele Britanice și Franța până în bazinul râului Amur. Se reproduc primăvara. Speciile diferă prin proporțiile corpului, dispoziția oaselor gurii, numărul de radii, solzi, spini branhiali, radii branhiostegale etc. Sunt descrise 13 specii. În România și Republica Moldova trăiește o singură specie - lipanul ( thymallus)
Thymallus () [Corola-website/Science/332021_a_333350]
-
mustăți lungi, ovale sau turtite lateral, cu capetele franjurate. Pe parte posterioară a lor au anexe foliacee (asemănătoare cu o frunză). Mustățile depășesc buza superioară și ajung până la gură. Coada este heterocercă. Pedunculul caudal nu este turtit lateral. Ambele membrane branhiale se concresc între ele, în regiunea jugulară, făcând o cută (pliu) liberă deasupra sistemului branhial și sunt neatașate de istm. Corpul este acoperit cu cinci rânduri de scuturi osoase longitudinale: un rând dorsal, două laterale, două ventrale. Numărul lor este
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
anexe foliacee (asemănătoare cu o frunză). Mustățile depășesc buza superioară și ajung până la gură. Coada este heterocercă. Pedunculul caudal nu este turtit lateral. Ambele membrane branhiale se concresc între ele, în regiunea jugulară, făcând o cută (pliu) liberă deasupra sistemului branhial și sunt neatașate de istm. Corpul este acoperit cu cinci rânduri de scuturi osoase longitudinale: un rând dorsal, două laterale, două ventrale. Numărul lor este următor: 11-14 scuturi dorsale, 41-52 scuturi laterale, 9-12 scuturi ventrale. Înotătoarea dorsală lipsită de spini
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
rând dorsal, două laterale, două ventrale. Numărul lor este următor: 11-14 scuturi dorsale, 41-52 scuturi laterale, 9-12 scuturi ventrale. Înotătoarea dorsală lipsită de spini are 62-73 raze moi. Înotătoarea anală are 28-41 raze moi și este lipsită de spini. Spini branhiali 24. La exemplarele tinere pielea corpului este acoperită cu scuturi osoase, proeminente. La exemplarele bătrâne scuturile sunt îngropate în piele și devin din ce în ce mai șterse, astfel că suprafața corpului apare aproape goală. Spatele este cenușiu, abdomenul alb. Exemplarele prinse în mare
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
Dinții faringieni pe două rânduri, de tip răpitor, îndoiți la vârf ca niște cârlige, nezimțați sau foarte ușor zimțați. Numărul dinților faringieni este variabil, mai frecvent 2.5—5.2, 2.4—5.2 sau 2.4—4.2. Spinii branhiali scurți, puțin numeroși (6—30). Peritoneul negru. Coloritul general bate în violaceu. O dungă mediolaterală întunecată cenușiu-violacee sau o linie neagră de-a lungul liniei laterale sunt printre caracterele cele mai evidente la speciile acestui gen. Cu toate că uneori dungile nu
Telestes () [Corola-website/Science/331646_a_332975]
-
La animalele acvatice, ele sunt branhiile (la echinoderme, crustaceii superiori, polichete, majoritatea moluștelor, ciclostomi, pești); la cele terestre, ele sunt traheele (la insecte) și plămânii (la araneide, gasteropodele pulmonate, majoritatea vertebratelor). Se pot distinge astfel trei feluri de respirații: respirația branhială, în care schimburile gazoase au loc cu ajutorul unor expansiuni membranoase mai mult sau mai puțin cutate și puternic vascularizate, care atârnă în apă, numite branhii (la pești); respirația traheală, în care distribuția aerului în tot corpul animalului are loc prin
Aparatul respirator () [Corola-website/Science/315953_a_317282]
-
respirația aeriană unde aparatul respirator este alcătuit dintr-un sistem de trahee ramificate și anastomozate (la insecte) sau din plămâni și din căile respiratorii (la vertebratele tetrapode). Respirația privită în totalitatea ei cuprinde două etape fundamentale: respirația externă (respirația pulmonară, branhială sau traheală), asigurată de aparatul respirator, și respirația internă (respirația tisulară) care se realizează la nivelul celulelor din organism. Aerul inspirat se deplasează trecând pe rând prin: De reglarea și controlul funcției respiratorii sunt responsabile două zone ale trunchiului cerebral
Aparatul respirator () [Corola-website/Science/315953_a_317282]
-
a corpului, îndreptată spre lumină; ochiul superior este plasat înaintea ochiul inferior. Partea stângă pe care stau culcați pe fund este lipsită de ochi. Preoperculul acoperit cu piele și solzi. Marginile preoperculului sunt ascunse sub piele și sub solzi. Orificiul branhial este mic. Înotătoarele nu au raze spinoase. Înotătoarea dorsală începe înainte de ochiul superior și se întinde până la coada. Înotătoarea anală este de asemenea foarte lungă, se întinde de la cap până la coadă. Înotătoarea caudală distinctă, complet separat de înotătoarele dorsală și
Soleide () [Corola-website/Science/331597_a_332926]
-
scobită, lobii având extremitățile ascuțite. Înotătoarele pectorale, ventrale și pedunculul caudal sunt mai scurte decât la novac. Corpul este acoperit cu solzi mici și caduci. Linia laterală este curbată în jos în partea anterioară și rectilinie în partea posterioară. Membranele branhiale sunt sudate între ele și formează un pliu mare peste istm. Branhiospinii sunt foarte lungi, subțiri și concrescuți în formă de sită. Coloritul spatelui este cenușiu-verzui sau negru cenușiu; laturile sunt argintii, uneori cu numeroase puncte negre, iar abdomenul albicios
Sânger (pește) () [Corola-website/Science/330227_a_331556]
-
pisicile-de-mare, au un schelet cartilaginos și elastic, un țesut mult mai ușor și mai flexibil decât cel al oaselor. Ca și la ruda sa apropiată, pisica-de-mare, mandibula rechinului nu este unită de craniu. Mandibula este, ca și vertebrele și arcurile branhiale, un element scheletic care are această structură datorită expunerii la intense tensiuni fizice și este acoperită de un strat de plăci subțiri de formă hexagonală numite "tesserae", compuse din cristale de săruri de calciu dispuse sub forma unui mozaic. Acestea
Rechin () [Corola-website/Science/308342_a_309671]
-
două feluri) este o subclasă de pești osoși, majoritate fosile, cunoscuți din devonian, care au o respirație dublă, acvatică (prin branhii) și aeriană (prin plămâni). Sunt adaptați la respirația aerului atmosferic prin plămâni, care îi salvează în timpul secetei, însă respirația branhială este cea predominantă. Au 1-2 plămâni alveolari, care se deschid printr-un conduct comun pe fața ventrală a esofagului. Oasele premaxilar și cel maxilar lipsesc. Coada, la reprezentanții actuali, este dificercă. Au coane (narine interne). Dinții se găsesc pe plăci
Dipnoi () [Corola-website/Science/332110_a_333439]
-
11 (12), iar cea anală cu 7—13 radii divizate; ultima radie simplă a acestor înotătoare neosificată. Înotătoarele ventrale în poziție abdominală. Înotătoarea caudală puternic excavată. Linia laterală este completă, ușor îndoită în jos, cu 33—67 de solzi. Spinii branhiali scurți, rari, puțin numeroși, în număr de 6—17 pe primul arc branhial. Tubul digestiv doar cu puțin mai lung decât corpul. Intestinul scurt. Peritoneul deschis la culoare, mai rar întunecat. Trăiesc în apele stătătoare și curgătoare de la zona inferioară
Rutilus () [Corola-website/Science/331195_a_332524]
-
a acestor înotătoare neosificată. Înotătoarele ventrale în poziție abdominală. Înotătoarea caudală puternic excavată. Linia laterală este completă, ușor îndoită în jos, cu 33—67 de solzi. Spinii branhiali scurți, rari, puțin numeroși, în număr de 6—17 pe primul arc branhial. Tubul digestiv doar cu puțin mai lung decât corpul. Intestinul scurt. Peritoneul deschis la culoare, mai rar întunecat. Trăiesc în apele stătătoare și curgătoare de la zona inferioară a păstrăvului până la apele salmastre de la gurile râurilor. Multe specii sunt prezente în
Rutilus () [Corola-website/Science/331195_a_332524]
-
uneori la determinarea vârstă relativă a rocilor sedimentare. Uni șolzi erau lărgiți foarte mult și formau o căptușeala osoasă care acoperea partea de sus a capului și pe jos formând centura scapulara.altii au dezvoltat un lambou osos peste deschiderile branhiale similar cu operculumul de la peștii osoși de mai tarziu. În ciuda numelui “rechini spinoși” Achantodieni au trăit înaintea rechinilor. Ei au evoluat în mare încă de la începutul Silurianului,cam 50 de milioane de ani înainte că primii rechini să apară. Mai
Acanthodii () [Corola-website/Science/321397_a_322726]
-
stegē", "stegos" = acoperiș; placă de acoperire, adică acoperișul branhiei (operculul) Razele branhiostege se găsesc la marginea inferioară a operculului la peștii actinopterigieni (inclusiv și la cei teleosteeni). Aceste radii se leagă de arcul hioid, fapt care face ca această membrană branhială să se bucure de o mare mobilitate. Radiile branhiostege au o formă variată, de obicei sunt turtite, înguste și lungi, asemănătoare cu coastele. Ele se articulează anterior cu oasele arcului hioid și anume cu epihialul și/sau ceratohialul, apoi se
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
înguste și lungi, asemănătoare cu coastele. Ele se articulează anterior cu oasele arcului hioid și anume cu epihialul și/sau ceratohialul, apoi se îndreptate dinainte înapoi și se suprapun cu capetele lor inferioare. Razele branhiostege se află în grosimea membranei branhială (numită și membrană branhiostegală) pe care o susțin. Membrana branhială este o cută de piele ce tivește marginea inferioară a operculului, situată în continuarea pielii care acoperă operculul. Membrana branhială și razele branhiostege formează aparatul branhiosteg care este o continuare
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
cu oasele arcului hioid și anume cu epihialul și/sau ceratohialul, apoi se îndreptate dinainte înapoi și se suprapun cu capetele lor inferioare. Razele branhiostege se află în grosimea membranei branhială (numită și membrană branhiostegală) pe care o susțin. Membrana branhială este o cută de piele ce tivește marginea inferioară a operculului, situată în continuarea pielii care acoperă operculul. Membrana branhială și razele branhiostege formează aparatul branhiosteg care este o continuare a operculului pe partea ventrală și participă cu el în
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
capetele lor inferioare. Razele branhiostege se află în grosimea membranei branhială (numită și membrană branhiostegală) pe care o susțin. Membrana branhială este o cută de piele ce tivește marginea inferioară a operculului, situată în continuarea pielii care acoperă operculul. Membrana branhială și razele branhiostege formează aparatul branhiosteg care este o continuare a operculului pe partea ventrală și participă cu el în actul respirației. Mecanismul respirației la pești constă din mai multe faze consecutive: peștele inspiră apa prin gură, pereții cavității bucale
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
razele branhiostege formează aparatul branhiosteg care este o continuare a operculului pe partea ventrală și participă cu el în actul respirației. Mecanismul respirației la pești constă din mai multe faze consecutive: peștele inspiră apa prin gură, pereții cavității bucale și branhiale se bombează, iar membrana branhiostegală, care tivește operculul, se alipește de corp, jucând deci rolul unei supape de închidere. Numărul radiilor branhiostege constituie un caracter taxonomic pentru pești și este foarte variabil, până la 50 la actinopterigieni (absente la crosopterigieni), dar
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
Arcurile branhiale sunt structuri primordiale embrionare la animalele vertebrate care participă la formarea unor structuri și organe ale regiunilor cefalică și cervicală. Regiunea branhială, deși temporară la embrioni, este extrem de importantă prin derivatele ei, contribuind la formarea: Arcul branhial I sau arcul
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
Arcurile branhiale sunt structuri primordiale embrionare la animalele vertebrate care participă la formarea unor structuri și organe ale regiunilor cefalică și cervicală. Regiunea branhială, deși temporară la embrioni, este extrem de importantă prin derivatele ei, contribuind la formarea: Arcul branhial I sau arcul mandibular, arcul visceral I, se formează din mezenchimul regiunii paracordale anterioare și a regiunii anterioare a rombencefalului și mezencefalului. În săptamâna 4
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
Arcurile branhiale sunt structuri primordiale embrionare la animalele vertebrate care participă la formarea unor structuri și organe ale regiunilor cefalică și cervicală. Regiunea branhială, deși temporară la embrioni, este extrem de importantă prin derivatele ei, contribuind la formarea: Arcul branhial I sau arcul mandibular, arcul visceral I, se formează din mezenchimul regiunii paracordale anterioare și a regiunii anterioare a rombencefalului și mezencefalului. În săptamâna 4-a (23 zile) de viață intrauterină se formează mugurii mandubulari, ce se vor uni median
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]