109 matches
-
Petru Dumitriu. Eftimie, chiaburul, e viclean, bestial și laș, scena din cârciumă, În care-l ațâță pe Vasile chicotind perfid, episodul omorului, episodul final În care, Încolțit, se aruncă Înnebunit la pământ, transformându-se Într-o masă spasmodică de carne buhăită (animalizarea) sunt situațiile care declanșează resorturile sufletești esențiale, tipice chiaburului. Aici o Întreagă tehnică a nuvelisticii: Nu indivizi „stereotipi”, organici, de o simplitate biologică, ci implicarea autorului prin selectarea și autolimitarea, urmărind a Înfățișa caractere tipice prin situații reprezentative. Nuvela
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
soba cu gaz care fumegă undeva sub arborele de cauciuc cu frunze Îngălbenite. În plus, am fost singurul lor client cît m-am Învîrtit pe acolo. Fata cea ursuză stătea dincolo de tejghea, aplecată reviste săptămînale, iar proprietarul, cu o față buhăită de parcă deasupra prinsese o răceală zdravănă, abia se mișca de colo-acolo, ștergînd mesele. Și ori de cîte ori termina cîte o masă, arunca o privire celor pe care le ștersese Înainte și ofta din rărunchi. Dacă ar fi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
direct spre microbuzul din marginea dreaptă a semicercului. Nu-mi explic de ce, dar În partea aceasta nu erau clienți și nici felinarele nu ardeau. Îmi spuseseră mie muncitorii ăia că individul e bine cunoscut aici. În lumina vineție, fața palidă, buhăită și nerasă a bucătarului ieșea bine În evidența. În timp ce-și ștergea mîinile de șorț, cu ochii pe jumătate Închiși și buza de jos răsfrîntă, Împărțea zîmbete În dreapta și-n stînga. — E cam răcoare. — Ce-ai zice de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
din această seară a luat-o bine din loc... chiar prea bineă — Și ce nu-i bine-n asta? — Chiar nu ți-a ajuns nimic la urechi ? — Ce ?... Păi... Abia acum Începu bucătarul să se arate Îngrijorat. Își ridică fața buhăită și-l privi pe frate drept În ochi: — Am și eu motivele mele să nu-mi placă harababura asta... mai ales că șeful de la centru lipsește... — Zi mai clar ce te frămîntă. — Nu știu nimic precis. Am auzit și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe care pare că eu li-l dau, dar nu de la mine vine îmi dă această tărie de acum. Simt cum vasul meu se umple cu apă curată, limpede, poate chiar tămăduitoare. Întâlnit în stație iar cu Nela. Tot mai buhăită, umflată, nervoasă. Spune că iese la pensie, anticipat, nu mai rezistă. Noii lor patroni (niște franțuji) se poartă mizerabil. Îi tratează ca pe sclavii din colonii. Directorul lor spune că chiar a fost în Mozambic, a condus o firmă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
București“ sau oricare altul. Locuia acolo cineva, cândva. Și tot cândva, de la acea fereastră, în târziu de noapte, priveam Bulevardul pustiu, un râu secat, cu bezna ducându-se și ea în jos. Scursoarea de timp a multilateral dezvoltatei. Un timp buhăit, răzbuzat... Scriind la cartea aceasta, coborând întru Luminare, aproape că mă simt biruit de puterea textului de a mă ordona, de a mă descrie ca pe un altul. Eu sunt doar naratul, naratorul se află mult depărtat mie, străin, stăpânindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
În mijloc, pe o masă de marmură cenușie, odihnea un sicriu din lemn de ambalaj industrial. Fermín a ridicat lampa și am zărit silueta defunctului ivindu-se din umplutura de paie. Trăsături de pergament, imposibile, decupate și fără viață. Pielea buhăită era de culoarea purpurei. Ochii, albi ca niște coji de ou sparte, erau deschiși. Mi s-a Întors stomacul pe dos și mi-am ferit privirea. — Hai, să ne punem pe treabă, mă Îndemnă Fermín. — Ești nebun? — Vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care o ținea În portmoneu, iar noaptea o ascundea sub pernă. De multe ori se trezea din somn năuc, studiindu-și la lumina veiozei trăsăturile, sau se ducea la baie, deschidea robinetul, apropiindu-și fața de oglindă. Chipul său ușor buhăit Îl atrăgea ca un abis fără fund, absorbindu-i gândurile cu forța cu care vidul absoarbe bucățele de materie aflate Într-un relativ repaos. Scrutându-și chipul, trupul său se Înfiora de frig, acoperindu-se de broboane de sudoare. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
voi opri”, conchise medicul. Noimann privi spre pieptul arătării ce se clătina În fața lui: nasturii, insignele și banderola tricoloră ce-și schimba nuanțele În funcție de fiecare pahar băut, privi și sabia strălucitoare și tricornul Împins pe o sprânceană, contemplă și fața buhăită, cu pungi mari ce atârnau la ochi, și Își spuse: „Probabil vom avea astăzi de Înfruntat un amiral și Întreaga sa flotilă...”. Flotila, desigur, Încă nu apăruse la orizont. Noimann continua să fie Înconjurat de cei patru pereți ai camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
scoase una din tresele primite de la Buzz. — Și tu ești căpitan. Ține minte. Ține minte asta dacă avocatul mamei tale începe să vorbească urât despre mine. Stefan strânse în pumni tresele de argint. Mal văzu că avea chipul acela confuz, buhăit, ca de fiecare dată când Celeste îl îndopa cu mâncare cehească, plină de amidon. — Cum îți merge? Cum se poartă maică-ta cu tine? Stefan vorbi anevoie, de parcă de când se despărțiseră ar fi fost îndopat doar cu graiul din vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
O.B. programul de n-aveam vreme nici pentru pregătirea noastră? Nu eram muncitori de ședință, menirea noastră era să învățăm carte pe copii. Noroc că, sublime, frazele acestea n-au fost rostite niciodată. * Ușa se deschise larg. Cu chipuri buhăite, trei personaje îi pășiră pragul. În înaintarea lor elefantină, indivizii ne priveau sever ca și cum ne-ar fi zis: „Aha, v-am prins!” Directoarea le sări în întîmpinare și pentru întîia oară am zărit în splendizii săi ochi, pierduți într-un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pradă ușor de digerat... - Oferta ta este... este inacceptabilă, îi răspunse bâlbâit Kaan. Începu să respire într-un ritm greoi și sacadat ca un animal hăituit. Fața i se înroșise din cauza nervilor, iar transpirația îi curgea în pârâiașe pe fața buhăită, de parcă tocmai terminase niște exerciții de gimnastică imposibil de realizat pentru cineva de gabaritul său. - Cred că am intrat pe un făgaș fără întoarcere, căpitane, continuă el. Prezența ta aici este deja cunoscută. Eu trebuie să distrug nava, lucru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
am spus. Mai bine cântăm noi doina aceea care zici că te rupe și după aia te lipește la loc... și domnișorul Anatol ar privi lung băbuța Jeny, să nu-i uite ochii negri, mult ieșiți din orbite, obrazul palid, buhăit, mâinile butucănoase, tremurând tot timpul, ca scuturate de friguri. Hai, coană Basedow, nu râde ca proasta, hai să cântăm doina aia, să-ți punem sufletul la loc. Nu pune mâna la gură când râzi, madam Parkinson, nu te mai rușina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ieșim din casă. I-a spus că n-o să se mai Întoarcă și, Într-adevăr, atunci l-am văzut pe tata ultima oară. Am primit de la el o singură scrisoare... Vezi fețele nemișcate ale polițiștilor, denunțătorilor, profitorilor pieței negre? Fețele buhăite ale celor ale celor care de doi ani mănâncă numai cartofi, care zilnic coboară În adăposturi? Vezi cum se Înviorează fețele noastre, aruncate de-a valma, unele peste altele, vezi În ochii noștri licărul de fanatism, de nepăsare, de ură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mai rău, că de la aer condiționat ți se umflă amigdalele și câte un ochi. Atunci zi-le și tu la babacii tăi să mai stea pe-acasă, l-am sfătuit pe Gimmi. Oricum, aici, la noi, ele erau cu fețele buhăite, de plâns, de râs, de căldură, cu amândoi ochii umflați, boceau și Îi forfecau, pe Traian și pe Buni. Vă gândiți că bietul Traian a făcut atâta drum numai pentru Buni și nu i-a fost dat s-o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
domnule. — PĂi, l-ai strigat pe nume: Harry. — Nu eu. — Te-am auzit cînd i-ai zis Harry. CĂpitanul Willie Adams Îl privi atent pe cel care-i vorbea. Avea În față un chip prelung, osos, cu buze subțiri, ușor buhăit, cu ochi cenușii adînciți În orbite și o expresie disprețuitoare pe buze, un chip care-l privea de sub pălĂria de pînză. CĂpitanul Willie Adams n-avea de unde să știe că acest bărbat era considerat irezistibil de către o grămadă de femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și-i cuprinde mâinile, în propriile-i palme, într-o îmbrățișare blândă, taumaturgică. Imediat, parcă răsună un declic, iar impulsivul Aligator se înmoaie, se împuținează pe locul său, ca intrat la apă, plecându-și automat, pe omoplatul stâng, tărtăcuța lui buhăită și-și bombează absent albușurile gălbui-injectate ale ochilor. Îngerul îi strânge mai tare brațele. Din gâtlejul masivului Cezărel, răzbate un gâjâit rar, întrerupt, un potpuriu care se întărește, la deal, cu fiecare expirație, închegându-se cu fonfăieli și cu poticneli
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
din fund, mai mărișoară, oamenii. ― Ei, domnule șef, acu să te vedem pe unde scoatem cămașa! răbufni primarul cu fața strâmbată de îngrijorare. Plutonierul Silvestru Boiangiu ațipise puțin după-masă și numai adineaori se sculase și trecuse în cancelarie. Era încă buhăit și mahmur și primarul îl întrerupse tocmai dintr-un căscat binefăcător. Vru să-l repează că "ce se năpustește așa peste creștini", mai ales când auzi că-l ia și cu "domnule șef, titlu care i se părea că-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
decât să o dezlănțuiască mai tare ; în ciuda pretențiilor, proasta educație era prea evidentă. Țipa că acum este prea târziu, că aș fi putut evita, dar nu să-i cer acuma... Isteria stupidă la care ajunsese, dar mai ales fața ei buhăită, răutatea buzelor subțiri și a nasului cu vârf ascuțit, schimonoseala grotescă a plânsului care îmi stârnea milă, furie, remușcare, dezgust, toate deodată, insuportabile, m-au făcut să îmi pierd cumpătul. Parcă o umbră roșie mi-ar fi alunecat pe față
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o invadaseră. Spera să se întâmple o catastrofă, un omor, sau să ia foc Papucul. Când străbătuse camera, cu sticla în mână, își zărise imaginea reflectată în arcul aurit al oglinzii mari de peste consola căminului. Fața îi era roșie și buhăită, ochii încercuiți de riduri decolorate, părul îi atârna în lațe. Își spuse: „E cu putință să nu mai fiu frumoasă?“. Ochii i se umpluseră de lacrimi: — Ei, mergem acasă? întrebă Hector. — Nu putem pleca lăsând hoarda asta aici, răspunse Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i țeapănă și parcă bolnăvicioasă. Și i s-a încovoiat spatele și pielea-i atârnă, pătată și uscată, de parc-ar fi murdară, și colțurile gurii îi cad în cele două șanțuri de pe margini, și pleoapele-i sunt maronii și buhăite și de ce naiba și le-o fi boind așa! Arată patetică, îți face milă, niciodată până acum n-am văzut-o în halul ăsta!“. George zâmbi, își încreți nasul ca Zet, își arătă dinții pătrați și distanțați, și din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cale de două zile, ți-ai serbat ziua de naștere! Oroare!!! Păi cum să nu te biciuiască, nenorocitule, zeul Colesterol și nimfele trigliceride? Cum să vii la eprubetă cu sângele doldora de delicii interzise!?! Atmosfera o știți: luni dimineața, figuri buhăite, cearcăne, scrâșnet, tropăituri nerăbdătoare, țâfnă, nimeni nu vede pe nimeni, am venit să mă rezolvați, nu mă interesează pe mine că n-aveți doctori, eu ce să fac cu copilul ăsta care urlă? ș.a.m.d. Brusc, însă, urechile mi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
fel l-a tulburat pe filosof „linia” șefului. De atunci viața lui Neculai luă alt curs. Cu greu, în tinerelul îndesat și sprinten ce purta cămăși cadrilate cu cravată albastră din material sintetic l-ai fi recunoscut pe lâncedul și buhăitul de odinioară Neculai. Doar privirile decolorate rămăseseră aceleași, de astă dată cu o adresă, sar zice, șmecherească. În locul unei înțepeneli solemne, chipul său căpătă o expresie de jovialitate. Din păcate, ca agitator, prima acțiune a lui Neculai a fost un
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
o mie de ori Într-o zi pe străzile orașului și pe care nu ți-l amintești mai tîrziu. Acest chip, care, Într-adevăr, chiar și atunci cînd era În viață, purta o culoare gălbejită, bolnăvicioasă pe obrajii fleșcăiți, ușor buhăiți, avea uscăciunea tipic irlandeză - a irlandezului de la oraș -, buzele subțiri, supte, ușor lăsate În jos, arborînd o expresie de degajară ascunsă, de umor corupt și tainic. Chipul acela era În același timp mohorît, jenat, irascibil și servil, chipul omului mărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sine Însuși și lumea Înconjurătoare, niciodată eliberat de spaima acestor nenorociri și totdeauna reușind să scape de ele ca prin urechile acului. Purta un costum cenușiu șifonat și lăbărțat, care-i venea destul de bine și care Împrumutase trăsăturile trupului prăbușit, buhăit și diform al stăpînului său. Avea pîntecele ușor proeminent, era destul de Împlinit, ceea ce arăta că se bucurase de o oarecare abundență În viață și nu prea suferise de foame. Purta o pălărie veche și murdară, din fetru cafeniu, un pardesiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]