162 matches
-
sihăstrie. Cu o zi înainte ajunseseră la picioarele acelei stânci uriașe pe la apus, după ce străbătuseră un traseu presărat cu urmele mulțimii de refugiați, dar pe care aflaseră și semne evidente ale trecerii a ceea ce mai rămăsese din mica armată de burgunzi: desăgi, arme de care acum nu se mai puteau sluji sau cămăși de zale abandonate între ferigi, dar și trupul neînsuflețit al unui războinic care nu rezistase rănilor grave și acum zăcea ascuns în grabă într-un pâlc de arbuști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe războinic, râse și el: — Khaba a fost. El te-a prins în laț. Ți-a aranjat o călătorie pe cinste, nu? Alte râsete. Sebastianus îi aruncă lui Khaba o privire rapidă, dar preferă să rămână în tăcere. — Aliații tăi burgunzi s-au luptat foarte bine, dar nu aveau șanse împotriva noastră. E mare păcat că nu i-au ascultat pe cei care îi sfătuiau să nu se amestece în războiul ăsta. Acum o să-i distrugem. Dacă nu vine armata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și mai mare interes, iar lui Sebastianus i se păru că reacțiile acelea puteau fi înțelese oarecum ca un semn de apreciere la adresa sa. — Ești un prefect din garda lui Etius, nu-i așa? — Așa e. — Și ce făceai printre burgunzi? Sebastianus își pregătise din vreme răspunsul la acea întrebare previzibilă. — Sunt... eram un fel de ambasador. — Și solia ta?... Ridică din umeri: — Tot ceea ce trebuia să fac era să-i conving pe burgunzi să lupte. — Așadar, tu ești ofițerul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așa? — Așa e. — Și ce făceai printre burgunzi? Sebastianus își pregătise din vreme răspunsul la acea întrebare previzibilă. — Sunt... eram un fel de ambasador. — Și solia ta?... Ridică din umeri: — Tot ceea ce trebuia să fac era să-i conving pe burgunzi să lupte. — Așadar, tu ești ofițerul care l-a demascat pe Gualfard și pe urmă l-a ucis. — Da. — Prin urmare, știai și de mine. Știai ce am făcut, vreau să zic. Sebastianus avu siguranța că era adevărat ce gândise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zile se găsea la Vesontio cu Ardarich, regele gepizilor. L-au luat ei sub oblăduirea lor, împreună cu Geremar și, firește, întregul cortegiu de renegați pe care cei doi îl poartă cu ei. Li s-a alăturat și un contingent de burgunzi de dincolo de Rin, care, după cum cu siguranță știi, sunt vasalii lui Atila. Sigur că știu. Sunt multe popoare pe care le țineți în sclavie și le obligați că lupte pentru voi. Nici de data aceasta Balamber nu primi provocarea. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nu avusese ocazia să-și facă o părere personală clară asupra lui; cu toate acestea, acum, revăzând acele împrejurări din trecutul său, nu-i venea greu să înțeleagă aerul întunecat al gesturilor și atitudinilor sale care îl distingea între burgunzi și care îl făcuse să primească acea poreclă. Așadar, motivul trădării sale nu trebuia căutat în ambiții de putere ori în aurul lui Atila - oricum, nu doar în ele. — în fine, Atila nu șovăie să se folosească de trădare, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
referitor la Frediana, lui Balamber îi fu de ajuns o clipă ca să se îndrepte cât era de lung; privirea sa fulgeră înainte de a răspunde cu o hotărâre de neclintit: — Da. Nimic n-o să ne poată rezista. O să-i mătur pe burgunzi din Sapaudia. încruntându-se, scutierul observă, pe un ton vag insinuant: — Nu chiar pe toți, cred. Balamber se înnegură: Mandzuk sărea peste cal. Cu toate acestea, se mulțumi să-l privească sever. — Acum du-te, conchise, bătându-l prietenește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urmă, care fuseseră capturați în zonă, își făceau curaj, legănându-se în iluzia că darurile din partea familiilor lor ar fi ajuns, mai devreme sau mai târziu, în tabăra hunilor, pentru a putea trata răscumpărarea. între prizonieri se aflau și câțiva burgunzi, puțini de fapt, și nici unul de rang. Vorbeau prost galoromana și se țineau oarecum deoparte, înnegurați și nervoși, conștienți că trebuiau să se teme de huni mai degrabă decât alții, din cauza urii care din cele mai vechi timpuri despărțea cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
militum era pe drum, poate deja trecea pasul. Avea însă în suflet o presimțire urâtă, căci armata imperială era în întârziere nu numai față de ce-i spusese lui Gundovek, dar și față de cele mai pesimiste previziuni ale sale. Cât despre burgunzi, erau cu siguranță împrăștiați: Gundovek, dacă Balamber îi spusese adevărul, se baricadase în Genava, iar de Chilperic nu se știa nimic; poate era rănit, poate era hăituit împreună cu câțiva de-ai săi prin pădurile din Jura. în plus, acum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și o găsi în apropiere. Puse mâna pe ea cu o adevărată voluptate și imediat se aruncă în înghesuială. Un grup compact de huni se apăra dezordonat, cu sulițe și săbii, de atacul dezlănțuit de o jumătate de duzină de burgunzi, conduși de un războinic încercat. Acesta, protejat de o cămașă de zale și de un coif magnific cu creastă metalică în formă de cap de lup, para loviturile cu un mic scut rotund și își repezea sabia cu o furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atacul furibund al năvălitorilor, alții se străduiau să dezlege pripoanele cailor, care, înspăimântați de foc, azvârleau din picioare, dădeau din copite, se înălțau pe picioarele din spate și nechezau disperați. Grupul de apărători înaintă în mijlocul fumului ca să-i lovească pe burgunzi și imediat se produse în învălmășeală crâncenă. Sebastianus recunoscu în războinicul ce-i conducea pe huni pe tânărul cu piciorul bandajat care își bătuse joc de el în fața lui Balamber și pe care acesta din urmă îl numise Odolgan. Hunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochi. Imediat, însă, acel războinic valoros îi întoarse spatele și se aruncă înainte, în căutare de noi adversari. Atacat de alți luptători, Sebastianus îl pierdu din ochi. La scurtă vreme, cineva strigă că mai veneau niște huni din stânga și printre burgunzi se produse o confuzie, apoi Sebastianus auzi un strigăt: — Haideți Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați răniții. Pe cai! în câteva clipe, burgunzii și galoromanii ce luptau alături de ei întoarseră spatele dușmanului și o luară la goană printre corturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eram departe. N-am putut să fac nimic. Fără o vorbă, Balamber continua să fixeze trupul neînsuflețit a prietenului său. Cât despre Odolgan, își mută privirea în altă parte, simțindu-se poate vinovat pentru că ratase ocazia să-l ucidă pe burgund. Chemând un războinic ce bea dintr-un burduf, i-l smulse din mână și bău îndelung, lăsând să-i curgă cumis pe la colțurile gurii și pe piept. I-l aruncă înapoi și, ștergându-se cu dosul mâinii, se apropie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era atât de întortocheat și coloana atât de destrămată, încât Sebastianus nu găsea deloc ocazia să o vadă în toată lungimea sa. întrebă un burgund care era consistența detașamentului îndrăzneților războinici cărora le datora libertatea și află astfel că era vorba de o forță de aproape două sute de bărbați, majoritatea proveniți de pe meleagurile familiei lui Waldomar, și avu confirmarea definitivă că însăși Frediana era aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Surâzând, ea încuviință. — în locul tău, eu nu m-aș plânge. Au recunoscut în tine un ofițer roman și ți-au cruțat viața. Un adevărat privilegiu. Nădăjduiam să-i eliberăm pe oamenii noștri. în schimb, în grajdul acela erau foarte puțini burgunzi și, oricum, puțini oameni apți ori dispuși să lupte. — Hunii, în general, nu fac prizonieri. — Nici noi, fu răspunsul dur al Fredianei. în fine, măcar am eliberat multe femei. — în orice caz, a fost o incursiune magnifică. Din nou ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceea ce urma să vadă între case avea să fie, mai mult ca sigur, și mai cumplit. Așadar, nu-și opri calul, ci merse mai departe, cu privirea ațintită asupra ruinelor. Trecu prin fața grajdului: porțile erau deschise larg, dar cei doi burgunzi care se duseră să-l cerceteze îl găsiră gol. Trecând printre case, i se păru că aude vaietele înăbușite ale unui câine. Zidurile tuturor clădirilor, construite din piatra cenușie cu care țăranii se aprovizionau din munții dimprejur, erau înnegrite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Maliban: Uite unde era capul copilului, constată el. Hunilor le place să glumească. Făcu apoi un semn îndărătul său. Pe altul l-au înecat în adăpătoare. Sebastianus fu bucuros că nu-l observase. Din casa aflată în fața lor, unul dintre burgunzi ieși cu chipul înnegurat. — Acolo înăuntru toți sunt morți, anunță. Un bătrân și două femei. Alte cadavre fură găsite printre ruine. Un soldat, care-și mânase deja calul dincolo de marginea locului viran și cercetase partea nevăzută a unei case, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
auzi un strigăt răgușit și, o clipă mai târziu, văzu că se apropia de el, cu coama în vânt calul pag al lui Lutgard, fără călărețul său. Hunul tocmai își potrivea altă săgeată, fără să observe însă că un alt burgund se apropia de el legănând în mână o javelină. Pe când se întorcea să-și încordeze din nou arcul, fu lovit dintr-o parte și se prăvăli din șa. Tovarășii săi, între timp, poate pentru a-și despărți dușmanii, se răsfiraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl ajunse și încercă să-l doboare cu o lovitură directă. Hunul, însă, se aplecă pe coasta cealaltă a calului și se feri de lovitură; totuși, în cele din urmă, în timp ce se îndrepta în șa, fu străpuns de sulița unui burgund ce venea aproape frontal. în scurtă vreme, nici ceilalți nu avură o soartă mai bună - curând, dintre ei rămăsese în viață numai unul. Era un războinic nu tocmai tânăr, uscățiv și țeapăn și totuși energic, cu părul strâns la ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
totuși energic, cu părul strâns la ceafă într-o coadă lungă. înconjurat acum, se apăra agitând sabia și mutându-și permanent calul din loc în căutarea unei căi de scăpare, dar pe oriunde încerca vedea venindu-i în întâmpinare războinicii burgunzi ce îl respingeau și îl hărțuiau cu sulițele. Mișcându-i continuu calul, mârâia ca o fiară prinsă în cursă și își rotea sabia, fulgerând totul în jur cu o privire cumplită. Până la urmă, cercul de sulițe se strânse în jurul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajunse la țintă, atingându-l într-o coastă. Frediana interveni, însă, pe un ton aspru: Nu! Prindeți-l viu! O clipă mai târziu, un războinic îl apucă pe hun din spate, de platoșă, și îl trase jos din șa. Trei-patru burgunzi săriră pe el și îl imobilizară, nu însă fără o luptă dură, căci era foarte viguros și, deși rănit, se apăra cu o îndârjire de fier. între timp, Sebastianus venise lângă Frediana, făcându-i un semn de salut. — Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în șolduri, Hariman se uită scurt împrejur, ca și când ar fi căutat ceva. Apoi arătă spre un mic pâlc de stejari ce îmbrăca un pisc ceva mai îndepărtat. — Acolo e bine? — E foarte bine. îndemnați de ordinele scurte ale războinicului, câțiva burgunzi târâră prizonierul spre locul indicat, în vreme ce alții, cu securile pregătite, se răspândiră repede prin pădure. — Ce soartă te-ai gândit să-i rezervi? o întrebă Sebastianus pe Frediana, făcând semn către prizonier. Vrei să-l tragi în țeapă? Sau ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai mult de zece mii. Sebastianus rămase consternat. în zilele acelea pline de dramatism, își făcuse iluzii că, după ce citise mesajul său, Etius pornise către trecătorile alpine pentru a coborî cu toate legiunile sale în Sapaudia și a-i ajuta pe burgunzi. în loc de asta, se părea că trăsese anumite concluzii din ultima sa misivă care-l făcuseră, în mod evident, să-și schimbe strategia; Magister militum îi lăsase, așadar, să-și rezolve singuri problemele cu hunii și cu gepizii și, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
angajeze într-o relație umană mai adâncă, făcând să eșueze orice tentativă de a ajunge la o reală familiaritate cu ea. Oricum ar fi fost, după toate câte le văzuse în ziua aceea, nu-i mai putea suporta nici pe burgunzi, nici Sapaudia: abia aștepta să părăsească tabăra și să ajungă la Flavius Etius, la Arelate; acolo, cu siguranță, îl așteptau o baie caldă, haine curate, un cal nou și poate o promovare, care - spera el - i-ar fi asigurat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în încercarea de a recupera cai și animale, precum și cea mai mare parte din proviziile pierdute, jefuitorii săi își lărgiră raza de acțiune și începură să terorizeze populația, dar nu fără riscuri, căci câte un grup de prădători primi de la burgunzi o pedeapsă aspră. în repetate rânduri, din tabără fură văzute focuri ce ardeau în inima nopții pe munții din apropiere, iar patrulele trimise acolo în ziua următoare găsiră resturile carbonizate ale tovarășilor lor căzuți în mâinile dușmanului. Un războinic ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]