173 matches
-
scaun. Parcă intenționa să sară. Nu mi-a trecut prin minte nici un motiv care l-ar fi făcut să sară. Era probabil tulburat. L-am privit iarăși pe Breeze. Îi păsa mai mult de-o grămadă. Ținea între degetele-i butucănoase una din havanele învelite în celofan și spinteca celofanul cu un briceag. L-am urmărit cum desface învelișul și dichisește capătul havanei cu lama briceagului, apoi pune briceagul la o parte, ștergând cu atenție lama de pantaloni. L-am urmărit
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Iliescu. Ăștia doi n-au ratat nimic. La 15 era așteptat președintele, să se adreseze celor prezenți, cred că În total două-trei sute. Baie de mulțime? Oare cine e președinte? După palat, vizităm, alături, Muzeul trăsurilor, niște corăbii imense, grele, butucănoase, bogat decorate, cred că nici cu șase cai nu le urneau. Mai mult de 50, din diferite epoci, facem câteva poze, cumpărăm pliante la ieșire. Fata care vinde vederi și pliante, tânără, Îi spune Rodicăi că e foarte elegantă. Era
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
la lungimea degetelor, la finețea poziției întregii mâini și la curățenia pielii tale. Chiar dacă tocmai ai reparat cu succes mașina tatălui tău, nu te poți prezenta în fața unei fete cu pete de ulei pe piele, cu zgârieturi neglijate sau degete butucănoase, căci ea nu te va dori nici cât... negru sub unghie. Trebuie să știi că forma degetelor tale este în bună parte dată de forma unghiilor tale, care trebuie să fie ovală, nu retezată... Dacă ești fată, trebuie să știi
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
de văzut în ce măsură voi putea juca față de el rolul de „tată“. Îmi dădusem seama că Gilbert, ba chiar și Peregrine, vedeau relația mea cu Titus în cu totul altă lumină. Cât timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă leoarcă. Pajiștea mustea de apă, stâncile arătau ca niște bureți. Îi auzeam de sus pe Gilbert și pe Lizzie strigându-și unul altuia, primul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce stă prinsă, nu tocmai cum trebuie, în piuneze ruginite. A apucat bucățica de pâine în labele-i puternice ca ale unui urs înfometat. A înfulecat-o cât ai zice...cuțu! După câteva zeci de secunde se lingea pe botul butucănos și plin de bale, semn că a mâncat-o cu mare poftă. Acum adulmecă zăpada după firimiturile scăpate din cauza lăcomiei. Și cine a văzut vreodată câine care să nu fie lacom? Costică, colegul de palier un țigănuș fără știința literelor
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
în clipă devine tot mai real. Albul imaculat reflectă lumina soarelui și pare că a luat foc. Arde... Sclipiri metalice țâșnesc din crăticioara de aluminiu ce închipuie căciula de iarnă. Nasul, de un roșu iute, cum e ardeiul, lung și butucănos, din care e confecționat. Ochii nu sunt deloc sclipitori, sunt negri, mați precum două bucăți de cărbune ars. Seamănă mult cu ochii multora dintre pacienții cu boli grave. Sunt ochii tristeții, ai deznădejdii și rătăcirilor bezmetice prin lumi fantastice. Gura
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
reunește poeme în tonalitate whitmaniană și maiakovskiană, poetul rus fiind și amintit într-un vers. Din păcate, textelor le lipsesc vigoarea și prospețimea fremătătoare, atât de caracteristice vocilor imitate. Versurile sunt „revoluționare” doar la modul declarativ, diluat retoric: „Pumnii aceștia butucănoși și tari / care au robotit pentru altul / și palmele astea crăpate și aspre / care-au împins coarne de plug / pe brazdele altuia, / s-au înfrățit / și parcă susțin cerul / și-l mângâie azi”. Ideea structurantă a discursului (doar cu intermitențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290230_a_291559]
-
sarmale condusă de un oarecare Sorin, un colos blond secondat de trei femei, uriașe și ele, cu care vorbea în ucraineană. Îl ajut pe Sorin să toarne suc efervescent și lipicios în pahare de plastic. Mâinile lui mari, cu degete butucănoase, nu sunt prea dibace, varsă mereu lichidul colorat pe jos. Sorin a lucrat ca sudor în anii 1990 pe șantierul de la Krivoi Rog și nu s-a întors singur acasă, și-a luat soție din Ucraina. „Au inima și mai
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cu cîteva clase elementare, tuciurie, cu un corp pe care grăsimea era pusă cu lopata, păr și mai negru și mai ondulat și mai scurt, ochii negri pe un fond alb, mai alb ca zăpada, dinții albi, puternici, sănătoși, mîini butucănoase, voce dogită, era soția. Vîrsta în jur de 42 de ani. Păi cum, dom'le? întrebați domniile voastre. De ce mă întrebați pe mine, mă rog? Așteptați să fac săpături! Familia aceasta, pe numele său Camacho, avea patru din cei mai frumoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aflasem că un securist, adică ,,un om integru care apără cuceririle poporului” este un fel de ,,buricul pământului” cu drepturi speciale! Plin de indignare i-am scris Melaniei, așa, ca să fie informată. Individul respectiv era mic de statură, un om butucănos care de la 17 ani avea ca țel principal în viață ... să mănânce bine, astfel că nu era de mirare că fetele nu se prea uitau la el. Probabil că fata nu știa cum să-l mai refuze, iar eu nu
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
fost încă o dată doamna Cameniță, soția tovarășului Cameniță. Chiar în ziua aceea, poștașul le-a adus celor doi conducători ai orășelului nostru o depeșă tocmai de la Moscova, de la tovarășul Cameniță. Însuși tovarășul Cameniță le scria câteva rânduri, cu scrisul său butucănos de om care trecuse repede și aproximativ prin școală: „Bă, salutări de pe-aci ș-aveți grije la ce vă cere tovarășa Cameniță!“. Urma o scrisoare mai lungă a doamnei Cameniță care dorea expres, urgent trei perechi de încălțări făcute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
doctorițe sau, mă rog, oricine era-n fustă și-l făcea să i se scoale era musai să treacă pe la el. Și acesta era tot un exercițiu, important, de putere, pe care tovarășul Cameniță și-l reprezenta pitoresc, în stilul butucănos al minții lui neșlefuite, dar foarte exact: Ce, bă, nu sunt eu șef peste toată suflarea din regiunea asta, păi, atunci, șef să fiu, nu, să fiu șef și peste pizdele din regiune, n-o să rămân toată viața sclav la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
potolită, l-a invitat și pe deținut să ia loc pe celălalt scaun. Erau față în față, îi despărțea o masă de lemn, cu o veioză care bătea orbitor în ochii lui Vlad. Tovarășul Cameniță a întins mâna cu degete butucănoase și a stins lampa aceea dureros de puternică. A rămas aprins doar becul chior din tavan. Și-a aprins o țigară. L-a îmbiat și pe Vlad. El a refuzat politicos: Mulțumesc, nu fumez. Se vedea din intonația lui, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sacră a geților. Mi-am dat seama de apropiere, deoarece am observat că, de două zile, teritoriul era din ce în ce mai locuit. De-a lungul drumului ne-au oprit oameni înarmați, în preajma unor mari fortificații construite din piatră și lemn, cu turnuri butucănoase cățărate sus pe munte. Aici lumea nu mai e așa de ospitalieră ca la câmpie; te simți iscodit de ochi reci, ochi care caută să priceapă imediat dacă ești prieten sau dușman. Potecile care urcă pe munte sunt înșelătoare ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
chiar dacă va dura toată viața. Dra gostea noastră merită sacrificiul!“ Auzi pași pe trepte. Era desigur slujitorul care aducea tava cu mâncare. Totuși pașii sunau oarecum altfel, așa că În toarse capul. Nu se Înșelase, era altcineva, altă siluetă decât cea butucănoasă și scundă cu care era obișnuită. Omul puse tava pe masă și-și scoase gluga de pe cap, ducând În același timp degetul la buze. Prizonierei i se păru o clipă că visează. Dar nu, era adevărat. În fața ei se afla
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Biedermeier, vaze chinezești uriașe, bibelouri de preț, lustre doldora de cristale, dar fără covoare, căci deja le vânduse; în amintirea sărbătorilor îmbelșugate de altădată, ridicase un brad de Crăciun înalt până-n plafon, împodobit doar cu un baston de lemn cam butucănos (ca și ea). Semn al sărăciei, ce și arăta respingătorii colți, erau și ceștile ordinare în care a turnat rozeul dulceag de Tokaj (paharele de Boemia, pe picioare lungi și cu cleștarul gros, colorat al cupei răsfrângându-și strălucirea din
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a întors la starea sălbatică. Târziu, când l-au chemat feciorii, după amnistie, s-a dus să-i vadă, căci ei erau dregători mari în împărăție, unii generali, alții senatori. A intrat la Odesa în palatul generalului, cu mânile lui butucănoase, cu cismele unse cu dohot, și nu mai știa să vorbească îngrijit, nu mai știa să umble pe parchet luciu a lunecat și a căzut. La masă nu mai știa să se slujească de furculiță și cuțit. Nu mai trăia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nu-mi place (cu atît mai mult că mă simt obosit) proza cu „miză mare”, dar, stilistic, greu de descurcat, „inextricabilă”. *„Vorbește cu cucoana ceea să ne facă rost de margarină!” „Cucoana” e o muiere lată-n șale, cu mîini butucănoase, pline de inele. Are părul oxigenat, ochii căprui, inexpresivi, și o față plină de negi. Mi-a zîmbit galben (dantură aurită!), viclean: „Am auzit că vreți sămi spuneți ceva...” Cînd i-am văzut de-aproape halatul plin de pete, am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în sfârșit grupul, care umblase pe alte poteci. De-acum mă țin de ei, ca să mai prind din poveștile ghidului și să mai schimb impresii pe viu. Vizităm vechile bucătării situate la parter: mese de stejar, grele, scule de gătit butucănoase. Ce muncă, ce forfotă domnea la aceste cuhnii, ce trosnet de vreascuri încinse! Urmăresc, cu ochii minții, o calfă mică, transpirând în prima zi în care tatăl său - un țăran înalt și costeliv - acceptase să-l ia ca ajutor, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
irosești inutil timpul și, mai cu seamă, îl irosești pe al altora! Am rămas nemișcată pe bancă, continuând să mă uit în fața mea mult după ce profa de română plecase, ca și cum silueta aceea bondoacă, bine înțepenită pe niște picioare mici și butucănoase, s-ar fi lățit ca un trunchi imens de copac sprijinit pe două buturugi semețe, cu o încrengătură de brațe îndreptate amenințător spre mine, asemenea unor limbi de șerpi veninoși. Ceva se frânsese înăuntrul meu, înțepenindu-mă. M-am ridicat
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
sol. Până la urmă, mâinile i se opriră fericite, în buzunarul scaunului din față, de unde extraseră un pliant cu instrucțiuni pentru situații de urgență, și ochii i se repeziră să înfulece detaliile salvatoare - la o adică. Pe mâinile lui păroase și butucănoase, aproape pătrate, străluceau broboane de sudoare. Clara își retrase cu dezgust privirea de la mâinile lui transpirate de frică. în mod bizar, etalarea asta de agitație nervoasă din preajma ei îi înghețase, pur și simplu, orice fior de surescitare. își întoarse privirea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Cotroceni și-a intrat vijelios în Alecu Moruzi. 17. Era nerăbdător și totodată vesel, gândindu-se la întâlnirea cu Zoe ca la marele moment al adevărului. Era o noapte frumoasă de vară, iar prin fereastra odăii înalte se vedea luna butucănoasă și neîmplinită. - În sfârșit, suntem singuri, draga mea, i-a spus în timp ce intra pe ușă. Ea stătea rezemată de pernele mătăsoase și îl privea zâmbind. - Să nu te sperii și să mă asculți, a mai spus el, privind-o ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
noduros, rupt din cine știe care gard. Cum stătea așa nemișcat, la prima vedere, părea că face și el parte din mobilierul încăperii. Cei doi își dădură pe spate glugile șiroind de apă și atunci se văzu că primul era un bătrân butucănos cu o figură comună, iar cel de-al doilea, era o femeie micuță la statură, de vreo treizeci de ani, cu cearcăne mari vineții sub ochii stinși parcă de o suferință atroce. Vru să mulțumească, dar gura îi rămase încleștată
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
se uita la el zâmbind, făcând o mulțime de crețuri în jurul ochilor de un albastru spălăcit. Zise cu un glas gros, care aici în fundătura aceasta răsună într-o tonalitate mult mai joasă: „Eu sunt Tofan.” Își șterse mâna butucănoasă de pantalonii murdari de pământ și o întinse cu o mișcare zvâcnită, strângând bărbătește mâna lui Simiuc. Omul acesta din coasta dealului, parcă ghicind gândurile celui din fața lui și că va începe curând să vorbească, fiindcă deja își luase o
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
că ești acolo, ieși afară, altfel vin eu la tine și- ți rup oasele.” Se auzi un foșnet de frunze uscate și când capul copilului apăru, se repezi ca un uliu și-l apucă de gâtul subțire cu degetele lui butucănoase ce parcă aveau niște noduri ciudate. Strânse până se auzi ca un fel de chițăit mărunt iar băiatul se făcu deodată moale ca o cârpă. Îi dădu drumul ca pe un lucru netrebuincios pe frunzele acelea care foșniră până departe
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]