81 matches
-
sentiment ciudat, diferit de tot ce am numit iubire, o fericire foarte mare, fără dor, fără romantism, un fel de plinătate a simțământului, în chip antic, aș putea spune. Da, veți deduce din această scrisoare că nu este o legendă byroniană, nici o poezie heineană ceea ce trăiește în interiorul meu, un fel de sinceră mulțumire de sine fața de tot ceea ce sunteți Dumneavoastră și față de propiile sentimente față de Dumneavoastră” (Pagini germane traduse de Mariana-Petrescu Popa, în Manuscriptum, nr. 1, 1981, pag. 27). Recitind
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sentiment ciudat, diferit de tot ce am numit iubire, o fericire foarte mare, fără dor, fără romantism, un fel de plinătate a simțământului, în chip antic, aș putea spune. Da, veți deduce din această scrisoare că nu este o legendă byroniană, nici o poezie heineană ceea ce trăiește în interiorul meu, un fel de sinceră mulțumire de sine fața de tot ceea ce sunteți Dumneavoastră și față de propiile sentimente față de Dumneavoastră” (Pagini germane traduse de Mariana-Petrescu Popa, în Manuscriptum, nr. 1, 1981, pag. 27). Recitind
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Montparnasse. Cum despre el circula legenda că, aidoma lui Byron, se uita disprețuitor la femeile care mîncau În locuri publice, mi-am stăvilit foamea și am băut doar un ceai amărui. Mai tîrziu, evident, i-am relatat efectul acelei legende byroniene. Atunci a apărut acea „poezie anatomică“ denominată astfel de Bezimenski, În care este expusă, aidoma unei mănuși de piele Întoarse pe dos, chintesența idealizată a organelor interne, nu numai inima, ci și liliacul plămînilor, ca și meandrele intestinelor. Era deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
va suna și lui ceasul, era de preferat să fie găsit cu brațele Încrucișate pios pe piept (Monsignor Darcy votase cândva pentru postura aceasta, considerând-o cea mai distinsă) sau cu mâinile Încleștate la ceafă - o atitudine mai păgână, mai byroniană. Ceea ce l-a interesat mult mai mult decât despărțirea definitivă a tatălui său de cele lumești a fost o discuție triunghiulară Între Beatrice, domnul Barton de la Barton & Krogman, firma de avocați a familiei, și el Însuși, discuție ținută la câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
răzbunarea, este Gita, prima iubire a tânărului Mortimer. Dragostea, trecută prin vămile despărțirii și ale urii, îi dă Gitei puterea de a deveni, după moartea tatălui ei, sacerdotul acestei religii a cruzimii și focului. Îi va fi dat lui Mortimer, byronian, să fie cel care îi redă liniștea acestui suflet tulburat, ucigând-o. Nici măcar știința nu poate stinge acest foc care arde. Prințesa Gita se sfârșește tragic în flăcările unui rug indian înălțat în mijlocul ghețurilor. Fascinația lui Blake et Mortimer derivă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și viața de eremit-pirat sunt mormântul marin în care a ales să se înmormânteze, de viu, purtătorul de stigmat și de taină. Reapariția Pandorei tulbură masca asumată de Călugăr. Dincolo de ea, se întrevede chipul desfigurat de pasiune al unui erou byronian. Dragostea este, în acest colț de Pacific invadat de istorie, destinată să se împletească cu lacrimile și cu gustul de cenușă al morții. Naufragiată ca și Corto, Pandora este unită de locotentul Slütter prin puntea unei iubiri fără speranță. Războiul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
în păduri sau preerie, mânați de focul lor lăuntric. Dintre aceștia din urmă, Lew Wetzel este omul în care se întruchipează această energie demonică a răzbunării familiei masacrate de indieni. Există, la Lew Wetzel, o urmă de trufie și cruzime byroniană. Solitar, însoțit de arma sa care nu greșește niciodată, cu chipul desfigurat de variolă, urmărind pe indieni cu tenacitatea unui ogar, omul frontierei este măcinat de durerea pe care victimele sacrificate nu i-o pot alunga. Damnat asemenea olandezului zburător
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Montparnasse. Cum despre el circula legenda că, aidoma lui Byron, se uita disprețuitor la femeile care mâncau În locuri publice, mi‑am stăvilit foamea și am băut doar un ceai amărui. Mai târziu, evident, i‑am relatat efectul acelei legende byroniene. Atunci a apărut acea „poezie anatomică“ denominată astfel de Bezimenski, În care este expusă, aidoma unei mănuși de piele Întoarse pe dos, chintesența idealizată a organelor interne, nu numai inima, ci și liliacul plămânilor, ca și meandrele intestinelor. Era deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
numeroase alte pagini dedicate mașinii sport accidentate, depozitate în curtea dezmembrărilor auto, prim-planuri cu petele de sânge uscat de pe scaunele șoferului și pasagerului. În una dintre aceste poze apărea chiar și Vaughan, uitându-se la mașină într-o postură byroniană, cu penisul mare vizibil în prohabul strâmt al jeanșilor. Ultimul grup de fotografii o înfățișa pe tânăra femeie într-un scaun cromat cu rotile, împinsă de-un prietenă peste peluza împrejmuită de rododendroni a unui azil; apoi tânăra care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
jos, jos! Charles, dă-i ordin să se dezbrace! Femeile de lîngă mine țopăiau În tenișii lor ca niște majorete, vîjÎind cu rachetele pe deasupra capului meu, iar Crawford, amabil și binedispus, se descheie la cămașă, expunîndu-și pieptul spîn și pozînd byronian pentru sculptor. Un fotograf de la o agenție de știri o luă la fugă pe lîngă platformă. Crawford se despuie pînă la brîu și-și azvîrli cămașa În mulțime. Puțin mai tîrziu, În dreptul mallului, sări de pe platformă și alergă cu pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și pentru că Byron e artist. Roger de Beauvoir, unul din celebrii dandy parizieni, Îi dedică pagini pline de ardoare, opunându-l lui Brummell tocmai datorită vieții sale „de artist și de mare senior al trândăvelii”. Cum se va vedea, modelul byronian atinge apogeul În jurul lui 1830, când În arena dandysmului francez intră cei mai mulți scriitori și artiști. Granițele Dandyland-ului sunt forțate cu frenezie de „boema fără griji”. Un atentat la puritatea teritoriului? S-ar prea putea. Dar pericolele apar mult mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
oferea privirii chipul cuiva nefericit și bolnav, destul de neîngrijit, cu unghiile lungi, cu barba lăsată să crească aiurea, cu pletele În vânt, cu o privire adâncă, sublimă, rătăcită, fatală, cu buzele strânse a dispreț pentru Întreaga seminție, cu sufletul obosit, byronian, Înecat În dezgust și În misterul ființei”. Poate că Chateaubriand exagerează, poate că nu vede, așa cum o va face Barbey d’Aurevilly, originalitatea de substanță a stilului dandy. Oricum, el nu e singurul care percepe fenomenul doar prin ceea ce dandysmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
timp. Cei mai mulți dintre ei frecventează „Le Petit Cénacle”, comunitate romantică de artiști și scriitori, pe care istoriile literare o plasează Între 1829 și 1833. Frenezie a unei vieți boeme, trăită prin toți porii, tulburând liniștea străzilor Vaugirard sau Rocherouart, idealism byronian, vis al Republicii Literelor. Tuturor acestora li s-a spus les Frénétiques. Nu atât o școală, cât o tendință În sânul aceluiași romantism franțuzesc. Un byronism supralicitat, un hiper-romantism. O dorință nestrămutată de a fi altfel, unici, refuzând o societate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Îmbibată de fantastic, de voluptatea răului și morții, amestec ciudat de grotesc și sublim. Așa cel puțin Îi descriu istoriile literare. Care să fie Însă legătura dandy-lor cu toți aceștia? În primul rând, ce Îi aseamănă? Cu siguranță, modelul comun, byronian, spiritul frondeur, refuzul lumii „de serie”, Încrederea În singularitate, În caracterul de excepție al fiecăruia dintre ei. Și mai ales faptul că numeroși scriitori și artiști omologați ca dandy trăiesc În tinerețe, cum se va vedea, un episod frenetic. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
omologați ca dandy trăiesc În tinerețe, cum se va vedea, un episod frenetic. Când, În 1860, Baudelaire proiectează Dandysmul literar, el știe deja care ar fi cele două mari linii de forță ale „câmpului dandy”. Pe de-o parte, Freneticii byronieni, romantici, revoluționari, pe de alta, mai așezații conservatori, descinși din spiritul catolic al lui Chateaubriand: Barbey d’Aurevilly, Joseph de Maistre, Custine. Unii străbat ambele tabere, după cum le trec anii (Gautier și Barbey, de pildă). Fără putință de tăgadă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de Beaconsfield (1804-1881). Intrarea viitorului om de stat britanic În lumea literaților dandy are efectul unei bombe. În 1826, când În revista Athenaeum e anunțată apariția la editura lui Colburn a unui roman „cu totul unic”, „un nou Don Juan byronian, dar În proză”, „povestea aventurilor mondene ale unui tânăr”, nimeni nu poate bănui cine e autorul pe care ingenioasa campanie de presă nu vrea să Îl dezvăluie. Vivian Grey apare, succesul nu se lasă așteptat, iar ieșirea din anonimat a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
avantaje. Crima, desigur, nu e recomandată În sine. Dar ea se Înscrie În sfera valorii, supreme pentru romantic, a freneziei. Frenezia este reversul plictisului: Lorenzaccio visează să fie Hanul Islandei. Subtile sensibilități fac să apară furiile elementare ale brutei. Eroul byronian, incapabil de iubire sau capabil doar de o iubire imposibilă, suferă de spleen. El este singur, apatic, propria lui stare Îl epuizează. Dacă vrea să simtă că trăiește, aceasta se va realiza doar În teribila beatitudine a unei acțiuni fulgerătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
urmașilor În primul rând prin costumația sa. Or, cum Aubrey de Vere atrage atenția povestitorului prin „făptura sa din afară”, prin modul ciudat În care se armoniza Înfățișarea cu costumația sa, o referire la Byron, la Chateaubriand sau la nenumărații byronieni din secolul trecut (fascinația personalității poetului englez s-a exercitat și asupra lui Stendhal și asupra lui Barbey d’Aurevilly, cei doi scriitori pomeniți În Remember) ar fi Îndreptat gândul cititorului spre alte componente ale personalității sale, pe care - dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
primul cadru Înfățișează un tânăr căruia noi Îi spuneam Ordo, fiul luminat al unui diacon greco-catolic. În plimbările pe care le făcea În răcoroasa vară a anului 1907 Împreună cu fratele meu și cu mine‚ era Îmbrăcat cu o pelerină neagră byroniană, cu o cataramă de argint În formă de S. În pădurea deasă de la Batovo, În apropierea unui izvor unde se spunea că apare stafia unui spânzurat, Ordo dădea un spectacol destul de stupid și de primitiv, pe care fratele meu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și adusese la îndeplinire Pax romana; unificase un imperiu întinzându-se de la Atlantic la stepele rusești. Aici s-au terminat izvoarele, dar Yourcenar a împins introspecția lui Hadrian și mai departe. A urmărit melancolia lui laborios, cu ardoarea unui biograf byronian: susținând că el era un visător solitar în esență, înstrăinat de toți din guvernul și familia lui cu excepția lui Antinous, sortit să moară la 62 de ani, sinuciderea văzută ca singură alternativă la o bătrânețe măcinată de boală (Zenon se
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
însă cel care stabilește o nouă "tipologie", urmată îndeaproape de numeroși discipoli, devenind, în ciuda multiplelor fațete, un adevărat icon al culturii populare din secolul al XIX-lea71. Potrivit lui Leatherdale, Dracula lui Bram Stoker reprezintă o combinație "între tradiția răufăcătorului de tip byronian sau gotic și ceea ce numim femme fatale, îmbrăcate într-o aură folclorică 72". Raymond McNally, însă, îl descrie drept echivalentul eroului de tip Clark Kent/Superman și Bruce Wayne/Batman, cu puteri similare, dar malefice 73. Dracula este, prin urmare
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
asupra acțiunii de înnoire în lirică și a rolului de deschizător de drumuri al L. (Noul curent literar). În primii ani ai revistei, poezia, căreia i se acordă cel mai larg spațiu, are un izbitor aspect tradițional: romantism macabru și byronian, erotică sentimentală, pastel clasic, satiră în linie pașoptistă. Teoretizarea poeziei sociale este susținută de o lirică a durerii proletare. În prima perioadă, în afară de Duiliu Zamfirescu (1880) și de Traian Demetrescu (1885), care debutează aici, ca și Anton Bacalbașa, au mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
neagră el e coperit Și e trist ca plopul ce s-a desfrunzit. Proza și dramaturgia reprezintă latura cea mai ridiculă a operei lui Bolintineanu. (Călătoriile sunt însă excelente.) COSTACHE STAMATI Poezia basarabeanului Costache Stamati (1786-1869) este impregnată de accente byroniene, prin poeții ruși, și e în general de tipul romantic, cu o vocație hotărâtă în direcția viziunii macabre și a umorului de colori. Umbra hatmanului Arbore, apărând străjerului, este colosală, monstruos gotică în felul hugolian: Cântând oșteanu aceste, pare că
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Debutează aici cu versuri Al. Odobescu și reia activitatea poetică G. Crețeanu. Totuși în afara acestui cerc înflorea o poezie tânără de oarecare interes. Al. Sihleanu (1834-1857), în singura lui culegere de versuri cu titlu lamartinian Armonii intime, e mai ales byronian. Poetul caută malurile "singurate" ale râului, ar dori să ia parte la lupte sângeroase, s-audă vuirea bombei, să se afle pe oceanul în furtună, ori printre munți gigantici și cataracte. Femeia iubită e "tainicul Luceafăr", pentru care varsă "valuri
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lucrurile vorbesc singure, evocând pe om. Decesul unui serdar este luat ca motiv de folosire a unei palete bogate în care domină nuanța de os a cadavrului. În limba franceză, Le calvaire de feu sperie prin stilul flamboaiant. Inspirația e byroniană, cu sălbăticii scitice, orgia de senzații e dannunziană. Cât s-a tradus în românește e mult mai crud și mai original și asprimea limbii cu care se cântă "răcnetul catastrofal" se potrivește violenței barbare a delirului. BONIFACIU FLORESCU, CAROL SCROB
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]