254 matches
-
referă exclusiv la romancieri și scoate din discuție restul autorilor. Chiar și așa însă, e cel puțin inelegant să treci sub tăcere cartea lui Gheorghe Crăciun, Pupa Russa, apărută la Humanitas și întâmpinată excelent de critică. În al treilea rând, căinând absența elementului indigen din portofoliul Humanitas, Nicolae Breban face abstracție, printre alții, de Ana Blandiana și Stelian Tănase, Șerban Foarță și Anca Oroveanu, Alina Mungiu și Cristian Preda, Florin Manolescu și Ioana Pârvulescu, Marius Oprea și Robert Șerban, Doina Jela
Controverse - Pornind de la o frază pripită by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/12059_a_13384]
-
contină să arunce asiduu cu anafură, ca o morișcă, fără să-și conștientizeze gesturile, până când cele patru pisici agresoare pier, care-cum-și-pe-unde-apucă, topindu-se în întunericul păstos, de primprejur. S-a ales praful de păsăroi! Și de biștarii voștri! Păcat... se căinează el, depunând trupușorul zmotocit al papagalului, lângă umărul drept al lui Nae, care geme stins. Au... Au... Au... A-um...! Au... răsuflă Horus. Ce e? Mai respiră? N-a murit? Ce-a zis? face Dănuț. Se tânguie și el. Își dă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
prin efracțiune, înăuntru... Doamne iartă-ne! În coș, ocupantul reîncepuse să miorlăie înfocat și se zbată cu frenezie, tumbă, după tumbă, după tumbă, după tumbă! Bănuiește ce-l paște, amărâtul. Vai și-amar de traista și de mămițica lui! îl căinează Vierme. Ca la un semn, beznele din naos se risipesc, de parcă oare-cineva, ascuns, scăpărase o feștilă sau un fitil, dintr-un amnar: În centru, Arhanghelul Cunoașterii Divine își desfășurase din nou aripile sale strălucitoare, de condor, a căror lumină boreală
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
comunicare inegală la prima vedere, dar întemeiată pe natura umană ce trece peste fictivele granițe sociale sau alte granițe inventate de oameni, și care se bizuie numai pe esența ființei noastre. Lung, ajuns din nou la „Gospodăria” din comună, se „căina” - dar numai față de ei, spunea învățătorul, că i se luase căruța, plugul, celelalte, precum și calul și vitele, că i se făcea inspecție din când în când, să se „descopere” dacă nu ascunsese câte ceva din cele trebuincioase „unelte ce trebuiau predate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ditamai broscoiul râios. Ca să nu se pună rău cu autoritățile, nu s-au dus la primărie să ceară desființarea becului din dreptul lor, s-au apucat să le spargă cu ce au nimerit. Când veneau electricienii să le Înlocuiască, se căinau prefăcut: „Lume rea, domnule! Ce-o fi avut cu becu’ ăla, că ne lumina și nouă curțile și ne ferea de hoți...”. În mai puțin de o lună, nici stâlpul de lângă primărie nu mai răspândea nedorita iluminație stradală. Idealismul acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trebuie să fi fost ridicată („...ne descurcam...”), din moment ce vede acum în roz chiar penibila coadă pentru coșul zilnic: „Toate fetele mele, câte eram noi, toate 40 (e vorba despre colegele de echipă din fabrică ale doamnei), nici una nu s-a căinat de foame. Stăteau la rând, stăteau părinții, stăteau în schimb, dar nici una n-a spus că nu avea de mâncare. Una stătea azi, alta mâine, îi ținea rând celeilalte, bărbatu-său stătea, bunică-sa, moșu-său, tată-său, mamă-sa
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în apă se spunea următorul descântec: „Plecatu Tincuța pe cale, pe cărare,/ Pe drumul cel mare/ Și s-a întâlnit cu diochitorii/ Pociturile, poteca poteilor, gios a trântit-o,/ Sânge din fața băutu-i-o / Și ie s- o văicărit, s-o căinat./ Nimeni n-o văzut-o,/ Nimeni n-o auzit-o/ Numai Maica Sfântă Maria/ Din poarta cerului/ O văzut-o și-o auzit-o./ O- ntrebat-o: Ce te văicărești Tincuțo,/ Ce te căinezi ?/ Cum să nu mă văicărez/, Cum să
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Și ie s- o văicărit, s-o căinat./ Nimeni n-o văzut-o,/ Nimeni n-o auzit-o/ Numai Maica Sfântă Maria/ Din poarta cerului/ O văzut-o și-o auzit-o./ O- ntrebat-o: Ce te văicărești Tincuțo,/ Ce te căinezi ?/ Cum să nu mă văicărez/, Cum să nu m-oi căina?/ C-am plecat de-acasă/ Grasă și frumoasă/ Și m-am întâlnit cu diochitorile și pociturile./ Că la Ileana a-i alerga/ Cu gura te-o descânta,/ Cu trestia
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
văzut-o,/ Nimeni n-o auzit-o/ Numai Maica Sfântă Maria/ Din poarta cerului/ O văzut-o și-o auzit-o./ O- ntrebat-o: Ce te văicărești Tincuțo,/ Ce te căinezi ?/ Cum să nu mă văicărez/, Cum să nu m-oi căina?/ C-am plecat de-acasă/ Grasă și frumoasă/ Și m-am întâlnit cu diochitorile și pociturile./ Că la Ileana a-i alerga/ Cu gura te-o descânta,/ Cu trestia și cuțitul ți-o lua/ Cu mâna ți-o lua/ Peste
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
poartă femeile peste rochie și care, uneori, se poartă și de către bărbați;fotă). În timp ce se spunea: „O plecat Marița pe cale, pe cărare/ Cu strânsul cel mare/ Și s-o întâlnit cu Maica Domnului./ Ce te plângi Marița, ce te căinezi?/ Ce te văicărezi?/ Cum nu m-aș plânge,/ Nu m-aș căina/ Că m-a-ntâlnit Sanca cu Săncoiu/ Leul cu leoaica,/ Dracul cu drăcoaica,/ Tricolici cu tricolicioaica / Sângele mi-o băut,/ Carnea mi-o moșfocat,/ Măduva la ciolane o mâncat./ Aleargă
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
fotă). În timp ce se spunea: „O plecat Marița pe cale, pe cărare/ Cu strânsul cel mare/ Și s-o întâlnit cu Maica Domnului./ Ce te plângi Marița, ce te căinezi?/ Ce te văicărezi?/ Cum nu m-aș plânge,/ Nu m-aș căina/ Că m-a-ntâlnit Sanca cu Săncoiu/ Leul cu leoaica,/ Dracul cu drăcoaica,/ Tricolici cu tricolicioaica / Sângele mi-o băut,/ Carnea mi-o moșfocat,/ Măduva la ciolane o mâncat./ Aleargă fuga la Artimia/ Cu sâneală te-ai sânili,/ Cu mătura te-ai
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Și-a plecat la fântâna lui Iordan/ La izvorul lui Adam/ Să ia apă de la trei fântâni/ Sătancile și poporăncile, dușmancile/ Din urmă i-a luat-o/ Ea la față s-a îngălbenit/ Ochii i-a albăstrit./ Nu te mai căina, Ioană/ Că la Ileana ai alerga,/ Ea apa ți-o descânta/ Cine ți-a făcut cu una,/ Eu desfac cu două,/ Cine i-a făcut cu două/ Io îi desfac cu trei,/ Cine i-o făcut cu trei,/ I-oi
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
cu zeamă de calapăr, și îi aplica iarăși legătura de mămăligă cu miere, descântând: „Plecatu pe cale, pe cărare,/ Pe cale, pe cărare întâlnește pe Maria, Sântă Maria,/ Ce te văicări, tu, Tincă ?/ Cum nu m-oi văicăra/Cum nu m-oi căina ?/ Nu te mai văicăra,/ Nu te mai căina./ Aleargă la Mărioara că știe-a descânta,/ Cu apă te-o spăla,/ Cu miere te-a mirui/ Cu frunze de calapăr te-a îmbăia,/ Cu castravete ți l-a pune./ A lua
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
legătura de mămăligă cu miere, descântând: „Plecatu pe cale, pe cărare,/ Pe cale, pe cărare întâlnește pe Maria, Sântă Maria,/ Ce te văicări, tu, Tincă ?/ Cum nu m-oi văicăra/Cum nu m-oi căina ?/ Nu te mai văicăra,/ Nu te mai căina./ Aleargă la Mărioara că știe-a descânta,/ Cu apă te-o spăla,/ Cu miere te-a mirui/ Cu frunze de calapăr te-a îmbăia,/ Cu castravete ți l-a pune./ A lua castravetele și ți-a spune:/ ,,De-o fi
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
incantația era alta: „Plecat-a pe cale, pe cărare Tudorița/ Văicărindu-se, căindu-se./ La mijloc de cale, pe cărare/ Se întâlni cu Maria, Sântămaria./ Ce te vaicări, ce te caini, Tudoriță ?/ Cum nu m-oi văicăra,/ Cum nu m-oi căina ?/ Nu te mai văicăra,/ Nu te mai căina./ Aleargă la Mărioara,/ Că Mărioara știe a descânta/ Ea cu limba ți-o cânta,/ Cu acul te-o înțepa,/ Cu miere te-o mirui,/ Cu apă te-o spăla,/ Cu frunză de
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Tudorița/ Văicărindu-se, căindu-se./ La mijloc de cale, pe cărare/ Se întâlni cu Maria, Sântămaria./ Ce te vaicări, ce te caini, Tudoriță ?/ Cum nu m-oi văicăra,/ Cum nu m-oi căina ?/ Nu te mai văicăra,/ Nu te mai căina./ Aleargă la Mărioara,/ Că Mărioara știe a descânta/ Ea cu limba ți-o cânta,/ Cu acul te-o înțepa,/ Cu miere te-o mirui,/ Cu apă te-o spăla,/ Cu frunză de calapăr te-o îmbăta, / Cu castravete ți l-
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
teamă de degradare și dependență. Chiar ființă socială fiind, omul se bate pentru el, pentru viața sa, pentru libertatea sa și independența sa. El nu poate fi considerat degradat, inferior, pentru că trăiește în mijlocul întrebărilor și fricilor. Cel mult poate fi căinat. "Poate că presimțea Thomas Morus atunci când, în 1516, scrie Utopia, de aceea îl face pe navigatorul portughez Hythlodeu să mărturisească: "Dragul meu Morus, ca să-ți spun ce mă frământă și acolo unde toi măsoară totul în bani, ei bine, în
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
m-aș fi dus să trec pe lângă gardul casei pe care o văzusem, nu mă mai captura. Dar el mă aștepta exact acolo unde m-a prins prima dată! Am ajuns iar la pichet și cei de acolo m-au căinat din nou: "Măi, cumetre, ce Dumnezeu ai făcut de ai greșit din nou?!" Le părea efectiv rău. M-au dus iar la poliție, iar de la poliție, la penitenciarul lor, unde am stat două săptămâni. Și mi-am scris și eu ca
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
pentru celelalte animale rămân simple noțiuni abstracte. El nu este nici crud, nici viclean lipsit de scrupule, așa cum apare în unele fabule orientale, ci decis să lupte pentru adevăr și convins că slujirea acestuia răscumpără orice neajuns. Deși naratorul îl căinează ("Săracul Ciacalul, măcar că și el de viclean ieste lăudat, însă "cu bucățeaoa dulce a Vulpii înghiți și undița otrăvii amară"), animalul are suficient discernământ pentru a ști în ce se amestecă și care vor fi urmările pe care, de altfel
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
bucată de șuncă. Dulăul o luă cu sfială și se depărtă de masă ca să-și mănânce În tihnă ultimul dar, apoi plecă după ce mai privi o dată În ochii bătrânului. Cine știe de când n-o fi mâncat, bietul de el! Îl căină bătrânul. Am Încercat apoi să leg vorbă cu bătrânul. Vorbăreț de felul lui, Îmi spuse cu de amănuntul ce hram poartă el pe aici. Pensia mea Îi mică, dar tot e ceva, mai mult decât nimica. Noroc de copii că
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
B. a fost întrebat de ce lasă el o slujbă atât de ușoară și plăcută, a răspuns mai mult pentru el: „Din cauza lozincii“. De ce le e milă săracilor de bogați Mama spunea: „Săracu’ Matache, e putred de bogat!“. Ea nu-i căina astfel pe toți avuții, ci numai pe cei pe care averea îi făcea atât de vulnerabili, încât săracii trebuiau să aibă milă de ei. Singurul obez pe vremea foametei din 1947 era morarul Matache. La câți lihniți vedeam zilnic, era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
teamă de degradare și dependență. Chiar ființă socială fiind, omul se bate pentru el, pentru viața sa, pentru libertatea sa și independența sa. El nu poate fi considerat degradat, inferior, pentru că trăiește în mijlocul întrebărilor și fricilor. Cel mult poate fi căinat. "Poate că presimțea Thomas Morus atunci când, în 1516, scrie Utopia, de aceea îl face pe navigatorul portughez Hythlodeu să mărturisească: "Dragul meu Morus, ca să-ți spun ce mă frământă și acolo unde toi măsoară totul în bani, ei bine, în
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
voleiul feminin în încăperi largi și înalte, ticsite de o lume în căutare continuă de senzații și emoții mistuitoare. Femeile își manifestau cu volubilitate îndatoririle de gospodine și susținătoare perpetue a modei vestimentare. Doar pensionarii, adunați în mici grupuri, se căinau că nu mai plouă odată să crească grâul. Și aveau dreptate, era parcă o înciduare a vremii, încât adesea se înnora de se întuneca ziua în amiaza mare, cădeau câteva picături de ploaie, apoi se însenina norii grei risipindu-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
la cot cu noi. Sălta treanța aia de halat pe ea de ziceai că-i pe sârmă. Râdea printre gâfâituri văru’ Laur, uite-o vere cum joacă-nfiptă-n mătură cotoroanța, dac-o cauți Între picioare e carne vie, și Andrei o căina că cine-o mai fute-o și pe sărmana Leontina și la cinci metri mai Încolo ea zdupăia cu ciocanul În formă și las-o dracu’ vere că n-aude, e surdă moartă. N-aș fi pus mâna-n foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
răutăcioasă a acestei femei-șnur nu-l descumpănește Însă pe tovarășul meu. — Mă pricep, deoarece am studiat și tehnologia construcțiilor de mașini. — A studiat, cunoaște, ți-am spus doar. E căptușit cu de toate. — N-a avut noroc În viață, Îl căinează sincer Viorel. — Medicină am făcut aproape un an! — De ce doar un an? Întreabă ea. Părințelul dă din mână. — Oh, m-am luat cu alte treburi. Am vrut să mă-nsor, Tanso, asta e. Moșu’ Îl strigă pe fiu-său de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]