102 matches
-
MĂ ÎNTOARCE În noaptea asta de-nceput de an, rece, ninsă, nărăvașă, ca gura iubitului în ceas de-mpreunare, aștept deșteptarea ascultării curate, împotriva neastâmpărului pierdut. Nu mai am timp de împotrivire, pasul s-a îngreunat de la bocancul înzăpezit la călcătura împotriva vântului aspru, fără de iertare. Mă-ntorc pe drumul ce se îndepărtase de lumină. E plin de urme șterse și pline de împotrivire. Încerc să-mi deslușesc urma, sub privirea lunii înfiorată în argintirea gerului, întoarsă de învolburarea multelor ore
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
Mehmet, pentru ca să nu mai aibă domniia și țara turburare despre dânșii, așijdere și cu vecinii cu toți s-au împăcat, și toți oamenii pământului să bucurară, scăpând de robii, dă prăzi, de fugi pen munți, și de toate groazile și călcăturile oștilor și toți da laudă lui Dumnezeu”. Plecarea în Apus este descrisă la fel: „Iar el, cu puțini ce-au scăpat, s-au dus la Suceavă, unde era doamnă-sa și de acolo, pen țara Leșască, la Beci, s-au
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
începutului nu ocolește pe nimeni. Nu e un moft, ci o necesitate impusă de realitatea textului. Prima frază (mai ales într-un reportaj sau într-un alt articol amplu) este poarta prin care pătrunzi în realitatea subiectului. Ea impune tonul, călcătura pașilor următori, regimul stilistic și expresiv, dinamismul sau lentoarea, ironia sau sobrietatea etc. Se întâmplă să stai ore în șir până când, printr-un complicat și obositor proces de căutare, ajungi la fraza potrivită. Câte vor fi fiind, sfaturile nu sunt
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Carol, care se scufundă, fără să mai poată opune vreo rezistență, într-un somn adânc cu vise. Nu mai avusese de mult privilegiul de a visa; de când gândul funest al sfârșitului i se înșurubase în creier. Mai auzea înfundat doar călcătura cailor, care parcă nu mai tropăiau pe caldarâm, ci plescăiau, ca și cum ar fi luat-o peste apele negre ale mării, cu greabănele ude prin întunericul lăptos al nopții, sfâșiat din timp în timp de țipetele unor pescăruși invizibili. Fantomatice felinare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în ochi, care îi păruse rugătoare, dar totodată aproape mângâietoare. Fii atent. Aș vrea ca tu... să te întorci aici.“ „Desigur, domina. Nu te teme, mă voi întoarce.“ Acum își ținea promisiunea. Lumina lunii îl ajuta să ghicească urma cărării. Călcătura domoală a calului, înăbușită de patul de frunze, abia de se auzea în liniștea nopții. 11 — Nu! Nu! Nuuuuu! Așa nu merge! Nu merge deloc. Trebuie să țineți rândurile strânse, să stați în rânduri și să așteptați consemnul, înțelegeți? Metronius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Carol, care se scufundă, fără să mai poată opune vreo rezistență, într-un somn adânc cu vise. Nu mai avusese de mult privilegiul de a visa; de când gândul funest al sfârșitului i se înșurubase în creier. Mai auzea înfundat doar călcătura cailor, care parcă nu mai tropăiau pe caldarâm, ci plescăiau, ca și cum ar fi luat-o peste apele negre ale mării, cu greabănele ude prin întunericul lăptos al nopții, sfâșiat din timp în timp de țipetele unor pescăruși invizibili. Fantomatice felinare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
gata să ațipească. La un moment dat, lotrul a auzit un zgomot mărunt. „Poate a căzut vreo crenguță sub greutatea omătului de pe ea” - și-a zis el ascuțindu-și auzul. După câteva clipe, s-a auzit scrâșnet de omăt sub călcătură de om... „Cineva se apropie tiptil de bordei” a gândit lotrul. I-a șoptit hangiței: ― Tu stai ascunsă sub ogheal, că eu mă duc la ușă, să văd ce e... Hangiul mergea cu pas mare, gâfâind. Când a ajuns în fața
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
unde cuminte zace, În burta unui deal ce s-a-ncăpățânat de mii de ani să nu-și nască taina. Un alt Urmaș, mult mai Încoace, căpetenie, și el, a satului a cărui țărână o spurcați voi astăzi cu neghioaba călcătură s-a dus, Într-un Început călduț de toamnă, la Târgul care, Între timp, devenise un fel de buric al lumii. Cu el Îl luase, ca să-l deprindă cu meșteșugul negoțului și al tocmelii, și pe unul dintre mulții săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nu știu. Mă dor șalele de mor. Dacă mâine dimineață sunt la tine, bine. Dacă nu, să nu mă aștepți. Am Întins-o. Numai bine!” Și Canafas o luă la trap pe drumul de pământ bătut care bubuia pașnic sub călcătura lui apăsată. Enin se scutură ca de muște când liniștea cea lenevoasă cuprinse din nou satul. O luă către casa lui Titel Meșteru. Drumul Începu, de la o vreme, să i se pară nesfârșit. Privirile Îi poposeau pe case și curți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
--Care sunt pline, după cum vezi. --De unde ai scos povestea că butoaiele sunt pline? --Numără tu boii care sunt înjugați la haraba și uite-te la ei cât de greu trag în jug. Îi urmez sfatul și după numărul și călcătura boilor îmi dau seama că are dreptate. Cine știe de la ce vie mănăstirească aduc vinul pentru crâșmele de pe Podul Vechi sau pentru altele? Și n-am uitat că voievozii au hotărât - la cererea mănăstirilor - ca nimeni să nu vândă vin
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
urmă, și-a întors privirea spre mine și după ce - poate - s-a convins că și eu mă bucur la fel, a pornit spre zmeuriș... Tocmai când oala era plină și voiam să ne retragem, se aud crengi uscate rupte de călcătură grea... Mi-am îndreptat privirea spre acolo. În fața ochilor tocmai se înălțase ca o stâncă moș Martin. Oprit în loc, adulmeca aerul cu un fel de voluptate... Călugărul a vorbit către urs, ca unei ființe omenești: Da’ cine te-a supărat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
tare?», Întrebam. «Mă doare și mă mănâncă...», mi se răspundea. Unii băieți pretindeau că și văzuseră șarpele călcat - din Întâmplare: spuneau minciuni! Dacă vezi șarpele, Înainte de a-l călca, nu te mai arde-n talpă; iar dacă-l vezi după călcătură, atunci nu mai are el viață: Îl omori și, omorându-l, ți se ia arsura din talpă „ca cu mâna”! Nu: șărchii de la noi, ori te mușcă - și-atunci faci descântecul de mușcat, cu trei vergele de alun de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În culcușul brațului său stâng, mâna ei dreaptă ținea pe umăr lopata și sapa pe care ceilalți le uitaseră. Să mai mergem un pic, până la frasinul acela, spuse cumnatul. În depărtare, pe o coastă, se distingeau luminile unei așezări. După călcătura catârcei Își dădeau seama că pământul devenise moale, trebuia să fie ușor de săpat. Acest loc mi se pare bun, spuse În sfârșit bărbatul, copacul ne va servi de semn pentru când vom veni să le aducem flori. Mama copilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
avea să fie toată săptămâna bun cu noi. Iadeșul trăgea spre poartă, așa că am ieșit în strada pustie. Am cotit-o la stânga, spre câmp. Abia ne țineam după Balena, care făcea niște pași caraghios de mari, zdruncinîndu-și halcile la fiecare călcătură pe caldarâmul neregulat; în jurul pietrelor din pavaj creșteau fire de iarbă. Am depășit ultima casă și în față ni s-a deschis câmpul, care se întindea până la orizont. Departe, în mijlocul lui, vedeam foișorul melancolic, cu un gemuleț lucind în turn
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tine. Vrei să prinzi o <limbăă, cum îi place lui să spună?... Ai mâini, ai cuțit, ai cap cu care trebuie să gândești, dar trebuie să te miști ca o pisică, nu ca ursul. Să nu-ți auzi nici tu călcătura, necum inamicul... Și dacă ai prins <limbaă, trebuie s-o faci să tacă mâlc, că altfel poate să dea de veste camarazilor săi și te-ai dus pe copcă”. Locotenentul Făgurel ședea lângă Toaibă, iar sergentul Cicoare se afla în
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pași de încălțări grele pe pietriș. Asta-i o patrulă. Înseamnă că pe aici pe aproape trece și șoseaua care atinge gara. Trebuie mare grijă, să nu ne zăpsească inamicul. Domn’ sărjănt - a intervenit în vorbă Trestie. Te ascult. După călcătură, se pare că sunt doi. Oare nu putem pune mâna pe ei? Poate mai aflăm câte ceva în plus. Tot chichirezul îi să știm dacă merg în aceeași direcție cu noi sau ne vin din față. Între timp, a răsunat chemarea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cei douăzeci de pași făcuți ca vântul, au cotit-o spre șosea, cu armele în cumpănire. Parcă abia atingeau iarba prin care treceau. Toaibă și cu Trestie pipăiau drumul cu tălpile goale... Nu se auzeau decât zgomotele din gară și călcătura grea a patrulei. Sergentul număra pașii pe care trebuie să-i mai facă: unu... doi... trei... și ieșind pe rambleul mai ridicat al șoselei, le-a tăiat calea. S-au oprit pentru a-și da seama dacă distanța până la patrulă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se băga. Știi de ce îi spuneam noi, Trestie? Că pe el îl cheamă altfel... De ce îi spuneați așa? Comandantul nostru - pâinea lui Dumnezeu, nu alta - i-o zis așa, fiindcă era subțire ca o trestie și nici nu-i simțeai călcătura când era în misiune. Pășea ca o pisică. Din vorbă în vorbă, nici nu și-au dat seama când calul urca deja dâmbul din fața casei... Uite ce repede am ajuns acasă! - a remarcat Toaibă bucuros. Apoi dacă tu ai povestit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
am de gând să-l urmez astăzi, dar mi se pare că ceva nevăzut îmi zădărnicește dorința. Nu-mi dau seama ce anume. Gândurile încep să mi se învălmășească și îmi este foarte greu să le astâmpăr. În urma mea simt călcătură de om vlăguit. Pași târșiți. Încerc să-mi întorc privirea pentru a mă dumiri despre ce este vorba, dar nu știu de ce amân mereu acest lucru. Mă zbat între dorința de a afla cine îmi calcă pe urme și renunțare
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
-i turtească fața. Când îl zări pe Neculai, îi făcu un semn autoritar să stea pe loc. Experimentat, Neculai se făcu că nu înțelege. O coti pe-o hudicioară. Chipul acesta de a se comporta era însă ușuratic. Auzind o călcătură îndesată în urmă, iuți pasul. În zadar, căci fu strigat. În silă, Neculai se opri. Chipul lui pe care niciodată nu se citea nimic arăta de data asta contrariat. Îl urmărise un ospătar de la bufet, acolo unde cerșetorul se aciua
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
ce călătoreau fără vâsle. Păstra sub ele un ochi aparte, care se încuscrea cu urzeala și bătătura. Într-o după- amiază, se trezise vorbind: „Covorul ăsta nu-l da, e al meu!“. Era un kelim Ghashgai, înțepător și tenace sub călcătură, ca un blestem. Dar sunt câteva zeci la fel de frumoase! zisese bunicu-său. Nu făcea să se încontreze de față cu mușteriii, însă Omar se îndârji iar: „Nu îl da, că îl vreau!“. Tată-său se schimbase la față, dar găsise, totuși
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
urmărind, poate, o muscă, sau ferindu-se, poate, de un alt pește mai mare. Cercetă urmele lăsate în nămol. Fuseseră patru iar, printre ei, și cel pe care îl cunoștea drept Kano, purtătorul celei mai lungi sarbacane din tot ținutul. Călcătura lui era inconfundabilă, urma aceea diformă nu se asemăna cu nici o alta. De ce acest mister? De ce să vină noaptea, să se așeze ca să-l privească, să mănânce ceva și să plece fără să aștepte lumina zilei? Era poate un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a dracului!... - ...Apoi cum să descânte de îngropătură, cu pielea de la o broască, găsită între fălcile șarpelui... - Să te rupi în figuri! - ...Sau cum să șubrezească baierele inimii cu apă în care s-a oglindit luna. Ori cu pământ din călcătura piciorului stâng... De învățat au învățat-o o droaie. Dar nici o verișoară de-a lui Ducă-se pe pustii nu i-a știut sifona fermecătoarei ora și ziua când îi vor ciocăni în fereastră Cei șapte prăduitori ce poate că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
curieri..." Patricia rezistă cu bine complimentului. 254 DANIEL BĂNULESCU Ultima parte a programului, "Ummagumma" avu disperarea concisă și pe jumătate disimulată, cerută de această bucată, înzestrare cu care îi subjugă pe toți. Începuseră să se obișnuiască cu stilul, ascultau transportați, călcătura sa aeriană le devenise necesară și nimeni nu mai clipea. Însuși Pink Floyd hotărî că interpretarea tensionată pe care o dădu unui "Brain Damage" nu era chiar de lepădat. Nu-și făcu vreo iluzie că fusese mai bun. Nu-și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la cele mai pitorești și brutale straturi ale poporului său... În urmă cu vreo trei zile, prezentul Brav Conducător fugise incognito dintr-o vizită de lucru din județul Satu-Mare. Și, căptușit într-un postav gros, vernil, de pădurar, c-o călcătură de bărbat încă tânăr, c-o pălărioară de vânător și-o mustăcioară ce le înnebunea și scotea, uneori, tot bâzdâcul din muierile trecute de 40 de ani, colindase așezările, dinspre Satu-Mare, către Dâmbovița. Se băgase prin case de văduve. Înnoptase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]