64 matches
-
se constituiau În adevărate „morți pe roți“. Până și această caracteristică a lor, care În mod normal ar fi trebuit să atragă simpatia vehiculelor setoase de sânge, a fost privită cu suspiciune. Alte automobile participante la miting au interpretat protestele cabrioletelor nu doar ca pe o fiță, ci chiar ca pe o critică subtilă adusă discursului lui El Té. Aceia puteau fi mugurii unei manifestări cu caracter subversiv sau, mai știi?, o Încercare bine organizată a burgheziei pe roți de a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
din primele zile frumoase de primăvară, aerul era curat și răcoros și totuși plăcut, iar cerul parcă era făcut dintr-o catifea liliachie pe care licăreau stele mari. Străzile din vecinătatea teatrului erau Înțesate de trăsuri, calești, cupeuri particulare și cabriolete; se perindau Întruna prin fața teatrului, iar oamenii urcau mereu În ele. Toți bărbații păreau chipeși, toate femeile erau frumoase: parcă toată lumea era bucuroasă și fericită ca și noi, parcă o dată cu sosirea primăverii se născuse o lume nouă, cu oameni noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
curățenie generală. Odată, când tata era plecat la vânătoare, ea a făcut o curățenie pe cinste În pivniță și a ars toate lucrurile care n-aveau ce căuta acolo. Când s-a Întors tata și s-a dat jos din cabrioletă smucind calul, focul ardea Încă În drumul care trecea pe lângă casa noastră. I-am ieșit În Întâmpinare. Mi-a dat pușca și s-a uitat la foc. — Ce-i asta? a Întrebat. — Am făcut curat În pivniță, dragă, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
le-a scos cu grijă și le-a Împrăștiat pe iarba care creștea lângă drum. Pușca, băgată În husa de piele, și bagajele cu care mergea la vânătoare erau tot pe iarbă, unde le lăsase când se dăduse jos din cabrioletă. — Nick, mi-a zis, du pușca și bagajele În casă și adu-mi un ziar. Am luat pușca grea, care mi se tot lovea de picioare, și cei doi saci și am pornit-o spre casă. — Ia-le pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se simțea bine dacă nu era singur. Taică-su Îi venea În minte toamna sau la Începutul primăverii, când dădea secara-n preerie, sau când vedea coceni de porumb sau un lac, sau când vedea un cal care trage o cabrioletă, sau când vedea sau auzea gâște sălbatice, sau vedea vreo ascunzătoare pentru vânat - Își aducea aminte când un vultur s-a lăsat În picaj prin zăpada răscolită ca să prindă o momeală acoperită de o pânză și cum s-a Înălțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
i-ai zis așa? — Nu, e o chestie din război. Atunci am Început să-i spunem așa. — Uriașii n-ar fi la locul lor În pădurea asta. — Cred că i-au curățat pe toți demult. Probabil că-i vînau cu cabriolete din alea mari, cu cauciucuri uriașe, bune pentru mlaștină. — Tre’ să fi fost ceva foarte bine plănuit. Merge mai ușor cu o ceașcă de email. — E și mai bun din cești de tinichea. Acu’ nu zic de omorît uriași. Zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
călugăr pe undeva, s-a smintit, a fugit din mănăstire și acuma, de ani de zile, propovăduiește năzdrăvănii și trăiește din mila oamenilor. Conacul din Lespezi era bătrân, modest și prietenos. În curtea largă, înconjurată de acareturi, stătea stingheră o cabrioletă cu un cal negru. Titu Herdelea recunoscu pe fiul arendașului Plata-monu, pe care-l întîlnise deunăzi cu învățătorul Dragoș. Tânărul îi spuse că e aici cu tatăl său, care a venit la Gogu Ionescu, proprietarul moșiei. El n-a vrut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se îngroșa și se umfla vuietul îngrămădirii de țărani în mijlocul uliței din care se ridică întocmai ca o poruncă un glas răgușit: ― Mama voastră de ciocoi! Capitolul VIII FLĂCĂRI 1 Ziua următoare, miercuri, înainte de amiazi, Platamonu sosi la Lespezi cu cabrioleta, aducând și pe avocatul Olimp Stavrat, pe care-l găzduia la Gliganu. ― Iacă, ajungem cu bine, domnule avocat! zise arendașul, care mâna calul, având alături de dânsul, în față, pe Stavrat, iar în fund, pe Aristide. ― De ajuns văd că ajungem
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
discute, ca să-și omoare plictiseala, despre mișcările țăranilor de prin alte părți, Dumitru interesîndu-se grav dacă e adevărat că are să se dea pământ oamenilor. ― Aidem, puiule, c-am isprăvit! strigă Platamonu, coborând grăbit din cerdac și suindu-se îndată în cabrioletă. Aidem, adăugă mai încet, când Aristide luă loc lângă dânsul, că maică-ta o fi speriată! Îndată ce ieșiră în uliță, dădură peste Matei Dulmanu cu oamenii de adineaori, care parcă-i așteptau. Într-adevăr, Matei făcu semn să oprească puțin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-i, Matei? Ce te doare? zise arendașul prietenos ca totdeauna. Țăranul trecu pe sub botul calului de partea cealaltă, lângă Platamonu. Fața îi era mai întunecată ca de obicei și în ochi avea o pâlpâire mocnită. Puse un picior pe scărița cabrioletei și, aplecîndu-se la urechea arendașului, rosti tainic: ― Cucoane, să te astâmperi cu Babaroaga, că-i rău! Platamonu îngălbeni, dar, ca să nu-și arate turburarea, răspunse cu același glas blajin: ― Da ce s-a mai întîmplat, omule? Nu ți-am spus
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sub rever și cu nasturi uciși în mătasă", se ascunde în "vechiul dulap/ plin cu jachete și rochii din marea sufragerie" sau fuge "la vechiul bufet cu borcane lucioase și-adânci" din aceeași sufragerie veche, când nu călătorește cu "vechea cabrioletă,/ Cu fracul boțit și jobenul sub braț", alături de femeia adorată, ca întotdeauna, total etc. Orice impresie de superbă gratuitate pe care o lasă, la o primă vedere, discursurile sale îndrăgostite (și, în general, avalanșa de gesturi demodate pe care le
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Dormann (Albin Michel, 1982, pp. 109-110): (46) Numai Dumnezeu știe cît de puțin seamănă Parisul cu ceea ce ea își imaginase! Acest oraș imens, zgomotos, amețitor, această mulțime, acest du-te-vino fără sfîrșit de trăsuri, de șarete, de tomberoane, de calești, de cabriolete și de faetoane. Și acest vacarm care abia în noapte de se potolește, acele urlete, acele țipete ale vînzătorilor de zarzavaturi, fructe, apă, boarfe, mături, nisip. Aceste scrîșnete de căruțe care se ciocnesc, se agață între ele pe străduțele strîmte
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ajută pe drumeții la ananghie... Ura! Acuma știu că navigăm! Fiece chilă-i o rază de soare! Ura! Sîntem ca trei tingiri prinse de coada unui jaguar turbat! Am o idee: să mă leg de un elefant înhămat la o cabrioletă. Tii, cum mai zboară roțile pe cîmp cînd te trage-un elefant! E drept că-i pericol mare să te-azvîrle afară, cînd ajungi la un deal. Ura! asta simți cînd te duci la dracul - parcă te dai de-a dura
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
între opera de maturitate a pictorului și tragedia personală. "Luchian, pe atuncea tânăr și bogat, preocupat mai mult de armăsari decât de tablouri, își întărea picioarele pe bicicletă și brațele pe hățurile cailor înhămați la una din cele mai luxoase cabriolete de la Șosea. Ca să-și afle toată vigoarea lui artistică și să-și desprindă cu totul personalitatea din haosul tinereții, Luchian trebuia să-și piardă întâi toată averea, trebuia să ajungă ca un pachet de tutun să i se pară scump
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]