KorAP: Find »[drukola/base=cadiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...7 >

156 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

meu era mai bine Îngrijit acolo decât dacă m-aș fi ocupat de el eu Însumi. Omar a privit asistența, urmărind vreo reacție. Dar istorisirea lui n-a stârnit nici un freamăt pe buze, nici o Întrebare În ochi. Ghicindu-i nedumerirea, cadiul Îi explică: — Multe orașe pretind că sunt cele mai ospitaliere din toate ținuturile Islamului, dar numai locuitorii Samarkandului merită această cinste. După știința mea, niciodată vreun călător n-a trebuit să plătească pentru găzduire sau pentru hrană, cunosc familii Întregi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Samarkand; crezi oare că fie și un singur om și-ar grava numele pe ele, spre a-și atrage mulțumiri? — Recunosc, n-am Întâlnit niciunde o asemenea generozitate. Mi-ați Îngădui, totuși, să pun o Întrebare care Îmi muncește mintea? Cadiul Îi taie vorba: — Știu ce vei Întreba: cum de niște oameni care așază atât de sus virtuțile ospitalității pot să se facă vinovați de violențe Împotriva unui oaspete ca tine? — Sau Împotriva unui nefericit de bătrân ca Jaber-cel-Lung. Am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Mecca, Medina, Isfahan, Bagdad, Damasc, Buhara, Merv, Cairo, Samarkand: nimic altceva decât niște oaze pe care o clipă de nepăsare le-ar transforma din nou În deșert. Mereu la cheremul unei furtuni de nisip! Printr-o fereastră situată la stânga sa, cadiul a cântărit cu o privire expertă poziția soarelui. S-a ridicat. — E vremea să mergem În Întâmpinarea suveranului nostru, spune el. Bate din palme. — Să ni se aducă oarece pentru drum! Căci Îi stă În obicei să-și ia cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pari prea dornic să mă Însoțești acolo. — O veșnicie Întreagă În tovărășia unor ulema 1 ritoși? Nu, mulțumesc, Dumnezeu ne-a făgăduit altceva. Schimbul se replici s-a oprit acolo, Omar a grăbit pasul ca să-l prindă din urmă pe cadiul care-l cheamă. — Trebuie ca locuitorii orașului să te vadă călărind În preajma mea, asta va risipi impresiile de-aseară. În mulțimea adunată În vecinătatea reședinței, Omar crede că o recunoaște pe hoața de migdale, ascunsă sub umbra unui păr. Încetinește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
fața, ochii săi mici păreau mai adânciți În orbite, mai oblici ca niciodată, pomeții săi reflectau sclipirile chihlimbarii ale soarelui. Și apoi, dintr-odată, dispoziția i s-a schimbat. S-a apropiat de cele aproape două sute de notabilități adunate În jurul cadiului Abu Taher, a Îndreptat către grupul În care se amestecase Omar Khayyam o privire iscoditoare, neliniștită, oarecum bănuitoare. Nezărindu-i, se pare, pe cei pe care-i căuta, și-a cabrat brusc bidiviul, a tras scurt de frâu și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
dărăpănată În urma luptelor recente, trebuise să se renunțe la ea. De atunci, numai garnizoana turcească Își ridica uneori acolo iurtele. Văzând starea prea puțin binevoitoare a suveranului, Omar ezitase să se ducă la palat spre a-i prezenta omagiile, dar cadiul Îl obligase s-o facă, fără Îndoială În speranța că prezența eminentului său prieten ar putea constitui o schimbare bine-venită. Pe drum, Abu Taher Își făcuse o datorie din a-l lămuri pe Khayyam În legătură cu ceea ce tocmai se Întâmplase: oficialitățile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
ceea ce tocmai se Întâmplase: oficialitățile religioase ale orașului hotărâseră să un participe la ceremonia de primire, reproșându-i hanului că a incendiat până În temelii Marea Moschee din Buhara, unde se retrăseseră adversarii săi Înarmați. — Între suveran și oamenii Bisericii, rostește cadiul, războiul este neîntrerupt, uneori pe față, sângeros, dar cel mai adesea surd și perfid. Se zvonea chiar că ulema ar fi Înnodat contacte cu numeroși militari de rang Înalt, exasperați de purtarea hanului. Strămoșii săi, se spunea, mâncau Împreună cu trupele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
vizitează adesea În Cetatea Buhara, principala sa reședință, Îl primește ceremonios de fiecare dată când se oprește la Samarkand. Unii ulema privesc cu ochi răi atitudinea sa conciliantă, dar majoritatea apreciază prezența acestui intermediar Între ei și monarh. Încă o dată, cadiul avea să joace, cu abilitate, acest rol de conciliator, evitând să-l contrazică pe Nasr, profitând de cea mai mică schimbare favorabilă a dispoziției acestuia pentru a-l conduce spre sentimente mai bune. El așteaptă, lasă să se scurgă minutele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
așezat pe tron, când l-a văzut, În sfârșit, cu șalele bine proptite Într-o pernă moale, ia din nou lucrurile În mână, Într-un mod subtil, imperceptibil, pe care Omar Îl observă plin de ușurare. La un semn al cadiului, cămărașul a chemat o tânără sclavă, care se apucă să strângă veșmintele abandonate pe pământ asemeni cadavrelor după bătălie. Dintr-odată, aerul a devenit mai respirabil, oamenii Își dezmorțesc pe furiș mădularele, unii Îndrăznesc să murmure câteva vorbe la urechea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
strângă veșmintele abandonate pe pământ asemeni cadavrelor după bătălie. Dintr-odată, aerul a devenit mai respirabil, oamenii Își dezmorțesc pe furiș mădularele, unii Îndrăznesc să murmure câteva vorbe la urechea cea mai apropiată. Atunci, Înaintând spre spațiul eliberat În mijlocul Încăperii, cadiul se așază În fața monarhului, coboară capul și nu rostește nici un cuvânt. Astfel Încât, atunci când, după un lung răstimp de tăcere, Nasr Îi aruncă În sfârșit, cu o asprime Înmuiată de oboseală: „Mergi și spune-le tuturor ulema din această cetate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
mea“, toată lumea Înțelege că furtuna a trecut, că se Întrezărește o soluție și că este de ajuns ca preoții să se pocăiască pentru ca monarhul să renunțe la pedeapsă. Prin urmare, a doua zi, atunci când Omar Îl Însoțește din nou pe cadiu la curte, atmosfera este de nerecunoscut. Nasr e așezat pe tron, un fel de divan Înălțat, acoperit cu un covor de culoare Închisă, În preajma căruia un sclav ține un taler cu petale de trandafir zaharisite. Suveranul alege una, o așază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
de șușoteli, printre cei aproape douăzeci de poeți care-și așteptau rândul, unii se dau chiar doi pași Înapoi, dispărând apoi pe nesimțite. Doar o femeie iese din rând și se apropie cu pas sigur. Întrebat din priviri de Omar, cadiul șoptește: — O poetă din Buhara, cere să i se spună Djahane. Djahane, ca lumea largă. Este o tânără văduvă cu dragoste nestatornice. Tonul este dezaprobator, dar nu face decât să stârnească și mai mult interesul lui Omar, a cărui privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
slobozind o privire pe care Omar o culege, o obsoarbe, ar vrea s-o păstreze. O clipă insesizabilă pentru mulțime, o veșnicie pentru iubit. Timpul are două fețe, Își spune Khayyam, are două dimensiuni, lungimea după soare, adâncimea după patimi. Cadiul a pus capăt acestui moment binecuvântat Între toate; atinge ușor cu palma brațul lui Khayyam, care se Întoarce. Prea târziu, femeia a dispărut, deja e toată numai văluri. Abu Taher vrea să-și prezinte prietenul hanului, pregătește terenul: — Augustul dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
În gură. — Luna de post s-a Încheiat totuși de trei săptămâni, dacă nu mă Înșel! — În vremea Ramadanului, eram În călătorie de la Nishapur la Samarkand, a trebuit, deci, să Întrerup postul, făcând legământ să câștig mai târziu zilele pierdute. Cadiul se sperie, asistența se frământă, fața suveranului este indescifrabilă. Hotărăște să-l isodească pe Abu Taher: — Tu, care ești un cunoscător al tuturor ascuzișurilor credinței, poți să-mi spui dacă, vârând monedele de aur În gură și scoțându-le de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
fața suveranului este indescifrabilă. Hotărăște să-l isodească pe Abu Taher: — Tu, care ești un cunoscător al tuturor ascuzișurilor credinței, poți să-mi spui dacă, vârând monedele de aur În gură și scoțându-le de Îndată, khwaje Omar Încalcă postul? Cadiul adoptă tonul cel mai neutru: — Vorbind la modul cel mai riguros, tot ce intră pe gură poate Însemna o Încălcare a postului. Și s-a mai Întâmplat ca o monedă să fie Înghițită din greșeală. Nasr primește lămurirea, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
alături. — Frumoasă asemenea acestei poete? rânjește Abu Taher. Omar n-o mai are decât pe ea În gând, dar tace. Se teme că și cea mai neînsemnată vorbă pe care ar scăpa l-ar putea trăda. Simțindu-se oarecum frivol, cadiul schimbă tonul și subiectul: — Vreau să-ți cer o favoare! — Tu ești cel care mă copleșești cu favorurile tale. Fie! recunoaște Abu Taher. Să zicem că aș dori ceva În schimb. Au ajuns În fața portalului reședinței sale; Îl invită să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Îngropate pentru totdeauna. Ce rămâne dintr-o cetate este privirea indiferentă pe care va fi Îndreptat-o asupra ei un poet pe jumătate beat. — Îți Înțeleg cuvintele, bâiguie Abu Taher, oarecum dezamăgit. Totuși, doar nu vrei să-i dedici unui cadiu șafeit niște poeme care duhnesc a vin! De fapt, Omar va ști să se arate conciliant și plin de recunoștință, va pune apă În vinul său, dacă se poate spune așa. În lunile care urmează, se dedică redactării unei lucrări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
un om care să fie interesat la fel de mult de știință ca și de treburile lumești, și care să fie preocupat În mod sincer de soarta speciei omenești, până când Dumnezeu mi-a oferit divina șansă de a-l Întâlni pe marele cadiu, imamul Abu Taher. Favorurile sale mi-au Îngăduit să mă dedic acestor lucrări“. Când revine, În acea noapte, În foișorul care-i slujește de acum Înainte drept casă, Khayyam nu se gândește să-și aducă un opaiț, spunându-și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
spunându-și că e prea târziu ca să mai citească sau să mai scrie. Cu toate acestea, drumul nu-i e deloc luminat de astrul nopții, un corn plăpând la acest sfârșit al lunii chawwal. De cum s-a Îndepărtat de vila cadiului, nu Înaintează decât pe dibuite, se poticnește de câteva ori, se agață de tufișuri, primește În obraz mângâierea aspră a unei sălcii plângătoare. De-abia ajuns În odaia sa, aude o voce, un dulce reproș: — Te așteptam mai curând. Pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
deslușit, dar neguros. — Păstrezi tăcerea, nu vrei să crezi că o femeie va fi Îndrăznit să-ți intre astfel În odaie. La palat, privirile ni s-au Încrucișat, le-a străbătut o rază de lumină, dar hanul era acolo, și cadiul, și Întreaga curte, iar privirea ta s-a oferit. Ca atâția alți bărbați, ai hotărât să nu te oprești. La ce bun să-ți sfidezi soarta, la ce bun să-ți atragi mânia monarhului pentru o biată femeie, o văduvă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
gust de despărțire, fiecare Îmbrățișare este o goană nebună. Într-o noapte ca oricare alta, una dintre cele mai Înăbușitoare are verii, totuși, Khayyam iese să aștepte răbdător pe terasa foișorului; aude, și-i pare că din apropiere, râsetele străjilor cadiului, se neliniștește. Fără pricină pentru că Djahane sosește și Îi alungă teama, nimeni n-a zărit-o. Schimbă un prim sărut, fugar, urmat de un altul, apăsat, este modul lor de a Încheia ziua celorlalți, ca să-și Înceapă noaptea lor. Câți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
să se extindă. Pe tot parcursul acestor zile de efervescență, Khayyam a vrut să rămână la distanță de oraș. Bineînțeles, nu se poate abține să nu-și facă, din când În când, o scurtă apariție la curte sau În casa cadiului, să nu pară că-i părăsește Într-un moment de Încercare. Dar rămâne, cel mai adesea, Închis În foișorul său, adâncit În lucrări sau În cartea sa tainică, ale cărei pagini le Înnegrește cu Înverșunare, ca și cum războiul n-ar exista

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pune să se rostească, În marea moschee, rugăciunea pentru răposați, apoi primește condoleanțe pentru moartea socrului său. Chiar cei care veniseră În goana mare, În ajun, ca să-l felicite pentru victorie au revenit, cu fața Îndoliată, ca să-și arate durerea. Cadiul, care a recitat câteva versete de circumstanță și l-a invitat pe Omar să facă același lucru, strecoară În urechea celui din urmă: — Nu te mira de nimic, realitatea are două chipuri, ca și oamenii. În aceeași seară, Abu Taher

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
conversație, ci, mai degrabă, pentru reînnoirea jurământului de credință, pentru risipirea bănuielilor, pentru evitarea unei căderi În uitare. Douăsprezece persoane din solia de la Samarkand au obținut, astfel, privilegiul de a strânge mâna care ține cârma imperiului. Omar venea imediat În urma cadiului, Abu Taher a bolborosit o formulă. Nizam dă din cap, Îi reține mâna Într-a lui vreme de câteva clipe, cadiul este onorat. Când sosește rândul lui Omar, vizirul se apleacă la urechea sa și șoptește: — De astăzi Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
solia de la Samarkand au obținut, astfel, privilegiul de a strânge mâna care ține cârma imperiului. Omar venea imediat În urma cadiului, Abu Taher a bolborosit o formulă. Nizam dă din cap, Îi reține mâna Într-a lui vreme de câteva clipe, cadiul este onorat. Când sosește rândul lui Omar, vizirul se apleacă la urechea sa și șoptește: — De astăzi Într-un an, să fii la Isfahan, ca să vorbim. Khayyam nu este sigur că a Înțeles bine, simte un soi de șovăială În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]