139 matches
-
Fatehpur. Situat la oarecare distanță de artera comercială a șoselei Grand Trunk, care trece prin sudul regatului, făcând legătura dintre îndepărtata Calcutta și Peshawar, Fatehpur are încă și destule avantaje. Cândva, țesătorii de aici obișnuiau să confecționeze un material special, cadrilat, din bumbac, foarte popular în nordul Indiei. Au intrat însă în concurență cu materialele făcute la războaiele de țesut din Manchester și, treptat, n-au mai făcut față, dar orașul a continuat să freamăte de viață. Supușii nababului, un amestec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nu poate coborî, se țineau scai de caleașcă până la ieșirea din sat. Moșul striga nestingherit ca într-o procesiune a umbrelor înserate: -Câââârpe!... Cââââââââââââârpe!.... Aveam, an de an, pregătită bocceluța cu diferite cârpe (fineturi rărite de timp, hăinuțe din barchet cadrilat, rămase mici, șosete , rochițe decolorate etc). În schimbul lor primeam păpușa stranie cu ochii de sticlă care nu-mi devenea niciodată prietenă, pentru că mă privea ciudat cu ochii ei morți. Pe atunci, anii mei se numărau în păpuși, iar moș Caletcă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de rouă. În stradă, porniseră tramvaiele. Scrâșnetul surd al mișcării. ATENTIE! URMEAZA PAGINI ALBE din gresala - intre 34-48. TREBUIESC REARANJATE CUM ERAU INITIALA!!!! Cofetărie prăpădită, înt unecoasă. Cofetarie prapadita , intunecoasa. Cofetarie prapadita, intunecoasa. Excentricul vilegiaturist așteaptă, picior peste picior. Haina cadrilată, larg deschisă. Fular de mătase bordo, scos din gulerul cămășii negre. Uriașe lentile negre de soare. Pe scaun, alături, jacheta de antilopă, umbrela. Lângă scaun, valiza mică, de piele, cu etichete colorate... Prima oră a scurtei vacanțe la munte, prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de ani, dar ținuta îi era ușoară și nepretențioasă ca a unei fete și mi s-a părut tonifiant faptul că o siluetă atât de minunată de femeie se poate arăta în public îmbrăcată într-o salopetă și o cămașă cadrilată de flanel. Era un semn de încredere în sine, așa mi s-a părut, o indiferență față de părerile altora pe care nu o manifestă decât sufletele cele mai stabile, cu rădăcini adânci. Nu eram dispus să renunț la pasiunea tainică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
după care urma să aranjeze la cimitir. Ulrich zăcea pe masa din sufragerie, în mijlocul iureșului de mobilă pe care-l îngroșase timp de o viață. Era îmbrăcat în costum negru, dar, la repezeală, Cristina nu-i schimbase cămașa lui veche, cadrilată. Arăta ca un prizonier evreu fugit în travesti din lagăr. Tot din grabă, nepoată-sa uitase să-i închidă ochii albaștri și gura știrbă. Mâna dreaptă îi rămăsese înțepenită de la cot în sus. În camera tăcută și întunecată strigătul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
an, primul an din cei douăzeci și unu câți am locuit în blocul de pe Ștefan cel Mare. Cât de distinct îmi aduc aminte de amiaza când prin culoarul care lega Scara Unu de restul blocului s-a strecurat insul în cămașă roșie, cadrilată! Se strecura ca o râmă printre cele două clădiri și aproape s-a înțepenit în contoarul de gaze. În fine, ieși la liman, răsuflând ca după un urcuș greu și ștergîndu-și coatele văruite. Ne chemă la el și începu să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
singure, din ce în ce mai repede, în sus, pe sârme, și s-au ridicat în aer la peste un metru înălțime, rămânând acolo, tot rotindu-se, câteva minute. Băiatul privea elicea, gîndindu-se parcă la altceva. Înainte de a pleca, acel ins în cămașă roșie cadrilată ne mai arătase un lucru, îl ținea în palme cu mare grijă, mîngîindu-l din când în când. Am strâns cercul în jurul lui și am văzut că era vorba de un stilou negru. Pe o parte, în corpul său se afla
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Cu maiestatea femeilor înalte, doamna Mironescu se îndreaptă și ea spre măsuța cu pricina. O fetiță îmbufnată, care cu greu se abține să își înșface păpușa de un picior, să o azvârle în coșulețul ei și să tragă deasupra perdeluțele cadrilate - așa arată Sophie în clipa când reușește să-și ia, în sfârșit, în brațe păpușa cheală, cu obrăjor palid și nas bătrânicios. O așază pe genunchi și o așteaptă răbdătoare să se potolească până când, într-adevăr, aceasta încetează să mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pisică“, spre deosebire de cea a lui Alex, era amuzată și ironică. Fața îi era rotundă, cu un nas scurt, iar dinții pătrați, ușor separați între ei, plantați într-un arc larg, îi dădeau un aer franc, băiețesc, când zâmbea. Purta costume cadrilate, gri-deschis, cu vestă, și putea fi deseori văzut (ca în momentul de față) fără haină, numai în vesta cu spate din satin lucios. Acest obicei îi făcuse pe oameni să spună că arăta ca un jucător de pocher. O remarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
proprietar, și cu toate că numele nu mai era folosit (întrucât Brian disprețuia asemenea pretenții și adresa casei era doar Nr. 27), dăinuia totuși ca o poreclă familiară. Stella stătea cu spatele proptit de perne și picioarele întinse, acoperite cu o pătură cadrilată, albastru cu alb. Adam tocmai îl așezase pe Zet pe pieptul ei, aranjându-i cu grijă poziția, chiar sub gâtul Stellei. Cățelușul își întinsese labele din față pe umerii ei, într-un gest protector, parcă. Îi simțea gheruțele tocite. Privea drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ruby era mioapă); dar își frâna iritarea de dragul lui Adam. Nu-i plăcea nici Stella, în care vedea unica pricină a nefericirilor lui George. Stella, zăcând pe canapea și contemplând bucla pe care o făcea piciorul ei îndoit sub pătura cadrilată, se simțea total înstrăinată de realitatea ei obișnuită sau poate își dădea seama că, în ultima vreme, nu mai existase pentru ea o realitate obișnuită. Privea peste capul lui Brian la peticul de grădină, la șipcile încrucișate ale gardului, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să te sărut. Ține, ți-l dau pe Zet, ăsta-i în stare să te vindece de orice. Tom se apropie și o sărută pe Stella pe frunte, o mângâie ușor pe păr, apoi îl plasă pe Zet pe pătura cadrilată, în depresiunea caldă dintre piciorul Stellei și marginea canapelei, unde cățelul se instală cu seriozitate, de parcă și-ar fi luat, în primire postul. Tom McCaffrey, în vârstă de douăzeci de ani, era, indiscutabil, cel mai înalt și, discutabil, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Îi plăcea Bruxelles, nu părțile lui vechi și mărețe, nici cartierele noi, strălucitoare, ci melancolicele străzi burgheze, atât de liniștite, purtând amprenta unui trecut încă accesibil, străduțele unde puteai găsi la colț un mic restaurant cu fețe de masă roșii, cadrilate, cu oleandri și o pisică neagră. Îi plăcea și Londra și își întrevedea un viitor de londonez. Ura, din toată inima și din tot sufletul său, Irlanda, irlandezii și pe sine însuși. Doctorul Johnson scrie că atunci când un om afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că fusese cămăruța jupânesei. Alex se gândise cu ușurare „Da, asta e!“. Apoi, privind din nou, își dăduse seama că încăperea nu era cea pe care o cunoștea ea. George își scoase fulgarinul negru. Purta unul dintre costumele lui ușoare, cadrilate, cu vestă, și astăzi își pusese o cravată și își pieptănase părul. Capul lui avea din nou înfățișarea lucitoare, briantinată. Își scoase haina și rămase în vesta cu spatele din satin lucios, uitându-se la Alex și arătându-și dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu prea confortabilă) care-i plăcea lui George. Își îmbrăcase rochia neagră de mătase lucioasă și colierul strălucitor de metal, cu dinți lungi, pe care i-l dăruise George și pe care-l numeau „jugul sclavului“. George, în pantalonii lui cadrilați, gri deschis și în cămașa bleu pal cu dungulițe bleumarin, care-i rămăsese încă descheiată și nevârâtă în pantaloni, se plimba prin cameră, croindu-și drum printre obiecte și izbind cu piciorul în tot ce i se nimerea în cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și Zet). Alex se prefăcea a fi indiferentă, dar de fapt prețuia evenimentul ca pe un prilej în care-și putea afirma puterea matriarhală. — Ah, dac-ar fi fost și Stella cu noi, oftă Gabriel în timp ce întindea o pătură mare, cadrilată. Ar fi fost... (era gata să spună „perfect“, dar onestitatea ei o făcu conștientă că nici o scenă la care participa și Brian nu putea fi perfectă)... ar fi fost atât de plăcut! Stella nu reapăruse, dar circula zvonul, probabil la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cealaltă față până într-o zi când tata îi arătase pe stradă, trecând pe lângă ei, un băiat cu vreo doi ani mai mic. Uite paltonul tău, îi spusese tata. Dar paltonul pe care îl purta băiatul ce tocmai trecuse era cadrilat, cu nuanțe vii de bej și de verde și poate și altele. Eugen făcuse următorii pași mulți pași cu capul întors în urmă, nevenindu-i să creadă că era același palton gri pe care îl purtase atâția ani fără să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Ion Moldoveanu, ardelean din Dej, licențiat în drept, plus facultatea de litere și filozofie. Fără partid, revizor școlar inamovabil. Când a apărut în orașul Ismail, îmbrăcat ca-n occident, lumea se uia la el ca după urs. Purta un sacou cadrilat, cămașă cu revere late peste reverele hainei, capul descoperit, pantalon bufant strâns sub genunchi, ciorapi lungi iar în picioare sandale romane. Energic și foarte, foarte nervos. Dar fără ranchiună. A trebuit să plece la Tighina fiindcă n-a răspuns poruncilor
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
salvarea sufletelor păcătoase. Abia acum Neculai se trezea în fața unei speranțe. Iată în ce fel l-a tulburat pe filosof „linia” șefului. De atunci viața lui Neculai luă alt curs. Cu greu, în tinerelul îndesat și sprinten ce purta cămăși cadrilate cu cravată albastră din material sintetic l-ai fi recunoscut pe lâncedul și buhăitul de odinioară Neculai. Doar privirile decolorate rămăseseră aceleași, de astă dată cu o adresă, sar zice, șmecherească. În locul unei înțepeneli solemne, chipul său căpătă o expresie
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
-te în noroi, ca să poți să-ți disprețuiești trupul. În consecință, nu se sinchisește de ce clevetește lumea, în Asybaris, pe seama lui. "N-au decât să-și bată gura cât vor, i-a zis lui Julius, ștergîndu-și cu o mare batistă cadrilată fața roșie, de rac fiert și pe urmă răcit. Ba chiar îi înțeleg. Se plictisesc, probabil, ascultând continuu vântul care aduce, vara, nori de praf sau emițând ipoteze despre deșertul pe care expedițiile nu reușesc să-l descopere. În Asybaris
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
gulerul cămășii murdar. Discuția s-a încropit anevoie și pentru că doctorul are probleme cu auzul. Trebuie să aplece urechea dreaptă spre interlocutor când i se vorbește prea încet. Din când în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată și se uita spre pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat de pe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cataramă, dar nu cu Al Capone. Nici măcar nu-și scosese pălăria și uite cum Își umfla pieptul, de parcă ar fi primit permanent o decorație. Și căutătura cumplită pe sub borul pălăriei, nimeni nu mai purta pălărie la Lima, nici costumele astea cadrilate, nici atîtea lanțuri de aur la vestă. — Părinții tăi trebuie să pice acum, Îi spuse, uitîndu-se Încă o dată la el cu aceeași căutătură răuvoitoare și atît de ciudată pe care Julius o mai văzuse undeva, dar unde? Dădu să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
melodie de la Sinatra și fu prins. Când mai ieșea pe scenă, avea acum parte mai mult de cotcodăceli și fluie rături. Atunci apelă la Borilă de la Bariera Ver gu lui. Tâlharul, cu un canin de aur și înțolit cu vestă cadrilată cum nu mai dădea voie nimănui să poarte, îl ascultă și-i explică sfătos că nu-l poate omorî pe Cristian Vasile. „Nu de alta, da-mi place și mie cum îi zice și-ar fi păcat de Dum nezeu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
o sărbătoare. Nici măcar în clipa când a fost pronunțată sentința, nu m-am cutremurat. Patru ani de închisoare! Patru ani pentru nevinovăție. Dar i-am zâmbit judecătorului aprobator. Îl țin minte perfect. Își ștergea chelia transpirată cu o batistă mare, cadrilată, și ar fi avut chef să mai adauge ceva la pedeapsă. Dar sentința era dată, nu mai putea reveni. A izbit cu ciocănelul. În masă și a evacuat sala, în vreme ce tata mă privea consternat. Nu pricepea victoria mea, era limpede
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sosirea lui Ignatius, cu o oră mai târziu, domnișoara Trixie nu se întorsese încă. Domnul Gonzalez îl auzi pășind greoi și încet pe scări. Ușa fu larg deschisă și minunatul Ignatius J. Reilly apăru, legat în jurul gâtului cu un fular cadrilat mare cât o broboadă, care avea un capăt băgat sub pardesiu. — Bună dimineața, domnule, spuse el maiestuos. — Bună dimineața, răspunse încântat domnul Gonzalez. Te-a adus bine mașina până aici? — Potrivit. Am bănuiala că taximetristul avea veleități de pilot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]