239 matches
-
mitropolit a organizat și învățământul preoțesc și a întemeiat seminarul de la Socola, care mai târziu a luat numele de "Seminarul Veniamin", și a înființat și o școală de muzică bisericească. Datorită condițiilor istorice, mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). Intrarea rușilor în Moldova, l-au silit să demisioneze și să stea retras până la 1812 când a fost iarăși chemat de Adunare ca să ia conducerea. Curând însă au venit împrejurări nenorocite atât pentru țară cât și pentru
Veniamin Costache () [Corola-website/Science/299718_a_301047]
-
Sandu (Alexandru) Sturza (n. cca. 1685 - d. 1754 /1756) a fost Mare Ban în divanul Moldovei, care a îndeplinit împreună cu Marele Spătar Constantin Costache funcția de caimacam al Moldovei în perioada septembrie - octombrie 1726, între sfârșitul celei de-a treia domnii alui Mihail Racoviță și prima domnie a lui Grigore II Ghica. A fost fiul Marelui Vistiernic Ion Sturdza și a primei sale soții "Irina Bucium". S-
Sandu Sturza () [Corola-website/Science/332239_a_333568]
-
tâlhari asupra noastră la Iași”". După mazilirea lui Mihail Racoviță și prin intervențiile lui Grigore II Ghica care-i era rudă, Sandu Sturza împreună cu Marele Vornic Constantin Costache a asigurat, în perioada septembrie-octombrie 1726, conducerea interimară a statului moldovean, în calitate de caimacam. Odată cu prima domnie a vărului său Grigore II Ghica, marele boier Sandu Sturza a avut un rol politic important în Moldova, îndeplinind cele mai înalte dregătorii: mare logofăt, mare spătar, mare vistier, hatman sau mare vornic al Țării de Jos
Sandu Sturza () [Corola-website/Science/332239_a_333568]
-
politic important în Moldova, îndeplinind cele mai înalte dregătorii: mare logofăt, mare spătar, mare vistier, hatman sau mare vornic al Țării de Jos. Totodată, până în 1753, a făcut parte din opt căimăcămii. În 1743, vel logofătul Sandu Sturza este numit caimacam la plecarea din domnie a lui Constantin Mavrocordat. În iunie 1747, tot ca vel logofăt, este numit din nou caimacam al Moldovei, împreună cu boierii Toader Carp și Constantin Donici.
Sandu Sturza () [Corola-website/Science/332239_a_333568]
-
Țării de Jos. Totodată, până în 1753, a făcut parte din opt căimăcămii. În 1743, vel logofătul Sandu Sturza este numit caimacam la plecarea din domnie a lui Constantin Mavrocordat. În iunie 1747, tot ca vel logofăt, este numit din nou caimacam al Moldovei, împreună cu boierii Toader Carp și Constantin Donici.
Sandu Sturza () [Corola-website/Science/332239_a_333568]
-
lui Constantin Rosenthal. Statuia, în stil neoclasic, reprezenta o alegorie a ideilor pașoptiste, sub chipul unei femei ținând în mâini o cumpănă și o cruce, amplasată pe un piedestal de piatră. De frica unei intervenții ale trupelor otomane și rusești, caimacamul conservator Emanoil Băleanu a dispus ca în noaptea de 28 spre 29 iunie 1848 statuia să fie distrusă. Pașoptiștii au condamnat acest gest de distrugere a unei opere de artă, numindu-l un act de vandalism.
Constantin Daniel Rosenthal () [Corola-website/Science/303938_a_305267]
-
de șef rabin (haham) al evreilor sefarzi. În anul 1929 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. Rabinul Dr. s-a născut la data de 17 septembrie 1856 în București - Țara Românească (la vremea respectivă provincie otomană, condusă de caimacamul Todiriță Balș), într-o notorie familie evreiască sefardă, bunicul său fiind unul din conducătorii comunității și fondator de sinagogă, iar tatăl său - consul al Olandei la București și susținător al ideilor mișcării de culturalizare modernă în rândurile evreilor, Haskala. Familiei
Moses Gaster () [Corola-website/Science/306052_a_307381]
-
din 1861 — România). Acest teritoriu includea orașele Bolgrad, Ismail și Chilia. Coloniștii găgăuzi așezați în jurul orașului Comrat au rămas, totuși, în Imperiul Rus. Un gimnaziu bulgar a fost înființat în Bolgrad la 28 iunie 1858 de către autoritățile moldovenești de sub conducerea caimacamului Nicolae Vogoride, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra dezvoltării educației și culturii bulgare, acesta fiind în fapt primul gimnaziu bulgar modern. În 1861, 20.000 de bulgari din partea de sud a Basarabiei (care revenise României) au emigrat în Rusia
Bulgarii din Ucraina () [Corola-website/Science/318288_a_319617]
-
inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Iași elaborată în anul 2004 de către Institutul Național al Monumentelor Istorice, fiindu-i atribuit codul . Ideea ridicării la Iași a unei statui a marelui voievod al Moldovei datează din anul 1856, din dorința caimacamului Theodor Balș de a se opune Unirii Principatelor. El spera astfel că, prin prezentarea lui Ștefan cel Mare ca simbol al trăiniciei și puterii Principatului Moldovei, ar fi exacerbat naționalismul local de principat moldav și ar fi demonstrat inutilitatea Unirii
Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași () [Corola-website/Science/307924_a_309253]
-
științific al Complexului Muzeal Național Moldova din Iași precizează că: ""Barba lui Ștefan a apărut după restaurarea picturii originale de la Biserica Bădeuți, pictorii secolului al XIX-lea adăugându-i voievodului barbă, aceasta fiind la modă în acele timpuri"" . Odată cu moartea caimacamului Theodor Balș în anul 1857, s-au sistat și lucrările de realizare a statuii. Abia în anul 1871, când la Mănăstirea Putna s-au sărbătorit 370 de ani de la moartea domnitorului Moldovei, au fost reluate discuțiile referitoare la monument. După
Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași () [Corola-website/Science/307924_a_309253]
-
autonomiei sporite, precum și principiile de neutralitate, guvern reprezentativ, si, după cum a spus mai tarziu, aducerea la conducerea țării a unui „prinț străin”. Cu toate acestea, atât Kogălniceanu cât și Alecsandri, s-au prezentat inițial în calitate de candidați pentru titlul regent de Caimacam -Alecsandri, care era mai popular, a renunțat primul, pentru a-l susține pe Costache Negri. Candidatura lui Negri a fost respinsă de către otomani, care a preferat să-l numească pe Teodor Balș (iunie 1856). În urma alegerilor din septembrie 1857, întreaga
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
1756, spătar și capuchehaia al domnitorului Scarlat Ghica în 1757, vel postelnic în 1760, spătar și serdar de Orhei în 1765 și serdar din nou, în 1769 la București, este numit de către Grigore al III-lea Ghica în funcția de caimacam al Craiovei. Apărând Oltenia pe timpul războiului ruso-turc în 1770, este numit de turci domn al Țării Românești. Rămâne în Oltenia, dând mai multe acte din Craiova. La evacuarea Bucureștiului din cauza rușilor în iunie 1770, este chemat de episcopul de Buzău
Manole Giani Ruset () [Corola-website/Science/299758_a_301087]
-
miruiți, după stilul ungerii împăraților bizantini, și încoronați aproape toți domnitorii Moldovei, fiind considerată ca biserică domnească. Dimitrie Cantemir descrie acest obicei în lucrarea sa monografică, "Descriptio Moldaviae" (1714-1716). La o milă de Iași, alaiul domnitorului nou-ales era întâmpinat de caimacamii puși de el, prin scrisoare de la Constantinopol, împreună cu boieri, oșteni și târgoveți, după care intra cu pompă în oraș și se oprea în curtea Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc”, unde descăleca. În fața ușii bisericii, mitropolitul îl întâmpina cu două lumânări mari
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
piețele negustorești, apoi țintuit de urechi în fața prăvăliei sale. Fostul vătaf Gheorghe, datorită corectitudinii sale, a ajuns din opincar, mare spătar. Se căsătorește cu Maria, fiica boierului C, iar domnitorul Ghica îl cinstește cu caftanul de mare spătar, numindu-l caimacam al Craiovei. Romanul se impune prin forța dramatică a primei părți, a acțiunii, prin tensiunea unei scene. Eroii romanului sunt străluciți luceferi ai viciilor care se ridică pe ruinele acelora care nu i-au lăsat să moară. Nicolae Filimon prezintă
Ciocoii vechi și noi () [Corola-website/Science/302508_a_303837]
-
(sau Constantin Costachi/Constantin Costache n. cca. 1660 - d. 28 februarie 1737, Mănăstirea Sucevița) a fost mare spătar în divanul Moldovei, care a îndeplinit împreună cu marele ban Sandu Sturza funcția de caimacam al Moldovei în perioada septembrie - octombrie 1726, între sfârșitul celei de-a treia domnii alui Mihail Racoviță și prima domnie a lui Grigore II Ghica. A fost fiul marelui vornic al Țării de Jos Gavril (Gavriliță) Costachi și a celei
Costantin Costachi () [Corola-website/Science/332943_a_334272]
-
cumnată-său, lui Ioan Paladi biv-spătar, și într-a lui Costantin Costache vel-spătar, fiind aceste curți amândoao alăture"”. După mazilirea lui Mihail Racoviță , Costantin Costachi împreună cu Sandu Sturza a asigurat, în perioada septembrie-octombrie 1726, conducerea interimară a statului moldovean, în calitate de caimacam. După cum relata Ion Neculce „" și cetindu-i ferman de mazilie Duminecă în 26 dzile a lui septemvri, pus-au căimîcani pe Costantin Costache vel-spatar și pre Sandul Sturdze vel-ban"”. La începutul domniei lui Grigore Ghica este numit mare hatman, fapt care
Costantin Costachi () [Corola-website/Science/332943_a_334272]
-
viza răsturnarea acestuia de la domnie, fapt pentru care va fi scos din dregătorie și va face și câteva luni de închisoare. În 1733, la sfârșitul domniei lui Grigore Ghica a asigurat din nou interimatul la conducerea țării, fiind iarăși numit caimacam: „"și au pus căimăcami în Ieși, anume pre Costantin Costache vel-logofăt și pre Costantin Ruset vel-vornic"”.
Costantin Costachi () [Corola-website/Science/332943_a_334272]
-
de Divanuri ad-hoc, nu le-a mai prelungit domnia celor doi principi (care erau numiți pe o perioadă de șapte ani, iar termenul expira chiar în 1856), aceștia fiind adepți ai unirii celor două principate. În locul lor au fost numiți caimacami care să prezideze hotărârile poporului.
Barbu Știrbei () [Corola-website/Science/299782_a_301111]
-
Ministru în Căimăcămia Țării (1848 și 1858). Candidat la domnie (1842 și 1858). În 1854 era marele vornic. În 1858, după ce Războiul Crimeei a înlăturat protectoratul rusesc, a fost, împreună cu Ioan Manu și Ioan Al. Filipescu, unul dintre cei trei caimacami care au administrat Țara Românească înainte alegerii lui Alexandru Ioan Cuza pe 24 ianuarie 1859. Caimacamul conservator a rămas în istorie printr-un act de vandalism cultural deoarece, de frica unei intervenții ale trupelor otomane și rusești, a dispus ca
Emanoil Băleanu () [Corola-website/Science/323315_a_324644]
-
marele vornic. În 1858, după ce Războiul Crimeei a înlăturat protectoratul rusesc, a fost, împreună cu Ioan Manu și Ioan Al. Filipescu, unul dintre cei trei caimacami care au administrat Țara Românească înainte alegerii lui Alexandru Ioan Cuza pe 24 ianuarie 1859. Caimacamul conservator a rămas în istorie printr-un act de vandalism cultural deoarece, de frica unei intervenții ale trupelor otomane și rusești, a dispus ca în noaptea de 28 spre 29 iunie 1848 să fie distrusă prima statuie de for public
Emanoil Băleanu () [Corola-website/Science/323315_a_324644]
-
Roznov, părinții săi fiind Alecu Ruset-Roznovanu și Ruxandra Callimachi. Alecu Ruset-Roznovanu făcea parte din ramura moldoveană a familiei Rosetti, ramură care a dat Principatului Moldovei numeroși demnitari între care Antonie Ruset, voievod al Moldovei între anii 1675-1678, și Iordache Ruset-Roznovanu, caimacam al Moldovei în anul 1807. Părinții săi au moștenit moșia din Roznov, stăpânirea acestei proprietăți fiind la originea numelui compus al acestei ramuri a Rosetteștilor, și au fost proprietarii Palatului Roset-Roznovanu, actualul sediu al primăriei Iași, și Palatului Calimachi, primul
Gheorghe Ruset Roznovanu () [Corola-website/Science/326859_a_328188]
-
său, generalul Ioan C. Cornescu) fiind distrus în perioada când la mănăstire a fost tabăra de copii coreeni (1923-1954). Costache S. Cornescu, născut în 1791, urmează o carieră asemanătoare cu a fratelui său mai mare: licențiat în drept, Mare Logofăt, Caimacam (1842) și Logofăt Bisericesc - Ministru al Cultelor (1848). Cea mai mare parte a vieții sale a dus-o departe de tumultul polic al epocii, la conacul familiei din Cornești, dedicându-se vânătorii. Despre rarele perioade în care stătea în capitală
Familia Cornescu () [Corola-website/Science/308239_a_309568]
-
(n. 1796 - d. 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, iar mai târziu caimacam între 4 iulie 1856 - octombrie 1858. S-a născut în 1796, fiind fiul lui Dimitrie Alexandru Ghica și frate cu Grigore al IV-lea Ghica. Ar fi trebuit să fie numit conform Regulamentului Organic de o Adunare obștească extraordinară, însă
Alexandru D. Ghica () [Corola-website/Science/303817_a_305146]
-
înființat orașul Alexandria. Alexandru a fost caracterizat ca fiind un "om bun, însă fără curaj ... prieten al țării, dar mai mult încă al postului său". Mult mai târziu, după ieșirea de la domnie a lui Barbu Știrbei, în 1856, este numit caimacam al Munteniei. A luptat pe față pentru unire și s-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc. În 1858, Convenția de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei până la alegerea noilor domnitori
Alexandru D. Ghica () [Corola-website/Science/303817_a_305146]
-
Barbu Știrbei, în 1856, este numit caimacam al Munteniei. A luptat pe față pentru unire și s-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc. În 1858, Convenția de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei până la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Ghica este eliberat din funcție (octombrie 1858).
Alexandru D. Ghica () [Corola-website/Science/303817_a_305146]