176 matches
-
franc atașament al autoarei față de valorile generației sale. Poezia Elenei Ștefoi, scria Lefter, „se supraîncarcă de tropi de un anumit tip, clișeizat în anii ‘80”, pomenind în continuare „ticul concretizării abstracțiilor printr-o tehnică a asocierii foarte la îndemână, fals calofilă.” O singură concluzie e greu de tras. Mai mare dreptate pare să aibă Nicolae Manolescu, care rezolvă aceste diferende interpretative avansând ideea (în Istoria critică a literaturii române) că avem de-a face cu o poezie politică. După Manolescu, de
O viziune a sentimentelor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5348_a_6673]
-
să fi contribuit și umorul cerebral al lui Perjovschi, ale cărui desene joacă nu o dată rolul de osciloscop: când tonul versurilor se ridică, liniile devin frânte și haotice. Altminteri, sunt absolut conforme cu stilistica artistului, rafinat înțelegătoare și în fond calofilă. Sigur, chiar folosită în contrapunct, formula militantă există. Elena Vlădăreanu spune răspicat și ce are de spus, și ce are numai de sugerat. Și de obicei o face cu o voce pe care nu se sfiește să arate că o
Poezie cu virgulă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6732_a_8057]
-
la îndemînă oricui. Negreșit, impresia de accesibilitate există, și ea vine din fluența de balerin a scrisului lui Kierkegaard, dar aceeași impresie este risipită de foarte desele referiri teologice sau culturale care dau textului o concentrare de material inițiatic. Trimiterile calofile pe care le presară de-a lungul paginilor nu pot fi înțelese fără un comentariu menit a le lămuri substratul și contextul, de aceea un spirit neprevenit fie le-ar ocoli socotindu-le neînsemnate, fie le-ar interpreta ad libitum
Elegia conceptuală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6617_a_7942]
-
același Mateiu Caragiale (et pour cause! ) aflăm, de exemplu următoarele: În cazul (anti)moderni(ști)lor nostalgici după noblețea unui Ancien Régime pierdut sau visat, noutatea o reprezintă însă elaborarea limbajului: limbajul ca identitate aristocratică, codificată în tipare stilistice înalte, calofile, eventual prețioase. Limbajul ca recipient, ca Lampă a lui Aladin locuită de djinnul lumii râvnite." (pag. 60) Iată, referitor la Adela, ce ritual aiuritor: "Dacă Adela e Opera, iar Emil - cititorul ei ideal, atunci Opera își vădește din plin, în fața
Puncte din oficiu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6618_a_7943]
-
înclinația de a-și trece sub tăcere greșelile. Altminteri, scrisă cu morga inertă a unui halat alb ce se ascunde în spatele simandicosului și opacului jargon de specialitate, cartea ar fi o ghiulea tare și întunecată, atârnând greu de gâtul publicului calofil. Acesta e primul lucru pe care l-a înțeles Atul Gawande: că protocolul operator pe care îl cer traheostomiile, injecțiile epidurale, cateterele intracardiace sau herniile nu poate provoca decât plictiseală cititorului obișnuit și că, pentru a-l atrage, trebuie nu
Tăind în carne vie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6528_a_7853]
-
rînd cu rînd și literă cu literă, pe zațul paginii electronice. Văzînd cît de repede se adună rîndurile, nautistului îi sporește moralul, crezîndu-se prolific și inspirat, cînd de fapt e tern și plat. Asperitățile de stil i se pare prejudecăți calofile, de aceea le dă pe rindea spre a rămîne cu un text neted ca o limbă de vițel și opac ca o curea de piele. Toate aceste semne trădează o infirmitate de care suferă oricine și-a făcut din monitor
Cultura de monitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6496_a_7821]
-
atunci cînd scrie literatură, Eco face filologie. Eseistul nu renunță la morga cercetătorului nici în momentele de creație epică, și așa se explică de ce, în esența lui, Eco e un erudit de speță savantă ale cărui romane, de stufoasă inspirație calofilă, suferă de indigență lirică. Invazia galimatiei le macină substanța, aerul cărților fiind intoxicat de roiul trimiterilor savante. Și totuși, dintre semioticenii de notorietate, Eco are aplomb verbal, numărîndu-se printre doctrinarii cu precădere atrăgători, și ar fi o impertinență să nu
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]
-
și retractări tactice. Este un beligerant onest scutit de frici și de reverențe oportuniste. Un autor corosiv, vertical și inavuabil. Toate aceste însușiri își găsesc expresia în forma protocolară, specioasă și voit răsucită a scrisului lui Grigurcu. Criticul este un calofil rutinat de ținută decadentă, genul de manierist pentru care eleganța nuanței e o dovadă a respectului de sine. Înainte de a scrie pentru alții, Grigurcu scrie pentru gustul său și i s-ar părea o trădare să-și simplifice sintaxa de dragul
Un meticulos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6451_a_7776]
-
Cosmin Ciotloș Ca mulți din generația mea, n-am prea avut acces la poezia lui Ion Horea. O poezie, de altfel, clasică, tradițională, melodică, ușor calofilă, inaderentă, preț de cinci decenii, la schimbările criteriilor de gen. Atenția mi-a atras-o, anul trecut, prefața lui Al. Cistelecan la masiva antologie de autor intitulată, după un volum din 1979, Bătaia cu aur. Mi se părea, atunci, un
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]
-
sarcina aceasta. Dilema în care cade e una, în definitiv, tehnică: aceea de a omogeniza diversitatea de tonuri pe care unchiul, bătrân acum, își relatează tinerețea furată. Dacă anacoluturile și contradicțiile reparate din condei sunt, cumva, semnificative? Dacă această pornire, calofilă și rigoristă, se va dovedi, față de adevărul spuselor lui, o impietate? Sunt întrebări cărora, punându- le în seama personajului său pe de-o parte, Mioara Apolzan le răspunde, ea însăși, pe de alta. Stilistic, O vară cu Maia e un
Diferențe specifice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4646_a_5971]
-
calibru,/ mai neriscant, mai nătântoc,/ mai compatibil cu un claun:/ de-a cine stă în echilibru,/ mai mult, pe bietele picioare/ din spate ale unui scaun!”). Nu lipsesc, din acest volum, nici holorimele, unele de o severă simetrie, îmbinând expresivitatea calofilă și retranșarea într-un trecut ipotetic: „Adie liniștea de seară/ sub luna-n rozalb: astru pal; /sub luna-n roz, albastru-pal / adie-l liniștea, deseară, / ca în Virgiliu. - Beau amar și cred că lacrimile n-au gust; / și cred că
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
alt om nu ar putea scrie o carte asemănătoare. Cauza nu stă în noutatea de conținut a volumului, imposibilă în virtutea clasicității epuizate a temelor, ci în maniera de scris a autorului, limba lui Creția avînd un sunet aparte, de delicatețe calofilă, care atrage mai mult decît ideile pe care le exprimă. În schimb, ideile sunt previzibile și cu totul cuminți, dată fiind matca moralizatoare a cărții: cînd scrii minieseuri pe teme etice, riscul de a sta sub un canon convenabil dictat
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
scrie estetic, dar nu scrie expresiv, literele sale transmițînd distincții docte, nu impulsuri de viață. Ești de acord cu fiecare propoziție a lui, dar nici una nu ți se întipărește în minte. Luminile și umbrele sufletului e exemplul tipic de tom calofil care nu lasă urme în memoria cititorului, cauza stînd în neputința de a-i frapa mintea printr-o tensiune vitală. De aceea, cuvintele lui Creția au rigoare și n-au vigoare, lipsindu-le mocnirea lăuntrică. Proza lui este ca un
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
de cotitură în evoluția narațiunii de tip folclorizant, care pune în dificultate pe oricine caută înrudiri simplificatoare. Personajul anapoda, ca marcă distinctivă a lui Creangă, devine arhetipul unei întregi pleiade de siluete fictive, datorate unor mari scriitori din speța artiștilor calofili, de la Mateiu I. Caragiale și Urmuz, la Grigore Cugler și Fănuș Neagu. Ulterior, apariția în limba română, în 1974, a celebrului studiu datorat lui M. Bahtin, François Rabelais și cultura populară în Evul Mediu și Renaștere 10, avea să confirme
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
și piatra,/ iedera și sticla.// Pisicile din Hajongard/ mă urmează silențios peste tot/ îmbrăcate-n tunica/ lui Mao” (p. 30). Dincolo de aluzia la cunoscutul roman al lui Rebreanu, oricum insuficientă, scenariul se complică, aglomerând trimiteri și mistere. Manasia e un calofil care, copleșit de referințe culturale (deopotrivă literare și științifice), devine anticalofil. Probabil aceasta e însușirea de căpătâi a poeziei sale: plăcerea furibundă de a contraria. Își populează lumile cu obiecte imposibile și cu specii pe cale de dispariție numai pentru a
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
ce i se suflă, de aici impresia de scriere anapoda, împotriva uzanțelor firești, cînd de fapt el expune riguros un mesaj a cărui paternitate nu-i aparține. Prin Nichita, glasul Paracletului dă naștere Nodurilor și semnelor, inscripții tăioase, fără blîndeți calofile. Acest al doilea Nichita nu mai scrie frumos pentru simplul fapt că nu mai scrie deloc, ci reproduce frînturi inspirate de lumea de dincolo. Așa apar secvențele pneumatice, fulgurații stranii, reci și precise, în aparență extravagante. În realitate, ele sînt
Patimile după Nichita by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3033_a_4358]
-
a acreditat deja, se regăsesc în egală măsură în cele două lucrări, atît ca preocupări în sine cît și ca forme de cercetare a unei relații active, de multe ori tensionate, între volum și suprafață, între densitatea formei și tentația calofilă a unei conștiințe artistice cu reflexe culturale puternic asimilate. Tot în spațiul culturii, dar al unei culturi cu anumite accente exotice, situată generic în spațiul azteco-incaș, se manifestă și interesul lui Alexandru Lupu. Un disc solar imens, înscris într-un
Un spațiu al contrariilor - simpozionul de la Baia Mare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11123_a_12448]
-
Gheorghe Grigurcu Nu e nici o surpriză. Așa-numitele Memorii din cînd în cînd ale lui Constantin Țoiu confirmă inteligența suplă, subtilitatea parcă nesățioasă de sine, scrisul irezistibil, calofil cu aspect de naturalețe, al prozatorului de bun și meritat renume. însușiri care beneficiază de un liant temperamental a cărui analiză e trebuitoare pentru a le marca specificul și pentru a-l situa pe scriitor în rama unui context tipologic
Constantin Țoiu, memorialist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11161_a_12486]
-
basic douămiist și ceremonialurile marii poezii moderne, chiar dacă practică un discurs ca la carte despre damnare, autodistrugere, nebunie ș.cl. („Gata cu strategiile!/Celui ce vrea să-și facă țăndări capul,/îi las capul meu//și mă duc”) și își înscenează calofil sentimentele pe toată gama tehnică disponibilă, alunecînd, teatral, în facondă: „Știu că poezia mea nu înseamnă nimic/decît întro lume din care tu ești absentă//Am o copită în loc de inimă/și-un ghem de păr în loc de ficat.// Ce crezi, am
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
în care erupția cromatică e atît de bogată că sugerează foarte bine bogăția de nuante pe care litera evanghelică, în aparență de o ariditate atică, le poate dezvălui la cercetare. În concluzie, un volum de eseistică erudită și de rafinament calofil, menit cititorilor cu apetit speculativ.
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
un veleitar, ci un prețuitor al frumosului literar. Poate că, cu un termen adesea utilizat de critica literară de azi, dar asupra căruia planează totuși o oarecare undă de ridicol, s-ar putea spune despre el că a fost un calofil, un șlefuitor și un prețuitor al frumosului literar. Am încercat și continui să încerc să adun date despre el, în lipsa unei biografii publicate. După cum reiese din certificatul său de deces (seria DR nr.503290, eliberat de Primăria Sectorului 2 al
Un scriitor uitat by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Memoirs/11633_a_12958]
-
din straniul oțel al damaschinilor", cum, judicios, le caracterizează însăși autoarea, într-un autoportret la persoana a doua. Surpriza de care vorbeam o reprezintă extrema concentrare și abstragere din realul (foarte) vizibil a discursului liric, o reticență și o pudoare calofilă ce merg până la a condensa într-un vârf de ac teritorii vaste ale experienței. Dacă poeta ne oferă, ca om ,al cetății" fațeta diurnă a personalității sale, prin poezie ea își etalează chipul nocturn, realizând un descensus ad inferos. Din
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]
-
pe canalul premonițiunilor, revelației și al autoscopiei. Nu e fără interes nota onirică, văzută de Aristotel C. Pârvulescu filozofic, dar și justițiar.( Săracul de el ). Inventivitatea este hotărât remarcabilă cantitativ și ea se combină cu un limbaj plastic. Remarcăm propuzițiunea calofilă, fraza calculată în tot și imagistă în amânunt. Cu o reflxivitate creatoare, eseurile redau mecanicismul societății noastre în raport cu stimulente exterioare de tot felul, autorul inventând cu un dar genuin o lume în care a trait, făurind cu ușurință adevăruri dar
SINCERITATEA REFLECȚIEI ÎNTR-UN FLORILEGIU DE ESEURI, CRONICĂ DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384379_a_385708]
-
lună de lună cu înfrigurare și interes. Gheorghe Neagu este o personalitate centrală a spiritului vrâncean. Din tabelul cronologic care deschide ultimul său volum, „Purtătorul de cruce” [Editura Transilvania, Tecuci, 2009], aflu c-a livrat vieții culturale vrâncene numeroase proiecte calofile și laborioase menite să înavuțească viața culturală vrânceană și să regrupeze scriitorii acestui areal geografic binecuvântat de Dumnezeu, dar nu toate au fost susținute de autoritățile locale, sau chiar de confrații de breaslă, așa că multe s-au stins înainte de a
GHEORGHE ANDREI NEAGU, UN SCRIITOR CARE-ŞI POARTĂ CRUCEA CU DEMNITATE de IONEL NECULA în ediţia nr. 965 din 22 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364409_a_365738]
-
găsim prețiozitate sau pedanterie. Neastâmpărul și urgența frământului lăuntric și ale interogației lirice nu lasă loc nici reveriei romantice, nici contemplării visătoare a naturii. Tonalitatea lirică trece de la familiar, anecdotic, cvazi-comic, la tensionat, asertiv, categoric, declarativ, proclamativ. Poetul nu umblă, calofil, la finețuri estetice dar accede fără a o căuta, la frumusețea unor metafore ale gândirii și ale simțirii. Cultivă versul autoscopic, dialogal-confesiv. Se adresează când sie-și, când unui interlocutor fictiv sau livresc: „Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva
BORIS MARIAN MEHR de ZOLTAN TERNER în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368356_a_369685]