434 matches
-
-lea prin tratatul de la Karlowitz. Cetatea a continuat să fie mărită și era considerată cea mai redutabilă din Uniunea Polono-Lituaniană. În ruinele cetății încă se mai găsesc ghiulelele înfipte în ele cu ocazia diverselor asedii. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, Camenița a devenit centrul violentului conflict între evreii talmudiști și frankiști; în oraș a locuit episcopul Dembowski, susținător al frankiștilor și care a ordonat arderea Talmudului, ordin executat pe străzile orașului în 1757. După a doua împărțire a Poloniei în 1793
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
ori, a fost impresionat de fortificațiile acesteia. Unul dintre turnuri a fost folosit drept temniță pentru Ustîm Karmeliuk, un lider al țărănimii răsculate la începutul secolului al XIX-lea, care a reușit să evadeze de acolo de trei ori. În Camenița a locuit și bogatul Joseph Yozel Günzburg. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, numeroși evrei au emigrat din oraș către Statele Unite, în special spre New York, unde au organizat mai multe societăți. În timpul Primului Război Mondial, orașul a fost ocupat
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
austro-ungare. Odată cu prăbușirea Imperiului Rus, în 1917, orașul a fost inclus în câteva efemere state ucrainene: Republica Populară Ucraineană, Hatmanatul și Directoratul, și a ajuns să facă parte din RSS Ucraineană, după ce Ucraina a căzut în mâinile bolșevicilor. În timpul Directoratului, Camenița a fost capitala de-facto a Ucrainei, după ocuparea Kievului de către comuniștii ruși. În timpul Războiului Polono-Sovietic, orașul a fost capturat de armata polonă, dar a fost cedat Rusiei Sovietice prin tratatul de la Riga din 1921. Polonezii și ucrainenii dominau populația orașului
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
a Ucrainei, după ocuparea Kievului de către comuniștii ruși. În timpul Războiului Polono-Sovietic, orașul a fost capturat de armata polonă, dar a fost cedat Rusiei Sovietice prin tratatul de la Riga din 1921. Polonezii și ucrainenii dominau populația orașului. Ca centru comercial, însă, Camenița a fost un oraș multietnic și multireligios, cu minorități evreiești și armenești considerabile. Sub dominația sovietică, a fost supus numeroaselor persecuții, majoritatea polonezilor și ucrainenilor fiind deportați forțat în Siberia. Masacre cum ar fi masacrul din Vinnița au avut loc
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
considerabile. Sub dominația sovietică, a fost supus numeroaselor persecuții, majoritatea polonezilor și ucrainenilor fiind deportați forțat în Siberia. Masacre cum ar fi masacrul din Vinnița au avut loc în toată Podolia, ultimul bastion al militanților pentru independența Ucrainei. La început, Camenița a fost centrul administrativ al regiunii Camenița din RSS Ucraineană, dar, ulterior, reședința regiunii s-a mutat la Proskuriv (astăzi Hmelnîțkîi). În decembrie 1927, revista TIME a relatat răscoale țărănești și muncitorești împotriva guvernului sovietic și a colectivizării, în sudul
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
numeroaselor persecuții, majoritatea polonezilor și ucrainenilor fiind deportați forțat în Siberia. Masacre cum ar fi masacrul din Vinnița au avut loc în toată Podolia, ultimul bastion al militanților pentru independența Ucrainei. La început, Camenița a fost centrul administrativ al regiunii Camenița din RSS Ucraineană, dar, ulterior, reședința regiunii s-a mutat la Proskuriv (astăzi Hmelnîțkîi). În decembrie 1927, revista TIME a relatat răscoale țărănești și muncitorești împotriva guvernului sovietic și a colectivizării, în sudul Ucrainei și în orașele Moghilău, Camenița, Tiraspol
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
regiunii Camenița din RSS Ucraineană, dar, ulterior, reședința regiunii s-a mutat la Proskuriv (astăzi Hmelnîțkîi). În decembrie 1927, revista TIME a relatat răscoale țărănești și muncitorești împotriva guvernului sovietic și a colectivizării, în sudul Ucrainei și în orașele Moghilău, Camenița, Tiraspol și altele. În ziarele românești au apărut informații privind trimiterea de trupe de la Moscova în regiune pentru suprimarea revoltelor, soldată cu 4000 de morți. Presa oficială a Kremlinului a negat aceste informații. La Camenița, în 27-28 august 1941, a
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
Ucrainei și în orașele Moghilău, Camenița, Tiraspol și altele. În ziarele românești au apărut informații privind trimiterea de trupe de la Moscova în regiune pentru suprimarea revoltelor, soldată cu 4000 de morți. Presa oficială a Kremlinului a negat aceste informații. La Camenița, în 27-28 august 1941, a avut loc unul dintre primele și cele mai mari omoruri în masă ale Holocaustului. În aceste două zile, de evrei au fost uciși, majoritatea deportați din Ungaria (-) iar restul evrei polonezi din regiune. Masacrul de la
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
în 27-28 august 1941, a avut loc unul dintre primele și cele mai mari omoruri în masă ale Holocaustului. În aceste două zile, de evrei au fost uciși, majoritatea deportați din Ungaria (-) iar restul evrei polonezi din regiune. Masacrul de la Camenița a fost prima acțiune a naziștilor din cadrul „Soluției Finale”, iar numărul victimelor a fost de ordinul zecilor de mii. Martorii oculari au relatat că cei care au comis aceste omoruri n-au încercat să-și ascundă acțiunile față de localnici. Conform
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
din cadrul „Soluției Finale”, iar numărul victimelor a fost de ordinul zecilor de mii. Martorii oculari au relatat că cei care au comis aceste omoruri n-au încercat să-și ascundă acțiunile față de localnici. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Camenița era vorbitoare de ucraineană (%), existând și o minoritate de vorbitori de rusă (%).
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
său, pe structura cetății anterioare, prin acoperirea acesteia cu pământ. Într-un document din 6 octombrie 1408 dat de Alexandru cel Bun negustorilor din Liov, Hotinul era menționat ca punct vamal astfel: "„Iar cine va duce cai sau iepe la Camenița va da... la Hotin ce ar fi avut să dea la Cernăuți... de fiecare cal... câte doi groși”" . După moartea lui Alexandru cel Bun, ca urmare a războaielor dintre urmașii domnitorului moldovean, Hotinul a fost ocupat de către Polonia în anul
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
aceasta fiind de fapt granița Principatului Moldovei) . După tratatul de pace de la Hotin, cetatea a revenit Moldovei, dar în fapt a rămas sub control turcesc. Pentru a controla frontiera cu teritoriile aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Polonia a întărit Cetatea Camenița, aflată pe celălalt mal al Nistrului. O unitate de ieniceri și-a stabilit garnizoana în cetate începând din anul 1632, staționând acolo împreună cu oastea moldoveană. Cetatea Hotinului a fost eliberată din mâinile turcilor de mai multe ori în acest secol
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
localnici să se mute pe o terasă înaltă din sud, în apropierea locului de popas al cărăușilor bivolari, întemeind satul Slobozia Bivolari (așa cum apare în cronica liuzilor din 1803). Pe acolo treceau negustorii armeni, turci sau evrei în drum spre Camenița sau spre Hotin, ei folosind bivolii pentru tractarea căruțelor. Acest lucru este demonstrat de existența unei ulițe armenești în fostul târg Bivolari. La 13 iunie 1843, domnitorul Mihail Sturdza a emis hrisovul de înființare a târgului Bivolari, pe proprietatea hatmanului
Bivolari, Iași () [Corola-website/Science/324184_a_325513]
-
bătute de regii Armeniei Ciliciene, cu care negustorii armeni din Crimeea, Galiția și Moldova au avut relații comerciale. La începutul secolului al XIV-lea, armenii din Caffa au migrat la Cracovia și la Lemberg, iar de acolo au trecut în Camenița și în Moldova. Întrucât în 1365, Eparhia armeană din Lemberg primea sub jurisdicția sa pe armenii din Moldova, se poate deduce că în centrele comerciale importante existau de-acum colonii armenești. Cel mai vechi monument arhitectonic clădit de armeni pe
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
găsește, însă, la un martor ocular, diaconul armean Minas Tokhateți, originar din Eudochia și stabilit în Suceava. El este autorul unui lamento de 110 catrene, intitulat Jelanie asupra armenilor din Țara Valahilor. Minas din Tokhat a locuit multă vreme la Camenița și la Lemberg, unde a fost secretar al arhiepiscopului armean și al tribunalului armenesc, iar în 1551 s-a aflat la Suceava, unde a fost de față la suferințele conaționalilor săi, relatîndu-le apoi într-o formă literară. Poemul său are
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
armenilor un motiv determinant l-a constituit factorul social, întrucât armenii, prin puterea lor economică, riscau să amenințe autoritatea unei monarhii cu tendință spre despotism. După Ștefan Rareș, Alexandru Lăpușneanu i-a persecutat și el pe armeni. Cronica armenilor din Camenița, o sursă istorică foarte prețioasă, consemnînd evenimentele petrecute în perioada 1410-1652 inclusiv pe teritoriul Moldovei, scrie despre acest domnitor „crud, de zece ori mai crud decît a fost Iulian pentru creștini“: „Cu deosebire rău a fost acesta pentru biata nație
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
suportului militar din Polonia a fost tardiv și a trebuit să se retragă în fugă cu Elisabeta, familia, boierii și o mică oaste de câteva sute de ostași în cetatea Hotinului. De aici, și-a trimis soția și copiii la Camenița, iar mai apoi și el, în urma unei bătălii pierdute rapid, s-a retras la moșia de la Ustie și de acolo a reluat negocierile cu polonezii pentru a-și recăpăta Domnia. La Camenița, Elisabeta a devenit ostateca ducelui de Zamoisky și
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
aici, și-a trimis soția și copiii la Camenița, iar mai apoi și el, în urma unei bătălii pierdute rapid, s-a retras la moșia de la Ustie și de acolo a reluat negocierile cu polonezii pentru a-și recăpăta Domnia. La Camenița, Elisabeta a devenit ostateca ducelui de Zamoisky și a starostului Cameniței, care-i solicitau lui Ieremia plata datoriilor. În primăvara anului 1601 izbucnește ciuma în oraș, iar Elisabeta a trăi clipe de groază, deoarece cu toate măsurile luate îi mureau
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
apoi și el, în urma unei bătălii pierdute rapid, s-a retras la moșia de la Ustie și de acolo a reluat negocierile cu polonezii pentru a-și recăpăta Domnia. La Camenița, Elisabeta a devenit ostateca ducelui de Zamoisky și a starostului Cameniței, care-i solicitau lui Ieremia plata datoriilor. În primăvara anului 1601 izbucnește ciuma în oraș, iar Elisabeta a trăi clipe de groază, deoarece cu toate măsurile luate îi mureau pe rând servitorii și i-a murit și o soră sub
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
17 ianuarie 1603, să-l ajute, dar scrisoarea a rămas fără răspuns. Nicolae Iorga susține că această întâmplare a reprezentat începutul urii dintre cei doi frați Movilă. Ura Elisabetei, începuse mai devreme, pe vremea când a fost ținută ostatecă la Camenița, printre ciumați. La 25 mai 1603, în cetatea Sucevei are loc căsătoria fiicei lor Chiajna cu Mihai Wiszowiecki, rutean ortodox, unul dintre cei mai mari magnați ai Poloniei, Iar în urma acestei căsătorii, regele Poloniei a trimis doi delegați, un arhiepiscop
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
cel de-al doilea fiu al său, Alexandru. Până în vara lui 1615 a strâns o armată de aproximativ 12.000 de oșteni care a pornit către Iași avându-i în frunte pe ginerele Wisznowiecki și pe principele Samuel Corecki. La Camenița, armata a fost întâmpinată de boierii moldoveni nemulțumiți, iar Petre, pârcălabul Hotinului, le-a înmânat cheile cetății Hotin. După ocuparea Hotinului, armata lui Alexandru a înaintat spre Iași și au fost întâmpinați de armata lui Tomșa pe dealul Tătărașilor. Tomșa
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
este un oraș în Raionul Briceni, Republica Moldova. Denumirea localității provine de la tătarii lipcani care au populat odinioară această localitate. Aceștia au fost strămutați în 1699 din Camenița. Orașul este cea mai nordică localitate urbană din Moldova, este situat la frontiera de nord-vest a Moldovei cu România și Ucraina, pe malul stâng al râului Prut, la o distanță de 252 km de capitala republicii - Chișinău și la 28
Lipcani () [Corola-website/Science/305085_a_306414]
-
popoarelor vecine și stăvilirea aspirațiilor acestora; din acest motiv, a fost sortit eșecului. O structură federativă mai mare întâmpina opoziție și din partea național-democraților lui Dmowski. Reprezentantul acestora la tratativele pentru Pacea de la Riga a acceptat să lase Minskul, Berdîhivul și Camenița Podoliei cu zonele înconjurătoare de partea sovietică a graniței, nedorind să permită modificări demografice pe care național-democrații le considerau nedorite, și anume reducerea proporției populației poloneze din țară. Tratatul de la Riga din 1921 a rezolvat problema frontierei de est, păstrând
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
limba română, ea cuprinde fragmente și din cea alcătuită de istoriogrfaul turc Hagi Ali, cu privire la expediția din 1672 a osmanilor întreprinsă împotriva Poloniei, condusă de însuși sultanul Mehmed Ali al IV-lea(1648-1687), eveniment care se închieie cu cucerirea cetății Camenița și a Podoliei. Cronica reprezintă un jurnal de expediție, descriindu-se în ea drumul parcurs de oastea otomană prin Dobrogea și Moldova. Pe lîngă informațiile de ordin politico-militar, administrativ, economic, autorul ei a însușit și denumirile locurilor unde forțele turcești
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
de expediție, descriindu-se în ea drumul parcurs de oastea otomană prin Dobrogea și Moldova. Pe lîngă informațiile de ordin politico-militar, administrativ, economic, autorul ei a însușit și denumirile locurilor unde forțele turcești au poposit în lungul lor marș spre Camenița. Referindu-se la la toponimele menționate în această veche scriere musulmană, alcătuitorul volumului de cronici, basarabeanul Mihail Guboglu a consemnat în partea introductivă: „Nu se poate trece cu vederea importanța acestor cronici pentru toponimia istorică medievală a Dobrogei și chiar
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]