75 matches
-
albine. Unele canide însă se hranesc și cu plante: fructe, muguri, mlădițe tinere, rădăcini, iarbă și mușchi, iar vulpile cenușii au anumite perioade din an în care sunt exclusiv vegetariene. Unele specii sunt foarte sângeroase. Sub aspect numeric, populațiile de canide ajung la aproximativ 1/10 din mărimea populațiilor care le servesc drept pradă; fluctuațiile în plus sau în minus sunt corelate cu numarul indivizilor din populațiile speciilor de vânat. Canidele au apărut în eocen. În prezent sunt răspândite pe tot
Canide () [Corola-website/Science/300072_a_301401]
-
Unele specii sunt foarte sângeroase. Sub aspect numeric, populațiile de canide ajung la aproximativ 1/10 din mărimea populațiilor care le servesc drept pradă; fluctuațiile în plus sau în minus sunt corelate cu numarul indivizilor din populațiile speciilor de vânat. Canidele au apărut în eocen. În prezent sunt răspândite pe tot globul pământesc, cu excepția Noii Zeelande, Noii Guinee, a celor mai multe insule și arhipelaguri din Oceanul Pacific și Oceanul Indian (Sulawesi, Maluku, Filipine, Taiwan și Madagascar), din zona Caraibilor și alte câteva insule oceanice
Canide () [Corola-website/Science/300072_a_301401]
-
alte câteva insule oceanice. Câinele dingo ("Caniș dingo") a fost introdus în Australia de către de omul preistoric, știut fiind că acest continent a adăpostit timp îndelungat numai marsupiale (dintre mamifere), iar placentarele (cu exceptia liliecilor) au fost introduse de om. Rolul canidelor în natură este deosebit de important. Unele sunt stricătoare, altele folositoare. În general canidele sunt animale folositoare, reducând mult numărul rozătoarelor și menținând în echilibru populațiile de iepuri, însă, uneori, atacă păsările și mamiferele domestice. Unele specii sunt pe cale de dispariție
Canide () [Corola-website/Science/300072_a_301401]
-
de către de omul preistoric, știut fiind că acest continent a adăpostit timp îndelungat numai marsupiale (dintre mamifere), iar placentarele (cu exceptia liliecilor) au fost introduse de om. Rolul canidelor în natură este deosebit de important. Unele sunt stricătoare, altele folositoare. În general canidele sunt animale folositoare, reducând mult numărul rozătoarelor și menținând în echilibru populațiile de iepuri, însă, uneori, atacă păsările și mamiferele domestice. Unele specii sunt pe cale de dispariție sau au dispărut în timpurile istorice. Lupii au dispărut în ultimele 2-3 decenii
Canide () [Corola-website/Science/300072_a_301401]
-
Belgia și Danemarca, iar câinii din Insula Falkland ("Dusicyon australis") au fost exterminați de primii exploratori pentru ca le furau mâncarea. Pentru a-și apăra oile oamenii au așezat în unele regiuni în calea câinilor sălbatici momeală otrăvita. În prezent, lipsa canidelor este mai grav resimțită decât pagubele pe care le produceau păsărilor și mamiferelor domestice. Multe specii de mamifere ierbivore degenerează deoarece nu mai are loc selecția naturală: canidele eliminau încă de la reproducere indivizii slabi și bolnăvicioși; în plus, suprapopularea unor
Canide () [Corola-website/Science/300072_a_301401]
-
în unele regiuni în calea câinilor sălbatici momeală otrăvita. În prezent, lipsa canidelor este mai grav resimțită decât pagubele pe care le produceau păsărilor și mamiferelor domestice. Multe specii de mamifere ierbivore degenerează deoarece nu mai are loc selecția naturală: canidele eliminau încă de la reproducere indivizii slabi și bolnăvicioși; în plus, suprapopularea unor regiuni cu ierbivore copitate, care rod întreaga vegetație, duce în cele din urmă la desertizare, urmată de o erodare a solului. Familia cuprinde 13 genuri și 36 specii
Canide () [Corola-website/Science/300072_a_301401]
-
suprapopularea unor regiuni cu ierbivore copitate, care rod întreaga vegetație, duce în cele din urmă la desertizare, urmată de o erodare a solului. Familia cuprinde 13 genuri și 36 specii existente. În România trăiesc 4 specii cu 4 subspecii de canide:
Canide () [Corola-website/Science/300072_a_301401]
-
Lupul, a cărui denumire științifică este "Canis lupus", (Linne, 1821), este inclus din punct de vedere sistematic în familia Canidae (Canide), alături de câine, vulpe, șacal și enot. Pe vremuri, lupul era prezent în întreaga emisferă nordică, adaptându-se cu succes la cele mai diferite condiții de trai. Pentru a se descurca în aceste condiții diverse, lupul a fost nevoit să învețe
Lup cenușiu () [Corola-website/Science/299707_a_301036]
-
părăsesc vizuina pentru ca, toamna, să se mute în zone potrivite pentru hrănire, străbătând la nevoie mari distanțe. Câinele enot, de asemenea, cunoscut sub numele japonez tanuki (Nyctereutes procyonoides) este o specie care seamănă cu Ratonul spălător dar care aparține familiei canidelor, fiind unicul reprezentant al speciei de Nyctereutes care hibernează. Acest reprezentant al canidelor cu morfologia corpului scurtă și îndesată este din punct de vedere al procurării hranei mai mult un oportunist decât un adevărat prădător. Stârvurile, ouăle, insecte, puii, melcii
Câine enot () [Corola-website/Science/299710_a_301039]
-
la nevoie mari distanțe. Câinele enot, de asemenea, cunoscut sub numele japonez tanuki (Nyctereutes procyonoides) este o specie care seamănă cu Ratonul spălător dar care aparține familiei canidelor, fiind unicul reprezentant al speciei de Nyctereutes care hibernează. Acest reprezentant al canidelor cu morfologia corpului scurtă și îndesată este din punct de vedere al procurării hranei mai mult un oportunist decât un adevărat prădător. Stârvurile, ouăle, insecte, puii, melcii, micile rozătoare, broaștele și chiar broaștele râioase la al căror venin se pare
Câine enot () [Corola-website/Science/299710_a_301039]
-
coboară sub -5 °C, enotul poate să rămână activ sau în stare de repaus doar pentru câteva zile. Cu obiceiuri mai degrabă nocturne, enoții sunt animale destul de solitare la care nu se observă o structură socială prea dezvoltată, comună celorlalte canide, cu toate că anumite exemplare se bucură totuși de prezența altor enoți pe lângă ei. Morfologie Enotul este o specie de câine cu corpul scurt și îndesat, picioarelor scurte și părul des si lung. La adulți, lungimea de la cap la capătul corpului variază
Câine enot () [Corola-website/Science/299710_a_301039]
-
le ("Canis lupus familiaris") este una dintre subspeciile lupului cenușiu, fiind un mamifer carnivor din familia canidelor. le este posibil să fie primul animal domesticit și cel mai folosit pentru muncă, vânătoare și companie din istoria oamenilor. Cuvântul „câine” denumește masculul speciei, iar termenul „cățea” este folosit pentru femelă. Linia prezentă de câini a fost domesticită din
Câine () [Corola-website/Science/299193_a_300522]
-
târziu. La sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului, lupul marsupial modern s-a răspândit, deși cu un număr mic de indivizi, în Australia și Noua Guinee. Un exemplu al evoluției convergente, lupul marsupial prezenta multe asemănări cu alți membri ai familiei canide: dinți ascuțiți, maxilar puternic, călca pe pernițe, având și o formă a corpului, în general, asemănătoare. Din moment ce lupul marsupial a umplut nișa ecologică în Australia, cum familia câinelui a făcut în restul lumii, și-a dezvoltat multe trăsături similare. În ciuda
Lup marsupial () [Corola-website/Science/307355_a_308684]
-
este o familie de mamifere carnivore plantigrade sau semiplantigrade, care seamănă ca înfățișare generală cu urșii, însă au coada lungă. Au un număr mic de specii, restrânse astăzi numai în continentul american. Prin strămoșii lor se înrudesc cu ursidele și canidele. Sunt carnivore zvelte, mai mici decât urșii, cu coadă lungă și stufoasă, deseori prehensilă, ce ajunge cel puțin până la pământ. Picioarele, relativ scurte, au câte cinci degete. Dentiția lor se aseamănă cu a ursidelor, de care se deosebește prin aceea
Procionide () [Corola-website/Science/306090_a_307419]
-
procionidelor datează din oligocenul inferior până în prezent în America de Nord, din miocenul superior până în prezent în America de Sud, din eocenul superior până în pleistocenul inferior în Europa și din miocenul inferior până în prezent în Asia. Prin strămoșii lor se înrudesc cu ursidele și canidele. Două subfamilii erau recunoscute în mod tradițional în clasificările mai vechi: "Ailurinae", cu un singur gen existent "Ailurus" (panda mică), găsită în Himalaia și părțile adiacente din Asia estică și "Procyoninae", cu 6 genuri existente, care sunt răspândite în zonele
Procionide () [Corola-website/Science/306090_a_307419]
-
între Cârjelari și Topolog și 95 exemplare la Atmagea ( migrează până aproape de Ciucurova și Fântână Mare). Mistrețul are cele mai mici efective 42 exemplare în 2003 în spațiile forestiere situate de o parte și de alta a drumului Luncavița-Nifon. Dintre canide, semnificative sunt populațiile de șacali și vulpe. Acestea sunt mai frecvente la sud de Babadag, lângă Enisala și în regiunea Ciucurova Izvoru. Viezurele e mai numeros în pădurea Babadagului, Enisala și Niculițel. Jderul de copac și observa mai des în
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
placentare au reapărut în Australia în Miocen, cănd Indonezia s-a apropiat de Australia, liliecii și rozătoarele începând să apară pe continentul australina. Marsupialele au evoluat pentru a umple nișele ecologice specifice. De exemplu, Tigru tasmanian seamănă foarte mult cu canidele; oposumii și veverițele zburătoare au calități similare care le permite adaptarea la un stil de viață arboricol, iar numbat și furnicarii sunt ambii insectivore. Australia are peste 800 specii de păsări, printre care găsim emu și diferite specii de papagali
Fauna Australiei () [Corola-website/Science/316103_a_317432]
-
o depășește pe cea anterioară, imprimând strobilei un aspect dințat. Porii genitali sunt proeminenți și neregulat alterni; uterul are 8-10 ramuri laterale. Oul este ovoid și măsoară 35-40 x 30-35 micrometri. Specia parazitează în intestinul subțire la câine și alte canide, iar gazdă intermediară este iepurele (formă larvara: "Cysticercus pisiformis").
Taenia pisiformis () [Corola-website/Science/316152_a_317481]
-
ouă de paraziți eliminate în mediu prin fecale de carnivorele cu teniaza specifică. Omul se poate infesta accidental, prin consumul de vegetale contaminate cu ouă de paraziți. Formele adulte ale teniilor care produc cenuroze se dezvoltă în intestinul subțire al canidelor (cîini, vulpi, lupi, coioți etc.). Acestea elimină în mediu proglote care conțin ouă de paraziți ce contaminează pășunile. De aici sunt ingerate de gazdele intermediare, ierbivore. În intestinul acestora ouăle eclozează, eliberând embrionul hexacant, care trece în sânge, răspândindu-se
Cenuroză () [Corola-website/Science/319999_a_321328]
-
în organele țintă. Aici se dezvoltă ca forme chistice multilarvare numite cenuri, care sunt vezicule lichidiene în care se dezvoltă multipli scolecși. În perioada cât se află în circulația sanguină, embrionul hexacant poate infesta și produsul de concepție, pe cale feto-placentară. Canidele ingerează cenuri prin consumul de carne sau organe infestate. Ajunși în intestinul subțire, cenurii eliberează scolecșii care se fixează de peretele intestinal și evoluează în viermi adulți, iar ciclul se reia. Se cunosc 4 specii de tenii care produc cenuroze
Cenuroză () [Corola-website/Science/319999_a_321328]
-
clitoridis) sau baubellum. Osul penian se află în mijlocul țesuturilor erectile ale parții terminale a penisului în poziție dorsală în raport cu uretra. Ca orice os, el se poate fractura. Forma osul penian poate fi destul de simplă ca la baribal ("Ursus americanus") sau canide (lup și coiot), sau mai complexă cu un capăt îndreptat în sus, un cârlig în porțiunea terminală, un șanț uretral, un capăt efilat sau în formă de spatulă sau bifurcat. Această diferență de structură, care se manifestă în același ordin
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
lucru este vădit în special la rozătoare și carnivore. La carnivore lungimea osului penian este de minimum 4-7 mm la râs și la alte feline mici, până la maximum de 62 cm la morse ("Odobenus rosmarus"). La unele familii de carnivore (canide, mustelide, procionide și urside) și la pinipede există o relație aproape liniară între lungimea osului penian și talia animalului, estimată prin lungimea craniului. Dimpotrivă, printre alte familii din același ordin, acestă relație nu este deloc evidentă, osului penian fiind mult
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
specii. O a treia ipoteză, cea de fricțiune vaginală susține ideea că osul penian asigură o rigiditate adițională penisului în erecție pentru a facilita penetrarea. Această rigiditate suplimentară ajută speciile la care monta (copulație) are loc înainte de erecție (de exemplu, canide) sau la speciilor care prezintă un dimorfism sexual pronunțat (de exemplu, mustelide, otariide). La speciile dimorfice, osul penian asigură un suport pentru a contracara rezistenta produsă de dimensiunea mică a orificiului vaginal. A patra ipoteză sugerează că osul penian joacă
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
uretrei și consecințele nefaste pe care aceasta le-ar provoca livrării de spermă. Aceasta este mai ales valabilă la speciile la care perechile rămân sudate una de alta în timpul copulației pentru perioade lungi de timp, de exemplu, speciile din familia canide. Această ipoteză de intromisiune prelungită ar trebui dezvoltată pentru a explica dimensiunea osului penian la primate și, eventual, la unele carnivore și pinipede. A cincea ipoteză sugerează că osul penian a evoluat pentru a stimula conductele reproducătoare a femelei și
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
amprentele tălpilor anterioare sunt mult mai mari decât ale celor posterioare. Dinții sunt puternici, apți pentru sfărâmarea oaselor. Au sub coadă pungi mari glandulare, adesea confundate cu organele genitale externe. Sunt asemănătoare cu câinele, însă nu sunt îndeaproape înrudite cu canidele, mai curând se apropie de viveride. Blana are peri aspri și este cenușie sau gălbuie-cafenie, cu dungi de culoare închisă pe gât, pe corp și pe membre. Dungile de pe corp verticale, iar cele de pe membre orizontale. Hiena dungată este răspândită
Hienă dungată () [Corola-website/Science/332449_a_333778]