358 matches
-
fost Bekch, fiul lui Iacob Kopasz, fost palatin al Ungariei. Dezideriu de Elewanth, amintit mai sus, a atacat „cetatea zisului Bekch”, răzvrătit împotriva lui Carol Robert, pe care o cucerește și pe care o dăruiește regelui. La 1 mai 1329, Capitul din Pojon adeverește că văduva comitelui Kenez, fost castelan al cetății Valcău, împreună cu fiii săi și cu ginerele, au vândut două moșii. Un document din 27 septembrie 1341 pomenește „Welke”, odată cu punerea magistrului Donch în stăpânirea acestei moșii. Într-un
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
Ban, Peceiu, Fizeș, Sâg, Aleuș, Halmășd, Tușa, Mykahaza și Thyreteluke (dispărute), Cizer, Stârciu, Meseșenii de Sus, Crasna, Recea, Drighiu, Zăuan, Oaia (cătun al satului Crișeni, astăzi dispărut) pe care Chemburg, fostul castelan de Valcău,...”" Un document adresat în anul 1342 Capitulului din Oradea ilustrează organizarea satelor românești de pe domeniul cetății Valcau, mențiune consemnata cu ocazia unei ședințe de judecată: „... fiii pomenitului magistru Donch, au pus să se cosească de către Tihomir Românul (voievodul lor) din Iaz și de ceilalți români din același
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
social de sorginte arhaica, prestatala”.14 de altfel, unul din primii castelani ai cetății Valcau purta numele de Kenez, fiind probabil din rândurile cnejimii românești din preajma cetății.15 Documentul care atestă acest lucru datează de la 1 mai 1329 eliberat de Capitul de la Pojon, care adeverește că „văduva comitelui Kenez, fost castelan al cetății Valcau, Filip și Petru fiii acestuia, precum și Simion ginerele său, au vândut magistrului Petru zis Orrus, castelan de Pojon moșiile Dudagzeg și Anya”.16 La 27 septembrie 1341
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
Orrus, castelan de Pojon moșiile Dudagzeg și Anya”.16 La 27 septembrie 1341 este amintit un fost castelan al cetății, care stăpânea și cele 22 de sate înconjurătoare și care se numea Chemburg. A doua zi, la 28 septembrie 1341, Capitul de la Oradea menționează că regele donează cetatea comitelui Doch de Crasna și urmașilor săi.17 Aceasta înseamnă că la acea dată cetatea și domeniul erau din nou în stăpânirea unei familii nobiliare, dar asupra satelor și domeniului cetății ridică pretenții
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
Nou, mai demult "Ibișdorful Săsesc, Ibișdorf, Ighișdorful Săsesc" (în dialectul săsesc "Eibesterf", în , în ) este un sat ce aparține municipiului Mediaș din județul Sibiu, Transilvania, România. Ighișu Nou a fost amintit pentru prima oară într-un document din 1305 al Capitulului de Alba Iulia, în care comitele Gregor, fiul lui Apa, și un alt Gregor, fiu al lui Nicolae, își împart câteva pământuri și sate. Biserica evanghelică este așezată în interiorul unei incinte. După 1970, nava bisericii a fost reamenajată prin adăugarea
Ighișu Nou, Sibiu () [Corola-website/Science/301713_a_303042]
-
să îi fie rezervată o chilie doar pentru el în mănăstire (mai târziu ocupată de Savonarola), unde se putea retrage departe de lume. Conform lui Vasari, la îndemnul acestuia a început Fra Angelico proiectul pictării mănăstirii, incluzând magnifica frescă din capitul, mult reprodusa "Bunavestire", o "Maesta" cu sfinți, precum și o serie de fresce pioase, reprezentând aspecte ale vieții lui Isus din Nazaret, ce împodobesc pereții chiliilor. În 1439 a terminat una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, altarul mănăstirii San
Fra Angelico () [Corola-website/Science/299551_a_300880]
-
lume paralelă. Aceste fresce rămân de asemenea o puternică dovadă a pioșeniei pictorului care le-a creat. Vasari relatează că Cosimo de Medici, văzând aceste lucrări, i-a cerut lui Fra Angelico să creeze o Răstignire cu mulți sfinți pentru capitul. Cum s-a întâmplat și în cazul altor fresce, bogatul patronaj nu a influențat stilul călugărului prin opulență. Masaccio s-a aventurat în perspectivă, prin pictarea în mod realist a unei nișe din biserica Santa Maria Novella. Mai apoi, Fra
Fra Angelico () [Corola-website/Science/299551_a_300880]
-
preot. În anii 1750-1751 a locuit la Blaj. L-a însoțit pe episcopul Petru Pavel Aron în vizitațiile canonice pe care acesta le-a făcut în Țara Făgărașului. În timpul episcopatului lui Petru Pavel Aron, Atanasie Rednic a făcut parte din capitulul diecezan, iar după deschiderea școlilor blăjene, în anul 1754, a fost printre cei dintâi profesori ai acestor școli, precum și, mai mulți ani, prefect al seminarului înființat de Petru Pavel Aron, iar apoi a fost numit vicar episcopal și mare econom
Atanasie Rednic () [Corola-website/Science/309206_a_310535]
-
să devină preoți. După încetarea din viață a Episcopului Ioan Dragomir, la 25 aprilie 1985 și după un an și jumătate de provizorat în deținerea puterii ordinare de jurisdicție, în august 1986, mitropolitul Bisericii Române Unite, Alexandru Todea, în urma consultării capitulului diecezan, l-a numit și instalat pe preotul Lucian Mureșan ca ordinarius al Episcopiei de Maramureș. După Revoluție și relegalizarea Bisericii Române Unite, la 3 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop al Episcopiei de
Lucian Mureșan () [Corola-website/Science/299964_a_301293]
-
în Podișul Târnavelor. Se bănuiește că la Ațel exista încă din secolul al XIII-lea o biserică, pentru că episcopul Petru din Alba Iulia l-a așezat în 1283 pe decanul Walter din villa Echellini (Ațel) în fruntea listei preoților din Capitulul de Mediaș. Atestată documentar din anul 1283 cu denumirea , cu referire la un anume "Walterus decanus de Villa Echelini", și făcea parte din "Terra Medies". Denumirea germană ortografiată "Hetzeldorf" datează din 1423. În anul 1466 a obținut din partea regelui Matei
Ațel, Sibiu () [Corola-website/Science/299102_a_300431]
-
Sâncel (în , ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România. referinte. transindex. ro/index. Atestarea documentară - localitatea fiind amintit pentru prima dată într-un document din anul 1252, prin care Capitul bisericii din Alba Iulia arată că fiii comitelui Martin au vândut comitelui Herbord și fratelui său Laurențiu, jumătate din moșia Sâncel („terra Zonchel”). Este de presupus că așezarea exista și înainte de această dată, având în vedere că documentul respectiv mentioneaza
Sâncel, Alba () [Corola-website/Science/300272_a_301601]
-
Ștefan al V-lea (1270-1272), aprobă vânzarea a două moșii (Sâncelul și Blajul) între comiții Tell din Brașov și Chyel din Câlnic; - două acte de proprietate din 1315 și 1341; - documentul din anul 1347 prin care Petru, vice-voievodul Transilvaniei, cere Capitulului din Alba Iulia să-și trimită omul de mărturie pentru stabilirea hotarului moșiei Sâncel. Sâncelul era un sat de iobagi, așa cum reiese din documentele vremii, și împreuna cu Blajul și alte sate din jur, aparținea de comitatul Cetatea de Baltă
Sâncel, Alba () [Corola-website/Science/300272_a_301601]
-
acest an de regele maghiar Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) se referă la evenimente petrecute între anii 1205-1206, respectiv la retragerea teritoriului satului de sub autoritatea juridică a locuitori săi romani (terra... exempta de Blaccis), urmată de donarea sa capitulului mănăstirii cisterciene Cârța. Această relatare reprezintă prima mențiune scrisă, provenită din cancelaria regală maghiară, a unor realități istorice din cuprinsul Țării Făgărașului și, concomitent, cea mai timpurie evocare a românilor de la sudul Oltului de Mijloc. Identificarea explicită a așezării și
Cârțișoara, Sibiu () [Corola-website/Science/301702_a_303031]
-
1298, în timpul episcopului romano-catolic al Alba-Iuliei Petru IV Monoszlo (1271-1307), fratele voievodului Transilvniei Ladislau Kán (1296-1315).Înainte de această dată satul era în proprietatea mânăstirii Garab din comitatul Nograd, de la care este cumpărat de către banul Mikud, în același an 1298. “"Noi, capitulul bisericii fericitului arhanghel Mihail din Alba-Iulia Transilvaniei facem cunoscut tuturor cărora se cuvine că venerabilul părinte Petru, din mila lui Dumnezeu episcop al Transilvaniei, prelatul nostru, care cu o necurmată râvnă a sporit starea bisericii fericitului Mihail și se străduiește
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
aceste teritorii. Într-un document redactat atunci, regele Béla al IV-lea spune ...am hotărât să dăruim sfântului și venerabilului convent al mănăstirii Cisterciților, ca ajutor pentru cheltuielile sale, ce se vor face în fiecare an pentru folosul obștesc, al capitulului întregului ordin, unele biserici din Țara Bârsei în părțile Transilvaniei, și anume cetatea Feldioara (Castrum Sanctae Mariae), Sânpetru (Sancti Petri), muntele Hărman (Mons Mellis) și Prejmer (Tartilleri) cu toate veniturile, drepturile și cele ce țin de ele.... Pe lângă fragmentele de
Hărman, Brașov () [Corola-website/Science/300946_a_302275]
-
Foucher a fost numit în poziția de capelan al cruciatului Balduin de Boulogne în 1097 sugerează că ar fi avut o pregătire clericală, cel mai probabil la școala din Chartres. Cu toate acestea, este probabil că nu era membru al capitulului catedralei, dat fiind că nu este menționat în listele ce cuprind "Demnitarii Bisericii Notre-Dame din Chartres". Amănuntele despre Conciliul de la Clermont din scrierea sa sugerează că ar fi fost prezent în persoană la acel conciliu sau cel puțin că a
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: SB-II-m-B-12542. Satul Sângătin este atestat, sub denumirea Enyed Minor, într-un act de cancelarie emis la 1291, prin care regele Ungariei Andrei al III-lea „confirma Capitulului de Alba șederea a 60 de manse (locuințe) de români pe proprietățile Fylesd et Enud”. Memoria colectivă perpetuează însă o tradiție și mai veche, potrivit căreia, la anul 1200, pe urmele unei vechi locuiri antice s-ar fi pus bazele
Biserica de lemn din Sângătin () [Corola-website/Science/315844_a_317173]
-
interne din acea vreme, Urbano Rattazzi, un anticlerical convins. Ia ființă așadar în 18 decembrie 1859, în mod oficial, Congregația Saleziană ca asociație privată. Primii salezieni sunt în număr de optsprezece împreună cu Don Bosco. Cu această ocazie constituie și primul Capitul Superior Salezian. Pentru a fi recunoscută de autoritățile ecleziastice și civile va trebui să treacă o perioadă îndelungată. În 1 martie 1869 Don Bosco obține decretul de aprobare a Societății Saleziene și în 3 aprilie 1874 sunt aprobate în mod
Salezienii lui Don Bosco () [Corola-website/Science/298928_a_300257]
-
azi Plăiești), în satul "Villa Sancti Regis" ("satul regelui sfânt", mai târziu numit "Ghiriș-Sâncrai"). Ghiriș-Sâncrai era deci la acea dată domeniu de coroană. Cel dintâi certificat de atestare al satului învecinat "Ghiriș-Arieș" este datat 1292, fiind un înscris prin care capitulul Episcopiei Catolice de Alba Iulia confirma că Paul și Petru, fiii nobilului Gerus din Ghiriș-Arieș au vândut comitelui Ioan, fiul lui Urkund, nobil de Tordalaka (această mică așezare medievală din apropiere nu mai există) pentru 30 de mărci un „pământ
Câmpia Turzii () [Corola-website/Science/296962_a_298291]
-
gimnazială, editată la Blaj în 1898. În același an 1898 a fost ales canonic și confirmat odată cu Augustin Bunea - care fusese numit mai înainte - și Victor Smighelschi. În 1900 a participat la Conciliul al III-lea provincial, ca delegat al Capitulului arhidiecezan și a fost desemnat prim secretar. În 1901 a primit de la papa Leon al XIII-lea titlul de „prelat domestic”. În șematismul jubiliar al arhidiecezei pe anul 1900 a scris partea istorică Seria capitularilor, cuprinzând biografiile tuturor canonicilor arhidiecezani
Vasile Hossu (episcop de Gherla) () [Corola-website/Science/309052_a_310381]
-
a fost desemnat prim secretar. În 1901 a primit de la papa Leon al XIII-lea titlul de „prelat domestic”. În șematismul jubiliar al arhidiecezei pe anul 1900 a scris partea istorică Seria capitularilor, cuprinzând biografiile tuturor canonicilor arhidiecezani, de la înființarea capitulului până la zi. A fost numit membru în diferite comisii arhidiecezane. Prin decretul imperial de la Viena, din 16 mai 1903, canonicul Vasile Hossu a fost numit episcop al Lugojului, în scaunul rămas vacant prin transferul Episcopului Demetriu Radu de la Lugoj la
Vasile Hossu (episcop de Gherla) () [Corola-website/Science/309052_a_310381]
-
ridicate în localitățile mai mici cam în aceeași perioadă și au fost construite pe baza unei idei unitare. Analizând stilul arhitectonic, W.Horwath trage concluzia că edificiile așezărilor indică faptul că cele mai vechi construcții romanice au fost construite în capitulul Sibiului și Cincu, după care colonizarea s-a desfășurat „radial". Pe aceste teritorii, susține W.Horwath, se diferențiază două tipuri de biserici romanice, care ar putea corespunde la două etape de colonizare, bineînțeles, făcute de două grupuri de coloniști distincte
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
est până la Alțâna, de unde colonizarea s-a făcut spre nord(Gușterița, Șura Mică, Șura Mare, Hamba, Slimnic, Cristian, Rusciori), la est de Alțâna facându-și apariția formele sobre ale romanicului. De asemenea poate fi urmărită răspândirea stilului romanic spre est până în capitulul Rupea și pe Valea Homorodului. Walter Horwath este de părere că în scaunele Miercurei și Sebeșului colonizarea a început mai târziu, având ca punct de plecare cetatea Sibiului spre cursul mijlociu al Mureșului și că bisericile ridicate la Drăușeni și
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
al XI-lea i-a transmis dorința să înainteze demisia în vara anului 1924. Pe 3 iulie 1924 arhiepiscopul și-a semnat demisia. După 19 ani de păstorire, pe 14 iulie 1924, arhiepiscopul Netzhammer a predat conducerea Arhiepiscopiei de București capitulului arhiepiscopei. S-a retras în Elveția ca arhiepiscop titular de Anazarbus. După trei ani de ședere la mănăstirea din Einsiedeln, s-a mutat apoi pe insula Werd din orașul Stein am Rhein, unde a murit la 18 septembrie 1945, la
Raymund Netzhammer () [Corola-website/Science/305070_a_306399]
-
corespundă cu momentul în care s-a încheiat construcția bisericii din Josani. La 2 februarie 1798, Teodor Barsanz, parohul din Vadu Crișului și vicearhidiacon al Crișului Repede, se adresează printr-o cerere episcopului Ignatie Darabant rugându-l să intervină la Capitul ca să se permită mutarea bisericii de lemn din Josani în mijlocul satului, pe motiv că biserica este clădită pe deal departe de sat și drumul până la ea este destul de greu. Se arată că materialul din care este construită biserica este destul de
Biserica de lemn din Josani () [Corola-website/Science/317855_a_319184]