579 matches
-
alte personalități, care l-au promovat la conducerea acestei instituții normale, precum gramaticul Petru din Pisa, elenistul Paul Warnefried (cunoscut sub numele de Paul Diacre) și Clement din Irlanda. Alcuin a fost, de fapt, un fel de „ministru” al învățământului carolingian. 2. Eginhard (Einhard) (770-840), în calitate de secretar al lui Carol cel Mare, era un fel de „prim-ministru”, care a sprijinit opera de proiectare și organizare curriculară pusă în practică de Alcuin din York. 3. Cf. O. Drimba, Istoria culturii și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Drimba, Istoria culturii și civilizației, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987, vol. II, p. 360. Trimiterile sunt la Eginhard, Vie de Charlemagne, traducere în franceză de Louis Halphen, H. Champion, Paris, 1923. Pentru detalii, vezi istoricii și exegeții târzii ai „renașterii carolingiene”: Christine Fell et al., „Le monde nordique”, în D.M. Wilson (ed.), Histoire et héritage des peuples d’Europe du Nord, Thames & Hudson, Paris, 2003; Émilienne Demougeot, La formation de l’Europe et les invasions barbares, vol. I-II, Aubier-Montaigne, Paris
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
écoles carolingiennes, Paris, 1905. Lucrarea lui Roger acreditează ideea că reforma curriculară a lui Albert la școala episcopală din York era inspirată de septem artes liberales și că ea a stat la baza acțiunilor pedagogice întreprinse de Alcuin în Imperiul Carolingian. O demonstrație, de altfel, nu prea greu de realizat! 11. Despre ce datora Yorkului, Alcuin a scris cu mare căldură: Vos fragiles infantiae meae annos materno favistis affectu et lasciviam pueritiae tempus pia sustinuistis patientia,et paternae castigationis disciplinis ad
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
tărie prin învățătura științelor sacre”) - „Epistulae” (42), în Monumenta Germaniae Historica, Hanovra, 1826, vol. IV. Prețuirea nu se referea doar la dascălii yorkezi, ci și la remarcabila bibliotecă a școlii, a cărei absență o resimțea dramatic în perioada școlii palatine carolingiene. Într-o altă epistolă (12, în Monumenta Germaniae Historica, ed. cit., vol. IV) scria: Sed ex parte desunt mihi... exquisitores eruditionis scolasticae libelli, quos habui in patria per bonzam et devotissimam magistri mei industriam (vel) etiam mei ipsius quaelemcumque sudorem
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
curricula realiste” (care dezvoltau disciplinele din quadrivium). Această bifurcație curriculară s-a făcut remarcată mai întâi în școala secundară franceză, cu liceele sale fie de „literatură și artă”, fie de „științe”. Rămasă catolică, Franța mai ținea încă la tradițiile Imperiului Carolingian și ale curriculumului alcuinian. Dar în Europa protestantă și dincolo de Atlantic, unde protestanții au întemeiat mari state francmasonice, precum SUA, s-a valorificat și etica protestantă a muncii. S-a produs o „trifurcație” curriculară. Pe lângă școlile secundare de „arte” și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
un cetățean al lumii, un cetățean al Europei - ideal pe care iluminiștii, la rândul lor, îl vor îmbrățișa și întruchipa prin câțiva dintre cei mai străluciți reprezentanți. Ceea ce umaniștii și continuatorii lor considerau drept Europa nu corespunde deloc vechii accepțiuni carolingiene. De la Erasmus la Leibniz și mai departe până la Rousseau se prefigura imaginea unei Europe unite într-o idee imperială de structură modernă. Cum bine observa unul dintre exegeții operei erasmiene, “în concepția sa privind o politică europeană, Erasmus nu se
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
cuprinde 1.230 de manuscrise; în principal, seducătoarele codexuri medievale, al căror șir începe cu așa numitul Codex aureus, o operă a culturii europene, demonstrând unitatea continentului prin triunghiul participant la elaborarea ei: Orientul bizantin, lumea insulară anglo-irlandeză și Europa carolingiană. Batthyăny are, încă din anii de început, una dintre cele mai bogate colecții de biblii din Europa, precum și un număr important de cărți editate în cele mai de prestigiu tipografii ale continentului. Unele vorbesc de cultura cărții creștine în latina
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
două jumătăți ale textului, una la Alba-Iulia, cealaltă la Roma, înseamnă, am vrea să credem, nu o ruptură, cum la prima vedere s-ar putea interpreta, ci o unitate a bătrânului continent, așa cum opera însăși fusese concepută în epoca renașterii carolingiene. La Aiud, tradiția secolului anterior își găsește o deplină continuitate; colegiul și biblioteca de aici fuseseră comparate, încă în vremea lui Bethlen, cu Corviniana de la Buda. Ca importanță, biblioteca depășește cu mult școala; ea este o distinsă instituție spirituală pentru
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
pe care legendele le situiază în jurul lui Carol Magnul. Nelegiuirile și răzvrătirile paladinilor lui Carol , despre care ne pomenesc atât de des legendele romantice ,sunt deasemenea un simptom al decăderii imperiului ,dar nu al aceluia al lui Carol Magnul . LEGENDE CAROLINGIENE Pairi sau paladini Cu titlul de pair se desemnau doisprezece dintre cei mai de seamă cavaleri ai lui Carol cel Mare pentru egalitatea ce domnea între ei ; iar numele de paladin pe care-l mai purtau , arăta că erau pensionari
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
când cele două mini regate s-au adunat la un loc, Carol cel Mare devenind rege unic. Și, cum se va vedea, cu succese deosebite. Un calendar grăbit întinsă pe perioada 768-814, domnia lui Charlemagne a fost considerată drept „Renașterea carolingiană”. De unde și până unde acest generic? De la foarte numeroșii regi francezi care au purtat acest nume: Charles. Adică Carol. Doar după patru ani de la urcarea pe tron și la numai doi ani de domnie solitară, Carol a început să-și
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92334]
-
a alcătuit un centru cultural puternic, denumit Școala Palatină. însăși înalta curte a devenit un centru de cultură, susținut de cele mai reprezentative personalități culturale și artistice, profesori și oameni de știință. Au fost copiate în acea perioadă de Renaștere carolingiană multe texte religioase, între care și Evanghelia. Urmărind crearea unui imperiu asemănător celui roman, harnicul împărat s-a preocupat asiduu și de organizarea statului în fruntea căruia se afla. El a acordat o mare atenție chestiunilor administrative și de organizare
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92334]
-
și domnilor! S-a împlinit un vis secular. Ba chiar milenar. Apoteotic și măreț: de la venirea legiunilor romane sub comanda marelui împărat Traian niciodată de atunci încoace n-a mai pus atât de hotărît piciorul Europa Occidentală, unii îi zic carolingiană, la sud de Dunăre. E adevărat că asemenea descinderi colonizatoare și administrative s-au mai petrecut pe teritoriul bătrânei Dacii. Spre exemplu, în momentul în care pașa de Timișoara dădu spre încredințare cheile cetății Timișoarei prințului Eugeniu de Savoia în
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
pe teritoriul bătrânei Dacii. Spre exemplu, în momentul în care pașa de Timișoara dădu spre încredințare cheile cetății Timișoarei prințului Eugeniu de Savoia în al doilea deceniu al veacului al XVIII-lea. Tot pe atunci se nimeri istoric ca Europa carolingiană să apuce să colonizeze Bucovina de Nord, cu Cernăuțiul și cu tot ce mișca pe acolo. A fost bine așa? Din perspectiva veacului națiunilor a fost ceva groaznic, un vis urât, o umilință continuă și insuportabilă, o durere fără margini
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cântul roman. Progresiva „romanizare” a liturgiei și a melodiilor galice a dus la formarea repertoriului cunoscut sub denumirea de cânt gregorian. Așadar, între secolele VIII și IX d. Cr., în muzică, are loc o etapă importantă: inovațiile introduse în perioada carolingiană au inaugurat o nouă epocă, ale cărei urmări s-au extins până în zilele noastre. Pentru a ne folosi de un paradox, putem spune că în istoria muzicii a fost mai importantă intervenția lui Carol cel Mare decât cea a lui
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
lui Carol cel Mare decât cea a lui Bach sau Beethoven. Totul a început atunci când francii, datorită strategiei lor de expansiune în Europa, s-au aliat cu papalitatea. Au avut loc astfel numeroase schimburi între Roma și Aquisgrana, reședința împăraților carolingieni: menționăm doar celebra încoronare a lui Carol cel Mare ca suveran al Sfântului Imperiu Roman, care a avut loc la Roma, în noaptea de Crăciun a anului 800, prin impunerea mâinilor Papei Leon al III-lea. În cursul acestor contacte
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
-lea. În cursul acestor contacte, cele două părți și-au dat seama de diferența care exista între cântul liturgic al francilor și cel roman: era vorba, în alte cuvinte, de diferența dintre ritul galican și cel vetero-roman (roman vechi). Monarhia carolingiană nu a rămas indiferentă în fața acestei constatări - ceea ce pentru noi ar părea că ține exclusiv de sfera ecleziastică sau, cel mult, de cea muzicală - și, prin urmare, a acționat prompt. Pepin și descendenții săi, de fapt, nu se considerau simpli
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
epocii. Dispunem de două documente care relatează următorul fapt: unul a fost scris în jurul anului 875 de Giovanni Himmonides, cunoscut și sub numele de Ioan Diaconul, întrucât era diacon al bisericii din Roma; celălalt, din aceeași perioadă, este de parte carolingiană și constă într-o biografie a lui Carol cel Mare realizată în mănăstirea din San Gallo (situată în actuala Elveție). Confruntarea dintre cele două versiuni este interesantă, deoarece fiecare dintre ele tinde să învinuiască partea opusă pentru falimentul acțiunii. Ioan
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
a încheiat, așadar, în mod inevitabil, cu crearea unui nou tip de canto, obținut prin amestecul celor două repertorii, care poate fi considerat ca fiind cântul franco-roman. Pentru a obține scopul politic propus - cimentarea unității imperiului și prin intermediul muzicii -, suveranii carolingieni au impus tuturor teritoriilor supuse lor adoptarea acestui nou cântec liturgic oficial. Sfera sacrului este însă conservatoare, prin antonomazie, și nu lasă spațiu foarte larg inovațiilor; pentru a depăși obstacolul, a fost inventată atunci o legendă care a funcționat perfect
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
conceptului modern de repertoriu: un corpus de melodii bine definite și fixate odată pentru totdeauna, așezat sub semnul imutabilității. De atunci, a devenit tot mai importantă respectarea și fidelitatea față de un text muzical preexistent. Pentru a favoriza asimilarea melodiilor, teoreticienii carolingieni au împărțit repertoriul în funcție de mod, adică în baza tipului de scară muzicală folosită. În faza primară a cântului liturgic, erau folosite sisteme modale foarte simple: melodiile se desfășurau în jurul unei note mai importante, numită corda madre care putea fi do
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în mod gradual la evidențierea unui al doilea pol de atracție: melodiile posedau astfel, fie o notă dominantă (numită corda di recita sau repercussio, pe aceasta desfășurându-se, de exemplu, declamarea psalmilor), fie o notă finală (finalis) distinctă. În perioada carolingiană s-a formulat, deci, o grilă rigidă de opt moduri, în cadrul căreia au fost clasificate toate cântecele gregoriene: sau, mai exact, opt tipuri de scări muzicale, formate din diferite succesiuni de tonuri și semitonuri, și caracterizată fiecare de o proprie
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
formarea genului muzical de misă, ele fiind cel mai mult utilizate în compozițiile simfonice-corale din epoca clasico-romantică, însă misa ca atare a constituit aproape pentru toți marii compozitori un teren propice asupra căruia și-au exercitat propria genialitate. În perioada carolingiană, și polifonia a fost integrată cu drepturi depline în cadrul liturgiei și a avut privilegiul, pentru prima dată în istorie, să fie transmisă de izvoare scrise. Posibilitatea de a îmbogăți polifonic cântul liturgic este atestată cu multe secole înainte, și polifonia
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
a codificării scrise. Polifonia, de fapt, era răspunsul ideal la exigența de a crește solemnitatea ritului, fără a altera, însă, cântul liturgic, de acum devenit „gregorian” și intangibil: nu era altceva decât o amplificare verticală a monodiei gregoriene. Dar reforma carolingiană nu a însemnat numai selectarea, unificarea și codificarea repertoriului. Între secolele IX și XII, va prinde viață și o reînnoită fervoare creativă, ceea ce va duce la reelaborarea și dezvoltarea melodiilor precedente și la crearea a noi forme literare-muzicale, precum tropul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
mult decât fecund la acest capitol. Sunt parodiate atât temele literare de largă circulație, cât și autori ce reușiseră să se impună solid în conștiința publicului acelor vremi: prin Morgante, Luigi Pulci deschide seria poemelor eroi-comice luând în derâdere ciclul carolingian, imitându-i vizibil pe acei povestitori care improvizau pe marginea operelor arhicunoscute. Drumul deschis de el va fi continuat, printre alții, de Boiardo și mai ales de Ariosto, care va da, în Orlando furioso, pagini parodice îmbinând ironia ascuțită cu
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dar nu reușește să finalizeze. Noutatea parodică a subiectului este anunțată chiar din start ("Signori și cavaleri, domnească ginte,/ Voi smulge lucruri noi acestei lire"), unde se vede la lucru conștiința auctorială de care dădea dovadă, raportându-se la ciclurile carolingian și breton. Orlando, nimeni altcineva decât cunoscutul Roland din cântecul de gestă al lui Carol cel Mare și reprezentat de literatura medievală drept un simbol al eroismului cavaleresc, apărător al Sacrului Imperiu Roman și al Bisericii, pe care dușmanii reușesc
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
amenință Roma, care sfârșește prin a se prăbuși. Dar ea a devenit creștină, iar moștentorii apostolilor se duc la "barbari", pe care îi convertesc. Axa civilizației se deplasează către nord. Insulele britanice, Irlanda, Scandinavia fac de acum parte din Europa. Carolingienii lărgesc frontierele către est. Slavii și un-gurii se alătură creștinismului. După un îndelungat proces de îndepărtare, ruptura definitivă între Roma și Bizanț se consumă în 1054, dată fatidică, pentru că destinele Occidentului și Orientului se separă, luând o orientare diferită. Frontierele
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]