580 matches
-
Lothair (; ; 941 - 2 martie 986), uneori numit Lothair al III-lea sau Lothair al IV-lea, a fost rege carolingian al Franciei Occidentale din 10 septembrie 954 până la moartea sa. Născut la Laon la sfârșitul anului 941, a fost fiul cel mare al regelui Ludovic al IV-lea și Gerberga de Saxonia. Și-a succedat tatăl la 10 septembrie 954
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
au fost excluși din negocieri. Pacea de la Margut a condus regatul franc să fie inclus în orbita ottoniană, și, în consecință, a slăbit influența roberțienilor în cadrul guvernului regal în favoarea nobilimii din Lotharingia. Temându-se să nu fie prins între regele carolingian și ottonian, Hugh Capet a plecat la Roma în 981 pentru a-l contacta pe Otto al II-lea cu scopul de a crea o alianță. Atunci, Lothar a dat ordinul de a fi capturat la întoarcere. Împreună cu soția sa
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
La 810, pentru misionarea pagânilor din nord, Carol cel Mare ridică un baptister (biserică pentru botezuri). Pentru asigurarea acestuia se construiește castelul Hammaburg. În 831 Ludovic cel Pios înființează o episcopie, care la scurtă vreme ajunge arhiepiscopat. După împărțirea imperiului carolingian la 843 regiunea este pe rând invadată de vikingi și de slavi (obodriți); Arhiepiscopul se mută la Bremen. Datorită privilegiilor portuare și comerciale acordate de împăratul Friedrich I Barbarossa la 1189 asupra întregii regiuni din josul Elbei, orașul a înflorit
Hamburg () [Corola-website/Science/298945_a_300274]
-
să conducă un teritoriu asemănator cu cel al lui Athelstan, reușind să consolideze regatul până la momentul venirii la tron a fiului său, Ethelred Nepregătitul în 978. În secolul al X-lea în vestul Europei s-au produs importante schimbări. Autoritatea Carolingienilor era din ce în ce mai firavă, fiind înlocuită de capețieni în Francia de Vest și de regii din Saxonia în Francia de Est, aceștia devenind sfinți împărați romani. În același timp, era probabil cel mai dezvoltat regat al vremii; regii englezi deținând mult
Anglia anglo-saxonă () [Corola-website/Science/303494_a_304823]
-
sud, prin pasurile și trecătorile Alpilor către Raetia. "Marca Veronensis et Aquileiensis" a fost întemeiată de către regele Berengar I al Italiei în jurul anului 890, ca partea restructurării generale operate asuptra posesiunilor sale, atunci când a înlocuit fosta Marcă de Friuli a carolingienilor, deținută de locotenentul lui Berengar, Walfred. Ea era separată de Regatul Italiei după ce regele Germaniei Otto I "cel Mare" a purtat o campanie victorioasă împotriva regelui Berengar al II-lea al Italiei în 951. La adunarea imperială de la Augsburg din
Marca de Verona () [Corola-website/Science/324831_a_326160]
-
este cel al omului providențial, alesul lui Dumnezeu, care este cuplat cu toposul refuzului alesului de a accepta onoarea. Un alt topos din scrierile lui Sevastos Kymenitul este cel al domnului ca icoană a lui Dumnezeu, enunțat anterior, în epoca carolingiană, sub forma principiului "rex imago Dei". Altul este "cezaropapismul", domnul Țării Românești fiind încadrat de panegirist în seria de figuri vechi-testamentare a lui Moise, Aaron, Solomon, alese de Dumnezeu atât drept conducători spirituali, cât și politici. Conform istoricei Violeta Barbu
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
a Occidentului, deoarece au oferit structura economiei medievale, încadrând populațiile în ferme agricole stabile și au contribuit la opera progresivă a defrișării și a cultivării terenurilor agricole. Reîntoarcerea la modelul constantinian de colaborare între stat și biserică, verificat în epoca carolingiană, n-a schimbat substanțial lucrurile. Mai importantă, însă, a fost schimbarea intervenită în bazinul mediteranean din secolul al VII-lea, odată cu cucerirea arabă și cu islamizarea definitivă a nordului Africii. Astfel, cealaltă jumătate a Imperiului roman, deși va supraviețui încă
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
saxonii, frizonii, sicambrii și turingii. În jurul anului 260 d.Hr., multe triburi germanice au trecut de limes și de frontiera de pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate, pe atunci, de romani. La 25 decembrie 800, Carol cel Mare a fondat Imperiul Carolingian, care avea să fie divizat în 843. Imperiul medieval (Sfântul Imperiu Roman) s-a format din partea estică rezultată din această divizare, și a continuat să existe, sub diverse forme, din anul 962 până în 1806. Teritoriul său se întindea de la râul
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
iarăși obiectul partajării între succesori, revenindu-i lui Carloman. După suirea acestuia pe tronul francilor în 882, regatul revine la statutul de stat inclus în domeniile regilor francilor, devenind, în timp, odată cu dezvoltarea ducatului Aquitaniei și fărâmițarea feudală specifică epocii carolingiene, doar un titlu. Ultimul rege al Aquitaniei a fost numit Ludovic al V-lea cel Trândav de către fratele său Lothar, odată cu asocierea la domnie în 979, însă renunță trei ani mai târziu, pentru ca, în 986 să urce pe tronul Franței
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
Ultimul rege al Aquitaniei a fost numit Ludovic al V-lea cel Trândav de către fratele său Lothar, odată cu asocierea la domnie în 979, însă renunță trei ani mai târziu, pentru ca, în 986 să urce pe tronul Franței. Odată cu acesta Dinastia Carolingienilor se stinge iar noua familie ce succede la tron renunță definitiv la titulatura de rege al Aquitaniei. Regi și duci din perioada Merovingiană Dinastia Carolingiană
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
trei ani mai târziu, pentru ca, în 986 să urce pe tronul Franței. Odată cu acesta Dinastia Carolingienilor se stinge iar noua familie ce succede la tron renunță definitiv la titulatura de rege al Aquitaniei. Regi și duci din perioada Merovingiană Dinastia Carolingiană
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
germani au reintrodus termenul în secolul al XIX-lea, în cadrul cercetării limbii estfaliene, ca dialect al limbii germane. Odată înfrânt ducele Widukind de către Carol cel Mare în cadrul războaielor saxone și botezat în 785, pământurile sale au fost integrate în Imperiul Carolingian, iar saxonii s-au convertit la creștinism. De asemenea, au fost instituite episcopatele de Halberstadt și Hildesheim în partea răsăriteană a Saxoniei, mărginită de râul Oker, în 804 și respectiv 815. Ducatul medieval de Saxonia a fost divizat în districtele
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
atât cu arta creștină, cât și cu stilul zoomorf și cu cel policromatic. Arta preromanică definește arta dezvoltată de la încoronarea lui Carol cel Mare în anul 800 și până la începuturile artei romanice în secolul al XI-lea. Ea cuprinde arta carolingiană, arta ottoniană, arta anglo-saxonă, precum și arta Franței, Italiei și Spaniei. De-a lungul acestei perioade, își fac simțită prezența influențele artei romane clasice, iar arta carolingiană devine sămânța din care mai târziu se vor dezvolta arta romanică și arta gotică
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
800 și până la începuturile artei romanice în secolul al XI-lea. Ea cuprinde arta carolingiană, arta ottoniană, arta anglo-saxonă, precum și arta Franței, Italiei și Spaniei. De-a lungul acestei perioade, își fac simțită prezența influențele artei romane clasice, iar arta carolingiană devine sămânța din care mai târziu se vor dezvolta arta romanică și arta gotică. Arta romanică se referă la perioada dintre anul 1000 și nașterea artei gotice în secolul al XII-lea. Acestă artă s-a dezvoltat odată cu nașterea monarhiilor
Artă medievală () [Corola-website/Science/311162_a_312491]
-
fratelui său mai mare, Bruno, după ce acesta a murit în 880, într-o luptă împotriva vikingilor. Familia sa este numită Liudolfingi, după tatăl său, dar și Ottonieni, după nepotul său, împăratul Otto I "cel Mare". Printr-un hrisov al regelui carolingian Ludovic cel Tânăr acordat abației Gandersheim în 26 ianuarie 877, "pago Suththuringa" (regiunea Thuringiei de sud) este descrisă ca aflându-se "in comitatu Ottonis". Într-un hrisov din 28 ianuarie 897, Otto este menționat drept "marchio", iar "pago Eichesfelden" (Eichsfeld
Otto I de Saxonia () [Corola-website/Science/327952_a_329281]
-
au stins înaintea lui, însă cel de al treilea fiu Henric "Păsărarul" a reușit să îi succeadă lui Otto ca duce de Saxonia, iar ulterior a fost ales ca rege al Germaniei. Fiica sa Oda s-a căsătorit cu regele carolingian Zwentibold de Lotharingia. Otto a fost înmormântat în biserica abației de Gandersheim Abbey.
Otto I de Saxonia () [Corola-website/Science/327952_a_329281]
-
de la Bornhöved de cptre forțele combinate ale francilor și aliaților lor obodriți, conduși de principele Thrasco. Saxonii au pierdut cu acea ocazie 4000 de oameni, iar 10.000 de familii de saxoni au fost deportate în alte regiuni ale Imperiului Carolingian. Teritoriile de la nord de Elba au fost inițial oferite obodriților, în vreme ce landul Hadeln a fost direct încorporat statului franc. Cu toate acestea, Nordalbingia a fost în curând invadată de către danezi și doar intervenția fiului lui Carol cel Mare, Carol cel
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
decăderea Romei, barbarii s-au stabilit în Europa, întemeind noi state și regate, unele dintre ele adoptând limba latină. Treptat, după 500 de ani, s-au născut statele europene (Franța, Anglia, Spania, Portugalia, etc). După destrămarea imperiului francilor, apoi a carolingienilor, a apărut un nou centru de putere: Imperiul Romano-German, acesta dorind să reconstruiască hotarele vechiului imperiu. Împăratul romano-german și Papa (suveran al religiei catolice) erau cei aflați la conducere. Religia catolică era răspândită în tot Apusul Europei. Centrele maritime italiene
Evul Mediu feudal () [Corola-website/Science/311877_a_313206]
-
o integrează provinciei Gallia Belgica. Regiunea era ocupată de o populație formată din triburi celte și germanice cunoscute sub denumirea de belgi. În secolul al V-lea regiunea este ocupată de triburi germanice și aceasta intră treptat în componența Imperiului Carolingian. Până în secolul al XIV-lea regiunea intră în posesia ducilor de Burgundia cu excepția Principatului episcopal Liège care are o existență mai mult sau mai puțin independentă. În 1477 linia acestora se stinge, regiunea intrând în posesia habsburgilor. Din 1556 întreaga
Valonia () [Corola-website/Science/297442_a_298771]
-
Guy a revenit în Italia, pentru a plănui obținerea coroanei Italiei și a titlului imperial. Guy a întâmpinat ooziția lui Berengar I de Friuli pentru Coroana de fier a regilor longobarzi. Cu toate că Berengar avea avantajul de a fi aliat cu Carolingienii, și de a se fi încoronat deja ca rege al Italiei din 887, din 888 se apropiase de Papalitate, aliindu-se cu papa Ștefan al V-lea, care îl denumea pe Guy ca fiind "singurul său fiu". După izbucnirea luptei
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
spre sfârșitul secolului al VII-lea sistemul era practicat în muzică religioasă bizantina. Cantul gregorian a fost organizat în moduri (în sensul de grupuri de 8) în secolele VIII-IX, aproape cert că o imitație a sistemului bizantin de care reformatorii carolingieni. Este important de diferențiat între organizarea cantului bizantin și gregorian în grupuri de 8 și alegerea modurilor propriu-zise. Nu este clar când modurile propriu-zise au fost stabilite deoarece notația neumatica înainte de secolul al XII-lea nu era exactă în înălțime
Mod (muzică) () [Corola-website/Science/315453_a_316782]
-
Lumii occidentale, fiind de asemenea și singura cruciadă — față de multele care au urmat — care și-a atins scopul, respectiv ocuparea Ierusalimului. Originile cruciadelor în general și al primei cruciade în special, se află în evenimentele evului mediu timpuriu. Descompunerea Imperiului Carolingian, împreună cu relativa stabilizare a granițelor europene după creștinarea vikingilor și maghiarilor, a dat naștere unei noi categorii de războinici, care în principal se luptau între ei. Între timp, armatele muslumane ocupaseră Africa de Nord, Egiptul, Palestina, Siria și cea mai mare parte
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
Roma, Paul a reușit, printr-o scrisoare, să îl convingă pe Carol cel Mare să îl elibereze pe prizonier. Realizările literare ale lui Paul au atras atenția lui Carol cel Mare, el devenind un factor pozitiv în așa-numita "Renaștere carolingiană". În anul 787, Paul a revenit în Italia și la Montecassino, unde a încetat din viață în data de 13 aprilie într-unul dintre anii cuprinși în perioada 796-799. Supranumele de "Diaconus" arată că ar fi fost diacon. Principala operă
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
Monumenta Germaniae Historica" și a fost tradusă în limba germană în 1880. De asemenea, Paul Diaconul a scris multe epistole, versuri și epitafuri, inclusiv cele dedicate ducelui/principelui Arechis al II-lea de Benevento sau mai multor membri ai familiei Carolingienilor. Unele dintre scrisori sunt publicate laolaltă cu "Historia Langobardorum" în "Monumenta"; poemele și epitafurile sunt editate de Ernst Dümmler. Paul a mai scris un rezumat asupra "De significatu verborum" al lui Sextus Pompeius Festus, pe care l-a dedicat chiar
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
-lea se crede ca a fost o ramură a familiei; la începutul secolul al X-lea ei au devenit Conți de Metz și au condus în Alsacia și Lorena. Ducii renascentiști de Lorena au avut tendința de a aroga strămoși carolingieni, așa cum este ilustrat de Alexandre Dumas, în romanul "Doamna de Monsoreau" (1846);, de fapt, puținele surse existente în legătură cu primele generații care să reconstruiască un arbore genealogic pentru strămoșii Casei de Alsacia implică multe presupuneri. Ceea ce este sigur demonstrat este că
Casa de Lorena () [Corola-website/Science/333620_a_334949]