212 matches
-
specifică și, În mod corelativ, la facultăți mentale diferite (Taguieff, 1988, p. 155 și urm.; 1995, pp. 40, 238; 1997, pp. 65-66), mai rămâne să discutăm problema universalității sau a istoricității esențialismului, precum și problema variabilității criteriilor În funcție de care se elaborează categorisirile și clasificările esențialiste. Miza acestor interogații este pe cât de clară, pe atât de importantă: dacă definirea caracteristicilor vizibile (fenotipice sau culturale) drept un dat natural sau ontologic este o constantă a gândirii umane, atunci ceea ce numim Îndeobște „rasism” nu este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care deducem anumite semnificații. În acest sens, identitățile la care trimit sentimentele de apartenență sunt reprezentări sociale, „cunoștințe elaborate și Împărtășite” colectiv și empiric, care țin În egală măsură de cunoaștere și de ideologie (Moliner et alii, 2002, pp. 11-12). Categorisirea identitară pare a se realiza În principal pornind de la o percepție contextuală globală, situațională, și nu de la semne izolate (Mucchielli, 1986, p. 35). Ceea ce sugerează că „identitățile dobândite” (Ricœur, 1991), care implică valori, norme și persoane În care ne recunoaștem
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
altă parte, singurele definiții disponibile și pertinente din științele umane (inclusiv cele traduse din limbi În care termenul nu are numaidecât conotații negative) fac În fapt trimitere la noțiunea de „comunitate culturală” bazată pe interacțiune socială (și lipsită de orice categorisire biogenetică, cf. Barth, 1995; Gresle et alii, 1994, p. 119). În sfârșit, este important să abordăm multiplicitatea apartenențelor cu prudență și În mod nuanțat: „Nu mai există răspunsuri simple la Întrebările legate de identitate. De fapt, alegerea unui răspuns simplu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
identitară ne permite să explicăm atitudinile și comportamentele, conștiente sau inconștiente, adoptate În cursul unor astfel de procese (Camilleri, 1998b). În cazul În care aceste procese se dovedesc dificile, putem pune accentul pe fenomenele de construcție de stereotipuri, procese de categorisire și de atribuire ă necesare, desigur, dar care pot merge până la caricatura superficială și generalizarea abuzivă. Tot În această categorie intră și fenomenele de disonanță identitară („conflicte interne Între valori contradictorii”, cf. Mucchielli, 1986, p. 92), de deculturație și de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a pune În aplicare un asemenea raționament. Din această cauză, tindem să folosim scheme cauzale, care sunt niște rezumate memorate, venind În continuarea unor experiențe trecute, sau scenarii la care oamenii se așteaptă În general În anumite contexte. Realizăm așadar categorisiri pentru a ajunge la o evaluare rapidă și acceptabilă. În procesul nostru de inferență cu privire la un obiect sau un eveniment intervin mai Întâi factorii culturali, apoi cunoștințele practice care sunt reprezentările, dar și anumite variabile de situație sau dimensiuni afective
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
castes et ses implications, Paris, Gallimard. SENART Emile (1894), Les Castes dans l’Inde. Les faits et le système, Paris, Leroux. WEBER Max (1971), Economie et société, trad. fr., Paris, Plon (prima ediție germană: 1922). Φ Clan, Stratificare, Valori Categorisiretc "Categorisire" Φ Atitudine, Rasă, REPREZENTARE SOCIALĂ Călătorietc "CĂlătorie" A călători, indiferent dacă motivele călătoriei sunt de ordin politic (revoluție, emigrare, exil, exod, deportare, epurare), intelectual sau moral, material sau tehnic, Înseamnă a te juca subtil cu timpul și cu spațiul și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sociale” (Poutignat și Streiff-Fenart, 1995, p. 154). Suntem invitați, prin urmare, să recunoaștem patru elemente definitorii. În primul rând, cel pe care autorii Îl numesc „atribuire categorială”. Identitatea etnică nu este niciodată strict endogenă: ea se construiește În relația dintre categorisirea de către ceilalți (aceasta nu este Însă suficientă, cum credea Sartre, care considera că identitatea evreiască este produsă doar de antisemitism) și identificarea cu un grup anume. Cel de-al doilea element, noțiunea de frontieră (sau de limită): pe de o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
grup ș...ț, precum și valoarea și semnificația emoțională pe care individul le asociază acestei apartenențe” (Tajfel, 1981, p. 63). Fiecare individ are tot atâtea identități câte apartenențe sau, mai exact, câte „sentimente de apartenență”: construcția identitară se bazează pe percepții (categorisiri) care determină o pluralitate de afilieri, simultane și/sau succesive. Afilierea la un grup dat va fi determinată de comparația cu alte grupuri, pe baza unor criterii variate (naționalitate, limbă, profesie, sex etc.) ce permit evaluarea statutului acestui grup (endogrup
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
poate da naștere unor strategii de (re)valorizare identitară. Susținătorii teoriei auto-categorisirii (Turner et alii, 1987) consideră că Între cei doi poli ai continuumului care unește identitatea personală și identitatea socială există „paliere” care reprezintă tot atâtea niveluri posibile de categorisire. Fiecare palier necesită principii de diferențiere și de comparare care Îi sunt proprii, permițând astfel să fie evidențiată, În funcție de context, o categorie sau alta. Polul „identitate personală” este pregnant atunci când individul efectuează comparații interpersonale; polul „identitate socială” este activat atunci când
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ar fi de distorsionante sau de caricaturale, Îndeplinesc Într-un mod specific aceleași funcții interpretative (Leyens și Yzerbyt, 1997). Ele servesc În special pentru explicarea comportamentelor celuilalt și pentru justificarea acțiunilor propriului grup. Mai general, ele se află labaza unor categorisiri și sunt determinante În procesele de afiliere care stau la baza construcției identitare, fie ea personală sau colectivă. Pentru că sunt instrumente care ajută la Înțelegerea lumii, acestetipologii nu joacă un rol În exclusivitate negativ, tot așa cum stereotipurile nu sunt neapărat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Identificarea Îi plasează pe actori, indiferent de statutul lor, În fața unor provocări considerabile: interculturalitatea „pune sub semnul Întrebării vechiul mod de gestionare a raportului similitudini-diferențe”; ea „zdruncină atât limitele dintre eu și non-eu, cât și atribuirile care Însoțesc operațiunile de categorisire” (Vinsonneau, 2002, p. 60). Evoluțiile identitare induse de aceste contacte sunt departe de a fi toate pozitive (Thual, 1995; Vinsonneau, 1999). Un rezultat observat adesea este aculturația, care, În cadrul unei relații inegale Între etnii sau națiuni, reduce diferențele doar În favoarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
individual. Vom remarca În treacăt că modelul teoretic al „rasismului simbolic” (Sears, 1988), construit la câțiva ani după apariția celui instituțional, poate fi abordat ca o nouă conceptualizare a rasismului „disimulat”, dat fiind că acesta constituie o subtilă combinație de categorisiri mai mult sau mai puțin implicite cu valori și norme individualiste și meritocratice, prin care societatea americană se autocelebrează. Pentru a recurge la o celebră maximă leninistă, am putea spune că rasismul, alungat pe ușa din față (cea a legislației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care acționează Într-o societate democratică presupus exemplară, ea nu s-a transformat În instrument de cunoaștere. Armă a criticii, instrument polemic, dar nu modalitate de obiectivare a unei porțiuni a realității sociale. În ciuda caracterului vag al conceptualizării sale, această categorisire revine periodic În literatura antirasistă savantă, precum și În producția jurnalistică Înveșmântată În retorică „științifică”. Așa se face că judecătorul MacPherson, În raportul său din februarie 1999 cu privire la ancheta asupra morții lui Stephen Lawrence, tânăr britanic ucis la Londra În 1993
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sau contra lor, a avea simpatie sau antipatie pentru ei (Mayer, 1996, p. 428), a fi pentru maghrebini sau contra lor etc. Știm că percepția strict dihotomică, de tipul „Noi Împotriva Lor”, departe de a constitui regula În modurile de categorisire obișnuite, nu este decât un caz particular, ilustrând ducerea la extrem a perceperii negative a alterității În cadrul interacțiunilor sociale. Ceea ce se poate observa În domeniul atitudinilor și comportamentelor este gradarea respingerilor (Lemaine și Ben Brika, 1997). Trebuie să Învățăm să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
mod clasic, trei componente: cea a afectelor și a evaluărilor la care acestea conduc (dispreț, respingere, negare, ură, dragoste, ambivalență); domeniul cognițiilor și al modurilor de organizare a lumii pe care acestea le presupun, bazate În principal pe stereotipuri și categorisiri; spațiul practicilor și al acțiunilor (nivelul conativ) care ar trebui să decurgă, direct sau nu, din prejudecată sau care ar putea, eventual, să-i dea o inspirație și o formă. În acest text, vom aprofunda mai ales aspectul afectiv al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Țapul ispășitor este astfel un receptacul și un spațiu de proiecție „util din punct de vedere social”, favorizând eliminarea bilei autoritariste a acestui tip de individ, neliniștit În fața diversității lumii și a diferențierilor pe care aceasta le generează la nivelul categorisirilor și al cunoștințelor. Această abordare globală a mentalității autoritariste este fascinantă. Ea a făcut totuși obiectul anumitor critici, Însă fără ca pertinența proiectului de cercetare să poată fi pusă la Îndoială. Una dintre principalele dificultăți ține de problema clasificării indivizilor cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
O categorie socială Din imperfecțiunea instrumentelor și din ezitările clasificărilor rasiale, putem deduce că „rasa nu este un element spontan al percepției și al cunoașterii” (Guillaumin, 1981, p. 59). De altfel, practicile discriminatorii se pot lipsi foarte bine de o categorisire biologică. Existența unui „rasism fără rasă” o dovedește Îndeajuns. Descriind violențele xenofobe ale unor locuitori din Guadelupa Îndreptate Împotriva unor dominicani (septembrie 1979 și decembrie 1981), Laënnec Hurbon (Hurbon, 1983, p. 1990) remarcă: „Dar toate acestea nu seamănă cumva cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
degenerați” și alți purtători de „tare” sau defecte presupuse ereditare, de la „indezirabili” la „neasimilabili”, de la „inferiori din punct de vedere biologic (sau genetic)” la „vieți fără valoare de viață” (clișeu al limbajului nazist) (Fredrickson, 1988). În fața acestei nesfârșite perindări de categorisiri ale alterității inferioare sau de temut, ce putem face? Să acceptăm diversitatea și să lucrăm pe segmente, pe domenii particulare, fără a Încerca să ieșim din această paradigmă? Sau să Încercăm să elaborăm o categorie cuprinzătoare, o meta-categorie a celuilalt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
disprețul pentru tot ce nu este „al nostru” (Taguieff, 1997, pp. 112-116). Pe de o parte, așadar, respingerea, ostilitatea, aversiunea; pe de alta, ținerea la distanță, Închiderea culturală sau inferiorizarea „celorlalți”. În ambele cazuri, Întâlnim, ca o presupoziție cognitivă, o categorisire binară fără gradație de proximitate (Ben Brika et alii, 1997, p. 3). Or, În domeniul atitudinilor și comportamentelor socialmente observabile, percepția strict dihotomică (Noi versus Ei) apare ca un caz particular, ca o formă rigidă sau extremă a percepției negative
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
genezei stereotipurilor. Celebrele experimente ale lui Henri Tajfel și ale colaboratorilor săi au pus În evidență existența unor procese specifice care acționează atât În relațiile intergrupuri, cât și În perceperea individuală a realității fizice sau sociale. Aceste fenomene numite de „categorisire”, evidențiate o dată cu cercetările lui Postman, Bruner și Mc Ginnies (Postman et alii, 1965), intervin ca procese de simplificare a realului și „tind să ordoneze mediul Înconjurător În categorii: grupuri de persoane, de obiecte, de evenimente (sau grupuri de atribute specifice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ordoneze mediul Înconjurător În categorii: grupuri de persoane, de obiecte, de evenimente (sau grupuri de atribute specifice acestora), În măsura În care sunt fie asemănătoare, fie diferite, fie echivalente unele cu altele pentru acțiunea, intențiile sau atitudinile unui individ” (Tajfel, 1972, p. 272). Categorisirea este definită ca o tendință de schematizare. În comunicarea intergrup, ea se traduce prin atribuirea de etichete caricaturale de către un grup altui grup. Acest fenomen se sprijină pe sentimentul tipic al unei comunități care se consideră punctul de referință față de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
colectivă, va avea tendința: ă să accentueze diferențele percepute Între atributele (performanțe, calități, comportamente) propriului său grup și ale celuilalt ansamblu social comparat cu el (efect de contrast); ă să mărească asemănările percepute Între propriile sale obiecte (efect de asimilare). Categorisirea este realizarea unei activități perceptive elementare care se aplică tuturor obiectelor, fizice sau nu, sociale sau nu. Ea se declanșează de Îndată ce un ansamblu de obiecte este clasat În două categorii. De exemplu, simpla clasificare a unor linii, de lungime inegală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
aspect, trebuie subliniată importanța mecanismelor de construire a unei RS. Putem astfel să Înțelegem sensul propriu-zis al noțiunii expuse aici, să evaluăm mai bine influența sistemului social asupra perceperii cognitive a mediului Înconjurător și să Înțelegem articularea cu fenomenul de categorisire tratat anterior. Într-adevăr, cheia teoriei RS este prezentă În concepția asupra obiectivării și a ancorării. Prin reperarea acestor două mecanisme și formalizarea funcționării lor, Moscovici se bazează pe o viziune esențialmente interculturală asupra gândirii umane, imaginând grupuri sociale În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pe o viziune esențialmente interculturală asupra gândirii umane, imaginând grupuri sociale În contact, cu situații și umanități diferite, care Înaintează, construiesc, selecționează, triază, recompun și reînnoiesc stocul cunoștințelor aflate la dispoziția lor. Primul proces implică, din partea subiectului, o selecție, o categorisire a obiectului, perceperea lui prin intermediul unei rețele de scheme și de elemente de calificare și descriere (norme, precizări, aproximări, poetizări etc.), precum și naturalizarea acestora (sau folosirea obiectivă a noilor cogniții, elaborate În timpul și după perceperea selectivă a obiectului nou sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Împărtășesc indivizii aparținând unei entități date cu privire la ansamblul atributelor sau membrilor unui alt grup ori ai grupului propriu (Leyens, 1983, p. 67). Ele cristalizează credințe și cunoștințe, bazându-se pe mecanisme de simplificare a complexității sau de generalizare pornind de la categorisirea unor informații fie incomplete, fie prea numeroase. Sunt investite afectiv, dar constituie versantul cognitiv al prejudecății. Pot fi pozitive, sunt cel mai adesea negative și nu sunt niciodată neutre. Stereotipurile tind să reducă diversitatea situațiilor sociale sau culturale la câteva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]