233 matches
-
venit la sala de spectacole. Un produs are consumatori, care-și exprimă alegerea cu ajutorul telecomenzii, fără să iasă din casă. Într-o parte, o baie catodică, cu toate metaforele lichide în uz: robinet, flux, fierbere, sirop, clocot. Dincolo, o distanțare cathartică. Cea de-a șaptea artă spune despre regizori că "pun în scenă", căci este o continuatoare naturală a "artelor scenei". Difuzarea și proiectarea sunt două consistențe materiale ale imaginii. Fluxul și insula. Două densități ale privirii. Televiziunea și cinematografia se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a unei realități. De aceea, ritualul, indiferent de originea sa este sursa de inspirație a teatrului medieval 66. Originea ritualică a teatrului îi conferă acestuia un impact crescut asupra celui care îl urmărește. Acesta nu se reduce doar la componenta cathartică specifică teatrului antic, ci el creează legături între o lume magică, de data aceasta, și spectator. Se realizează o unitate între cel ce vizionează și cel care dă spectacolul, unitate care determină un impact major asupra populației. Teatrul devine astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de propagare a dreptei credințe ci devine o instituție de coerciție cu puteri nelimitate. Ea își creează un sistem complex de anchetă și de informare. El s-a dezvoltat în cadrul acestei lupte împotriva ereziilor ca un instrument purificator, cu rol cathartic pentru zona în care își desfășura acțiunea. Putem urmări următoarele etape procedurale 8 ale unui tribunal inchizițional: 1. Vizita sau inspecția inchizitorului, se efectua în momentul în care ajungea în regiunea din care făcea parte unde își prezenta scrisoare de
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
este împărțită în: narativă, dramatică și parabolică. Poezia reprezintă un refugiu din lumea imperfectă în care trăim, prin ea creându-se o lume ideală în care omul se poate retrage ori de câte ori lumea reală nu-l mulțumește. Poezia are un rol cathartic, Bacon nepunând în antiteză științele imaginației cu cele ale rațiunii, ci în complementaritate. Atât poezia, cât și istoria constituie un ajutor dat științelor raționale. Științele rațiunii sunt cele mai numeroase și cele mai importante. Istoria are rolul de a aduna
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
controlată care eliberează sufletele nu neapărat de patimi, ci de relele provocate de acestea. P. Boyancé stăruie asupra acestui caracter controlat, reglat, scoțând În evidență afinitatea dintre soluțiile oferite de Platon (În Legi și În Timaios), de Aristotel și de cathartica pitagoriciană. Acesta este, de altfel, un punct important pentru Înțelegerea teoriei expuse de Lamprias. În prima parte a discursului său l-am văzut insistând asupra fluidului (pneuma), aflat față de suflet În același raport ca și ochiul față de lumină 1 și
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
urmează unei tentative de suicid, asistăm în mod frecvent la o reducere a tensiunilor: diminuarea sentimentului de furie interioară a adolescentului dar și a tensiunilor intra-familiale. Această alinare imediată, pe care am putea s-o comparăm cu un efect cathartic, face dificilă asistarea persoanei cu tentativă de suicid. Astfel, adolescentul își critică gestul banalizând problemele care l-au condus aici și care par a fi dispărut în mod miraculos. Membrii mai apropiați ai familiei, în special părinții, se regăsesc în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
trusou Lecțiile de desacralizare pe care pajul le insuflă eroinei Încep prin negarea cerebralității, a meditației. I se cere fetei sa fie veselă, să nu mai stea pe gînduri să păstreze legăturile cu viața și cotidianul obișnuit. Pajul cunoaște funcția cathartică a rîsului, care este un instrument primar al desacralizării, rîsul fiind antimetafizic prin excelență, Înțelepții, cerebralii și eroii civilizatori nu rîd, este binecunoscută respingerea de către patristică a rîsului, acesta fiind considerat o acțiune prin care dumnezeirea este negată, suprimată, micșorată
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
asta pentru că regimul diurn Îi este rezervat pajului, lecțiile sale de desacralizare Încep prin negarea cerebralității, a meditației. El pajul Îi cere fetei să nu mai stea pe gînduri, ci dimpotrivă să rîdă, să fie veselă, el știe de funcția cathartică a rîsului, care este un instrument primar al desacralizării, rîsul este antimetafizic prin excelență, Înțelepții cerebrali și toți eroii civilizatori nu rîd, este binecunoscută respingerea rîsului de către patristică, rîsul este tocmai acțiunea prin care dumnezeirea este negată, micșorată,, ceea ce Întreprinde
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
astfel de stări afective poate “transfera” mental soldățelului și sentimente “inadmisibile”: ură, furie față de cel care “l-a abandonat”, față de propria persoană pentru neputința sa. Soldățelul “are voie” să exprime aceste emoții copleșitoare, fapt care declanșează la copil un efect cathartic, de eliberare. În acest context copilul este deschis către noi soluții. Este foarte important ca povestea terapeutică să fie cât mai adaptată unei situații problematice, unei persoane, pentru a avea efectul terapeutic dorit. Se poate pleca de la basme și personaje
Biblioteca - centru de documentare și informare by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/390_a_1244]
-
o indică limbajul comun, mi s-a înmuiat inima. Acest tip de tranziție psihică de la soliditate la fluiditate relevă intrarea mea într-o stare ce învăluie și scufundă deplin prezența orbului asemeni unui rit sacru al apelor, asemeni unui botez cathartic. În compasiunea trăită aici, sufletul meu se revarsă spre ființa celui damnat la întuneric și îl împrejmuiește deplin aspirând la scoaterea sa din nou către suprafața existenței purificat de plaga orbirii, desprins definitiv de marasma ne-vederii. A scufunda acest
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
sonore, reprezintă, poate, același fel de suflare prin care Divinitatea l-a atins pe Adam cu fiorul vieții. La finalul lumii, îngerii suflă din nou brizele vieții peste omenirea defunctă întru beznele spiritului. Mai întâi, suflarea lor străbate trâmbițele nenorocirilor cathartice pentru ca apoi să-și reverse afluxul de viață divină prin trâmbița reînnoirii, resurecției universale. Această viața este suflată peste întinderile sterpe, secătuite ale spiței umane decadente generând, după spusa Apocalipsei, un pâmânt nou și un cer nou. Așezat în mijlocul cotidianității
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
seen [...]" (E: 710). 2.3.2.5. Muzele Nebunia extatica indusă de muze este descrisă în termeni plastici de Platon în dialogul Phaidros. Socrate explică acolo că există trei versiuni de tulburare de origina divină: cea oraculara (sau mantica), cea cathartica și telestică (rezultat al unor abluțiuni rituale) și cea provenită de la muze. Iată în ce termeni este definită ultima versiune: "Al treilea chip al nebuniei și-al sfintei posedări ne vine de la Muze. Dacă se înstăpânește asupra unui suflet gingaș
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
detestable that I will cast thee ouț" (E: 390). În fine, Urizen este constrâns să-și accepte erorile intelectuale, dar, precum se întâmplă frecvent în schema metafizica adesea contradictorie imaginata de Blake, el nu obține purificarea instantanee în urma acestui act cathartic, cum ar fi dictat epistemele clasice. Eul creator substituie dezideratul grecesc pentru cumpătare și măsură (pan metron ariston toate lucrurile în moderație) cu propensiunea romantică pentru forme nelimitate și pentru manifestări pline de forță: "Urizen said. I have Erred & my
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
we are but just & true to our own Imaginations, these Worlds of Eternity în which we shall live for ever; în Jesus our Lord" (E: 95). Este mai presus de orice îndoială că eul creator are deplină încredere în funcția cathartica a artei 199. Acest aspect poate fi probat dacă acordăm atenție unui trop special repetiția, de nu mai puțin de șase ori (E: 96, E: 98, E: 100, E: 101, E: 102, E: 105) a frazei "Mark well my words
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
chipul acelui "comic dureros" al vieții obișnuite, se înțelege de ce Lovinescu abhoră, de pe poziția unei ideologii liberal-democratice, principiile estetice restrictive enunțate în tratatul filozofului grec. După autorul Istoriei civilizației române moderne, literatura (oglindă a realităților sociale) poate produce un efect cathartic numai dacă ignoră arsenalul tradițional de norme anchilozate (tânărul Lovinescu respinge îndeosebi "fatalismul", cu retorica imuabilului și stereotipiile adiacente), adresându-se în schimb psihologiei/ sensibilității publicului, "gustului" comun, variabil, bineînțeles, după mode și timp. De altminteri, Aristotel însuși leagă posibilitatea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
reprezentării vieții interioare, melodrama ilustrează, în termenii psihanalizei freudiene, structura traumei patogenetice, deoarece, la fel ca personajele de pe scenă, receptorul experimentează afecte sau emoții elementare într-o formă primară, irepresibilă. Pe de altă parte, e bine cunoscută analogia dintre efectele cathartice ale teatrului și cele ale psihodramei metodă curativă apreciată de psihiatri, potrivit căreia "pacienții sunt actorii propriei lor drame, improvizată și dirijată de medic"58. Prin intermediul spectacolului regizat devine astfel posibil transferul psihanalitic dinspre actori spre spectatorii (psiho)dramei, fapt
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cele ale psihodramei metodă curativă apreciată de psihiatri, potrivit căreia "pacienții sunt actorii propriei lor drame, improvizată și dirijată de medic"58. Prin intermediul spectacolului regizat devine astfel posibil transferul psihanalitic dinspre actori spre spectatorii (psiho)dramei, fapt ce facilitează terapia cathartică a întregului grup. Așadar, prin conexiunile subterane cu inconștientul colectiv, structura afectivă a melodramei s-ar apropia și de experiența onirică (mai exact, de formele elementare ale narcisismului infantil)59, ceea ce impune ca tocmai dimensiunea psihologică (și, implicit, impuritatea estetică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
-ul și celelalte experiențe similare de mai târziu reclamă tocmai participarea emoțională a publicului, relevabilă, în terminologia lui Hans Robert Jauss, fie printr-o "identificare simpatetică" (experiență psihică nemijlocită, de tipul solidarizării cu eroul aflat în suferință), fie prin "identificarea cathartică" stricto sensu (ce presupune "desprinderea de treapta identificării nemijlocite, pentru a accede la reflecția apreciativă asupra universului reprezentat")83. Receptarea "estetică" a melodramei se vede astfel determinată de existența unui public implicat și dezimplicat totodată, actor și spectator în același
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a accede la reflecția apreciativă asupra universului reprezentat")83. Receptarea "estetică" a melodramei se vede astfel determinată de existența unui public implicat și dezimplicat totodată, actor și spectator în același timp. Altminteri, prin "identificare simpatetică" (ca treaptă necesară a identificării cathartice) melodrama trăiește bine mersi și în afara artei, cucerind inimile unui public simțitor, chiar dacă mai puțin cultivat. Pe de altă parte, depășirea opoziției clasice dintre tragedie și comedie reprezintă condiția prealabilă a existenței "dramei" moderne, apariția melodramei marcând "înlocuirea universului clasic
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
romanticilor că omul își poate exprima nestingherit libertatea interioară; altminteri, când forma artistică mutilează omul, transformându-l într-o ființă fără libertate, deși emoția estetică e de cea mai bună calitate, receptarea suferă prin lipsa participării empatice (ceea ce întârzie autoproiecția cathartică, purificarea morală). Iată un alt motiv pentru care Lovinescu privilegiază (melo)"drama" în raport cu tragedia, ca formă estetică superioară, marcând tranziția de la mit la psihologie (vezi și considerațiile lui Nietzsche din Nașterea tragediei, unde se condamnă umanizarea/ psihologizarea vechii tragedii o dată cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Lukács, care consideră că în dramă psihologia nu e decât un fel de materie brută, neprelucrată, având totuși posibilitatea să se manifeste estetic ca "expansiune lirică a sufletului (s.n.)". Prin urmare, în (melo)dramă psihologia devine artă doar prin identificarea cathartică, ce presupune, am văzut deja, atât participarea emoțională, trăirea nemijlocită, cât și contemplația ideală a sufletului universal, coborât pe scenă în forma unui banal spectacol de teatru. Numeroase alte observații subtile privind geneza dramei și a formelor literare moderne sunt
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în dezvoltarea psihică a personalității umane, când individul își reprimă libidoul (refuză ispitirea oedipiană a amantului-tată), pentru a da curs imperativelor conștiinței morale. Dincolo de asemenea speculații forțate, pe alocuri stânjenitoare chiar, merită reținută ideea terapiei prin teatru și a purificării cathartice grație receptării sensului global al piesei, care face imposibilă identificarea cu vreun "erou" anume cine s-ar recunoaște cu bucurie în bietul amant, în soțul încornorat sau în nefericita femeie sinucisă fără de voie? "Triunghiul" rămâne de fapt o entitate compactă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
prescris), în schimb consemnează o serie de topoi meniți a scoate în relief nuclee narative cu potențial melodramatic. Iar melodrama, nu trebuie uitat, are la bază un model actanțial care ilustrează însuși procesul de funcționare a psihicului uman, reclamând identificarea cathartică și receptarea textului ca structură nedecompozabilă 146. Rămâne de văzut dacă și în ce măsură va izbuti Lovinescu să găsească în roman, după cum și-a dorit, o formă deschisă, mobilă, accesibilă și complicată deopotrivă, capabilă a răspunde atât sensibilității estetice moderne, în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Lovinescu alternează iar planurile, contrapunctic, și în capitolul al treilea poartă pașii eroului său trezit din visare chiar într-o sală de teatru spațiu de două ori privilegiat, pentru că: 1. oferă spectatorului posibilitatea evaziunii din prezentul neconvenabil; 2. promite vindecarea cathartică, purificarea de "patimi". Însă Andrei merge la teatru nu fiindcă vrea să uite, cum s-ar putea crede, ci pentru a retrăi încă și mai intens decât în amintire propria dramă sentimentală. Prin urmare, de cum intră în sală caută același
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
contemplație. Ca atare, psihologia omului "natural" (și a femeii, în genere) ar sta sub semnul unei fatalități biologice, în vreme ce existența bărbatului-intelectual ar fi guvernată de "fatalitatea literară", prin care criticul ieșean înțelegea o formă de evaziune obligatorie prescrisă de "funcția cathartică a cuvântului"169 (sensurile "fatalității literare" sunt însă mai complexe și le vom explica, pe cât ne stă în putință, în cele ce urmează). Fiind și el o victimă a acestei "fatalități literare", Andrei Lerian reușește, într-adevăr, să-și înfrângă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]