11,246 matches
-
ajute, stinse lumina, iar odaia rămase în penumbra trandafirului. Ea se lăsă în mila soartei. Senatorul o mîngîie încet, o căută cu mîna aproape fără s-o atingă, dar unde spera s-o afle dădu peste o opreliște de fier. - Ce-ai aici? - Un lacăt - spuse ea. - Ce nebunie! - spuse senatorul, furios, și o întrebă ceea ce știa prea bine: Unde e cheia? Laura Farina răsuflă ușurată. - O are tata - răspunse. Mi-a spus să vă spun să trimiteți pe cineva s-
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
a dat seama că Îmi luasem inima În dinți și voiam să mă Întorc, dar nu găseam cuțitul. Porcul se zbătea și țipa ca prins În menghină. Nu mai auzeam nimic. - Hai, du-l! Du-l tu, că ești bărbat, ce Dumnezeu! - m-a Îndemnat Elena În timp ce mia pus În mână ditamai hangerul. Câteva clipe mai târziu, bietul animal mai grohăia Înfundat. Ghici Îi Înfipsese cuțitul În inimă, Îi tăiase beregata; valuri de sânge țâșneau fierbinți În afară, peste mâna sa. Am
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
dintre argumentele dialogului dintre Ravelstein și prietenul său Chick: portretul savantului român s-ar compune dintr-o sumă dezacordată de gesturi minore, desuet cavalerești, balcanic franțuzite după o modă întârziată - care, în contextul dat, sugerează ceva reprobabil (nu e clar ce) cu privire la fibra sa morală. Cât despre acel trecut incriminator, referințele sunt frustrant de inconsistente și aduc mai degrabă cu o colportare masivă de bârfe dintre Abe și Chick. Nu cred, contrar unora dintre aparențe, că Bellow are ceva foarte personal
Despre Ravelstein - cu și fără (r)umori by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15097_a_16422]
-
estimp numai plimbărilor grijă vom avea din Obilești în București, deacii în Mogoșoaia, deacii în Potlogi, deacii în Târgoviște, vom trece vara și de toamnă la vii vom merge, unde ni se va părea". Deci "de la vlădică până la opincă" tot ce-și dorea românul era "veselirea" - cuvântul apare des în cronică - în "loc cu verdeață", fără griji și spaime. Evident, este un vis "paradisiac", o scoatere din timp, o plasare într-o eternitate radioasă - basm curat - foarte departe de ambițiile și
Visul român by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15089_a_16414]
-
la "OTV", dimineața, la prânz și seara, "Cati manualista" ne face părtașii marii sale drame. În ce mă privește, sunt convins că apa dată la șoricei de către d-na ministru e cât se poate de autentică. Cu alte cuvinte, spaima ce-o mână în luptă e atât de mare, încât nu mă mir că biata femeie își pierde cumpătul atât de frecvent. Efortul pretins e peste puterile unei ființe omenești, oricât de ministeriabilă ar fi ea. Cine-ar rezista loviturilor mortale
Cati de Celuloză by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15145_a_16470]
-
Un lucru însă mă neliniștește: cum o să se interpreteze? Alin: Ce? Ion: Iepurele, știi, iepurele mereu gata s-o șteargă... Așa, cu urechile ciulite, gata să... Și mi-e teamă că... Asta se observă... Deși câmpul e la doi pași. Ce-or să zică, ba unii, ba alții?... Ascund un fugar? Tu ce zici, ai? Alin: Problema iepurilor nu e încă..." Ce avem aici nu e o trimitere la un episod recognoscibil din realitate, ci schema ei comentată, cu descompunerea ironică
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
de conversație, repetările, forțează implicaturile și adunarea cioburilor într-o scenă cît mai unitară. Unele poeme par monologuri dramatice descompletate, altele aduc a frînturi de dialoguri: "Doamne Sfinte/ puii mei hai mă of Doamne/ sunteți dacă sunteți/ că nu că ce că ah/ o sărbătoare în capul meu/ în mine"; "bineînțeles că la el mă gîndeam/ ce cauți tu acolo bestie/ citesc și-l caut pe Dumnezeu/ cîrnații romanța". Printre cuvintele tari ale colocvialității se strecoară, uneori fără intenție, versuri ale
O carte care se vrea șocantă by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15166_a_16491]
-
încoace, lucrat tot cu Victor Ioan Frunză la Teatrul Național din Cluj, la începutul anilor '90. Și-a modelat chipul, trupul, și-a pregăti corpul și psihicul pentru întîlnirea, atît de dificilă și de specială, cu Bérenger I, un Rege ce-și trăiește la vedere, finalul. Zbuciumat, paradoxal, subminat și el finalul, ca și autoritatea Regelui. Nu mă îndoiesc că în spatele apariției se află un enorm travaliu. Lipsește însă un tip de anvergură care să acopere complexitatea fațetelor lui Bérenger. Nu
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
neașteptați, pentru că dramaturgul Ray Cooney i-a ales ca protagoniști ai farsei sale pe domnul și doamna Perkins, banali și insipizi londonezi, funcționari terni pentru care și visele au ațipit, trebuia ca cineva să organizeze șirul de neînțelegeri, absurdul situațiilor ce-și amplifică în lanț dimensiunile, rîsul în cascade, ridicolul, ironia și aparițiile extraordinare, impecabile ale personajelor interpretate de George Mihăiță și Virginia Mirea. Vervă, aplomb, măsură sau Bani din cer. Horațiu Mălăele, din nou în postura de regizor, a lucrat
Cad bani din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15226_a_16551]
-
Consiliului local, Consiliului județean Iași și nici măcar Inspectoratului pentru Cultură al Județului Iași. Este un fapt îmbucurător și trist totodată. Antologia de față, ca orice idee de alternativă în spațiul bahluvian, s-a născut în pofida atmosferei birocratico-muzeale și binevoitor indiferente ce-și flutură steagurile cu mîndrie patriotică locală; ea s-a cristalizat în dinamica mai puțin vizibilă a curenților de adîncime, în forfota cosmopolită și nebugetară a unei ordini culturale pe cale de a se legitima." Mai întîi, nu este nimic trist
Iașiul subteran by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15241_a_16566]
-
acest caz, daca nu se suprapun, oricum interferează puternic), apar și forme specifice ale unor elemente gramaticale: ale demonstrativului (ista, aista, cela): "de unde negativismul ista?"; "taman aista trebuia să ne oprească"; "tinerii ceea" (= ceia) etc.; ale auxiliarului de perfect compus ("Ce-o muncit...?"; "s-o terminat discuția"; "s-o făcut doctor în matematică"), ale verbului a lua: ("să mă ieie în considerație"). Ar mai merită să fie amintite poziția în frază a adverbului mai ("ieri mai nu m-a dat jos
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
va fi împărțită între o majoritate cu paznici la poartă și o minoritate care încă îndrăznește să ia autobuzul pentru a merge la serviciu. xistă, fără îndoială, o complicitate între tartorii serviciilor de protecție și pază și șleahta gogoașelor umflate ce-și imaginează că viața lor e atât de prețioasă încât eu, cetățeanul, sunt dator să înfund mâna în buzunar pentru a plăti huzurul celor care m-au adus la sapă de lemn. Primii inventează comploturi rocambolești, ceilalți chiar le cred
Spre balamuc, între body-guarzi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15259_a_16584]
-
măturător. De ce e nevoie s-ajungi șef pentru a putea să-ți exprimi („plenar”, cum ziceau activiștii) atașamentul față de țară? Situația e grotescă, pentru că rareori am văzut o mai bună materie primă de slugoi decât la șleahta de indivizi hipertrofiați ce-și închipuie că au în mâini destinul țării. Parcurgeți puțin biografia lui Iliescu, să zicem anii cincizeci și șaizeci, și veți fi uluiți în ce situații jenante s-a complăcut individul. Răsfoiți ziarele din anii nouăzeci și veți vedea ce
Triumful resentimentului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13376_a_14701]
-
de pe harta țărilor cât de cât civilizate. Ba, din când în când, ororile din care și-a făcut scut și paloș sunt valorizate pozitiv de instituții a căror misiune ar trebui să fie tocmai denunțarea comportamentului vadimian. Astfel, o organizație ce-și spune „Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România” (CMCAR) îl descrie, în raportul ei pe anul 2002, pe Vadim Tudor drept „un intelectual foarte elocvent, care nu scapă nici un prilej pentru a-și demonstra vasta capacitate intelectuală”. „Intelectual
Triumful resentimentului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13376_a_14701]
-
să se dezlănțuie: „Nici mîna mea n-a găsit sînii acelei prințese/ afară de mușchi lin pe stîncă;/ poate că purtînd mănușe cu solzi de fier/ n-a găsit sînii prințesei, nu încă” (Proiect abandonat de madrigal). Sau acest peisaj tavernal-cosmic, ce-și exercită efectul asupra zonei existențiale precise pe care poetul o vizează cu o teatrală gesticulație: „În cîrciuma aceasta Ziua și Noaptea/ erau amestecate în pahare/ în timp ce un gramofon cînta răgușit/ «Sonata Diavolului» sau așa ceva,/ dar nimeni, nimeni n-o
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
văzut intelectual la vânătoare și vânător cu ochelari fini de intelectual?!) După cum etalarea indecentă a bogăției iar nu e pe placul românului, în a cărui inimă încap doar băieții precari la pungă, asudați, băutori de tărie la bufetul de cartier, ce-și revendică legitimitatea din salariul de bugetar și forța din batjocorirea copioasă a gramaticii Academiei. În aceste condiții, numai Năstase să nu fii! Fără bază politică reală, incapabil să transmită electoratului un mesaj eficient, el nu are de unde aștepta milă
Scheletul de plumb by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13482_a_14807]
-
de alți 50 de supraviețuire: “Realizări? N-am realizat nimic, duduie.Cînd am avut o casă așezată și cînd să fiu, fiecăruia îi place să aibă lucruri frumoase, să trăiască mai bine, a venit războiul, bombardamentele, au venit comuniștii... și ce-am realizat c-am muncit și-am luat prime? N-am realizat nimic, duduie, n-am realizat nimic.” Intrată prin alianță într-o familie bogată, fără să fi muncit vreodată, Catherina Iernici a trebuit să se angajeze, la mai bine
80 de ani, 14 mărturii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13523_a_14848]
-
II-a a închisorii Aiud, a funcționat timp de 2-3 luni o adevărată AGORA, o Academie a peripateticilor, când Prof. Ion Petrovici a trecut în revistă aproape toate școlile, sistemele, curentele și problemele fundamentale ale filosofiei [...] Oricine își poate închipui ce ridicoli, chiar caraghioși, puteam părea, plimbându-ne în zdrențele noastre în jurul «monumentului», în timp ce ascultam prelegerile profesorului Ion Petrovici. Dar noi făceam total abstracție de priveliștea dezgustătoare, absorbiți de cuvântul curgător, elegant și elevat al Profesorului.” Încoronare cu scandal Au vuit
Revista Revistelor by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13560_a_14885]
-
adevărul înseamnă a vorbi despre tine însuți”. Pentru cititor, aceasta înseamnă că ori se știe „despre ce este vorba acolo, ori nu se știe”; dacă lectura conduce către „fapte”, rezultă că doar „cunoașterea faptelor” îi poate proba temeinicia. O lectură ce-și propune să reconsituie actul creator are nevoie de aceleași puncte de plecare, de aceleași referințe ca și poetul; „ele pot fi cunoscute și trebuie, în principiu, identificate de către cititor, prin reluarea continuă a celei dintîi lecturi, a operației de
Marfă de contrabandă by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/13579_a_14904]
-
la șosea și mergem mai departe, a spus bărbatul. Au ieșit și au străbătut păduricea de pini. Dar șoseaua dispăruse. Mi-e frică, a spus femeia. Acum mi-e tot mai frică. Totul dispare. Suntem împreună, a spus bărbatul. Dar ce-o să ne facem fără șosea? O să revenim aici, la casa asta, a spus bărbatul, și o să așteptăm până se întorc locatarii ca să ne arate drumul și să ne ajute. Și din nou au traversat păduricea de pini. Dar acolo unde
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
în ochii și în gesturile unei tinere îndrăgostite. Cu o singură excepțe, scena din leagăne. Poate lucrurile se vor mai aranja. Oblomovul lui Tocilescu își privește moartea. Este, în final, spectatorul a ceea ce se întîmplă după disparița lui. În timp ce-și pregătește patul-sicriu și retragerea, decorul, obiectele sînt încărcate în coșuri mari. Scena se golește. Îl plînge Agafia, îl regretă, bocind ușor, bătrînul decrepit Zahar. Oblomov se uită. Se ridică, își ia "crucea" în spate și pleacă, ușor, pe o
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
-i scapă printre degete zeci de mii de miliarde de lei, de la debitori imperturbabili, într-o situație absolut fără soluție, căi spornice de a ieși din impas i se deschid prin această distribuție de drepturi dintr-un portofoliu practic nelimitat, ce-și are, de altfel, nobilul trecut istoric în indulgențele prin care se iertau plătitorului greșeli înfăptuite și ceva mai scump ca să simtă pentru greșeli pe care păcătosul intenționa să le comită. Atingem, aici, delicata problemă a unor posibile exagerări când
Într-o armonie fără cusur by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13811_a_15136]
-
imediat locul. Acuma lumea s-a înrăit, ăștia tineri te calcă în picioare, iar pe scaune stă ei" Se aud murmure aprobatoare și toate privirile se fixează spre singura persoană care corespundea portretului robot al inamicului public: superba jună cititoare, ce-și vedea impasibil de lectură. (Eu, celălalt ne-pensionar, nu mai sunt chiar tânăr și nici nu stau pe scaun) „Și chiar dacă nu-ți dădea scaunele de bunăvoie, dacă-i atrăgeai atenția ți-l ceda", continuă Monserrat Caballé. Cititoarea ( observ
Zeta-Jones are bilet circular by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13834_a_15159]
-
compozitorului Arnold Schönberg, și el un exilat, refugiat din calea nazismului) o întrebare care stă și la originea romanului său: să fie oare adevărat că emigrația îi face pe artiști să-și piardă forța creatoare și că inspirația sleiește deîndată ce rădăcinile ei nu mai sunt hrănite de solul patriei? În a treia secvență de început a romanului, autorul aruncă dezinvolt încă o punte între eposul homeric și istoria veacului al 20-lea, secol care, în ritmul unor „lovituri de secure
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
iar eroii din comunul nomenclator, fuziunea finală a temelor saltă miza, propune o morală - în opoziție cu moda ce pretinde prozei absoluta neutralitate a perfectei plictiseli, pe orizontala infinitului și spre pocăința lectorului. Senzaționalul, ca un drept al ficțiunii, un ce detectivistic, simțul acut al mediului, ce poate transfera în exotic și o stradă bucureșteană, dacă nu în mister și te poate firesc transmuta la intrarea în Holmeskirke învăluie măruntaiele narațiunii, fac acceptabilă situația în care un român aflător în Dania
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]