85 matches
-
pe dincolo. Făclia de paști, răzbunarea Domnului contra celor care l-au răstignit. De colo până colea... gâr-mâr... cu politica. Să cedeze tot, altfel, pac! Tranc, depeșă, neicușorule... imitează, să juri, nu altceva, parcă erau ăia, știi ’mneatale, coloană și centiron. Plastografie. Ca să puie piciorul în prag, rinocerul. Ori, ori, mă-nțelegi, tranc! Să vezi imitație de amenințare, să juri, nu altceva, să juri! Anonimă, parc-ar fi semnat-o toți. Zi-i mișel și pace! Așa e lumea, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stegulețe tricolore din hârtie, cum sunt acelea care le poartă demonstanții la defilere. Aveau și acestea câte o gaură în locul stemei. Vandaxon a descuiat poarta și a început să împartă lumânările. Lua și câte un steguleț și-l petrecea pe după centiroanele flăcăilor, în dreptul cataramei pătrate, cu stema republicii. Altora le înfigea stegulețul sub banderola tricoloră de pe brațe. Unuia, cu o căciulă „Alioșa“, cu urechi mari, clăpăuge, i-a fixat micul tricolor deasupra urechii stângi. Un corist a aprins lumânarea episcopului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cereau și ei găsiți în depozitul de vechituri. Lustruiți, și-ar fi recăpătat strălucirea din vremurile lor de glorie. Apoi nasturii de alamă de la uniforma lui de cavalerist, care cu siguranță se mai țineau într-o singură ață, paftaua de la centiron și poate și alte obiecte. Dacă stau să mă gândesc bine, nu era vorba doar de străbunicul meu, ci și de alte personaje simandicoase, alături de care pozase la marginea terenului de călărie sau poate a hipodromului. Fiindcă n-aveam de unde
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Pitești, directorul P. P. Dumitrescu cu gardienii lui năvăliseră în Camera 4 Spital, chipurile, să-și salveze capetele de pod care strigau că-i omoară legionarii. Un sfârșit de noapte și o jumătate de zi ne-au măcelărit cu parii, centiroanele, picioarele, susținuți de echipa odiosului Țurcanu Eugen, care după plecarea oficialității, vocifera: “în curând trotuarele orașelor vor deveni culoare de penitenciare”. Și acesta a fost începutul din “Camera 4 Spital”. Probabil că în demența lor criminală, comuniștii intenționau să facă
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
vârâți în cizme lungi, lustruite. Aveau brâie late de piele cu chingi oțelite și limbi groase, ruginite, de aramă. În mâini învîrteau bice subțiri, din care pocneau pe neașteptate. Râdeau tare. Glumeau cu negustorii și-și bălăbăneau burțile revărsate peste centiroane. Geambașii cu cefe groase și roșii, cu dinți de aur dădeau târcol iepelor de doi ani cu picioare fragede și alungite, umede de 63 nădușeală, care miroseau frumos, mișcîndu-și gâturile pline și încordate. Paraschiv era numai ochi. Văzu cum vânzătorii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
maidan, cu cine a dat ochii? Cu Nicolae. Parcă mai crescuse, și hainele de militar abia îl cuprindeau. Capul îi era acoperit de o capelă soldățească. Vântul îi bătea mantaua largă, închisă la gât. Purta cizme cu carâmbi înalți și centiron de piele galbenă, cu baionetă la șold. El n-o recunoscu de la început. Când se apropie, o strigă cu jumătate gură: - Lino! - Nicolae! Se priviră. Femeia n-a mai rostit nimic. Se uita doar înainte, liniștită. Soldatul a plecat repede
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Atunci bateți laba cu geambașul! Prin apă veneau racii la mortăciune. Îi auzeau cum se înfig în carnea putrezită. - Sânt niște huidume de te fărîmă! Fugiți de la armată, dizertori... Se strângea carnea pe copii ca la găini. -Dizertori? , - Da. Au centiroane și bărbi și aruncă cuțitul la fix! Unde vrei te găurește! - Da-n tine nu dă? - De ce să dea? râdea al Măritei. Eu sânt de-ai lor! - Și n-au frică de vardiști? - N-au. Vreo trei și-au făcut
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca la militărie. - Taci! strigă, ridicîndu-se și răsturnând scaunul omul statului. Se proptise cu palmele pe masă. - Unde-s, mă, caii? urlă de zuruiră ferestrele. Caii, mă, caii căruțașilor, ăi de i-ați furat voi! Sergentul își strânse mai bine centiroanele. Se băgă în vorbă, ca unul care știa metehnele celui mai mare: - Spuneți, mă, până nu se supără dom'șef! 236 - Nu știu nimic! Să fie mama a dracului! se jură codoșul. - Zău! întări Paraschiv. Presarul se depărta de masă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aveam biștari să vă-ngrop, numai aur... Știau caramangiii. Mai auziseră povesta asta de o sută de ori. Sandu i-o reteză scurt: - Lasă, Treanfă... Pe urmă au venit comisarii, i-ati pus la masă, i-afi îmbătat și le-afi luat centiroanele, cunoaștem... Ăl bătrân s-a întristat. Nu-l mai ascultau. A dat din umeri și-a luat-o înainte. Noaptea de toamnă, luminoasă și caldă, abia începuse. Pe Calea Negustorilor treceau trăsuri și mașini. În urma lor rămânea praful. Ajunseseră. Prin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o simplă ieșire În public. „Își alege cu grijă cravatele, manșetele de dantelă, mănușile, dedicațiile scrise cu cerneluri de culori diferite. Silueta lui e inconfundabilă: redingota umflată printr-un fel de corset se evazează ca o tunică militară ieșind de sub centironul strâns. Pantalonii sunt gri cu dungi galbene. Pe piept Îi flutură un jabou de dantelă. Mâinile Îi sunt acoperite de mănuși cu manșetă. Ar putea părea un costum de carnaval, dar privirea imperioasă și ținuta mândră a capului Îngheață zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a atacat, cu aerul său zeflemitor, spiritul serios, teribil și imperturbabil al puritanilor lui Cromwell. Moravurile, Întotdeauna profunde În Marea Britanie - indiferent de tendința lor, bună sau rea - exagerau severitatea. Ca să poți respira, trebuia să te sustragi Împărăției lor, să desfaci centironul greoi, iar curtenii lui Carol al II-lea, care băuseră din cupele de șampanie ale Franței un elixir de adormit și uitat mohorâtele, prea religioasele obiceiuri ale patriei, trasară tangenta prin care s-a putut evada. Mulți s-au năpustit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
targuí-ul văzu că țevile armelor erau îndreptate spre pieptul lui și înțelese că orice rezistență ar fi fost zadarnică. Ofițerul îndepărtă cu un gest brusc mâna care încă îl mai ținea și, scoțând pistolul din tocul ce-i atârna de centiron, își continuă drumul spre cel mai mare cort. Dispăru înăuntru și după un minut se auzi o detunătură seacă și amară. Ieși apoi afară și făcu un semn spre doi soldați, ce alergară după el. Când reapărură, îl târau după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nesăbuitei lui încăpățânări de a respecta niște tradiții învechite ce nu mai reprezentau nimic pentru nimeni. Laila! Un fior, ca un curent de apă înghețată, îi străbătu șira spinării când și-o imagină în puterea acelor bărbați cu uniforme murdare, centiroane groase și cizme rău mirositoare. își aminti de fețele lor când îl amenințau cu armele la intrarea jaimei sale, de mizeria campamentului lor, de despotismul cu care-i tratau pe beduini în El-Akab și, cu toate că încercă în fel și chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
inspirat nu-i satisface. Hai, de ce se tem oamenii? În pluton era un absolvent micuț, cuminte și deloc conflictual. Pentru prima dată se amestecă în vorbă. De colonei. Cataramă rămîne împietrit și repetă întrebarea: De cine? De colonei, dom' colonel Centiron. Ia pune-ți tu echipamentul la loc. Dinu, micuțul soldățel își pune echipamentul. Culcat! strigă colonelul. Dinu se șterge pe genunchi, ca și cum ar fi fost murdar și se culcă cu o încetineală remarcabilă. La gard, adunarea! Dinu pornește moșnegește spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
plutonul are pe față un zîmbet sictirit. Te învăț eu minte! Te bag la bulău! La mine adunarea! Dinu vine încet și abia atunci se observă că avea cartușul de la mască scos. De ce ai scos cartușul? Care cartuș, dom' colonel Centiron? Nu știi cum mă cheamă, da? Ba da. Colonelul Centiron. Nu execuți comanda, da? Ba execut. Mint eu? Da. Cum, mă, minte comandantul? Minte. Colonelul Cataramă (sau Centiron) pune mîna la inimă, devine livid la față și este dus .pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
minte! Te bag la bulău! La mine adunarea! Dinu vine încet și abia atunci se observă că avea cartușul de la mască scos. De ce ai scos cartușul? Care cartuș, dom' colonel Centiron? Nu știi cum mă cheamă, da? Ba da. Colonelul Centiron. Nu execuți comanda, da? Ba execut. Mint eu? Da. Cum, mă, minte comandantul? Minte. Colonelul Cataramă (sau Centiron) pune mîna la inimă, devine livid la față și este dus .pe brațe la infirmerie. După două săptămîni revine în unitate. Merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cartușul de la mască scos. De ce ai scos cartușul? Care cartuș, dom' colonel Centiron? Nu știi cum mă cheamă, da? Ba da. Colonelul Centiron. Nu execuți comanda, da? Ba execut. Mint eu? Da. Cum, mă, minte comandantul? Minte. Colonelul Cataramă (sau Centiron) pune mîna la inimă, devine livid la față și este dus .pe brațe la infirmerie. După două săptămîni revine în unitate. Merge încet, precaut. Absolvenții îl înconjoară și manifestă cu toții compasiune și simpatie. Dinu m-a băgat în spital și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
manifestă cu toții compasiune și simpatie. Dinu m-a băgat în spital și tot un Dinu m-a salvat. Cum adică, dom' colonel? Unchiul său, colonelul Dinu este cel mai mare specialist cardiolog. El m-a salvat. Nu vă mai spun Centiron, mormăie Dinu. Și cu cometa cum rămîne, dom' colonel? Dă-o în p... mă-sii de cometă! Banditul de pădure Raze orizontale aurii mîngîiau copacii pădurii Bîrnova. Vîrfurile mai semețe deja se bucurau de vederea soarelui care spărsese orizontul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Texas, bărbați voinici și puternici, naivi și neștiutori ca niște copii, incorigibil certați cu disciplina militară. De fapt, echipamentul fiecăruia din ei are un cusur, ceva lipsă, ceva uitat, ceva așezat anapoda... unul și-a pierdut boneta, altul n-are centiron, altuia-i lipsesc doi nasturi de la tunică, altul și-a prins greșit gamela, altul și-a pierdut mare parte din echipamentul din raniță și se arată uimit, În chip stupid și tîmp, de ceea ce-a pățit - fiecare a pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca un om chinuit de dureri de dinți. Iar ei continuă să apeleze la el cu speranța nezdruncinată și Încrederea copiilor creduli că un singur cuvînt din partea comandantului lor infailibil va rezolva totul: unul Îi spune că și-a pierdut centironul, altul că și-a uitat gamela, altul că și-a pierdut boneta, că și-a răsturnat și și-a descompletat ranița - toți i se adresează, afectuos și incorijibil, cu „Șefule!“ În ciuda Înjurăturilor, amenințărilor și rugăminților lui, a răcnetelor lui disperate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu v-ați îndurat. Ați intrat cu mitralierele în sfântul lăcaș. Ați pus dinamită în clopotniță. Von Balthasar îl ascultase țeapăn, aproape în poziție de drepți. Se făcuse foarte palid. Pe neașteptate, duse mâna la cască, salută, apoi își scoase centironul cu revolverul și i-l întinse, fără să spună un cuvânt. Văzîndu-l că șovăie, m-am apropiat de Lixandru. - I-ai revolverul, i-am spus. S-a predat. Acum e prizonierul nostru. - Așa crede el, că e prizonier, făcu Lixandru
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ochii de Lixandru von Balthasar zâmbi. - Moartea este oriunde frumoasă și fără înțeles, spuse, iar dacă ai norocul să mori în fața bisericii... Lixandru îl mai privi o dată, cu asprime, apoi plecă spr casă. Își pusese târnăcopul pe umăr și cântărea centironul în mâna dreaptă. Von Balthasar îl urmări mult timp cu privirile. Își scoase casca, o învîrti între degete, apoi căută cu ochii un loc potrivit și o zvârli. Se apropie de mine. - Nu știu dacă așa ți s-a întîmplat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sângele fratelui său cu o armă de fier. Tot astfel Acta Archelai cum Manete ne descrie un episod petrecut în Mesopotamia unde, spre sfârșitul secolului III, mulți soldați convertiți la creștinism, pe când mai desfășurau încă această profesie, ar fi aruncat centiroanele militare. Primii obiectori de conștiință pot fi considerați creștinii care negau orice concesie idolatriei și, deși arătau respect și supunere față de legi, refuzau pretenția statului de a anula conștiința individului. Această atitudine nu desemna semnul vreunei răzvrătiri împotriva ordinii constituite
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
le lipsea conștiința morală și asemenea lor, multor altora. Din acest motiv, considera util să clarifice cum, îndemnul lui Ioan Botezătorul: Să fiți mulțumiți cu solda voastră, nu-i privea numai pe soldații înarmați, ci pe toți militarii care aveau centiron, pe protectorii lor, pe mai marii lor și pe oricine era funcționar în administrația publică. Un îndemn aparte adresa și clericilor, vorbindu-le despre delicatețea misiunii lor: preoții din Torino erau sprijinul însângerat din inima episcopului lor, care se plângea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
epurare militară; nu protestau contra disciplinei soldățești, din moment ce oricum trebuiau să lase serviciul militar. Versurile lui Prudentius ne dau de înțeles că acești soldați martiri au fost obiectori tipici de conștiință; la un moment dat, din motive religioase, au aruncat centironul, refuzând să se mai supună poruncilor împăratului: Nu au trăit o viață străină cruzii oboseli Soldații, pe care Cristos la veșnica oștire i-a chemat; Virtutea războiului și a armelor deprinsă, lăcaș în templul sacru au aflat. Ale Cezarului steaguri
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]