226 matches
-
se poate abține să nu se dea mare: — La întoarcere, mi s-a promis că am să fiu numit decurion, fără să mai ocup un post inferior... — Oho! face instructorul ochii mari. — Iar dacă am să mă transfer într-o centurie, voi avea de la bun început gradul de centurion. Pentru asta ar trebui să dobândești mai întâi cetățenia, îi stă pe limbă celuilalt. Dar tot a reușit să-l impresioneze namila asta. Că e lăudăros ca toți puțoii, asta e clar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în flăcări; chipul său împietrit, străbătut de cicatrici adânci, nu trăda nici cea mai vagă expresie. în realitate, Mandzuk era mult mai mult decât un simplu scutier: toți războinicii lui Balamber, inclusiv Khaba și Odolgan, precum și capii celor zece jagun, centuriile mingan-ului, știau să execute fără șovăială ordinele pe care li le transmitea, fiindcă Mandzuk vorbea numai în numele comandantului său, de care îl lega aceeași devoțiune absolută pe care în trecut o avusese față de tatăl său, valorosul Uldin. Pentru Balamber, Mandzuk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe circa șapte sute de luptători, în mod clar prea mulți pentru o simplă cercetare a văii. Adunați acum în număr mare în jurul său, toți așteptau cu nerăbdare hotărârea lui. — De acord, spuse în sfârșit. Vom trage la sorți cele două centurii care vor merge cu mine, dar nu ne putem îngădui decât o singură zi. Dacă până mâine seară n-am rezolvat nimic, o pornim spre Noviodunum. Cei care rămân vor așeza tabăra aici, aproape de sat. îl chemă la sine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
recunoscu cu gravitate. Ceva asemănător mi s-a întâmplat și mie. Din spatele primelor șerpuiri ale cărării se ridicară din nou proteste și vociferări. într-o izbucnire de mânie, Balamber îi vorbi lui Khaba, poruncindu-i să se ducă să calmeze centuriile. Se întoarse apoi din nou spre călugăr: — Tu n-ai fost din totdeauna călugăr, așa e? — Nu. Am fost... multe. O vreme am fost și soldat de cavalerie. Am luptat împotriva vizigoților, cu mulți ani înainte; am luat parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
părțile tabăra. Dușmanul era acolo, fugind victorios. De neatins. Dar el nu putea să accepte o asemenea umilire: trebuia să reacționeze. Privindu-și din nou scutierul, îi porunci să sune cornul și să-i convoace imediat pe toți comandanții de centurii. — Oamenii ăștia încă nu mă cunosc, adăugă. Până acum am fost generos cu ei. Dar acum or să înțeleagă cu cine au de-a face. 36 De îndată ce grupul căruia i se alăturase Sebastianus se opri la adăpostul primilor copaci, romanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru că o revăzuse și pentru că o lăsase apoi să scape încă o dată. PARTEA A DOUA 1 Din loggia de la al doilea etaj al vechiului palat al lui Constantin, Flavius Etius și Tonantius Fereolus, prefectul Galiilor, observau doar aparent interesați evoluțiile centuriilor care se antrenau făcând manevre în marile suprafețe rectangulare acoperite cu iarbă din curtea de dedesubt. Niciunul din cei doi, cel puțin la prima vedere, nu dădea vreo atenție tânărului ofițer aflat în picioare, în spatele lor, și care, ținând sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în când de fulgere șerpuitoare. în depărtare răsuna duruitul tunetului: glasul unei puteri divine și necunoscute, a cărei forță el o cunoștea bine și de care avea motive temeinice să se teamă. Astfel că îi îndemna fără încetare pe capii centuriilor să grăbească trecerea oamenilor lor, iar Mandzuk făcea la fel în mijlocul vadului, strigând și înjurând. Marea tabără fortificată a lui Atila nu trebuia să fie mai departe de zece mile, dar acum era deja bine înaintată și, pentru a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plopi ce se aplecau de vânt, când câțiva hiung-nu ce fuseseră lăsați în ariergardă parcurseră coloana în galop și se opriră înaintea lor. în cel care îi conducea, Balamber îl recunoscu pe Toraman, unul dintre cei mai tineri capi de centurii ai săi și poate cel mai valoros. — Gepizii! raportă, în culmea agitației. La vad: o luptă mare. Și râurenii au atacat acolo la pod. O grimasă de nemulțumire apăru pe chipul comandantului său. — Cine i-a atacat? Cavaleria romană? Vizigoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptau cu îndârjire alături de el, însă nu reușea să-și facă o idee despre cum reușea mingan-ul său să țină piept asaltului năvalnic al dușmanului. Recunoscu într-un târziu, la lumina fulgerului, stindardul lui Mandzuk, însă acelea mai mici ale centuriilor nu le putea distinge prin desișul de sulițe ce se înălțau și coborau ca niște valuri împrejur. Mulți cai fură doborâți de ambele părți și chiar dereșul său, pe care nu avusese nicidecum timp să-l apere, fu curând ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-se spre hartă, făcu cu mâna un gest către el și Metronius. — Dar să revenim la voi doi. Mâine tu o să te întorci la ilirii tăi. Unitatea ta o să se dispună pe latura stângă și în avangarda întărită cu câteva centurii de arcași călări: mâine arcașii vor avea un rol decisiv. Dacă aș putea avea centuria pe care i-ai încredințat-o lui Maliban... Etius nu-și mai amintea, astfel că îi aruncă o privire întrebătoare. — Da, Magister, alanul acela care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la voi doi. Mâine tu o să te întorci la ilirii tăi. Unitatea ta o să se dispună pe latura stângă și în avangarda întărită cu câteva centurii de arcași călări: mâine arcașii vor avea un rol decisiv. Dacă aș putea avea centuria pe care i-ai încredințat-o lui Maliban... Etius nu-și mai amintea, astfel că îi aruncă o privire întrebătoare. — Da, Magister, alanul acela care m-a urmat de la Aureliana și pe care l-ai promovat chiar acolo. Etius încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o idee asupra terenului și a întinderii aliniamentului dușman, intui pe loc posibilele dificultăți. — Spune-i că o să execut ordinul imediat. Dar, dacă trebuie să păstrez colina, o să am nevoie și de alți arcași iar azi-dimineață am primit doar o centurie de alani. Curierul încuviință din cap. — O să-i duc cererea ta lui Magister! strigă, în timp ce se îndepărta, dând pinteni calului. Sebastianus se întoarse spre Iustinus Datianus, cel mai vârstnic dintre comandanții de turma, care îi luase locul lui Mataurus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi luase locul lui Mataurus în A Cinsprezecea Aripă Ilirică, și-i ordonă să trimită imediat cercetași pe colină pentru a controla mișcările hunilor. Dădu apoi indicațiile necesare pentru a putea îndeplini ordinul primit și, puțin după aceea, urmată de centuria lui Maliban, schimbă ușor direcția spre dreapta și se îndreptă cu cea mai mare rapiditate spre obiectiv, practic sub ochii întregii armate. Sebastianus era conștient că acțiunea aceea avea să fie prima fază a unei mari bătălii, însă își domină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse calul și, îndemnându-l la trap, porni să treacă el însuși printre rândurile bagauzilor, chemându-i pe capii cohortelor: — în rând, repede! Strângeți rândurile! Cum am repetat. Hai, iute! întrucât Metronius nu izbutise să facă din trupele bagaude adevărate centurii, care să nu fie doar simple cifre într-o numărătoare, ordinul acela, simplu de executat pentru orice armată romană, s-ar fi dovedit aproape imposibil pentru bagauzii săi, însă misiunea capilor era ușurată de faptul că, încă din zorii zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Îi iau cu mine pe cei cinci sute de oameni din cohorta mea... ca să facem aprovizionarea. Ai înțeles? — Scuză-mă, dar o sută șaizeci de castrapila nu sunt de-ajuns ca să apere cinci sute de oameni. Abia ajung pentru o centurie! — Zău? zâmbi ironic Antonius. — Nu vrei să-mi spui ce plan ai? întrebă Errius cu glas scăzut. Mie poți să-mi spui, știi doar. Ordonă-le centurionilor să pregătească oamenii; optiones să pregătească toate carele și ce ți-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
eticii militare pe care o respecta cu strictețe. Dacă pot... Simțea privirile celorlalți tribuni ațintite asupra lui, complet lipsite de invidie: în zilele acelea, să faci aprovizionarea însemna adesea să nu te mai întorci în castru. — Un manipul înseamnă două centurii. Doar o sută șaizeci de oameni. Nu ajung. Nu te vei duce la ieslea găinilor. Te vei îndrepta spre miazăzi. Mucrus își duse mâna la barba căruntă, tunsă scurt. Începu să se tragă de barbă, așa cum făcea întotdeauna când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se afundau prea tare în noroi - prin urmare, carele nu erau goale, așa cum ar fi trebuit. Cu un aer nepăsător, inspectorii lăsară carele să treacă - distracție care de data asta nu-l irită pe Antonius; în urma carelor mărșăluiau cele două centurii care formau manipulul. Inspectorii numărară fără chef cele douăzeci de rânduri de câte opt oameni, așezate într-un dreptunghi perfect. Părură că se trezesc doar când în fața lor apăru Antonius Primus. Se uitară la el uimiți. Tribunul stătea drept în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aurii reprezenta zece, iar fiecare din cele de aluminiu - unu. Antonius se apropie de signifer, subofițerul care avea misiunea delicată de a transforma în semnale vizuale ordinele transmise de sunetul trâmbiței. — Nu uita că prin mișcările signum-ului dirijezi cele două centurii ale manipulului meu. O singură greșeală în interpretarea sunetelor trâmbiței, și putem muri cu toții. — Te-am dezamăgit eu vreodată? răspunse celălalt cu un aer jignit. — Ultima oară n-ai fost atent. Din fericire, era doar un exercițiu. Însă nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se străduiască să nu-l piardă din ochi pe signifer, punctul de referință pentru toate operațiunile ofensive sau defensive - prin urmare, era cel de care depindeau supraviețuirea și, mai ales, dinarii lor. În fiecare lună, signifer-ul primea plata pentru întreaga centurie, pe care o distribuia apoi soldaților. — Dacă soldații tăi nu mă apără, adio plată, adio manipul. Fără mine e un mare haos - signifer-ul ridică mai mult bățul signum-ului, ca să fie văzut și de soldații din ultimele rânduri. Antonius lăsă oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Să zicem, o sută cincizeci de picioare de front, deci șaizeci de soldați... Douăzeci vor sta în spatele celor două șanțuri laterale, gata să se arunce asupra barbarilor care vor rămâne prinși în castrapila. — Și ceilalți optzeci de oameni? E o centurie întreagă, Antonius! — Vor aștepta semnalul meu în spatele celor trei linii ale frontului principal... În fundul pâlniei, pricepi? Vor tăia în două rândurile dușmanilor, care vor fi lungi. Îi vom învinge pe quazi chiar la ieslea găinilor. Iar acum, fii atent... Șaizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oval numit „tăietorul de capete“. Văzută de sus, dispunerea strategică născocită de Antonius semăna perfect cu o pâlnie: frontul soldaților reprezenta partea superioară, laturile erau formate din cele două valuri de pământ dotate cu castrapila, iar în fund se afla centuria alcătuită din optzeci de soldați. La un semn al lui Antonius, un centurion - cel căruia Antonius îi spusese Errius - preluă comanda soldaților din fundul pâlniei. Celălalt centurion dirija liniile din față. — Valete! strigă Antonius, ridicându-se în scări. Valerius îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prelung acoperi zgomotul bătăliei. Centurionul din centrul frontului fluiera din fistula din os de cerb, ordonând mutatio ordinis. Imediat, soldații din linia a doua îi apucară de balteus pe cei din fața lor, îi traseră înapoi și îi împinseră spre spatele centuriei. Prima linie a frontului fu astfel ocupată de cei care cu câteva clipe înainte se aflau în linia a doua - douăzeci de soldați odihniți și nerăbdători să lupte. În spatele lor, alți douăzeci erau gata să ia parte la bătălie. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
alți barbari care strigau și își roteau armele deasupra capetelor. Ca să evite scuturile și castrapila, se deplasau pe exteriorul pâlniei. Săreau peste cadavre și peste membrele tăiate și împrăștiate în zăpada plină de sânge. 12 Antonius își ținea calul în spatele centuriei din fundul pâlniei. Se uita calm la quazii care veneau în goană și intrau în capcana pe care o născocise. Mai așteptă o clipă, nesfârșită... Voia să fie sigur că erau ultimii din hoardă. Nu mai ieșea nimeni din pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se ridică spre cer, și în clipa aceea cei optzeci de soldați din fundul pâlniei puseră mâna pe scuturi. La semnalul lui Errius, signum-ul se aplecă în față, iar mâna argintie arătă direcția. — Soldați, sunt alături de voi! Errius se alătură centuriei. Linia de genieri dispăru repede în spate, fiecare fiind tras înapoi de balteus. Cei din fundul pâlniei înaintară imediat, înfruntând dușmanul. Ieșind din front, cei optzeci de soldați păreau un singur corp compact, un monstru înarmat cu nenumărate lame rotitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un soldat. Barbarii care încercau să se sustragă lentei și implacabilei manevre romane nu reușeau să se apere, fiind prinși între soldați și propriii tovarăși. Puținii care înțelegeau ce se întâmplă se îndreptau spre laturi, ca să nu fie loviți de centuria care înainta. Primele rânduri străbătură frontul barbar în câteva clipe, ajungând în spatele hoardei, în timp ce genieri, care se aflaseră în ultimele rânduri ale centuriei din fundul pâlniei, își reluau poziția inițială. La un semn al lui Antonius, mâna argintie a signum-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]