1,541 matches
-
Ilinca uitîndu-se la Virgil. Dar proastă! sări imediat Bărzăunul. Cine o să ne creadă pe noi ? Vreți să ne-aprindem paie-n cap singuri și să ne punem rău cu tot satul? Ia uite-l pe cel care se are bine! chicoti Virgil. Ia mai tacă-ți pliscul! îl repezi Vlad pe Bărzăun cu destulă răutate. Totdeauna o faci tu pe mai deșteptul decît toți... Adică de ce-i proastă ideea mea, dom'le? Nu s-au mai văzut cazuri cînd adevărul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
era veselă de bucuria copiilor și de căldura binecuvîntată a soarelui. Dacă avea s-o țină așa, în trei-patru zile n-ar mai fi rămas zare de omăt pe sub copaci. Curînd, Hana simți că se întîmplă ceva cu amicul ei. Chicotea Lupino, amuzat de stîngăciile puilor; alerga împreună cu ei, în întreceri la care-l provocau și pe care se străduia să nu le cîștige; glumea puiandrul; și rîdea cu rîsul lui molipsitor, atunci cînd puii se prefăceau că-i pricep gluma
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
merge mult pe intuiție, mai ales că este tot mai convins de talentul său de prozator. Prea s-a risipit până acum în multe! Publicitate și-a făcut suficientă, îl salută toată lumea, copiii îl arată cu degetul, fetele mai măricele chicotesc când îl zăresc pe stradă... Fiindcă era vorba de „elementul-om”, cum trebuie selectat „personalul”, să zicem, o nouă angajată? Metoda a descoperit-o singur, deși s-ar putea să fie aplicată și de alții. Desigur, contează „ce pui de la
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
avântă direct în subiect, de teamă ca frumusețea tulburătoare a Annei să nu-i trezească vreun fior căruia nu ar mai fi știut să-i facă față ca-n vremea primei apariții a romanului. — Cu ce treburi..., cu ce treburi..., chicoti Anna, întrezărind fiorul căruia autorul nu ar mai fi știut să-i facă față ca-n vremea primei apariții a romanului. Cu treburi importante, de bună seamă, dar despre asta vom avea timp să stăm de vorbă pe îndelete. Nu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pe pământul umed, în disperarea de a ajunge undeva departe, nici ea știind unde anume. Doar cât mai departe de locul acela care îi amintea de el, de momentele de pasiune care se consumaseră într-un decor atât de natural. Chicoti, amintindu-și de „întâlnirea” inedită cu bărbatul misterios. Ce o fi fost în capul ei de nu se împotrivise nici măcar o secundă atingerii lui? Fusese atrasă inexplicabil de acel bărbat care rămăsese un mister pentru ea din cauza eșarfei care îi
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
un alt animal sălbatic. Ar fi putut ieși mult mai sângeroasă vizita mea în pădure. Dacă o simplă plimbare prin natură îți oferă astfel de întâlniri neprevăzute, atunci îi înțeleg pe cei care și-au construit case în apropierea pădurii.” Chicoti amuzată. Dădu nas în nas cu oglinda, exact în momentul în care prin minte îi treceau aceste gânduri, nu tocmai ortodoxe, și-și surprinse strălucirea poznașă din privire. Se vedea și nu-i venea să creadă că cea care strălucește
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cu atâta patimă împreună cu artiștii. Mai făcea și câte un pas de dans, apoi își amintea că e pe stradă și că nu e politicos să te manifești astfel oricât de bine te-ai simți, oricât de fericit ai fi. Chicotea când trecători încruntați o priveau ciudat, auzind în spate: „asta nu-i normală!”. Nu era, știa asta, dar se obișnuise atât de mult cu această etichetă încât nu o mai deranja absolut deloc, iar în acel moment chiar o amuza
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Ce-o fi? EFIMIȚA: Așa. Ce-o fi? LEONIDA: Să fie revoluție? (dă pagina) EFIMIȚA (ridică într-un tîrziu receptorul, are mare chef de glumă): Ei? RICĂ (banuitor): Jupîne?! EFIMIȚA: Ei aș! (rîde) R ICĂ: Jupîne! Eu sînt! EFIMIȚA: Parol? (chicotește) Spui drept? R ICĂ: Jupîneeee! EFIMIȚA: Ce'ești copil? (închide pufnind de rîs) LEONIDA: Cine să fi fost? EFIMIȚA (izbucnind în rîs): Galibardi, soro! Rică formează iar numărul nervos. Telefonul sună pe cu totul alt ton. EFIMIȚA (ridică, enervată): O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Leonida este pus pe o brancardă cu roți, acoperit cu cearceaf și scos din scenă. Efimița iese și ea ca reporteră și reintră singură. Stă pe scaunul ei, ia o gazetă și citește cu voce joasă, mormăită, uneori disprețuitor, alteori chicotind, ca și cum ar citi pe sărite, un ziar, mai ales paginile de publicitate mică și mare și mai ales rubricile vînzări-cupărări o parte din lista din schița "Moșii tablă de materii". Lungimea momentului și textului la latitudinea regizorului. EFIMIȚA: Bragă... baloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
restaurant din Europa”... Din acest moment Dan pierdu noțiunile de timp și spațiu.Avea impresia că rătăcește printr-un labirint.Peste tot se vedeau buchete mari de flori și afișe de teatru. Lore îi sufla fum de țigaretă în față.Chicotea. Dintr-un fundal se auzea o sirenă de vapor. Se plimba pe un cheu.O fetiță se juca pe faleză cu o minge.Un vapor cenușiu la ancoră. Fetița a scăpat mingea în apă.” S-a înecat apa!”. Lore chicotea
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
Chicotea. Dintr-un fundal se auzea o sirenă de vapor. Se plimba pe un cheu.O fetiță se juca pe faleză cu o minge.Un vapor cenușiu la ancoră. Fetița a scăpat mingea în apă.” S-a înecat apa!”. Lore chicotea din nou. Acum se afla într-un dormitor cu paturi suprapuse.Oameni care se îmbrăcau,oameni care se dezbrăcau.Ajunse în fața unei oglinzi. Imaginea îi aparținea.Lângă el,pe o bancă se așezase și vesela Lore. Amândoi purtau manuși polare
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
amenințau cu bâte de baseball.Făcu eforturi disperate să părăsească banca.Imaginea se estompa.Un tip spilcuit îi arăta fotografiile unor starlete.Una din imagini îi atrase atenția.Gina sau Lore? Nu. Era el în travesti.Costum de cabaret. Lore chicotea din nou. Acum era într-o caleașcă de lux,cu un echipaj demn de Ludovic al XIV-lea. Se simțea un prinț din Levant.Privirea i se opri pe o cladie P+10E.La parter lume pestriță.Intră în lift
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
scriitură atât de dureros muncită, încât economia ei pare natu rală... Să zicem că scriu un fragment cu titlul tulburător... Am făcut o pauză și i-am pus foarte firesc mâna pe mâna ei design. — „Oi de pripas, încântătoare“... A chicotit și am profitat ca s-o pup discret pe gât. Și-a retras mâna. — Despre ce-ar fi vorba acolo? Ar fi vorba... (m-am încruntat ca să câștig timp). Ar fi vorba despre un cioban din satul meu din copilărie
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
două whiskey-uri. Am tras un gât mare, pentru curaj, și i-am spus: — Dacă vrei, mergem împreună la femei. în „cartierul roșu“, quartier chaud, rânduri rânduri de indivizi în pardesie și șepci înfundate pe ochi traversau întunericul, unii furtiv, alții chicotind prostește între ei, prin fața vitrinelor luminate pe dinăuntru cu neon roz, unde creaturi feminine de toate calibrele și culorile, în bikini creponat, sau doar cu string și paiete, se agitau, unele dansând, sau nimic făcând, iar altele în geam ciocănind
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
și-l îndemnă să citească povestea cu Viteazul și Osul Pelvian, ceea ce atrase din partea lui Nur Iulian recunoașterea ignoranței sale desăvârșite într-ale limbii ruse. Știindu-l că are l’âme cochonne, anticarul pescui atunci un manuscris și-i traduse chicotind satira lui Lucian din Samosata numită Cinicul, în care un bătrân filozof înfulecă la un ospăț sumedenie de vulve de scroafă în oțet. Când i se reproșează necumpătarea, neobrăzatul bătrân răspunde: „Ce-are o vulvă cu vârtutea mea?“ Aici, îl
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
unul stătea de-a amija și-și spunea numărătoarea, ceilalți se ascundeau care pe unde apucau: după un dâmb, Într-o groapă, după trunchiul gros al unui stejar ori În frunzișul des al altui copac, aproape sau mai departe.Râdeau, chicoteau, se certau, se Împăcau și iar o luau de la capăt. Când veni și rândul lui Ionucu, el sta la locul de amijat și număra din zece În zece până la o sută.Tovarășii lui de joacă s-au ascuns cât mai
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
au cam lămurit. Băiatul era hotărât, câștigase ceva bani la Londra. N-a vrut să spună ce a lucrat acolo. Peste o săptămână plecă la Constanța. Camelia era împăcată cu acest gând și atunci el de ce să se împotrivească? Fetele chicoteau pe înfundate, ironice. Se amuzau de viitorul marinar al familiei. Se visau deja călătoare pe mări și oceane. Camelia se interesă de cum merg treburile la noua casă. Primul lucru de care întrebă a fost dacă are apă curentă. Petre își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
jos auzea strigătele lor de mirare, surpriză și bucurie. Petre se sui în mașină, ocoli livada și, pe drumeagul făcut tot de el, urcă până în spatele casei. Parcă mașina în garaj, lângă a lui, închise porțile. Le auzea râzând și chicotind. Bineînțeles primul drum făcut de Camelia a fost la baie. Verifică apa, condiția pusă fiind să aibă apă curentă și mai ales apă caldă. Apoi luă la cercetat fiecare cameră, fiecare colțișor, însoțită de fete. Nu le venea a crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
supliciu. Și totuși, ea nu se gândea decât la mine. Am dat un țipăt scurt. Ce s-a întâmplat? mă întrebă mama, de data asta. Am schimbat câteva priviri, dar nici nu ne trebuia prea mult ca să ne înțelegem. Am chicotit ușor și chipul mamei s-a destins într-un zâmbet. De câte ori mă apăsa vreun gând tulburător, îmi ieșea de pe buze țipătul acela ciudat. Îmi amintisem, fără să vreau, evenimente legate de divorțul meu de acum șase ani. Oare de ce țipase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
spre iriși. — Dă târcoale prin grădină încă de dimineață, am zis eu cu voce stinsă. Mama a oftat adânc și s-a prăbușit în scaun. — Asta-i! Sunt sigură... își caută ouăle. Biata de ea! Mama era tare mâhnită. Am chicotit nervos. Nu mă simțeam capabilă de altceva. Razele soarelui la asfințit, care se opriseră pe fața mamei, făceau ca ochii ei să pară aproape albaștri. Chipul, pe care se descifra o ușoară iritare, era atât de frumos, încât îmi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
de liniștea pe care ți-o dă amețeala cauzată de băutură și droguri. Apoi... am scăpat hățurile din mână. Probabil că am fost un individ slab. Există, cred, o deficiență serioasă pe undeva. Tot îl mai aud pe bătrânul mocofan chicotind: „Ce atâtea explicații? Se vede limpede că e desfrânat, leneș, destrăbălat. Un rob al plăcerilor.“ Până acum, când lumea vorbea de mine în felul acesta, aprobam stânjenit din cap. Acum, că sunt cu un picior în groapă, aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
părăsește piatra și urmează un traseu labirintic, suspendat pe podețe de lemn. Fabulos! Ca în Bucureștiul de odinioară, cînd pe podul Mogoșoaiei trăsurile mergeau pe drumul de lemn. Mă țin cu mîna de balustradă și mă bucur ca puștii care chicotesc din adîncul gropilor ca să-i înfricoșeze pe trecători. Parcă traversez un șantier arheologic plin de mistere. Silueta bisericii din fața Teatrului de Comedie se desenează ca o insulă delicată, ce comunică, totuși, cu pămîntul prin aceste podețe de lemn. Itinerariul acesta
Dincolo de podețe by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8734_a_10059]
-
privea din curte prin geamul luminat al bucătăriei pe Aneta tăindu-și unghiile de la picioare, la ora la care se spărgea sindrofia negustoreselor de mărunțișuri de pe șelari, Norbert îi dădea bacșiș chelnerului de la Gambrinus (cineva gâdila coardele unui instrument care chicotea înfundat) și revenea în preajma Băncii. Clădirea era întunecată și acoperișul se profila bombat sub norii vag luminoși. Urca treptele până la broderia de fier forjat care proteja ușile de cristal și privea printre arabescuri în vastitatea holului de marmură, spre cușca
Cum ne trece viața by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9916_a_11241]
-
se plimbe prin pădure, să cerceteze împrejurimile. Eu am rămas să privesc întunericul. Și tocmai când mi se părea că avea să sară ceva din tufe, ori Pantera, ori vreun copac umblător, au apărut în jurul meu patru licurici, zburătăcind și chicotind. Ce mai faci, Hoinarule? Bine, le-am răspuns nedumerit, apoi le-am recunoscut râsetele. Ghidușa, Portocala! am exclamat. Cum ați ajuns aici? Și de ce v-ați transformat în licurici?... Dar tu de ce ești Lup Albastru? m-au întrebat Hamsterii zburătăcind
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
habar n-ai. Dacă l-am aborda când e adormit? au continuat Hamsterii să caute soluții. Sau poate a lăsat solzi în iarbă, când a trecut prin zonă? Poate năpârlește? Cum să năpârlească dinozaurul auriu, s-a distrat Ghidușa iarăși, chicotind amuzată. Mai întâi trebuie să vedem dacă îi găsim cuibul și cum ne apropiem..., le-am zis eu devenind oarecum absent și gânditor ca Iasomia, care tăcea. Au dispărut dinozaurii... Dar unde? m-a întrebat Ghidușa, privindu-mă serioasă, cu
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]