42,748 matches
-
mult decât a face un copil. În lumile noastre, Dan și cu mine eram în tot - când el era ploaia acidă, eu eram asfaltul Bucureștiului în anul 2049, androidul nebun Cristian îi rupea precis, fir cu fir, genele omului Dan, chipul lui se contura în dunele planetei moarte, al cărei ultim locuitor eram eu. Într-o seară, Victor Nănescu a povestit cum și-a bătut joc de o gagică. Ea se pretindea mare intelectuală și băiatul o întrebase la derută despre
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
peste cap, consumându-ne fulgerător viața. În timpul marilor furtuni ar fi fugit, nebun de singurătate, în câmpul gol, căutând trăznetele. Fiecare șuvoi de foc alb care i s-ar fi înfipt în degetele ridicate spre cer i-ar fi iluminat chipul într-o poză mișcată a copilăriei. Lacrimile lui, ca niște fulgi albaștri, ar fi ars iarba, ar fi găurit pietrele. Până la urmă, cred că s-ar fi urcat pe Vârful Omu și ar fi rămas acolo, sperând să slujească de
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
să-și regăsească respirația normală, după ce a suportat "anii ciumei"". Altminteri spus, jurnalul în cauză năzuiește o tranziție de la libertatea lăuntrică, imanentă oricărei scrieri diaristice, la libertatea publică, proprie momentului 1989, în urma unei foarte lungi perioade de opresiune. Așadar, în chip natural, un prim subiect abordat este cel al libertății. Mihai Zamfir se întreabă ce este libertatea, cu o nedumerire de bun simț, stîrnită de schimbarea istorică menționată și coroborată prin vizitarea tezelor celebre în materie, de prefirarea unor sintagme ale
Un spirit liber by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14695_a_16020]
-
care a atins, prin uz, stereotipia înaltă a unui act ritualic. Este foarte interesant de observat, în acest sens, că din plaja destul de largă a documentelor prezente în expoziție, adică din conținutul foilor de zestre, nu pot lipsi sub nici un chip anumite categorii de bunuri, indiferent dacă este vorba de familii domnitoare, de lumea aristocratică legată încă de un feudalism tîrziu, de burghezia mai recentă ori de categorii cu totul modeste. Chiar dacă de nenumărate ori conținutul este foarte diferit la același
Zestrea, între document și mitologie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14703_a_16028]
-
de ziariști francezi, Între care și Floriana Flower, dispăruse fără urmă, undeva, În Tibet, sub o avalanșă... M-am Întors În cameră, tăcut, și am deschis flaconul. Dar, ciudat, mireasma n-a mai venit. Se risipise fără de veste, Într-un chip la fel de misterios ca această poveste ciudată...
O poveste cu Dolce Vita și Floriana Flower. In: Editura Destine Literare by Doru Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/81_a_356]
-
ci, cu o invidie bine temperată, în temeiul raporturilor de putere. Care ar fi poziția poeziei în acest duel sexual? înseși determinarea sa gramaticală o îndeamnă pe Paulina Popa a și-o anexa, a o socoti un alter ego, sub chipul unei fete pe care o "ajută" a deveni "sfîntă", adică a accede la transcendența sui generis pe care o implică arta: "Să ajuți o fată să se creadă sfîntă,/ așa cum vine spre lume/ îmbrăcată în rochie de mireasă,/ putere avînd
Feminin versus masculin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14720_a_16045]
-
pradă, ce se adapă din tradiția unui spațiu imens, pentru a îmbogăți un timp eroic. Cândva, în studenția mea, Ștefan Niculescu mi-a recomandat să citesc Manualul lui Epictet. Acolo am aflat că înțeleptul este "cel care se împacă în chip desăvârșit cu necesitatea". Și tot Ștefan Niculescu a încercat să mă deprindă cu realitatea faptelor bune și rele, dar și a celor care nu sunt nici bune nici rele. Am mai învățat de la el că prin credință - fie ea și
Muzica cea de toate zilele: Maestrul la 75 de ani by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14733_a_16058]
-
de-a fi în lume", sub egida maximei disponibilități de receptivitate față de "misterul universal". Dînd o replică tăioasă "gîndirii exacte și prețioase", pentru a-l cita pe Ilarie Voronca, altfel spus mentalității pozitiviste, conformiste, filistine, autorul Athanorului percepe universul în chip novalisian, precum o Carte cu un alfabet enigmatic, hieroglific, ca pe o "pădure de simboluri", spre a ne rosti ca autorul Florilor Răului, în care putem pătrunde prin "munca" rimbaldiană ce ne îngăduie "a deveni vizionar". Artistul e o întîlnire
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
Literatura lui Mircea Daneliuc își incită criticii la o judecată puțin diferită: implicații etice (e corect să-ți publici memorii în care oamenii de lîngă tine sînt făcuți praf?), atitudine, imagine, autenticitatea noilor realități pe care autorul vrea cu orice chip să le surprindă. Mai întîi punctul de referință. La Mircea Daneliuc întîlnim o atitudine scriitoricească tipic postdecembristă. Fie că scrie despre anii '50, '80 sau '90, întotdeauna vocea naratorului nu ne va înșela - este conturată, creată după "Marea păcăleală din
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
motiv pentru care este urmărit de poliția secretă. Este un loc comun la Daneliuc: bărbații, deși violenți și rudimentari, sînt extrem de slabi, de lipsiți de apărare. Marilena și cîteva voluptăți (1999) este cartea "dinastiei Marilenelor", femeia chinuită în fel și chip în România ultimilor 50 de ani. Marilena este o martiră, un personaj generic extrem de puternic. întîlnirea Marilenei cu bărbații nu înseamnă decît o nouă agresiune, o nouă dezamăgire, o nouă păcăleală. Daneliuc înscenează o serie de avataruri ale "neajunsului de
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
după premiera absolută din 1885 s-a afirmat că ar fi piesa "cea mai slabă" a lui Caragiale. îndată după prima reprezentație, gazetele care o anunțaseră cu entuziasm s-au întrecut să scrie că lucrarea lui Caragiale "a căzut înr-un chip zdrobitor" sau că "pe cât au fost de mari laudele din ajun, pe atât și fiascul a fost mai complet". Premiată la concursul organizat de Teatrul Național din București de un juriu din care făceau parte, printre alții, Alecsandri, Maiorescu și
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
se încâlcește și mai mult". Și asta, aș adăuga eu, pentru că în piesa lui Caragiale rămâne nerezolvată ecuația mască-chip, nerezolvare în care se află însăși "esența stilului", din care ia naștere ritmul ce animă parada măștilor care-l preocupa în chip fundamental pe marele dramaturg. Spectacolul nu atinge însă tocmai acest centru nucleic al piesei, nu-i explorează și nu-i exploatează ambiguitatea, minimalizează raportul dintre aparență și esență în jurul căruia se organizează de fapt neîntrerupta goană a personajelor unul după
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
de George Voicu și acoliții săi. Atunci, România era denunțata pentru antisemitismul elitelor sale. Dar respectivul antisemitism există doar în mintea înfierbântata a "politologilor" stângiști. Luni de zile, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran au fost terfeliți în fel și chip. Când am îndrăznit să-i atrag atentia unuia dintre maeștrii de ceremonii ai acelui rușinos episod al vieții intelectuale din România că inventând antisemiți nu face decât să-i cauționeze pe adevărații antisemiți am fost făcut, firește, "huligan" și "vândut
Antisemitismul fara antisemiti by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14762_a_16087]
-
mulțumesc, Părinte, dar unde am spus eu că înseamnă prost?), preotul Florescu încheie amintind că Sfinții Părinți socoteau că numai cei fără "trufia minții" simt nevoia harului dumnezeiesc. Dar eu ce spuneam, Părinte? Nu știu dacă mania contrazicerii cu orice chip e numaidecît creștinească.
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
florile afară de cele firești, dăinuia ca îmbălsămat, cu Olimpul său sulimenit și pastorala sa dulceagă, veacul galant. Dar, în cel mai împodobit dintre ele, contrastînd viu cu minunile de gingășie ce se aflau acolo, răsărea posomorît, din umbra unui colț, chipul unui om cu o stirpe cu totul alta decît a acelora, bărbați și femei, ce-și surîdeau viclean sau galeș din cadre. Mă reținu. Asemănarea sa cu Pașadia era așa desăvîrșită că s-ar fi zis că era chiar acesta
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
avea sens. Relatarea de la începutul romanului e prin urmare un caz tipic de prolepsă internă. Se vede de altfel că portretul trupesc și sufletesc al armașului e citit de Povestitor în bună parte după semnele portretului din salon. Restul - e chipul lui Pașadia, căci stirpea coborîtoare din armaș, ni se spune, i-a moștenit felul și firea. Cu această constatare, diferențele dintre secvența de la început și cea care ni-i aduce în față pe străbunic și pe ultimul dintre urmașii săi
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
numai faptul că e vorba de un "îndoit omor", în timp ce Pașadia abia sugerează ideea de crimă. Cum nu știm mai nimic despre el, l-am putea bănui pe Povestitor stăpînit de curiozități balcanice, săpînd după trecutul lui Pașadia, în nici un chip însă în ipostază de detectiv de roman occidental. Și nu e vorba de o prejudecată de lectură, ci de căile pe care romanul le lasă deschise către libera speculație. înlăturînd încă o dată ipoteze neverificabile și speculații, să aducem în față
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
la Pașadia. A doua oară la Pașadia, tot cu ochii Povestitorului, cînd portretul e Pașadia, cu amănuntul, aparent neglijabil, al portului diferit și al vîrstei mai tinere. în această ultimă secvență, Povestitorul surprins de asemănare încearcă să spună totul despre chipul marelui armaș printr-o singură frază: "Asemănarea sa cu Pașadia era așa desăvîrșită că s-ar fi zis că era chiar acesta...". E invitat cititorul în acest fel, cu doar cîteva momente înainte de a afla numele străbunicului, să-l vadă
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
mai împodobit (să fie o sugestie a balcanității izolată în inima unei case prin excelență apusene?) dintre saloane se află portretul străbunicului. Dacă va reuși cititorul să-l vadă și pe primul dintre Măgureni așa cum i-l prezintă Povestitorul, după chipul apusean al lui Pașadia, atunci Bergami va suna occidental, dar nu fals, căci surpriza sonoră e anticipată vizual. Prima imagine a lui Pașadia în roman e interpretarea, citirea semnelor de pe chipul său de către povestitor: "Ce frumos cap avea totuși! într-
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
primul dintre Măgureni așa cum i-l prezintă Povestitorul, după chipul apusean al lui Pașadia, atunci Bergami va suna occidental, dar nu fals, căci surpriza sonoră e anticipată vizual. Prima imagine a lui Pașadia în roman e interpretarea, citirea semnelor de pe chipul său de către povestitor: "Ce frumos cap avea totuși! într-însul ațipea ceva neliniștitor, atîta patimă înfrînată, atîta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu glas tărăgănat și surd, se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă." E un chip nobiliar, adus în roman parcă dintr-o pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră eleganță... rămăsese apusean"). Putem, cu oarecare îngăduință, privi pasajul acesta tot ca
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră eleganță... rămăsese apusean"). Putem, cu oarecare îngăduință, privi pasajul acesta tot ca o prolepsă. Portretul conturat de citirea semnelor chipului apare ceva mai încolo, dar chipul e cel al străbunicului, în secvența care, la rîndu-i, o anticipează după cum am văzut, pe cea din salonul împodobit. Să reluăm textul, odată cu precizarea că el pare o interpretare a semnelor de pe fața primului
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră eleganță... rămăsese apusean"). Putem, cu oarecare îngăduință, privi pasajul acesta tot ca o prolepsă. Portretul conturat de citirea semnelor chipului apare ceva mai încolo, dar chipul e cel al străbunicului, în secvența care, la rîndu-i, o anticipează după cum am văzut, pe cea din salonul împodobit. Să reluăm textul, odată cu precizarea că el pare o interpretare a semnelor de pe fața primului Măgurean, așa cum l-a văzut Povestitorul
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
asemănarea în aceste două portrete, ale căror semne par a trăda aceeași fire. Și totuși. O mare parte a portretului lui Pașadia de la început se regăsește în primul portret al străbunicului, dar nuanțe de cuvinte fac din ultimul altceva decît chipul urmașului: cerbicia și cruzimea, lenea, semeția... Suficiente ca portretul să nu mai fie unul apusean. Pe străbunicul Măgureanu, chipul îl trădează a fi balcanic. Cititorul va primi pe deplin confirmarea, ca și în secvența portretului urmașului Măgureanu, două fraze mai
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
portretului lui Pașadia de la început se regăsește în primul portret al străbunicului, dar nuanțe de cuvinte fac din ultimul altceva decît chipul urmașului: cerbicia și cruzimea, lenea, semeția... Suficiente ca portretul să nu mai fie unul apusean. Pe străbunicul Măgureanu, chipul îl trădează a fi balcanic. Cititorul va primi pe deplin confirmarea, ca și în secvența portretului urmașului Măgureanu, două fraze mai încolo, de data aceasta prin legea sîngelui, atît de frumos și cumplit invocată încît cu ușurință se uită că
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]