508 matches
-
iminent, pot deschide foc fără a primi ordin, iar a judeca iminența unui pericol rămînea, desigur, la latitudinea fiecăruia. Soldatul se ridică, se scutură de nisip și duse palma dreaptă la ureche, acolo unde ar fi trebuit să fie marginea chipiului. — Domnule sergent, permiteți să raportez... — Am să te bag trei zile la arest. Cum te cheamă? Întrebă Pumpkin ridicîndu-se și scuturîndu-se, la rîndul său, de nisip. Soldatul ar fi putut spune orice nume, deoarece purta cagulă. Dar, dintr-un motiv
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
fi ajuns propriu-zis la un deznodămînt, ușa ce da spre un coridor Întunecat se deschise, iar În pragul ei apăru un soldat al inamicului, infiltrat nu se știe cum În clădirea Statului-major. „Să trăiți!“, zise acesta, ducîndu-și regulamentar mîna la chipiu, după care Își descărcă arma automată direct În burta generalului american. Ceea ce constituia totuși un deznodămînt, deși nu neapărat cel dorit. Cum Însă În vis aproape totul e reversibil, soldatul lăsă arma deoparte și Începu să-i vorbească, În limba
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
care semănau izbitor cu niște bătăi În ușă. Maiorul se ridică, aprinse veioza și merse să vadă cine e. CÎnd deschise, În prag stătea soldatul din vis, atîta doar că arăta cu totul altfel. Nu mai avea nici armă, nici chipiu, nici veston. Pe cap purta șapcă. Îl recunoscu din prima clipă, deși era Îmbrăcat cu o haină din stofă aspră, cum poartă țăranii de la munte, iar În mînă ducea o sacoșă din plastic, de culoare albastră. Nu-și amintea Însă
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
îi spun începe să se frece la ochi, să-și dea seama că e groasă, să se panicheze. Potolește-te, nu-mi începe să te smiorcăi ca un țînc pentru că n-ai de ce, îi fac semn să-și dea jos chipiul din cap, să-și scoată uniforma, asta-i tot ce-ți cer, nu i nici un sacrificiu, pune-ți acum țoalele de civil cu care vii în fiecare zi de-acasă și roiul, să nu te mai prind azi pe-aici
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
oricât m-am străduit, n-am reușit s-o dezlipesc de-acolo niciodată) cu un obiect aproape mistic, care îmi trezea tot felul de stări contradictorii, de la venerația cea mai înaltă, până la disprețul cel mai negru. Acel obiect se numea chipiu. Mai încolo de el, pe undeva prin sufragerie și de multe ori în bucătărie, cu o sticlă de ceva în față, poate vodcă, se afla un nene. Chipiul era al lui. Nenea era militar. Și servea Patria, adică stema aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cea mai înaltă, până la disprețul cel mai negru. Acel obiect se numea chipiu. Mai încolo de el, pe undeva prin sufragerie și de multe ori în bucătărie, cu o sticlă de ceva în față, poate vodcă, se afla un nene. Chipiul era al lui. Nenea era militar. Și servea Patria, adică stema aia cu stea, munți și brazi și holde atârnată în cuierul nostru. Asta era meseria lui. Să poarte stemă. Adică să se plimbe cu Patria pe cap. Aveam, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și-a făcut un copil, ca să aibă grijă de el. Așa că, oricum ar fi făcut nenea, nu era bine. Dacă își servea Patria, însemna că e un tată prost, iar dacă nu o servea, degeaba se mai dădea mare cu chipiul. Din două, una. Nu? Florin a venit de trei ori pe la noi. Mare greșeală. Pentru că mă enerva foarte tare. Adică, nu prea înțelegea că eu n-am chef să-l bag în seamă. Și insista. Prea mult. Nepermis de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
reprezentat ea chestii teribil de mărețe, nimic de zis, numai că pentru mine toate astea semănau din ce în ce mai bine cu simptomele inconfundabile ale unei dureri în cot. E adevărat, mai existau și momente în care mă bucuram de existența ei: atunci când chipiul dispărea din cuier și se reașeza pe creștetul lui nenea. Însemna că misiunea lui pacificatoare de aici se încheiase și că treaba cu servitul Patriei avea să se desfășoare prin alte locuri și pe la alte mămici. Nu știu care să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
stătea, lepădată în cuier, aveam, nu știu de ce, senzația că puțin îi păsa ei de pulovărul mamii. Într-o bună zi, am pândit ca nenea să nu fie prin preajmă, m-am furișat precum Rahan cel de odinioară, am apucat chipiul de cozorocul lui tare și, cu mare băgare de seamă, am făcut pipi în el. Nu mult, câțiva stropi, ca să nu intre nimeni la bănuială. M-am gândit apoi să fac și caca, dar era deja prea mult și, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un sanatoriu. Am strâns volanul cu ambele mâini, încercând să rămân nemișcat. Un tremur continuu îmi zguduia pieptul și aproape că mă împiedica să respir. Mâinile puternice ale unui polițist mă prinseră de umăr. Un al doilea polițist își așeză chipiul plat și țuguiat pe capota mașinii, lângă omul mort, și începu să tragă de portieră. Impactul frontal comprimase secțiunea din față a compartimentului pentru pasager, împingând puternic ușile în încuietori. Un infirmier de ambulanță se întinse către mine și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
se sfârșise încă, iar instrumentiștii aveau să se oprească la un moment dat în mijlocul străzii, deschizându-și cutiile și scoțând iarăși saxofoanele și contrabasurile. În fața fostei bănci Levinson, supravegheată de patrulele gărzii populare, cu baionetele la armă și cocardă pe chipiu, grupul de petrecăreți, ca la un cuvânt de ordine, se dispersă și fiecare își urmă drumul, fără a saluta pe nimeni. Rămâneam împreună noi trei: Valeriano și cu mine o luam la braț pe Irina, unul într-o parte, celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Desigur, poate fi neliniște bună, dar și una rea. Sper că nu este cazul!" Radul Popianu se putea considera fericit. Exista deja un subiect de conversație. Nici nu-și închipuise că lucrurile vor merge atît de bine. Și-a pus chipiul pe masa neagră, uriașă, deasupra căreia bătea o pendulă într-o cutie la fel de neagră, pereții erau strălucitori de albi și scara contrasta puternic pe acest fond, ducînd desigur sus, unde, într-una din camerele cu vederea către dealurile înzăpezite, dormita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
său de detectiv, de om al ordinii. Acele cîteva clipe în care totul i s-a lămurit în minte au fost decisive pentru viitorul relațiilor sale cu K.F. Brusc, s-a simțit foarte sigur de sine, a împins cu palma chipiul pe masă și a cerut un ceai. "Sînt ieșit din zori să controlez zona. În partea dumneavoastră nu este nimic. Absolut nimic!" K.F. a adus de la bucătărie o cană cu ceai, repede, prea repede, puteai crede că fusese pregătită dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cît umblase prin zăpadă cădea numai bine, dar nu voia să dea ochii cu domnișoara dintr-un motiv foarte exact: plecînd așa, instala o stare de complicitate cu K.F., stare la care ea, vrînd-nevrînd, trebuia să consimtă. Și-a luat chipiul, s-ar fi putut să răcească pe o vreme ca aia, dar a vrut ca neapărat să facă o impresie cît mai autoritară. Căciula, oricît ar fi ea de bine făcută, are un aer de civilie, pe care nicicum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
e frică și de asta, să și-o arate. De aceea mint negustorașii și salută mincinos, cu pălăria în mînă și cu vocea cît se poate de dulce. Iar el știe și dă din cap alene, duce două degete la chipiu și dintr-o privire își dă seama care dintre ei a mai adus ceva marfă de contrabandă, care trage în piept fiscul, pe cine trebuie să dea pe mîna Gărzii Financiare din Comana, care trage mîța de coadă și puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bine și ce e rău, ce e adevărat și ce nu e adevărat, ce trebuie și ce nu trebuie. Și asta tocmai dumneata, care, chiar dacă nu știi, ești obligat să convingi, să impui tuturor că adevărul e deasupra creștetului, deasupra chipiului dumitale și nu în alta parte. Și te mai miri că au apărut caraghioșii ăștia doi să facă ordine în Vladia, te mai miri..." Nu-i spusese că se miră de ceva anume, dar domnișoara K. F. ca întotdeauna aflase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în douăzeci de minute trebuie să ajungă în celălalt capăt al orașului. Te întreabă dacă nu vrei s-o însoțești. Intrați amândouă în taxi și femeia îi dă portarului o bancnotă de douăzeci de dolari. El își duce mâna la chipiu și zice că e întotdeauna o plăcere s-o revadă. Femeia îi spune șoferului adresa următoare, undeva mai spre marginea orașului, și mașina se înscrie în trafic. Să nu râdeți, dar femeia asta - Lentil, vechea ta prietenă - își scoate un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
deschiși la apropiata încântare, le văzu îndreptându-se grăbite spre locul stabilit. Și rămase interzis. Luana înota într-un palton negru, legat cu cordon, pe care-l ținea de poale să nu-l târâie pe jos. Avea pe cap un chipiu de o formă neidentificată iar în picioare purta o pereche de cizme supraelastice, ultimul răcnet în modă, care, se vedea de la o poștă, îi erau mari. "Iubita" lui se încătușase într-un paltonaș de bogdaproste, cu mâneci trei sferturi, îngrozitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Gheretă, poștașul. S-a Întâmplat ceva? O să vă povestesc, domnu’ Șendrean. Da’ nu-mi deschideți? Ușa se deschise fără zgomot și Gheretă se prăbuși În hol pe parchetul de stejar bine lăcuit. Rămase Întins pe jos căutându-și din ochi chipiul, ocolind prudent privirea lui Petru. Mângâia pardoseala la fel de bine Întreținută ca tenul Zorelei. Cam cât costă așa o chestie, domnu’ Petru? Întrebă el Într-un târziu, cu obrazul lipit de lemnul răcoros. Nu știu. Scump, În orice caz. Bănuiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
deranjați. Cât e ceasul, de fapt? Spre doișpe, domnu’ Șendrean... Și ce vânt te aduce la mine În toiul nopții? Gheretă se așeză pe scara spiralată și destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie de zor chipiul cu mâneca mantalei. Cozorocul Îl vei lustrui după ce vei răspunde la Întrebare, zise Petru pe un ton imperativ. Sunt nefericit, domnule Șendrean... Clipea des, un tic nervos, accentuat În stări emoționale. Nu ești singurul, observă ironic Petru. Da’ numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întrebării lui Șendrean să se fi stins de tot: Ca... e adevă...? 32. Piața Carolina, Casa lancu de Hunedoara, Catedrala, prima stradă la stânga și, de la pod, prima la dreapta spre Griviței, unde locuia de aproape treizeci de ani. Își trase chipiul pe frunte și porni spre casă anunțând tuturor vestea cea mare. Energic la Început, sancționând În acest fel nesimțirea concetățenilor săi, tot mai stins pe măsură ce singurătatea sa devenea apăsătoare, tânguitor În cele din urmă când a și fost reținut, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
său așa cum fântâna era locul peștelui. Crescuse În această Piață ca un copac cu rădăcinile În cer. Să trăiți și să mai veniți pe la noi! Întoarse capul. Un bărbat robust, roșu În obraji, cu o mustață sură, stufoasă, cu un chipiu și În livrea cu epoleți, pantaloni negri Franz Joseph, cu vipușcă de general, Îi zâmbea cu toți dinții de viplă, din ușa monumentală a restaurantului, luminat ca la Revelion, dar gol cu desăvârșire: mobilier alb pe mochetă albastră. Își duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se ridică sprinten, ca pe vremuri la exercițiile de culcat-sculat executate cu talent pe unde se nimerea În curtea unității militare care Îl făcuse bărbat. Șeful de post se opri În fața mașinii, dilatată parcă din pricina căldurii ăleia nelumești, Își dădu chipiul pe ceafă, dădu ocol mașinii, apoi se opri lângă roata pleoștită. Se uită În sus. Se uită la roată. Iar se uită În sus. Iar se uită la roată. Mai făcu de câteva ori mișcările astea, urmat Întocmai de cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cap aveau care oale de bucătărie, care olițe de noapte. Erau și două excepții: unul purta o cască de război germană care părea că se sprijină pe un morcov Vilmorin, atât de apreciat În supa de găină, iar altul un chipiu de milițian. Așezați În cerc În jurul unui lampadar, așteptau cu Încredere viitoarele ninsori și apoi mult lăudatul ger: cel mai cumplit din ultimii șaizeci de ani! De emoție, cărbunii câtorva dintre ei Începură să sfârâie, spre disperarea tuturor. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un ou. Un fel de Humpty-Dumpty, dar nu rotund. Slăbănog". Trec în revistă pălărioara CIA, cea de pescar, ca a lui Gene Hackman în Ținta, cascheta cadrilată Sherlock Holmes, o bonetă cu ciucure, un fes scandinav, cîteva șepcuțe de blugi, chipiul de comandor, pălăria cu bor îngust, tip Dash Hammet, o tichie brodată orientală, un stetson... Nu l-am simțit cînd s-a apropiat. S-a și schimbat. Poartă o cămașă albă, apretată. De-un alb sfidător, care îngheață. Tare i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]